4,383 matches
-
Flavia, în spatele mirilor și al părinților lor, se pot distinge colegi de filo ai lui Tusi, fratele meu Alexandru (Săndelă, vechiul meu prieten Panciu Constantin, student la medicină, și perechea Mugur - Florin și Iulia. Sigur, tatăl meu, vizibil supărat în clișeul fotografic, avusese dreptate, prima mea căsătorie a fost o eroare „studențească”, o „iubire pripită”, sedus, se pare, am fost eu, în ciuda aerelor mele de Don Juan fascinat de sexul „frumos”, impresionat până la teamă de „alteritatea” umană inexplicabilă, femeia, ce părea
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
războaie, spațiu de creație, valoare și stabilitate națională ce părea că ne salvează în sfârșit de un provincialism etern, de o blestemată incapacitate de „a intra în Europa”. Da, am avut succes, spre surpriza mea, spun, deoarece Francisca propunea, abordând clișeul unui „roman de uzină”, o altă scriitură epică și un alt tip de construcție romanescă ce făcea un arc peste decenii, înapoi, la sursele romanului cu adevărat modern românesc, din școala lui Eugen Lovinescu, „la psihologia citadină”, cum o visa
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
din comun, ceea ce se cheamă în genere inteligență și adesea e confundată cu o anume vioiciune de spirit, cu „deșertăciunea”. Dar Ivasiuc era într-adevăr inteligent, căuta prin forțe proprii originea lucrurilor și a fenomenelor, încerca să înțeleagă legile dincolo de clișeele de gândire și totul era dublat de o largă informație umanistică, de la medicină la filozofie. Deși a făcut temniță grea, două cel puțin au fost motivele pentru care, până la moartea sa tragică survenită în noaptea cutremurului din 4 martie ’77
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
despre teme posibile și variate, vorbind, de exemplu, despre experiența sa brutală carcerală sine ira et studio, cu detașare, umor și uriașă vivacitate intelectuală, fapt ce ne permitea nouă, ascultătorilor săi, să ne „apropiem” și să înțelegem cu adevărat, dincolo de „clișeele” și „imprecațiile” pe care le exersau alți deținuți politici incapabili să-și depășească animozitatea firească și spiritul justițiar. Am găsit un remarcabil caz asemănător în cele cinci volume Închisoarea noastră cea de toate zilele ale de curând dispărutului Ion Ioanid
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
rus Lev Tolstoi. Dacă eram „cât de cât abil”, m-aș fi lăsat, cu o bună teatralitate a „modestiei”, specialitate a creatorului sudic și balcanic ce-și convertește nu rareori enorma vanitate, uneori justificată, în aere ipocrit-popești, conformându-se unui clișeu răspândit în mediile mic-burgheze, cel al „artistului harnic și modest”, al „marelui creator, simplu și modest” etc. A fost, nu contest, și ambiția mea socială, dorința de a conduce o revistă, nu numai în numele meu, dar și al grupului în
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
profund de întreaga stare a literelor și sinuos cum era cel al unor colegi și chiar prieteni, care se infiltrau răbdător și insistent în „magna socială”, preluând și acceptând în primii timpi, cel puțin, ai afirmării, ai carierei, reflexele și clișeele de gândire ale altora, mai „sus-puși”, mai „afirmați”. Unora care știu - și doar din auzite! - de cariera „fulminantă” social pe care am făcut-o la sfârșitul anilor ’60, o să le vină greu să creadă, probabil, această „insistentă”, „întârziată” inabilitate, stângăcie
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
temporare, al omului și operei, al neînțelegerii, ea însăși de felurite feluri, calmă, disprețuitoare sau agresivă, dar cine vrea, cine are curajul, „insolența” de a se „arăta gol”, în sensul de a trece, în oglindirea omului și a umanului, dincolo de clișeele, chiar și „artistice”, clasice, ale genului, trebuie să fie apt de a suporta „consecințele”. Cele dintotdeauna ale artistului singuratec și îndrăzneț, cele pe care eu le-am numit riscul sau riscurile culturii și în cultură: singurătatea, sărăcia, ridicolul, ratarea. Și
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
cele militare și politice în cazul de care vorbim, înseamnă și a minimaliza sau chiar a disprețui capacitatea omului de a se ridica și de a înfrunta Răul, chiar și în forme ale luptei care nu se potrivesc cu anumite clișee de gândire sau cu anumite forme preexistente în istorie. „Nu felul, forma în care luptăm este dătătoare de măsură”, i-am spus-o în câteva rânduri lui Cioran în timpul lungilor noastre plimbări prin Jardin de Luxembourg când, prinzându-și capul
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
decât o singură limbă, care nu-și schimbă ochelarii, sunt mai ușor de orbit. Era în firea ta să îmbini latura activistă și cea intelectuală, patriotul și cospomoplitul. Fiecare din aceste cuvinte luat separat hrănește la noi o sumedenie de clișee care mă fac să casc. Îți mulțumesc că ne-ai arătat dar tu nu ești singurul că inteligența și responsabilitatea mai pot merge mână în mână. La noi, aceste două lucruri au divorțat. Politicienii noștri au devenit vedete de varietăți
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
Carul statului a luat-o printre nori? Important este ca el să-și continue cursa. Dacă ar atinge pământul, ar rămâne în pană, și nimeni n-ar avea de câștigat. "Luciditatea este condiția prealabilă a acțiunii eficace": am cules acest clișeu dintr-o apostrofă ministerială. Sună bine. Cu atât mai mult cu cât nu este adevărat. Oamenii de acțiune, asemănători în această privință cu șoferii lor, nu au nici timpul, nici mijloacele de a aprofunda o "notă în atenția Președintelui" nu
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
galbene. Muntele Nebo, din țara lui Moise, în Iudeea, e un munte pleșuv și povârnit, cu stânca și grohotișul neumbrit de verdeață. Două medii, două climate, două temperamente. Blândețea umedă contra uscăciunii abrupte. Canonicul rotofei și profetul cu față colțuroasă... Clișee, mi se va spune, dar care, în fața grădinii de pe Muntele Măslinilor, se impun cu o claritate specific fotografică. * * * În grădina agoniei, măslinii au trunchiuiri mineralizate, gravate în timp. Un franciscan mă asigură că nu-s nici măcar centenari. Cei "adevărați", care
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
muzică, cu o companie de paradă. Peste câmpul pustiu și sărac am trecut spre cimitir, l-au coborât câțiva caporali în groapă, compania a tras salve, căpitanul Pastia a ținut un discurs un discurs cum se ține, foarte slab, un clișeu, care a avut totuși o calitate, că a fost scurt, și totul s-a sfârșit. Căpitanul Nicolaescu când comanda, băga de seamă la muerile din sat, și-și juca în tunică și pe șolduri trupul voinic. Am văzut și pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
să ne silim a sfărma robia calapoadelor ș-a rânduelii logice. Poetul, dacă-i poet, apoi trebuie să înțeleagă că trebuie să fie liber să facă poezie. Cea mai mică atingere și piedică adusă liberului avânt trebuie înlăturată. Forme gramaticale, clișee, sintaxă, înțeles al cuvintelor, rânduieli gramaticale n-au ce căuta în această disciplină nouă poetică. Ce zici disciplină? Nu-i nici o disciplină, nu trebuie să fie nici o disciplină, fiecare face cum îl povățuiește un geniu interior. Freud aducând în timpurile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
triumf. De asemenea despre d. Bucuța, care zicea Han are înfățișare de alcoolic, deși nu bea; însă mânâncă teribil. Iar înfățișarea o are din pricină că tatăl său era alcoolic. Gheorghe Anghelescu, servindu-mă la Baia Dr. Mirea, a făcut câteva glume clișeu (foarte probabil), vorbind despre cineva care, la răceală gravă, întrebuințează ca medicament: 1) o zemă bună de prune, 2) un ceaiu de struguri; iar ca depurativ urodonal de Deal. După ce se vindecă, același personagiu devine temperat și mai cere la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
restaurantele pline și luminoase, catargele nenumăratelor iahturi ce-mi vorbesc de un turism abundent, de bunăstare si destindere. Admir mirajul unui oraș ce se impune mai ales în partea veche printr-un aer senioril, amintind abundența timpurilor colonialismului. Remarc ușor clișeul vestimentar și comportamental: haine de calitate, de firmă, mers elegant și detașat, pielea bronzată, un du-te-vino continuu de oameni în general adulți, dar și mulți tineri. Șalupele cu catargele lor albe se oglindesc în apele luminate feeric de atâtea lampioane
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
au fost sechestrate. S-a făcut la fel cu tipografia Băncii Naționale, inclusiv totalitatea biletelor gata [tipărite], al căror total se ridică la aproximativ 40.000.000, precum și valorile și titlurile băncilor particulare și ale Casei de Depuneri. Materialul și clișeele Băncii Naționale au fost, de asemenea, puse sub sechestru. Înalții funcționari și ofițerii n-au fost până în prezent deranjați și probabil ca nu vor fi expulzați din oraș. Cât privește pe dl. Capitanovici, autorizația de a părăsi Moscova i s-
Românii şi politica externă rusească : un secol din istoria Tezaurului românesc "păstrat" la Moscova : (studiu şi documente) by Viorica MOISUC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100997_a_102289]
-
doresc decât să fiu citit, și apoi să spună fiecare ce crede de cuviință despre cele scrise de mine. Atât proza cât și poezia sunt plecate din sinceritate, asta contează cel mai mult, nu lucrez după tipare, stau departe de clișee și nu ascult de vreo modă, fac ce mă taie capul. Faci publicistică, scrii editorial la un ziar din Botoșani. De ce o faci? Pentru bani? Din sete de glorie locală? Ca să te "răcorești" în contextual sufocării globaliste, a incoerențelor politice
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
sunt diferit de colegii mei de generație? Fiindcă, așa cum amintești, am intrat în literatură înaintea lor (talentul precoce îl consider, în cazul meu, un dezavantaj, nu un avantaj: am debutat mai devreme decât se cuvenea, doldora de influențe și de clișee poetice...). Apoi, fiindcă n-am venit dintr-un cenaclu, cu un maestru la cârmă și cu un program literar limpede, explicit, ci m-am format de unul singur, ezitant, prin succesive renunțări la mine însumi, prin încercări, ca o apă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
înecăm în masa compactizată, care disprețuiește relieful, individualitatea. Dar care ar fi câtimea noastră de originalitate, fracția sufletească numai și numai a noastră, irepetabilă? Suntem o punte plauzibilă între Orient și Occident? Nu a ajuns cumva această afirmație doar un clișeu? Sau avem un sentiment special al morții, pe care o privim nu ca pe extincție/ sfârșit, ci ca pe o nuntă cosmică/ o contopire cu natura sub semnul sacralității? Și am știut să traducem aceste trăiri în opere culte sau
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
tăcere, când se încheagă în mine noi viziuni, și scurte perioade de manifestare a lor în scris, când cuvintele devin cum spuneam în încheierea unui poem "mai reale decât lucrurile". Cred că în poezie cuvântul redevine Verb, primenind limba de clișee și dând sensuri noi vieții. Se zice că o carte are trei dușmani : focul, apa și propriul conținut. În acest sens crezi că reevaluarea literaturii române din patru decenii de comunism trebuie lăsată doar pe seama timpului și pe uitare? Cine
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
100 de ani Eminescu tranșase deja problema în versul unic: E apus de zeitate și-asfințire de idei. Fără a fi un antioccidental (m-am bucurat de invitațiile lor la două burse literare germane), pot să spun că la noi clișeele occidentaloide se resimt cu asupra de măsură. Ce altceva vedem în România decât zgomotul publicitar al unor coterii care împing în față mediocrități pe post de genii culturale? Cei ce au ceva de spus cu adevărat nu se prea aud
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
pentru Nichita Stănescu, problema nu e a poetului, ci a criticului. Cam așa pățise și Iorga, trimițându-i pe Blaga, pe Barbu, pe Arghezi, mai ales, la balamuc. Eu, în orice caz, dau credit poetului care o rupe întotdeauna cu clișeele, care se caută pe sine în ipostaze multiple, care încearcă să înțeleagă într-un fel care îl domină. Cred în criticul care se implică, fie în negare, fie în afirmare Te rog să faci portretul cititorului de critică literară din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
opera pur scriitoricească a criticilor români, încercând să înțelegem "mecanismul ratării". Dar "divinul critic" n-a făcut, poate, decât să întindă o cursă cititorului, ca să-l provoace să vadă cum deriziunea, care e arta, "naște pui vii", ca să folosesc un clișeu publicistic. Și mai mult, a vrut să spună printre cuvinte că meseria de critic este una a seriozității maxime, a asumării unor responsabilități determinante pentru o cultură, pe când poezia, creația în genere, e o copilărie privită cu îngăduință. O analizăm
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
lor în funcție de context, de temperamentul auctorial, ca și de. caracter. Oricât de "cuminte" te-ai fi străduit să fii în anii '50 ai debutului meu, tot nu puteai scăpa de invectivele ideologice, presupunând că n-ai cedat celor mai rudimentare clișee. Pentru că mi-am îngăduit să public o recenzie, cred că singura apărută pe atunci în țară, la volumul "Din lirica universală" al lui Lucian Blaga, în 1957, în revista "Steaua", precum și câteva poezii cu o minimă degajare față de standardele zilei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
mi-o îngăduiam. La facultate, semețindu-mă și luând drept pierdere de timp lectura autohtonilor ori învățarea limbii ruse, neplăcându-mi nici mărginirea, strigătoare la cer, a profilor ieșeni de istoria literaturii (cu excepția lui Ioan Constantinescu), mărunți, grobieni, ventilatori de clișee realist-socializde, nu mai lecturam decât străini, și... în original, grație unor ediții bilingve: Lorca, Trakl, oleacă de Hölderlin, Heredia, Baudelaire și, mai cu seamă, Saint-John-Perse, Char, Michaux și Mallarmé. Însă... nu am intrat în mimeză de apropriere cu ei; nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]