4,155 matches
-
ar fi interesat de căutarea stabilității internaționale prin promovarea normelor și instituțiilor liberal-democratice. O analiză a declarațiilor și documentelor NATO din anii ’90 arată Însă faptul că teoria păcii democratice este frecvent prezentă În discursul alianței, atât ca mod de argumentare, cât și ca strategie de abordare a contextului de securitate de după Încheierea Războiului Rece (Gheciu, 2005). Un bun exemplu În acest sens Îl constituie declarația secretarului general al NATO, Manfred Wörner, care justifica astfel relevanța organizației În noua configurație internațională
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
la formarea unei anumite viziuni a securității. Alastair Johnston a elaborat ideea culturii strategice, care poate fi utilizată ca element indicativ al viziunii de securitate a unui stat: un sistem integrat de simboluri și strategii de acțiune (e.g.: structuri de argumentare, limbaje, analogii, metafore) care acționează În așa fel Încât stabilește preferințe strategice de durată, prin faptul că formulează concepte asupra eficacității rolului forței militare În domeniul politic interstatal, și prin faptul că dă acestor concepte o aură factuală În așa
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
103). Această abordare metodologică a fost, de la bun Început, prezentată ca un instrument „modest, dar cu o contribuție utilă la realizarea obiectivelor cercetării pentru politici”. Astfel, au fost identificate cinci funcții euristice: 1) stimularea imaginației; 2) clarificarea, definirea, expunerea sau argumentarea principalelor probleme și proiectarea și explorarea „pachetelor” alternative de soluții; 3) Îmbunătățirea colaborării și comunicării intelectuale dintre analiști; 4) Îmbunătățirea abilității de a identifica noi patternuri, tendințe, dezvoltări sau puncte de cotitură și crize; 5) Înțelegerea semnificației lor folosind analogii
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
concluzii. Prima este aceea că realiștii radicali au pierdut fără drept de apel dezbaterea pe tema moralismului poziției lor, că realismul radical nu este decât un moralism deghizat și că exigența sa metodologică - renunțarea la principiile și valorile morale în argumentarea din filosofia politică - este "nerealistă" (imposibil de realizat în practică). A doua este concluzia că filosofia politică nu este caracterizată întru totul corect atunci când este prezentată doar ca o ramură a eticii, așa cum o fac de obicei filosofii politici moraliști
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
observa din cuprins, ea este organizată în cinci capitole, cărora li se adaugă un scurt cuvânt de încheiere. În primul capitol precizez principalele concepte - "moralism", "realism moderat" și "realism radical" - pe care se bazează cele patru concluzii și întreaga mea argumentare pentru ele și - totodată - argumentez pentru politica terminologică și definițională pentru care am optat. În celelalte capitole pledez, pe rând, pentru fiecare dintre cele patru concluzii. În cuvântul de încheiere reamintesc, însumez și resintetizez punctele cheie ale argumentării de pe parcursul
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
întreaga mea argumentare pentru ele și - totodată - argumentez pentru politica terminologică și definițională pentru care am optat. În celelalte capitole pledez, pe rând, pentru fiecare dintre cele patru concluzii. În cuvântul de încheiere reamintesc, însumez și resintetizez punctele cheie ale argumentării de pe parcursul lucrării. Cele patru concluzii menționate pot fi sintetizate în concluzia generală că realiștii - radicali sau moderați - greșesc atunci când argumentează (și consideră că au bune argumente pentru teza) că filosofia politică nu este (doar) o diviziune a eticii sau
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
Așa cum am spus, subiectul cărții este reprezentat de principalele teze metodologice sprijinite de realiștii din filosofia politică. Ca atare, principalul meu punct de interes va fi constituit de moralism și realism ca doctrine sau teze referitoare la metodologia adecvată de argumentare a filosofiei politice. Nu voi face referire la alte tipuri de moralism - spre exemplu, la moralismul ca teorie potrivit căreia exigențele principiilor și valorilor morale reprezintă exigențe absolute (și criterii absolute de evaluare) pentru comportamentul politic 1 - decât în măsura în care referirea
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
tipuri de moralism - spre exemplu, la moralismul ca teorie potrivit căreia exigențele principiilor și valorilor morale reprezintă exigențe absolute (și criterii absolute de evaluare) pentru comportamentul politic 1 - decât în măsura în care referirea la aceste tipuri de moralism va fi cerută de argumentarea cu privire la moralism și realism ca teze metodologice. Același lucru este valabil în cazul realismului. Realismul ca anti-utopianism sau anti-idealism2 sau realismul ca metodă de interpretare a lucrărilor de teorie politică 3 se află în afara ariei de interes a cărții. Prin
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
află în afara ariei de interes a cărții. Prin "moralism" voi desemna, așadar, cu preponderență, 1) teza că filosofia este o ramură a eticii și 2) teza că întemeierea morală sau recursul la principii (și/sau convingeri ori intuiții) morale în argumentarea din filosofia politică sunt practici legitime, fie că este vorba despre argumentarea pentru (sau împotriva) unor concepții referitoare la specificarea adecvată a conținutului anumitor valori sociale și politice fundamentale (precum libertatea, dreptatea sau legitimitatea), fie despre argumentarea pentru (sau împotriva
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
cu preponderență, 1) teza că filosofia este o ramură a eticii și 2) teza că întemeierea morală sau recursul la principii (și/sau convingeri ori intuiții) morale în argumentarea din filosofia politică sunt practici legitime, fie că este vorba despre argumentarea pentru (sau împotriva) unor concepții referitoare la specificarea adecvată a conținutului anumitor valori sociale și politice fundamentale (precum libertatea, dreptatea sau legitimitatea), fie despre argumentarea pentru (sau împotriva) anumitor reguli sau idealuri de organizare politică (politicile multiculturaliste vs. politicile asimilaționiste
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
intuiții) morale în argumentarea din filosofia politică sunt practici legitime, fie că este vorba despre argumentarea pentru (sau împotriva) unor concepții referitoare la specificarea adecvată a conținutului anumitor valori sociale și politice fundamentale (precum libertatea, dreptatea sau legitimitatea), fie despre argumentarea pentru (sau împotriva) anumitor reguli sau idealuri de organizare politică (politicile multiculturaliste vs. politicile asimilaționiste, politica recunoașterii vs. politica toleranței diferenței culturale, politicile redistributive, politicile de gen, politicile anti-discriminare, respectiv statul minimal, statul bunăstării, democrația bazată pe proprietate 4 etc.
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
4 etc.). De asemenea, prin "moralism" voi desemna și 3) practica, atât de uzuală printre filosofii politici, a întemeierii sau justificării morale a celor trei tipuri de concepții menționate (specificarea conținutului uneia sau alteia dintre valorile sociale și politice fundamentale, argumentarea cu privire la cel mai adecvat ideal de organizare politică și argumentarea referitoare la regulile de organizare socială (i.e., politicile, instituțiile, procedurile, aranjamentele sociale etc.) dezirabile "aici și acum", în condițiile non-ideale pe care ni le oferă societățile și lumea în care
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
practica, atât de uzuală printre filosofii politici, a întemeierii sau justificării morale a celor trei tipuri de concepții menționate (specificarea conținutului uneia sau alteia dintre valorile sociale și politice fundamentale, argumentarea cu privire la cel mai adecvat ideal de organizare politică și argumentarea referitoare la regulile de organizare socială (i.e., politicile, instituțiile, procedurile, aranjamentele sociale etc.) dezirabile "aici și acum", în condițiile non-ideale pe care ni le oferă societățile și lumea în care trăim)5. Atunci când va fi cazul, voi utiliza termenul "moralism
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
i.e., politicile, instituțiile, procedurile, aranjamentele sociale etc.) dezirabile "aici și acum", în condițiile non-ideale pe care ni le oferă societățile și lumea în care trăim)5. Atunci când va fi cazul, voi utiliza termenul "moralism pur" pentru a mă referi la argumentarea pe baze exclusiv morale pentru sau împotriva unei teorii politice și termenul "moralism pluralist" - recunosc, termenul nu este unul prea inspirat - pentru argumentarea în favoarea sau împotriva unei teorii politice și pe alte temeiuri decât cele morale. În sfârșit, tot cu privire la
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
care trăim)5. Atunci când va fi cazul, voi utiliza termenul "moralism pur" pentru a mă referi la argumentarea pe baze exclusiv morale pentru sau împotriva unei teorii politice și termenul "moralism pluralist" - recunosc, termenul nu este unul prea inspirat - pentru argumentarea în favoarea sau împotriva unei teorii politice și pe alte temeiuri decât cele morale. În sfârșit, tot cu privire la moralism, voi utiliza, de asemenea, termenul "moralism universalist", pentru concepțiile politice moraliste considerate de autorii lor ca având "aplicabilitate" (i.e., valabilitate) universală 6
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
ca având "aplicabilitate" (i.e., valabilitate) universală 6, și termenul "moralism parohialist", pentru concepțiile moraliste apărate doar în cazul societăților libere, de tip democratic 7. Unul dintre obiectivele mele este acela de a pleda pentru primul tip de moralism pe baza argumentării pentru moralismul ca teză despre justificarea apelului la principii (și/sau valori, convingeri ori intuiții) morale în filosofia politică. De altfel, nu cred că spun nimic surprinzător - cel puțin pentru moraliști - dacă afirm că la baza convingerii că filosofia este
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
nimic surprinzător - cel puțin pentru moraliști - dacă afirm că la baza convingerii că filosofia este o branșă a eticii se află și s-a aflat întotdeauna și convingerea că ea este îndreptățită (dacă nu chiar obligată) să se servească de argumentarea morală. O posibilă întrebare referitoare la politica mea terminologică este următoarea: de ce nu folosesc termenii "moralism pur", respectiv "moralism pluralist", și pentru a desemna, spre exemplu, concepția că argumentarea morală este singurul tip de argumentare acceptabil în filosofia politică, respectiv
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
ea este îndreptățită (dacă nu chiar obligată) să se servească de argumentarea morală. O posibilă întrebare referitoare la politica mea terminologică este următoarea: de ce nu folosesc termenii "moralism pur", respectiv "moralism pluralist", și pentru a desemna, spre exemplu, concepția că argumentarea morală este singurul tip de argumentare acceptabil în filosofia politică, respectiv concepția că filosofia politică este îndreptățită și trebuie să recurgă și la alte argumente decât cele morale? Răspunsul la această întrebare este, în esență, următorul: nu cunosc niciun filosof
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
obligată) să se servească de argumentarea morală. O posibilă întrebare referitoare la politica mea terminologică este următoarea: de ce nu folosesc termenii "moralism pur", respectiv "moralism pluralist", și pentru a desemna, spre exemplu, concepția că argumentarea morală este singurul tip de argumentare acceptabil în filosofia politică, respectiv concepția că filosofia politică este îndreptățită și trebuie să recurgă și la alte argumente decât cele morale? Răspunsul la această întrebare este, în esență, următorul: nu cunosc niciun filosof politic care să fi susținut explicit
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
și la alte argumente decât cele morale? Răspunsul la această întrebare este, în esență, următorul: nu cunosc niciun filosof politic care să fi susținut explicit sau măcar să fi sugerat o poziție metodologică atât de restrictivă și implauzibilă precum aceea că argumentarea morală este singurul tip de argumentare legitim în filosofia politică. Unul dintre puținii autori despre care mă gândesc că ar fi posibil să fie asociat unei astfel de concepții este G. A. Cohen. Asocierea lui Cohen cu o astfel de
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
morale? Răspunsul la această întrebare este, în esență, următorul: nu cunosc niciun filosof politic care să fi susținut explicit sau măcar să fi sugerat o poziție metodologică atât de restrictivă și implauzibilă precum aceea că argumentarea morală este singurul tip de argumentare legitim în filosofia politică. Unul dintre puținii autori despre care mă gândesc că ar fi posibil să fie asociat unei astfel de concepții este G. A. Cohen. Asocierea lui Cohen cu o astfel de poziție ar fi, însă, negreșit, o
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
Cohen cu o astfel de poziție ar fi, însă, negreșit, o uriașă nedreptate. E adevărat, Cohen este unul dintre filosofii politici care a argumentat pentru celebra sa concepție a dreptății sociale, egalitatea accesului la avantaje 8, exclusiv în termeni morali. Argumentarea sa pentru socialism ca ideal de organizare socială și politică este, de asemenea, în cea mai mare parte, o argumentare de factură morală 9 (la fel ca majoritatea celorlaltor argumentări filosofice pentru un anumit ideal de organizare socială). Însă Cohen
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
politici care a argumentat pentru celebra sa concepție a dreptății sociale, egalitatea accesului la avantaje 8, exclusiv în termeni morali. Argumentarea sa pentru socialism ca ideal de organizare socială și politică este, de asemenea, în cea mai mare parte, o argumentare de factură morală 9 (la fel ca majoritatea celorlaltor argumentări filosofice pentru un anumit ideal de organizare socială). Însă Cohen nu a apărat nici pe departe ideea că argumentarea morală este singurul tip de argumentare acceptabil în filosofia politică. Dimpotrivă
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
sociale, egalitatea accesului la avantaje 8, exclusiv în termeni morali. Argumentarea sa pentru socialism ca ideal de organizare socială și politică este, de asemenea, în cea mai mare parte, o argumentare de factură morală 9 (la fel ca majoritatea celorlaltor argumentări filosofice pentru un anumit ideal de organizare socială). Însă Cohen nu a apărat nici pe departe ideea că argumentarea morală este singurul tip de argumentare acceptabil în filosofia politică. Dimpotrivă. Cel mai bun rezumat al poziției sale în această privință
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
și politică este, de asemenea, în cea mai mare parte, o argumentare de factură morală 9 (la fel ca majoritatea celorlaltor argumentări filosofice pentru un anumit ideal de organizare socială). Însă Cohen nu a apărat nici pe departe ideea că argumentarea morală este singurul tip de argumentare acceptabil în filosofia politică. Dimpotrivă. Cel mai bun rezumat al poziției sale în această privință este, cred, următorul: argumentarea de factură pur morală sau argumentarea bazată doar pe intuiții morale (indiferente față de fapte sau
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]