3,921 matches
-
Stibbly, la care se poate ajunge doar pe drumuri de țară înguste, întortocheate. Drumul era plin de tufișuri de hasmațuchi și muri sălbatici care se frecau de ferestrele laterale ale mașinii. Britanicilor nu le place nimic tăiat scurt, îngrijit, nici arbuștii, nici unghiile. Am trecut pe lângă ferme cu zidurile gata să se prăbușească și prin sătucuri cu case cu acoperiș de paie, cu garduri vii care mai de care mai frumoase. Englezii sunt obsedați de gardurile vii. Le dedică secțiuni întregi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
Mersi. Și mie îmi place. Îmi zâmbește. Mă rog. Uite și rozmarinul tău. Scoate o pereche de foarfece de grădină dintr-o chestie veche de piele care arată cam ca un toc de pistol și începe să taie dintr-un arbust verde închis țepos. Inima începe să-mi bubuie tare. Trebuie să-i zic ce-am venit să-i zic. — Deci... îhm... e foarte ciudat, încep cât pot de relaxată, mângâind cu degetul frunzele parfumate ale unui arbust. Dar se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
taie dintr-un arbust verde închis țepos. Inima începe să-mi bubuie tare. Trebuie să-i zic ce-am venit să-i zic. — Deci... îhm... e foarte ciudat, încep cât pot de relaxată, mângâind cu degetul frunzele parfumate ale unui arbust. Dar se pare că lui Trish i-a intrat în cap o idee total aiurea despre noi ! Se pare că e convinsă că... mă-nțelegi. — A. Dă din cap că da, uitându-se în altă parte. — Ceea ce e, evident... ridicol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
crăcuțe de rozmarin și mi le arată. Crezi că-ți ajung ? Mm hmm ? Ce-i asta ? Asta-i tot ce are de zis în legătură cu subiectul ăsta ? — Sinceră să fiu, cred că nu-mi ajung, spun, și el se întoarce spre arbust. Deci... ție nu ți se pare ridicol ? adaug disperată, încercând să-l ghidez spre un răspuns corect. — Ba da, sigur că da. Mă privește în sfârșit drept în ochi, și pe fruntea bronzată ii apar cute de încruntare. Oricum tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
de care sunt în stare. Urmează o tăcere totală și încordată, întreruptă doar de bâzâitul insectelor. Poate că n-ar trebui să te grăbești, spune Nathaniel. Se îndepărtează fără să mă privească și începe să se uite la frunzele unui arbust. Atitudinea lui sugerează clar că e ușor stingherit. Îmi vine tot sângele în față în clipa în care am revelația. Mă refuză, și încearcă să fie cât poate de blând. Nu vrea să iasă în oraș cu mine. Aaah. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
învelit în plastic, să le pun în frigider, să le scot la o săptămână după data expirării și să le arunc la coș. Dar astea sunt boabe de fasole adevărate. Așa arată, scoase direct din pământ. Sau... culese dintr-un arbust. De oriunde-o fi. De fiecare dată când desfac o păstaie e ca și cum aș găsi un șir de bijuterii verde deschis. Și, când duc una dintre acestea la gură, e... Ei, OK. Trebuie gătite. Câh. Când termin cu fasolea, frământăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
de durere, în tăcere. Mă simt ca și cum aș avea zece ani și m-aș juca de-a v-ați ascunselea, și retrăiesc câteva clipe același amestec de spaimă și încântare. La aproximativ zece metri de casă mă ghemuiesc în spatele unui arbust și aștept. O clipă sau două mai târziu, îl văd pe Nathaniel conducându-i pe Geigeri pe peluză către heleșteul cu nuferi. — Cred c-a dat mana, le spune. Am zis să vedeți și dumneavoastră. Aștept până trec mult de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ideale, întrebă Marta, Depinde întotdeauna de ce vrei să pui înăuntru, închipuiește-ți în cazul ăsta o groapă mare, mai mult sau mai puțin circulară, de vreo trei metri adâncime în care se coboară pe un plan ușor înclinat, cu arbori și arbuști înăuntru, văzută de afară e ca o insulă verde în mijlocul câmpului, iarna se umple cu apă, mai are încă o baltă pe fund, E la vreo sută de metri de malul râului, întrebă Marta, Și tu o știi, întrebă tatăl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
tata, în mare fugind de ei de fiecare dată când se apropiau de mine. E foarte urât din partea mea, dar știu că n‑am s‑o pot minți pe mama. Mă strecor repede afară din cort, spre un pâlc de arbuști, ferindu‑mă de asistentul fotografului, care tocmai aliniază toți copiii. Mă așez în spatele unui copac și îmi termin paharul de șampanie, uitându‑mă în gol la cerul albastru al după‑amiezei. Mi se pare că am stat așa ore întregi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Încă În pauza dintre Întrebarea sfinxului și răspunsul lui Oedip. Un asemenea moment se află, bineînțeles, la o răspîntie de drumuri. Oedip va decide singur pe care dintre ele va porni. Ar trebui să notez ceea ce văd... o mare pustie, arbuști Înroșiți de vînt pe coastă, petice de zăpadă care, cînd am sosit, erau mai mari, o lumină păgînă ca În ultimele pînze ale lui Van Gogh, amintind mai degrabă de Dionysos decît de Apolo... Dar nu. Altceva are Însemnătate acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Întîmplat pe munte, unde Zeus a trimis un vultur să-i devore ficatul, dovedește nu numai că titanul a furat focul de la zei, dar că merita să-l fure. Ceea ce impune la Prometeu este disprețul său față de zei. Așa cum la arbuștii prăfoși de pe dîmbul din spatele casei impune faptul că nu iau culoarea pietrei. Pedepsit de zei, „pentru că a iubit prea mult oamenii”, cum zice Eschil, titanul trebuia să știe că amnezia are aspectul stîncii; și că măreția lui stă În curajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
verzi. E important să nu ne pierdem dreptul la regret. Pe munți sufletul capătă o anumită familiaritate cu cerul, cu norii ce se tîrăsc umflați de ploaie peste păduri secetoase. Aici, valurile Îmi arată În fiecare zi pămîntul, nisipul, stîncile, arbuștii arși de soare și umbra pescarilor care descarcă bărcile pline de pește. Acest țărm aparent pustiu nu e nici pe departe un spațiu al singurătății, iar singurătatea nu mi-a dezvăluit decît o violentă nevoie de solidaritate. Nimic nu mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
de ce ne-am oprit și nici mècar unde ne aflèm, ceața de afarè, ca un zid compact și lichid de vapori albi nu-mi permite sè vèd mai departe de marginea unui șanț acoperit de zèpadè înghețatè și a unor arbuști de mèceșe uscate, Unde dracu suntem? nu încetez sè mè întreb, consultându-mi ceasul primit cadou de la Ana și Maria, spune-mi pe nume! Dar, fie cè ceasul meu s-a oprit, fie cè vederea lui precum și aducerea aminte a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
după imensele ghiozdane pe care le cărau în spinare și prin silueta lor, incomplet dezvoltată. Un gard înalt de vreun metru jumătate reprezenta granița dintre trotuar și terenul școlii. În spatele său, o grădină mică, populată în principal de buruieni și arbuști, se întindea pe o distanță de zece metri. Prin ea, o alee de piatră albă își făcea loc maiestuos, pornind de la gardul din fier și ajungând până la ușa profesorilor. Ceva îmi atrase atenția... un om. Un om înalt, drept, mândru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
visez, de când s-a dus Anita, eu am tot visat, visele sunt cheia vieții mele, îmi spun totul, prevestesc, Zeul-Moș îmi arată. * Terasa semicirculară de la Hades e plină de studenți, ca totdeauna. O vatră ascunsă privirilor printr-o perdea de arbuști, dar solară prin așezarea în aer liber, un altfel de Hades, mesele și scaunele sunt tăiate din trunchiuri de copaci, pe pereți atârnă știuleți de porumb, dovleci, câteva arme, lănci, niște măști curioase, de sticlă colorată, chipuri de oameni, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
să lucrez planurile. Din deal coborau agale doi bărbați la vreo 25-30 de ani, oprindu-se din când în când și discutând aprins. La un moment dat, din motive lesne de înțeles, unul dintre ei s-a oprit în dreptul unor arbuști mai stufoși, celălalt și-a continuat drumul. Văzând că merge cam în zigzag privind spre nicăieri, m-am bucurat că a trecut de mine fără să mă vadă. Speram ca și amicul lui, care părăsise locul ceva mai ușurat, să
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
și sticlă, candelabrele imense, porțelanurile și cristalurile confereau o notă de noblețe și elitism, totul răspândea căldură și dorința ca oaspeții să fie perfect satisfăcuți. Nimic nu lipsea iar, pe deasupra la toate, verdele și culorile studiate ale mulțimii florale, ale arbuștilor ornamentali Îți tăia răsuflarea. Primi un apartament situat la primul etaj, admiră cu plăcere modul cum era utilat și decorat, făcu o baie binemeritată și se odihni Îndelung și fără vise. Când s-a trezit a comandat o cafea dublă
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
lingușitoare Își freca blana neagră, mătăsoasă, de obrajii mei. Primul obiect pe care-l văd când mă trezesc din somn este oala de noapte din faianță de Salzburg, un obiect funcțional și azi, desăvârșit ca proporție, decorat discret cu niște arbuști gălbui pictați cu multă migală. A fost oala de noapte a bunicilor paterni, plimbată prin toată Europa pe la 1910, când se consuma luna lor de miere. Pe urmă bunica, absolventă de pension, a luat oala de noapte cu ea Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
deja în locul unde găsiseră camionul. Privi înspre versant, încercând să ghicească pe unde ar fi putut șoferul să intre în pădure. Fiindcă nu găsi nimic care să-i atragă atenția, păși peste șanț și se strecură de-a dreptul printre arbuști. Odată trecut de vegetația deasă de pe marginea drumului, intră într-o altă lume. Sub copaci, lumina era mai scăzută iar umbra răcoroasă îl înconjură dintr-o dată. Pe jos erau numai ace de brad uscate, iar trunchiurile groase se întindeau cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de mai multe ori. Nu sunt urși pe aici, rosti Ileana foarte încet. Atunci un bivol ori un cerb, habar n-am. Nici din ăștia nu sunt, îi răspunse la fel de încet Ileana, dând ocol zonei și cercetând foarte atentă vârfurile arbuștilor rupți. Ce cauți? întrebă polițistul curios. Resturi de păr din blana animalului de care vorbești tu. Dacă presupunerea ta este adevărată, ar trebui să găsim așa ceva, nu crezi? Uite că am aflat cine e Winnetou! spuse vesel Cristian. Trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de picior desculț. Apa smârcului umpluse pe jumătate adânciturile dar se cunoștea că cineva trecuse pe acolo. Își continuară drumul, de data asta tăcuți. Spune-mi, dragă Winnetou, întrebă după un timp inspectorul, ai găsit vreo urmă de blană pe arbuștii pe care i-ai cercetat? Nu, nici măcar un fir de păr. Toma dădu din cap aprobator fără să mai spună nimic. Nu-mi mai spune Winnetou! continuă Ileana. Nu-mi place. Uite, spuse Cristian, ignorând cererea Ilenei, cred că pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
care se afla era perfect pentru a ține sub observație tabăra de dincolo de drum, însă nu îi oferea nici o protecție din spate. Ori acum, tocmai din direcția aceea se auzeau pașii. Câțiva metri mai departe se afla un pâlc de arbuști deși. S-ar fi putut ascunde în mijlocul lor și, chiar se pregătea să se repeadă într-acolo. Din păcate, nu putea să facă acest lucru fără ca necunoscutul să prindă de veste. Pe jos se întindea un covor des de frunze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
sa, nici atât. Nu mai conta acum, bine că reușea din nou să se înțeleagă cu toiagul. Râpa Dracului era un canion îngust, cu pereții foarte înalți. Deasupra capului, se vedea numai o fâșie îngustă de cer albastru. O încâlceală de arbuști piperniciți, crescuți pe versanții aproape verticali, se înghesuiau în sus, spre lumină. Gura galeriei se afla la nici un metru deasupra fundului bolovănos al râpei, care cobora ușor spre dreapta. Mai departe, nu putea străbate cu privirea, canionul arcuindu-se ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
zgomotul muzicii la liniște, așa că noaptea aceasta li s-au părut o noapte de vis. Au mers ținându-se de mână până la hotelul unde era cazată Diana, care nu era așa departe. Hotelul era Împrejmuit de un mic părculeț cu arbuști exotici și foarte mulți trandafiri. Colega Dianei i-a lăsat singuri și a mers În cameră. Aceștia s-au așezat pe o bancă. - Îmi place foarte mult de tine, Diana! I-a luat mâinile, i le-a sărutat și a
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
la parter și alta la etaj, piscina atât În curte cât și pe terasa amenajată, sus, la etaj, toate, mobilate după ultima modă. A amenajat curtea cu o grădină mare ca un fel de parc, cu fel de fel de arbuști exotici aduși de ei și fel de fel de flori, cu un chioșc de lemn În grădină apoi, Într-o parte a amenajat un loc de joacă pentru copii fiindcă fiicămea era Însărcinată cu gemenele, o livadă cu fel de
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]