4,790 matches
-
fost niciodată vreun conflict între ea și ei, întrebă: - Dar voi ce faceți? Aici erați? Și ce-ai, Costache? continuăea, poate de căldură, c-a fost un zăduf groaznic! Ar trebui să te sui în pat, ce stai aici, pe canapeaua asta? Bătrânul gemu puțin și făcu doar din cap semn că nu vrea să se miște de acolo. - Trebuie să te dezbraci măcar, că te sufocă hainele! Fără să mai aștepte aprobarea, Aglae îl răsuci ca pe un copil și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
gheață!Dă-mi cheile! Moș Costache holbă ochii și-și mușcă buzele, fără sunet. Cu mâna strânse și mai tere cheile. Aglae întinse mâna și dădu să i le apuce. Atunci, cu sforțare eroică, bătrânul se trase mai spre fundul canapelei, bombănind: - Nu-nu-nu v-vrreau gheață! - Vorbește! observă Vasiliad. Stănică făcu un gest de admirație și de ciudă: - E pezevenghi rău moșul! Îl știu eu. E tare de tot. - Dar, Costache, se răsti de-a binelea Aglae, trebuie bani de cheltuială, de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
avea un aer cimitiros, dezolat răsuna ecoul convorbirii din sufrageria cu ferestrele deschise. Felix îi găsi pe toți în jurul mesei, jucând cărți și vorbind ca și când nimic nu s-ar fi întîmplat, învăluiți în perdele mari de fum. Moș Costache, pe canapea, începuse să tușească, dar părea limpezit la față, normal. Așezată pe un scaun, alături, Otilia îi îndrepta aci punga cu gheață, aci plapuma, întrebîndu-l în șoaptă dacă se simte mai bine. - Na, afurisită carte, exclamă Stănică, trântind o figurăoarecare, e
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Aglae nu făcu nici o obiecție. Dimpotrivă, luă comanda casei, ajutîndu-se de Marina și de propria ei servitoare. Din nou masa fu așezată în sufragerie, masă la care Felix și Otilia fură invitați, dar fără multă insistență când aceștia refuzară. Transformând canapelele în pat și distribuind prin odăi câteva saltele, toate camerele fură prefăcute în dormitoare. Stănică vru neapărat să doarmă în salonul cu scrinul, Aglae în sufragerie. Servitoarea Aglaei fu consemnată să se culce la intrare, pe prag. Astfel, după terminarea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de sforăituri. Numai Stănică umblă câtăva vreme prin curte, inspectând totul, trecu în revizie toate odăile, apoi se închise în salon, încuind ușa cu cheia. Acolo merse de-a bușilea, să G. Călinescu privească pe sub mobile, suspectă orice fotoliu și canapeaua, apăsîndu-le cu mâna să vadă dacă fâșâie, întoarse tablourile pe dos, ciocăni scândurile, deschise chiar ușițele de la sobă și, negăsind nimic, începu să meșterească broaștele sertarelor scrinului cu o sârmă îndoită, pe care și-o pregătise din vreme. Însă limbile
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
n-ar fi bănuit nimic. Stănică fu discret de data asta, și Olimpiei, care acum își luase cartier în casa părintească, până la noi dispoziții, nu-i pomeni absolut nimic de întîmplare. Moș Costache ședea acum numai în sufragerie, a cărei canapea o decretase pat, îmbrăcat și învelit cu o pătură, cu cheseaua de tutun lângă el, cu cheile și cu tinicheaua de bani. Încuiase ușile de la toate odăile și, când avea nevoie de ceva, trimitea numai pe Otilia și pe Felix
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
să-i dai la bancă? Bătrînul făcu un semn speriat lui Pascalopol să tacă, îl trimise cu gestul la fereastră, să privească în curte, ceea ce acela făcu însă cu obișnuita lui demnitate. - Vino-ncoace, șopti bătrânul. Pascalopol se apropie de canapeaua pe care fusese aruncată o saltea. Bătrânul apucă un colț al saltelei dinspre perete și-l rugă din ochi pe moșier să tragă și el. Moșierul trase, răsturnând puțin pe moș Costache, care nu voia să se dea jos de pe
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pe care fusese aruncată o saltea. Bătrânul apucă un colț al saltelei dinspre perete și-l rugă din ochi pe moșier să tragă și el. Moșierul trase, răsturnând puțin pe moș Costache, care nu voia să se dea jos de pe canapea cu îndărătnicia unei cloști, și descoperi un pachet de jurnal legat cu sfori, îl trase afară și-l dădu bătrânului. Acesta îl desfăcu mulțumit, umplîndu-și plapuma cu sfori de cârpe și cu jurnale, și scoase trei pachete de bancnote, legate
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de felul acesta rămânând infructuoase, Aglae se mulțumi, din prudență, să amintească lui Costache că e foarte bine pentru un bătrân "să-și vadă de suflet din când în cînd". - Vax, suflet! zise Stănică, față de toți ai familiei, strânși în jurul canapelei lui moș Costache în ziua de Sfântul Dumitru. Prostii, prejudecăți, ca să se îndoape popa cu băncuțe. Fugiți de-aici. Azi suntem în secolul progresului, al luminii, râde de astea și copilul din albie. Aglae se închină, în semn de protest
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
își rezervă să i le dea mai târziu. Fiindcă nu se putea scula ușor din pat, rugă pe moșier să-i vâre săculețul cu monede și cele două pachete de hârtii sub salteaua care era aruncată, pentru uzul lui, peste canapea. Când Pascalopol isprăvi treaba, bătrânul, care pândea îngrijorat, șopti cu spaimă: - Ochii, ochii! Și arătă cu mâna spre geam. Cei doi bărbați priviră și nu văzură nimic, dar li se păru a auzi pași scârțâind pe zăpadă. - Nu e nimeni
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
că bătrânul a avut un mic delir și nu răspunse nimic. După o zi întreagă de neschimbare, după ce Vasiliad însuși văzu pe moș Costache, trebuiră toți să recunoască viabilitatea bolnavului. A-l mai păzi era plictisitor. Bătrânul se mișca pe canapeaua lui, pe care nu voia s-o părăsească decât pentru unele trebuințe, când se lăsa ajutat de Marina, și părea foarte mulțumit. Starea de euforie îi revenise, Aglae ținu un scurt consiliu de familie și hotărî, susținută cu aprindere de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nu mai era acasă decât Otilia. Trecu din bucătărie tiptil prin față, intră prin ușa gotică și trecu prin toate odăile până ajunse în dreptul sufrageriei. Privi pe gaura cheii și constată că nu era nimeni afara de bătrânul întins pe canapea. Ieși din nou afară și intră pe din dos în odaia cu pianul. Otilia era acolo rezemată cu coatele pe capac, gânditoare. - Cum îi mai este lui moș Costache? întrebă Stănică. - Tot așa! zise sumbră Otilia. - Știi că azi vine
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
moș Costache. Bătrânul îl supraveghea dușmănește cu privirea. Stănică merse la ușa dinspre salon, o crăpă puțin și o închise la loc. Mai merse la geam, privi în curte, se-ntoarse spre masă, luă un scaun și-l așeză lângă canapeaua bătrânului și stătu pe el. Bătrânul îl contempla îngrijorat. - Ce mai faci, moșule, întrebă Stănică, mai bine, hai?Moș Costache întrebă și el: - Și ce poftești? - Vai de mine, se apără Stănică, păi eu mă interesez de sănătatea dumitale și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
chiarbătrînul banii, că de luat cu sila nu era chip. S-o bată Dumnezeu, dacă i-a luat. Aglae declară că a obosit și se hotărî să se ducă cu toții acasă spre a medita asupra evenimentului. Bătrânul fu părăsit pe canapeaua lui, cu cearșaful ghemuit, cu plapuma căzută pe jumătate jos. Felix, observând asta și știind că morților le trebuiesc date unele îngrijiri pentru a putea fi puși în coșciug, spuse, cu toată gingășia de care fu în stare, Otiliei, cum
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
gingășia de care fu în stare, Otiliei, cum stă cazul. Aceasta se ridică de pe sofaua ei, decisă, calmă, chemă pe Marina și, cu ajutorul ei, gătiră pe moș Costache și-l așezară cu solemnitate pe pat. Aglae se trânti întîi pe canapea și rugă lumea să facă liniște, fiindcă vrea să închidă puțin ochii. Dormi un ceas, sforăind bine, apoi se sculă și se plânse că-i e foame: - M-am zăpăcit de tot cu boala asta a lui Costache, nicimasă regulată
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
oraș, îmbrăcată în negru, iar să iasă altfel o împiedica superstiția că făcea un rău. Se dăduse jos o dată, să încerce pianul, dar la prima notă se înspăimîntă de ecoul gol, închise capacul și renunță. Acum își cercetă, stând în mijlocul canapelei, toate nimicurile din odaie și făcea mormane, pe categorii. Intră odată la Felix, cu o fotografie a ei, făcută la Paris: - Asta ai văzut-o? - Nu! E foarte reușită. - Ți-o dau ție! Felix stătu o clipă nedumerit, înfricoșat să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
noaptea asta la tine. Să vad cum e în patul unui băiat. Se aruncă în patul lui Felix, ghemuindu-și picioarele subțiri în poalele cămășii, și tânărul o înveli bine și apoi merse el însuși și se-ntinse pe o canapea mică, lângă sobă. - Otilia, șopti el, în chip de "noapte bună", sunt foartefericit. Noaptea asta e solemnă în existența mea. Dimineața Felix se sculă sprinten și privi spre pat. Plapuma forma un cuib gol. Tânărul își închipui că Otilia a
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
naveta. Buuun... Dar cu aceeași guriță cu care n-ar fi de acord să intoneze vreo odă, rămân totuși extrem de interesați să halească. Cu același poponeț, considerat prea gingaș să clocească vreun Omagiu Conducătorului Statului, se înnebunesc, cu toții, după încălecat canapeaua. Behăie cu toții, seamănă între ei, iar ultima lor găselniță e c-ar vrea să-și reprezinte cultura și țărișoara în Necuprins... Păi, cum să le reprezinte - și aici Fiorosul Marcel se opri, pe asfalt, buimăcit și înfățișîndu-se adânc mirat - dacă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
departe, făcîndu-i să apară între rubedeniile lor, spitalicești sau diavolești, înșiruite în întinderea străzii Plantelor... - Unde te duc? întrebă, pentru prima dată, alarmat, conducătorul vehicolului, la o oră și zece minute după ce pasagerul îl fluierase și i se încolăcise între canapele. Has-Satan se înclină înainte și, încercuindu-i celuilalt capul în menghina palmelor, îi vîrî, fulgerător, limba sa lungă, pupăcioasă și scormonitoare, de-a lungul rețelei de tainițe ale urechii. - Ce-ți pasă? Frige-o normal!... Du-mă unde și-a
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Și, interesîndu-se după împrejurimi, Genel inspecă pe unde, pe ce fotoliu, să și-l arunce pe hoit. Stăpâna casei își îndreptă, în jurul șoldurilor băiețești, chimonoul și, c-o sprinteneală surprinzătoare, îi pilotă până în arhipeleagul a două fotolii și a unei canapele. Toate joase, pătrățoase, comode, despicate-n buret, tigrate în bej și cărămiziu și închizînd în semicercul lor o măsuță cu picioarele scunde, amputate - măsuță de hol. - L-am cules - povesti Genel despre străinul cu care venise la ea - după niște
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
o imită șoferul și o și înhăță pe dezlegătoarea, care, după ce tălmăcise un ultim sobor al cărților sarazine, de epuizare, dădea ochii peste cap. Se și înmuiase, ca o perdea scăpată de pe vergele, risipindu- se, într-o dungă, pe canapea, cu cârpele și vata de zahăr a coafurii în neorânduială. - Pune mâna să i-l reînvigorăm pe destin! puse suflet, în aducerea în simțiri a cucoanei, coțcarul, deznodîndu-i, mai mult decât era necesar, cordonul. Azvîrlindu-i de-a dreptul în lături
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Stăpâna casei se depărtă de la masa năpădită de furnici, unde, probabil, dăduse de urma vocii cooperatorului, și îi conduse pe cei doi proaspeți sosiți într-o nișă alăturată, de-ți tăia respirația. Decorată fastuos, totuși cu gust. Mobilată cu o canapea stil. O măsuță de muzeu. Două fotolii, în carapacea cărora vizitatorii fură invitați să se afunde. Doamna se postă în fața celor doi, preferând canapeaua. Șoferul o sfredeli, într-o doară, obraznic, pe servitoare. Își dădu drumul la guriță, să nu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
într-o nișă alăturată, de-ți tăia respirația. Decorată fastuos, totuși cu gust. Mobilată cu o canapea stil. O măsuță de muzeu. Două fotolii, în carapacea cărora vizitatorii fură invitați să se afunde. Doamna se postă în fața celor doi, preferând canapeaua. Șoferul o sfredeli, într-o doară, obraznic, pe servitoare. Își dădu drumul la guriță, să nu lase să se aștearnă tăcerea și să se depună praful peste antren. - Ați zărit, cumva, pe urmele de la niște predicții, de la fătuca asta, și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Stafidita nu descleșta botul. Genel cârmi și el, pe tăcere, clonțul. Cucoana se juca absentă cu buricele degetelor, prin draperiile de păr, ce semănau cu niște sârme roșii și îi acopereau în întregime sfârcurile urechilor și, cum se tolănise pe canapea, o dată își orientă vârful tălpii piciorului către catarama în formă de pește a Batjocoritorului. Batjocoritorul își drese glasul și, ațintindu-și privirile în arcurile descărcărilor electrice ce tălăzuiau ritmic prin covorul de cristal, rosti cu aerul unui musafir profund
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
îmbunătățește!... Să-i crească nasul lui Gabriela, dacă om rămâne neîmbunătățiți!! se lansă șoferul într-o cursă de hăituire a țurloaielor consultantei, care, într-un ultimă stavilă pusă excitării, scheună aproape cu sufletul sfâșiat și își retrase gleznele fremătătoare sub canapea... Pișicherul de taximetrist nici că-și rată clipa de slăbiciune a băbăției. Dintr-o mișcare, fu pe rezemătoarea canapelei dânsei. Îi luă palma pistruiată între casmelele lui. Și-o împroșcă dintr-o alintătură de vorbe, parcă-ar fi îmbăiat-o
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]