5,205 matches
-
comercială a Valahiei. Drumul acesta, precizează C.C. Giurescu, în deja citata "Istorie a Românilor", era folosit și în epoca romană. Fără îndoială, chiar și în absența menționărilor documentare, logica evenimentelor ne asigură că traseul, sau, ca să folosim terminologia mai recentă, culoarul Bran Rucăr, a fost parcurs de milenii deopotrivă de oameni simpli și de personalități ale vremii. În lecțiile ținute la Școala de război, în anii de după terminarea primului cataclism mondial, ilustrul profesor, istoric, Nicolae Iorga se ocupă și de o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
a fost la un pas de moarte, pierzându-și pentru început numai pecetea. În istoriografia română, locul Posadei este disputat, numele acesta aflându-se în cel puțin trei locații, din județe diferite Argeș, Prahova și Vâlcea. Pentru noi, cei din culoarul Bran-Rucăr, Posada tragediei lui Carol Robert este locul ce poartă acest nume din apropierea Podului Dâmboviței și a cheilor Dâmbovicioarei, unde se găsesc și astăzi condițiile descrise în "Cronica Anonimă." În studiul său, "Carpații în luptele dintre Români și Unguri", Nicolae
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
și supun localitățile pe care le atacă tratamentului tipic incursiunilor turcești; În 1427, Sigismund trece cu oastea să-l ajute pe Dan împotriva turcilor, care îl aduceau pe Radu Vodă Pleșuvul, În anii 1431, 1433 și 1438 trec, pe acest culoar, din nou oștile turcești, ultima având în frunte chiar pe sultanul Murad, În 1445, a intrat în Țara Românească, Ion Corvin de Hunedoara (Hunyadi), când mergea în întâmpinarea cruciaților și s-a întâlnit cu Vlad, domnul Țării Românești, În 1459-1460
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
să-și întâlnească vecinul, sub zidurile Făgărașului. El îl ajuta pe Petru Rareș, care își făcuse o vamă la Prejmer. 1550, Mircea Ciobanul trece cu oaste în Transilvania și ocupă Țara Bârsei. 1556, Pătrașcu Vodă, tatăl lui Mihai Viteazu folosește culoarul Rucăr-Bran pentru a intra în Transilvania. 1595, Sigismund Bathory, la vremea aceea aliat al lui Mihai, trece cu o armată de 20000 de oameni să-l sprijine pe domnul român, în luptele de la Călugăreni. Se știe că a trecut pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
7 octombrie, se afla la Stoenești. După cum ne spune N. Iorga, în a sa "Istorie a Românilor, prin călători", spre sfârșitul secolului al XVI-lea, în timpul domniei lui Mihnea Turcitul și Petru Cercel, un diplomat francez, Jacques Bongars, a parcurs culoarul Bran-Rucăr: "Călătorul află la Bran castelul, care oferea și un adăpost drumeților. Se arată cum era păzit hotarul: o parte din garnizoană ieșea dimineața, altă parte seara pentru a străjui linia: erau două schimburi. La o leghe dincolo de Bran e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
de seamă se bucura de pitorescul acestei minunate regiuni. Paul Strassburg, negociator pentru Suedia, în contextul Războiului de 30 de ani, sosise în Ardeal, iar de la Brașov se îndreaptă spre Tîrgoviște, care nu mai era capitală a Țării Românești, parcurgând culoarul Bran-Rucăr. Mai târziu, la începutul secolului al XVIII-lea, Ambasadorul Marii Britanii la Constantinopol, Paget, relatează tot Iorga, "suie pe cursul Dâmboviței, face popas la Rucăr... și trece în Ardeal". Pentru a încheia această incursiune istorică, vom mai aminti biruința lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
de sud a Transilvaniei și în nordul Țării Românești", nu întâmplător primul document ce ni se păstrează în frumoasa limbă românească a rămas "Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung către Johannes Benkner, judele Brașovului", a fost purtată de curierul special pe culoarul Rucăr-Bran, la începutul secolului al XVI-lea. Munții, pădurile, peșterile au fost mereu un refugiu natural al locuitorilor acestor meleaguri, de la năvălirile barbare la nu mai puțin periculoasele traversări ale Carpaților de către oști străine, chiar până și în secolul al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
comunicație ar putea fi reconstituită parțial din studierea arhivelor vămilor de la Bran și Rucăr, ca un adaos la ceea ce am exemplificat în paginile anterioare din relațiile celor două provincii românești, când voevozi, solii, oștile au folosit drumul de car de pe culoarul transcarpatic Rucăr-Bran. Localnicii din prima jumătate a secolului al XX-lea povesteau că "pe drumul ăsta au trecut Mircea cel Bătrân, Petru Cercel, Vlad Țepeș", că "lunca domnească din Moeciu se cheamă așa, pentru că oastea lui Țepeș și-a făcut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
din inițiere." Da, dar trebuie... e urgent... Vă rog, unde e toaleta? Un amestec de silă și dispreț se așterne pe fețele "inițiatorilor". I se arată în cele din urmă o ușă. Se precipită, clătinându-se, și ajunge pe un culoar în care dau câteva uși. Pe una este desenat un sex feminin stilizat. Cu siguranță, opera stăpânului casei, omul cu multiple talente, incomparabilul doctor Sinus. Desenul e copiat după Miró, dar simbolul e mai clar. Nu poate fi decât aici
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
Are cuvântul inițiata!" Mulțumesc, mă simt mai puternică și mai perceptivă. Satisfăcut, oficiantul îi prezintă felicitări și îi oferă două suluri de bumbac mercerizat verde și încă două, mai mici, de culoare portocalie. O invită să stea o vreme pe culoar ca să se reculeagă. Se reculege o clipă sau se preface. Și, apoi, e sătulă de asta, se simte rău, bate la o ușă, la întâmplare. De dincolo se aud voci, râsete și zăngănit de tacâmuri. Un șef de sală, în
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
de sală își astupă urechile cu mâinile ca să nu mai audă asemenea blasfemii, și se grăbește să-și strecoare coada de coțofană prin ușa întredeschisă. Rămâne împietrită. Se trage asupra ei, prin ușa închisă. Se aude un troznet și pe culoar cad două bucăți de stofă neagră. El se întoarce fără cozile fracului, și se apucă să spintece cu un cuțit cele două suluri portocalii, astfel încât țesătura să nu mai poată fi folosită. "Uite, pentru că nu l-ați ascultat, doctorul Sinus
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
să reclame ceva și să se prevaleze de relații privilegiate cu doctorul Sinus. Ceilalți bolnavi sunt siderați. Asta dăunează bunului mers al secției. Ce tupeu! "Auzi, auzi?" Dar soțul ei nu mai era acolo. Noapte adâncă. După radiografie, așteaptă pe culoar să fie dusă în rezervă. Soțul ei așteaptă nerăbdător alături de ea. I-au dat un scaun și s-a așezat la căpătâiul ei, dar în spatele tăbliei patului, așa că nu-l poate vedea. Brancardierii întârzie, le vine schimbul curând, n-au
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
pentru un prânz la iarbă verde, pe taluzul care mărginește Bulevardul Libertății. Clementina mai are și un frate, Joseph, care nu participă la mesele în familie. Ea nu-l cunoaște. Aparatul ciudat, rezemat de perete, pe care îl vede pe culoar, este proteza lui Joseph care și-a pierdut un braț și un picior, mânuind un ferăstrău. Accidentul a survenit pe când lucra ca zilier pentru un negustor de cherestea, el, un artist. Medicii din Colombes i-au inventat proteza asta. Datorită
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
La urmă, infirmierele împing proteza lui Joseph până lângă patul ei. Se dovedește că este exact ce crezuse: un fel de macara. Pe care o folosesc ca s-o ridice câteva minute, până îi schimbă cearșafurile. Când duc înapoi pe culoar aparatul, lovesc fără să vrea tija spiralată care începe să oscileze, iar bătrâna doamnă semnalizează îndelung din cap STOP. La prânz, i se servește o supă de legume, dar nu apucă să ducă lingura la gură. Îi dă să mănânce
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
încearcă să se strecoare printre bare și panou. Rămâne înțepenită acolo. Spre libertate, cu stindardul și crucea în frunte?! Dacă ar veni doctorul M., poate că i-ar satisface cererea. Tocmai atunci, medicul, subțire ca o scoabă, apare în capul culoarului, se îndreaptă spre rezerva ei, iată-l că ajunge, ajunge! Din păcate, cineva, venind din partea opusă, îl ia de braț și îl trage spre celălalt culoar, care duce la lifturi. Când dispar amândoi după colț, ea își dă seama că
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
i-ar satisface cererea. Tocmai atunci, medicul, subțire ca o scoabă, apare în capul culoarului, se îndreaptă spre rezerva ei, iată-l că ajunge, ajunge! Din păcate, cineva, venind din partea opusă, îl ia de braț și îl trage spre celălalt culoar, care duce la lifturi. Când dispar amândoi după colț, ea își dă seama că necunoscutul era răposatul Georges Marchais. Că fostul secretar al partidului comunist a înviat nu o miră, dar că doctorul M. se pleacă astfel în fața voinței acestuia
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
de origine, cu o fotografie a ei. O fotografie din tinerețe. Infirmierele se uită cu gura căscată: "Dumneavoastră sunteți?" "Eu eram..." Fluviul curge, domnule Heraclit, știu asta, dar când curgi tu însuți... I se scoate perfuzia, în fiecare dimineață traversează culoarul să-și facă dușul. Instalația e anchilozată și trebuie să aștepți destul până să vină apa caldă. Dar vine și curge șiroaie... E chiar o fericire că nu te poți scălda de două ori în același fluviu. În sfârșit, doctorul
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
pe urmă curățenia, mai mult sau mai puțin suspendată până la terminarea operațiunilor... Apoi, trebuie rezolvat și cu cărțile, înghesuite pe două și chiar trei rânduri pe rafturi. Încearcă să găsești vreuna! Din fericire, Georges cumpără cremaliere și pune rafturi pe culoarul (renovat). O gură de oxigen reanimă micul popor asfixiat al cărților. Nu e totul pierdut. Georges speră că în curând, probabil vara viitoare, vor putea să renoveze restul apartamentului, ca să trăiască în sfârșit în pace cu o bibliotecă pusă în
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
cu Nastia sub pătură!.. Abia ațipise că auzi o bătaie în ușă. Iar! "Veniți repede, domnule locotenent, rușii au intrat în Polonia și ne e frică să nu treacă și peste granița noastră!" Se sculă în mare grabă. În penumbra culoarului, se ciocni de madam Segal. Era albă ca varul. "Fiica dumneavoastră nu e acasă astă-seară?" " Nu." Îi luă mâinile: "Să nu vă fie frică de nimic, doamnă Segal, de nimic. N-o să vi se întâmple nimic, mă întorc cât de
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
luase o înfățișare stranie, de mediu subacvatic, unde oamenii nu-și mai aveau locul. Locotenentul își lăsă la grajd calul, nu înainte de a-l înveli cu un pled, căci ploaia răcise neobișnuit de tare aerul. Întorcându-se, o întâlni pe culoar pe Nastia care se întorcea și ea, dar de la plajă, sub braț cu pătura udă. Murmură fără să se oprească, subliniind cuvintele esențiale: "Ar trebui găsită altă soluție" și dispăru în adâncimile casei cu un zâmbet complice, care nu trezi
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
care terminaseră de descărcat căruța, schițară un salut confuz și plecară, cu capul între umeri, ca niște vinovați. Ploaia subțire dădea lustru talmeș-balmeșului îngrămădit în curte. "Să băgăm înăuntru... chestiile astea", spuse locotenentul. Ajutat de Motea, depozită în capătul unui culoar puțin circulat cele câteva mobile și valize, strânse în grabă, ale căror boturi prost închise lăsau să atârne lenjerie de damă și alte mărunțișuri. Câteva zile, Nastia nu a ieșit din camera ei și nu a vorbit cu nimeni. Motea
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
îi făcu un semn din cap lui Grigore, ca pentru a-i indica direcția de urmat. Pe peron, vijelia fu cât pe ce să le smulgă căciulile, caschetele și chipiele. Se precipitară în sala de așteptare de unde, printr-un mic culoar, ajunseră la apartamentul șefului de gară. În încăperea spațioasă care servea drept cameră de zi, salon și sufragerie, masa era pusă (cinci tacâmuri) și o fetiță, așezată pe covor, se juca aranjând pietricele pe un carton mare. Se ridică zâmbind
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
s-o caute înainte de sfârșitul anului, și nici în vacanță. Își făcu drum prin îmbulzeala lor, fără a pierde din vedere desenul ascuns al dalelor, și urcă la primul etaj, rezervat sălilor de clasă. A ei se afla în capătul culoarului, separată de cele mai agitate, ale celor mici. Câteva zeloase lucrau fără să se întrerupă, aplecate deasupra băncilor: nici măcar nu-și ridicară capul când intră. Gabriela se duse să scoată din fundul sertarului ei o carte, și ieși. Când trecu
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
intimitatea supraveghetoarelor. Cu condiția să nu aprindă veioze, care ar fi transformat aceste adăposturi precare în teatre de umbre. Doar supraveghetoarea șefă avea dreptul la o cameră proprie, amenajată în ceea ce la origine trebuie să fi fost un capăt de culoar. Gabriela bătu la ușă. O voce nazală porunci în franceză: "Intră!" Apăsă pe clanță. Chipul doamnei Dunin, care stătea à contre-jour în mijlocul micii încăperi, strâmtă și ticsită de mobile, era greu de deslușit. O chemase ca s-o dojenească? Să
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
în cap, nu?" "Era singurul mod de a-mi termina studiile. Cu bacalaureatul în buzunar, aș putea să-mi câștig singură existența." "Aah!" Odată sfârșită deliberarea, cercul fetelor se împrăștie cu țipete și țopăieli și toată hoarda se năpusti pe culoar: le auziră cum fugeau spre scară, făcând tot timpul șșșt! Cu urechea ciulită, Pussy dădu din cap sigură: "Urcă la doi: e lovitura cu acul de cusut!" "Oh, farsele lor!" "Adevărat, dar iartă-le, Doamne, că nu știu ce fac. Pe tine
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]