3,762 matches
-
îi aducea în fiecare zi mamei de la plimbarea prin curtea închisorii câte o floare, cu toate că un asemenea gest, dacă ar fi fost prinsă, ar fi fost pedepsit cu izolatorul. Astfel, mama avea prins în tăblia superioară a patului un mic buchet de flori ascuns, care se reînnoia mereu și la care putea privi“ (Doina Jela, op. cit., p. 50). Un detaliu care stă mărturie despre cât de perfid a fost comportamentul acestei deținute, în tandem cu per fidia diabolică a metodelor securiste
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
iubesc ca o sălbatică. 45/1948 II Duminică, 4 aprilie [1948] [...] Moy? Îți scriu ca și cum mi-aș înghiți repede lacrimile și gândurile înăbușite de respirația largă și sacadată a primăverii, definitiv instalată în țară; îți scriu și toți arborii aceștia, buchete de logodnă pentru uriași, mă emoțio nează fiindcă îi asociez cu tine. Tu, mereu tu, care te întorceai acasă la vremea asta cu brațe de crengi de arbuști, aducând de două ori primăvara în casa noastră. În vasele mici din fața
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
muncitorii ce nu știu încă ce e nudismul și felul de a se îmbrăca la mare), ceilalți, vechii mangalioți ori sindicaliștii, îmbrăcați oarecum de oraș. Și vântul bate proaspăt și bun și se revarsă pe masa de scris, ca un buchet invizibil de prospețime. Îmi face mult bine. Draga mea, trăiesc - cum spune Stalin - în dreptul la lene, pe care nu-l vom [mai] putea permite când socialismul va fi întins pe toate tărâmurile: n’am citit nimic, n’am scris nimic
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
pe viață și dincolo de ea. Să ai noroc, să fii sănătoasă. Îngrijește de tine ca de cea mai mare comoară de pe lume, gelos, egoist. În ziua aceea, pe 19 noiembrie, citește mai întâi acest final de scrisoare. E bietul meu buchet de flori, îndepărtat, modest și fanat. Noroc, fata mea dragă. Fii vitează, loială, demnă și mândră. Este darul etern pe care ți l-am făcut în acel prim 19 noiem brie al vieții tale. Permite-mi să fiu mândră de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
zice Danny. Ridică celălalt shaker, îl răsucește stângaci, apoi îl aruncă spre mine. Eu încerc să-l prind, dar shakerul aterizează pe canapea. — Ai două mâini stângi! mă ia peste picior Danny. Hai, Becky. Trebuie să te antrenezi să prinzi buchetul la nunta asta. — Ba nu! — Ei, nu! Nu vrei să urmezi tu? — Danny... Încerc să râd lejer. Voi doi trebuie neapărat să vă căsătoriți, continuă Danny, ignorându-mi săgețile din privire. Ridică shakerul și începe să-l răsucească dintr-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
să bată și e o atmosferă plină de freamăt și nerăbdare. Și unde e mireasa noastră? spune tati. Aici sunt, se aude glasul lui Suze. Ridicăm privirile cu toții - și iat-o, plutind pe scări, și ținând strâns la piept un buchet fabulos de trandafiri și iederă. — Vai, Suzie, zice mami, ducându-și mâna la gură. Vai, ce rochie frumoasă! Vai... Becky! O să fiți... Se întoarce spre mine cu o privire extrem de duioasă și, pentru prima dată, pare să-mi observe cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
păcat că domnișoarele de onoare nu trebuie să zică nimic. Nu trebuie să fie mare lucru. Doar un „da“ scurt sau un „vreau“. Când ajungem la partea în care Suze și Tarquin trebuie să-și împreuneze mâinile, Suze îmi dă buchetul ei, iar eu profit de ocazie ca să mă întorc și să arunc o privire rapidă adunării. Locul e ticsit la maximum, sunt și oameni care nu au loc să se așeze. Sunt foarte mulți bărbați viguroși cu kilturi și foarte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
urmă, simțind că mă înroșesc pănă în vârful urechilor. Da, cred că el e. Suze mă privește iscoditor câteva clipe, apoi pare că a luat o hotărâre bruscă. Am înțeles, zice, lăsându-și whisky-ul jos. Mă duc să arunc buchetul. — Poftim? Mă uit la ea uimită. Suze, nu te prosti. Nu e încă momentul să-ți arunci buchetul. — Ba da! Îl arunc când vreau eu. — Dar trebuie să-l arunci când pleci în luna de miere! Nu-mi pasă, se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
câteva clipe, apoi pare că a luat o hotărâre bruscă. Am înțeles, zice, lăsându-și whisky-ul jos. Mă duc să arunc buchetul. — Poftim? Mă uit la ea uimită. Suze, nu te prosti. Nu e încă momentul să-ți arunci buchetul. — Ba da! Îl arunc când vreau eu. — Dar trebuie să-l arunci când pleci în luna de miere! Nu-mi pasă, se încăpățânează Suze. Nu mai pot să aștept. O să-l arunc acum. Tu n-auzi că asta se face
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Acuma, fii atentă, stai aici. Îmi arată imperativ cu mâna spre o moviliță de iarbă acoperită cu zăpadă. Și lasă-ți florile jos. N-ai cum să-l prinzi dacă ai mâinile ocupate! Tarkie? Strigă tare: — Acum o să-mi arunc buchetul, da? — OK! îi răspunde Tarquin, vesel. O idee foarte bună. — Hai, Bex! — Haide, Suze, termină! Nici măcar nu vreau să-l prind! zic, ușor iritată. Dar, asta e, sunt singura domnișoară de onoare - așa că îmi las florile pe iarbă și mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
fie agitație... Mă simt complet penibil, cum stau așa, singură. Pe cuvântul meu, Suze strică tot ritualul. N-a fost la nici o nuntă, în viața ei? Stai, Suze! strig iar, dar e prea târziu. — Prinde-l, Bex! zbiară ea. Prindee-l! Buchetul se rotește în aer și trebuie să sar un pic ca să-l prind. E mai mare și mai greu decât credeam și preț de o clipă rămân uitându-mă la el ca în transă, pe jumătate încântată la maximum, iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
la el ca în transă, pe jumătate încântată la maximum, iar pe cealaltă jumătate gata s-o strâng de gât pe Suze. Și atunci, privirea mi se focalizează în sfârșit. Și văd pliculețul. Pentru Becky. Un plic adresat mie, în buchetul lui Suze? Mă uit nedumerită la Suze, iar ea, cu ochi strălucitori, îmi arată din cap spre plic. Cu degete tremurătoare, îl deschid. E ceva tare la pipăit înăuntru. E... E un inel, învelit în vată. Împreună cu un mesaj, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
dintre ele. N-am de gând să las chestia asta să-mi facă viața un coșmar. Pe bune, care sunt prioritățile din viața oricărei mirese? Cel mai important lucru nu este rochia, nu sunt pantofii sau ce flori ai în buchet, nu? Cel mai important lucru este promisiunea pe care o faci, pentru tot restul vieții. Faptul că mirele și mireasa își jură credință unul altuia. Mă opresc cu crema hidratantă în mână și îmi privesc reflexia în oglinda veche din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
fotografii. — Uite! face mami brusc. Întoarce revista ei spre mine, ca să-mi arate un cort alb cu dungi argintii. Nu-i drăguț? — Foarte drăguț. Revin la revista mea și mă uit cu mare interes la rochiile domnișoarelor de onoare, la buchetul miresei... și ochii îmi cad pe data revistei. — Mami! exclam. Asta e de anul trecut! De ce te uitai prin reviste de mireasă anul trecut? — Habar n-am! zice mami. Cred că am luat-o din greșeală din sala de așteptare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
am întoarce acasă într-o căruță veche de țară... — Ce e aia „servire franțuzească, mănuși albe“? zice Suze, holbându-se nedumerită la o reclamă. — Habar n-am. Ridic ochii spre ea, mirată. Hei, Suze, fii atentă aici. Să-mi fac buchetul singură? — Ce să faci? — Uite! Îi arăt spre pagină. Vă puteți face singură buchetul, din hârtie creponată, pentru a avea un buchet unic, plin de imaginație. — Tu? Să faci flori din hârtie? — Ce, nu crezi că sunt în stare? zic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mănuși albe“? zice Suze, holbându-se nedumerită la o reclamă. — Habar n-am. Ridic ochii spre ea, mirată. Hei, Suze, fii atentă aici. Să-mi fac buchetul singură? — Ce să faci? — Uite! Îi arăt spre pagină. Vă puteți face singură buchetul, din hârtie creponată, pentru a avea un buchet unic, plin de imaginație. — Tu? Să faci flori din hârtie? — Ce, nu crezi că sunt în stare? zic, ușor deranjată de tonul ei. Sunt o persoană plină de creativitate, dacă vrei să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
o reclamă. — Habar n-am. Ridic ochii spre ea, mirată. Hei, Suze, fii atentă aici. Să-mi fac buchetul singură? — Ce să faci? — Uite! Îi arăt spre pagină. Vă puteți face singură buchetul, din hârtie creponată, pentru a avea un buchet unic, plin de imaginație. — Tu? Să faci flori din hârtie? — Ce, nu crezi că sunt în stare? zic, ușor deranjată de tonul ei. Sunt o persoană plină de creativitate, dacă vrei să știi. Și dacă plouă? — Cum să plouă... Mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
simt vinovată? Încă nu s-a hotărât nimic. N-am ales în mod categoric Plaza. E destul de posibil să facem, totuși, nunta în Oxshott. Poate. — Mama ta are de gând să pună o arcadă superbă de trandafiri deasupra porții, și buchete de trandafiri la toate stranele... și toată lumea va primi un trandafir la butonieră. Se gândea la trandafiri galbeni, dar depinde și de gama de culori care... — Aha. Ei, încă nu știu sigur... Mă opresc brusc, în clipa în care ușa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
patru sute de persoane îmi vor urmări fiecare mișcare. O, Doamne. O, Doamne. Ce-o fi fost în capul meu? În clipa în care văd ușile de la Terrace Room, mă apucă o panică nebună și degetele mi se încleștează automat pe buchet. N-o să meargă în veci. Sunt complet sărită de pe fix. Nu pot să fac așa ceva. Îmi vine să las toate astea și să fug. Dar unde să fugi? N-am ce face, trebuie să continuu. Erin și celelalte domnișoare de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
motive pur altruiste. N-am făcut-o doar pentru a salva relația lui Luke cu mama lui. Am vrut asta pentru mine. Am vrut să fiu prințesă din basme, o zi din viața mea. Ajung lângă Luke și-i dau buchetul lui Erin. Îi zâmbesc cu căldură lui Gary, noul cavaler de onoare al lui Luke - și-i iau mâna lui Luke. El mi-o strânge ușor și eu i-o strâng, la rândul meu. Michael, îmbrăcat într-o ținută relativ
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
fracțiune de secundă - apoi mă uit în altă parte, înainte ca cineva să observe ceva. Nu mă pot relaxa. Nu încă. Fotograful se apropie de noi și iau brațul lui Luke și i-l strâng bine, iar Erin vine cu buchetul, ștergându-și lacrimile. Ce ceremonie frumoasă! spune. Partea cu căldura unei prietenii care să dureze toată viața m-a impresionat cel mai mult. Fiindcă asta e ce-mi doresc și eu. Strânge buchetul la piept. Asta mi-am dorit de când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
l strâng bine, iar Erin vine cu buchetul, ștergându-și lacrimile. Ce ceremonie frumoasă! spune. Partea cu căldura unei prietenii care să dureze toată viața m-a impresionat cel mai mult. Fiindcă asta e ce-mi doresc și eu. Strânge buchetul la piept. Asta mi-am dorit de când mă știu. — Sunt sigură că o s-o găsești, spun și o îmbrățișez. Sunt absolut sigură de asta. — Scuzați-mă, domnișoară, spune fotograful. Dacă-mi permiteți, aș dori să fotografiez mirele și mireasa... Erin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
fără trup. Plecați. De unde naiba se aude? Din flori? Au început să-mi vorbească? Scanez rapid bucheul și detectez un speaker minuscul atașat de un boboc de trandafir. Nu-mi vine să cred: Robyn mi-a plantat un speaker în buchet! — Mirele și mireasa! Plecați! — OK! zic către flori. Plecăm! Îl apuc repede pe Luke de braț și pornim pe culoarul dintre scaune, traversând din nou pădurea fermecată. Nu suntem căsătoriți, spune Luke siderat. O ditamai pădurea, patru sute de oameni, o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
crezi? Nu mă pot mișca. Nu pot nici să respir. Am nevoie de o zână bună, repede. Laurel mă săgetează cu o privire îngrozită. Christina își lasă jos paharul de șampanie. — Cod roșu. Cod roșu, aud vocea lui Robyn dinspre buchet. Urgent. Cod roșu. Alicia face turul ringului de dans cu pași lenți, savurând din plin atenția care i se acordă. — Adevărul e, spune pe un ton foarte plăcut, că toată asta e doar o mascaradă de prost gust. Nu-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ei. Oamenii se înghesuie să ne vadă și să ne aplaude - și o fi imaginația mea, sau par mai prietenoși, acum, după incidentul cu Alicia? Undeva pe rândul din spate o zăresc pe Erin aplecată mai să cadă și arunc buchetul direct în brațele ei larg deschise. Și pe urmă ieșim. Ușile duble masive se închid în urma noastră și ne aflăm pe coridorul tăcut mochetat cu pluș, în care nu se află decât doi portari, care privesc țintă în fața lor. — Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]