4,015 matches
-
este înaintea atingerii, înaintea atingerii ce este oare? Cum se numește lumina ce topește doi munți într-un ocean de lavă și cum se numește lava ce se întrupă într-un munte de lumină? S-au oprit la mijlocul întunericului, câteva becuri oarbe abia mai puteau stoarce umbre. Păienjenii se deșirau în voie prin toate ungherele, prea puțină țesătură pentru o asemenea porție de noapte. Puțină și rară, prin ochiul urzelii lumina aluneca șarpe. Visul unui păianjen este să spânzure soarele în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
venit mirele, deschide-i poartă, du-te și-l descântă de sculătoare! Ei, și voi, nefutuților, vă băgați ca musca în curul calului, îl descânt de portofel, dacă ați luat banii pe lapte, vă aștept și pe voi. Didina aprindea becul în tindă, semn că nu era loc și pentru altul timp de o jumătate de oră. O singură dată nu a stins lumina 40 de zile: îi murise băiatul, flăcăul satului, cum îi spunea lumea. Avea 16 ani. A fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
se consumă ca o lumânare, se înalță ca un zbor, se prăbușește ca o piatră, moare ca o frunză. Le-ai încuiat pe toate? Pe toate, domnule doctor. Bine, flăcău, vezi ca la 4 este o budă înfundată, neonul de la bec s-a ars, injectorul de la blocul alimentar nu bagă bine. Termini și te culci, la 5.30 mă trezești. Am înțeles, domnule doctor. A, și încă ceva. Dacă te mai prind în centrală la Costică, vă bag pe amândoi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pentru utrenie, tămâia însemna calea, clopotele deschideau cerul, toacă pava cărare până-n ușa lui Dumnezeu. La 4, sfinții dormeau în icoană; pentru fiecare trezire, o lumânare aprinsă; portarul împodobea sfeșnicele; sfinții, pe inimă goală, beau lumină; sfinții erau ca niște becuri ecologice: le încărca soarele peste zi și clipoceau precum licuricii până spre miezul nopții. La 4 și jumătate catapeteasma își lepăda așternuturile peste somnambulii pământului. Binecuvântat este Dumnezeul nostru acum și pururi și-n vecii vecilor, amin! Împărate ceresc, Mângâietorule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
borcanul cu murături de la mama sa pentru a da un pic de savoare mesei sale. Se simțea mai mizerabil ca oricând. Mai mizerabil ca oricând și mai abandonat, stând acolo de unul singur la masa cea mare din sufragerie. Un bec neacoperit se bălăngănea la capătul unui fir deasupra lui și arunca o lumină slabă peste masă, în timp ce restul camerei se topea în întunericul din jur. Ferestrele erau întunecate, ca niște găuri negre de-a stânga și de-a dreapta sa. Draperii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
său extrem, o vibrație extrem de puternică. Niciodată, termen raportat la memoria unei coase, acea ușă nu fusese utilizată. Ceasurile trecură, toate cele care au fost necesare pentru ca soarele să răsară afară, nu aici În această Încăpere albă și rece, unde becurile palide, mereu aprinse, păreau să fi fost puse acolo ca să sperie umbrele din calea vreunui mort căruia i-ar fi fost frică de Întuneric. Încă e devreme ca să emită coasa ordinul mental care va face să dispară din sală al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
în care să pot avea încredere. — Ei, ca să vezi ce înseamnă să fii popular. — Să te gândești un pic la asta. Nu văd cum aș putea evita să mă gândesc. O să reprezinte o schimbare față de rebus, presupun. Oricum, mersi pentru becul roșu de avertizare, Arthur, îți mulțumesc mult pentru intenție. Mi-am șters nervos gura uscată: — Mai ai niște limonadă din aia? Mi-ar prinde bine o gură acum. Nu primești în fiecare zi asemenea vești bune. Nebe îmi înmână sticla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
încuiată ușa aia? l-am întrebat. — Nu-i nevoie, zise paznicul. Aici nu e nimic bun de furat. Berea se ține în spatele porții. Am ajuns la o pivniță veche având două secole de murdărie pe tavan și pe jos. Un bec de pe zid adăuga o tentă de galben întunericului. — Iată, aici este, zise omul. Bănuiesc că asta trebuie să fie ceea ce căutați. Aici sunt puse butoaiele care necesită reparații. Numai că multe dintre ele nu mai ajung să fie reparate niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
mă excita... acum îmi plăcea să cred că nu era o întâmplare cheia lăsată pe ușorul ușii, ci că o lăsase acolo pentru mine. Am pipăit peretele. Am găsit întrerupătorul, sub o apărătoare spartă. În mijlocul camerei s-a aprins un bec economic. Câinele orb stătea în fața mea cu ochii lui albi, o ureche dreaptă, alta fleșcăită. Un paznic cu adevărat mizerabil. Am stins. O voi aștepta pe întuneric, fără nici o lumină,. Întunericul mă ascundea de mine însumi. Am făcut câțiva pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
nici măcar seara. Am pus jos receptorul, am pus jos singurătatea pe care o simțeam peste tot, în mâna grea, în urechi, în liniștea biroului meu. Stăteam pe întuneric, silueta Norei a apărut în oglinda ușii, ca aceea a unei ciori. Becul din coridor o lumina ușor, mă privea în întuneric. A durat puțin, dar în acel puțin am avut senzația că înțelesese ceva. Și nu faptul că eram singur pe întuneric, cu telefonul în mână, a făcut-o să înțeleagă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
afară din lume pentru noi. Italia s-a ridicat, îi privesc corpul spectral în jacheta de lână grea de apă. Pare o capră rătăcită, singură pe un povârniș sub un potop. Din nou totul este teribil. Lângă mine e un bec stins. Dacă ne-ar fi lovit un fulger în timp ce ne iubeam! Un șarpe de electricitate căzut între mine și ea. Un fir albastru și tremurător, înfipt în plăcerea noastră. Atunci ar fi avut într-adevăr un sens... Dar acum... Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
dreptunghiulară și destul de joasă, înconjurată de o platformă de ciment. Unul din spitalele de mare, care pe timpul iernii rămân aproape total nefolosite. În parcare se aflau câteva mașini și o ambulanță. Servicul de urgențe era pustiu, luminat doar de un bec de serviciu. O duceam în brațe pe Italia, care își pierduse unul din pantofii de culoarea vinului. Am aruncat o privire în spatele oblonului unei uși, am împins-o: alte uși, altă tăcere. — Nu e nimeni? A apărut o asistentă, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
dezinfectant evaporat în sticlele închise. Electrocardiograful zăcea într-un colț, alături de un cărucior de serviciu gol. Am pătruns în întunericul acela, am împins targa spre mijlocul camerei, sub lampa scialitică prinsă în tavan. Am aprins-o, o bună parte din becuri erau arse. Ridicați storurile, deschideți tot! i-am spus asistentei, care execută ca un robot. — Unde sunt instrumentele? Intră într-o cămăruță în care se întrezăreau ușile unui dulap metalic, începu să scotocească pe rafturi, m-am repezit după ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
la Kudgiwa, dar poate e doar numele unei întreprinderi; apoi, cred că se mută la Petkwo, pe Aagd... Oh, îl găsesc numaidecât! exclamă profesorul, și într-o clipă se scutură de negura ipohondriei și se luminează la față, ca un bec electric. - E vorba fără-ndoială de Ițindu-se de pe coasta abruptă, unicul roman de unul dintre poeții cimerieni proeminenți ai primului sfert de secol, Ukko Ahti... Iată-l! Și, cu un salt de pește urcând contra curentului, se-ndreaptă spre un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
Nu vă uitați, spune Grand. Este prima mea frază. Îmi dă mult de furcă, foarte mult. Și contempla și el toate aceste foi și mâna lui părea irezistibil atrasă de una dintre ele pe care o ridică în transparență în fața becului electric fără abajur. Pagina îi tremura în mână. Rieux a observat că fruntea funcționarului era umedă. \ Stai jos, spune el, și citește-mi-o. Celălalt îl privește și îi surâde cu un fel de recunoștință. \ Da, spune el, chiar asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
oxigenau; brunele, de toate neamurile, făceau asta de zeci de ani, de o sută. Roiuri de blonde fatale. În filme, reviste, la televizor; bulevardele erau pline, la fel și barurile. Și dacă s-ar fi stins la miezul nopții toate becurile dintr-o discotecă, galbenul solar al coafurilor ar fi adus o geană de lumină În bezna beciurilor, pentru că, parcă era un făcut, cele mai multe discoteci, peste tot În lume, erau sub pămînt. Clinica nu garanta unei mame măslinii, nici măcar uneia șatene
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
a făcut brusc frică și a trebuit să mă duc să fac pipi, ca animalele care, când sunt cuprinse de nesiguranță, încep să-și marcheze teritoriul. Două ore m-am plimbat bezmetic și în neștire prin gară, uitându-mă la becuri și la culori. Mi-amintesc și acum ce-mi făcea creierul: „Ce ches... hîm’. Nu se poa..., ce-i aia, bă? Floa... Lum... Da’ de ce iiihh. Bă... Ce faceți? E adev... Oare-i voie să ați... ? Uau! Fi at...! Stai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
în curte și pridvor: dovlecii galbeni, făcuți „om”, ca la noi la țară, sperietori, unele lipite de ușă, altele sub forma unor vrăjitoare care își scoteau din pământ coada, pălăria țuguiată, mantia și ghearele, vampiri, beteală cu dovlecei și vampiri, becuri cu dovleci, baloane cu dovleci, schelete, păianjeni. Totul trebuie să culmineze cu seara de 31 octombrie, când copiii merg din casă în casă să amenințe și să sperie. Gazda, ca să scape de micile blestemății deghizate în toate chipurile, le dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
rămâne pentru azi, reluând apoi secvența inversată, Rămâne pentru azi, rămâne pentru mâine, rămâne pentru poimâine, de atâtea ori a repetat-o încât i-a pierdut sunetul și înțelesul, semnificația lui mâine și poimâine, îi rămase în cap, ca un bec de alarmă care se tot aprindea și se tot stingea, doar Azi, azi, azi, azi, azi, azi. Azi, ce, se întrebă cu violență, încercând să reacționeze împotriva absurdei nervozități care făcea să-i tremure mâinile pe volan, mă duc în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
i se spusese că multor oameni din lume li s-a schimbat radical destinul din pricina gestului atât de simplu de a aprinde sau a stinge lumina, fie o candelă veche, fie o lumânare, sau o lampă cu gaz, sau un bec modern, e adevărat că s-a gândit c-ar trebui să se ridice, așa cereau conveniențele, dar trupul se opunea, nu se mișca, refuza să îndeplinească ordinul minții. Aceasta era penumbra care-i lipsise lui Cipriano Algor pentru a îndrăzni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
de asigurări e putred. La câte miliarde de euro ați pierdut în ultimul timp, ce mai contează trei sute de mii de euro? — Și asta-i adevărat. Ai raportul de expertiză? Claude îi întinde un plic. Sami se retrage sub un bec mai puțin chior și numără trei mii de euro în hârtii de cinci sute. Satisfăcut de expertiză, întreabă într-o doară: — Și zici că ai făcut ultima revizie generală săptămâna trecută? — Exact. Poate de-atunci... să fi ros vreun șobolan
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
discuția noastră nu mai poate avea loc pe întuneric, tovarășe. Să nu se creadă că e o conspirație, tovarășe Gafton, să nu se creadă că profităm de obscuritate... Nu se auzi mișcarea gazdei, dar se aprinse undeva un filament. Un bec îngust, cât o lumânare, prins cu o clapă metalică de coperta unui caiet care zăcea la piciorul mesei. O lumină firavă, cât să se întrezărească mutra de consul roman a recepționerului. Perfect ras și parcă prea palid... — Că tot veni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
asupra unei invizibile umbre. Simțea nu simțea, oricum nu se sinchisea... nătărăul deja se rotise, iată, lent, scăfârlia sa netedă, o sferă lucioasă, stătea sub cercul subțire de lumină al opaițului, ca într-o aură. Da, da, mutase caietul și becul pe un raft, să-i cadă sfânta lumină pe chelie și îl privea uimit pe lungan, ca și cum abia acum îi descoperise prezența. — Te-am supărat cu ceva, coane? Te supără voioșia mea deșănțată? Un joc ingenuu. Merită ignorat. N-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
lungă de voal, în mâini cu o tavă de argint. Goală, sub voalul violaceu. Mâini lungi, albe. Bust bronz, buzele roșii. Cearcăne de fard vânăt. Se apleacă spre urechea de curcan a turistului. Rochia de voal flutură. Sânii sticloși, bobul bec din mijloc. Senatorul nu pare să observe, însă. Zâmbetele infinitului, a cărui muzică o ascultă, pierdut, la casca prinsă peste urechile clăpăuge... Se trezise Tolea, readormise, cine să mai știe. Orașul în beznă. Ulicioarele cotite și murdare înghițite de întuneric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
jumătatea de an până când străina părăsise brusc orășelul. Păstraseră însă legătura, își scriau, plecase cândva la București, s-o vadă. Mijloc de decembrie, Ira purta un mantou nou, din stofă groasă, bleu, păr de cămilă. Orașul se colorase, se copilărea. Becuri, bomboane, brazi, veselia trubadurilor peste care fulguia lent, ca în albumele de vacanță. Străzile pline de o lumină mare, festivă. Hai să urcăm, soră-mea nu e acasă, nu, nici tata nu e acasă, a plecat definitiv acum o lună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]