3,586 matches
-
la Arlon via Maaseik. În Kempen, linia defensivă era plasată în spatele Canalului Dessel-Turnhout-Schoten și pe malul belgian al canalului Zuid-Willemsvaart. Această linie defenisivă era apărată de vânătorii de munte din Ardeni și de trupe de infanteriști pe biciclete. Această linie defensivă era apărată de 14 divizii, mai mult de o jumătate din efectivele totale ale armatei belgiene. Linia se întindea de-a lungul Canalului Albert, de-a lungul râului Meuse și se oprea la Namur. De-a lungul canalului Albert erau
Linia K-W () [Corola-website/Science/332962_a_334291]
-
a lungul canalului Albert erau plasate bunkere la fiecare 600 m, dotate cu două mitraliere (care aveau linia de foc la nivelul apei din canal). Toate podurile erau minate, fuseseră montate obstacole antitanc iar terenurile joase fuseseră inundate. Această linie defensivă, Linia K-W propriuzisă, pornea de la fortul Koninghooikt, parte a sistemului de fortificații ale Antwerpului, trecea pe lângă Lier, mai departe spre Louvain, Wavre, Gembloux până la Rhisnes, unde se făcea legătura cu poziția fortificată de la Namur. Aceasta era principala poziție defensivă belgiană
Linia K-W () [Corola-website/Science/332962_a_334291]
-
linie defensivă, Linia K-W propriuzisă, pornea de la fortul Koninghooikt, parte a sistemului de fortificații ale Antwerpului, trecea pe lângă Lier, mai departe spre Louvain, Wavre, Gembloux până la Rhisnes, unde se făcea legătura cu poziția fortificată de la Namur. Aceasta era principala poziție defensivă belgiană, unde au fost poziționate principalele forțe aliate în vederea respingerii atacului german. Pentru întărirea apărării a fost construită Linia Wavre-Ninove, o linie continuă de obstacole antitanc și buncăre, ("National Bolnetwerk"), de-a lungul canalului Gand-Terneuzen (nefinalizat la acea dată). De
Linia K-W () [Corola-website/Science/332962_a_334291]
-
anului 1944 la ordinul generalului-maior Robert Laycock, comandantul Combined Operations Headquarters. El și-a justificat ordinul arătând că raidurile nu mai erau la fel de eficiente ca la începutul războiului. În plus, generalul a considerat că raidurile nu fac decât să întărească defensivei germane de pe litoralul atlantic, ceea ce contravenea planurilor de invaziei aliate - viitoarea Operațiune Overlord. Comandourile britanice au fost formate după evacuarea Corpului Expediționar Britanic (BEF) de la Dunkirk din 1940. Premierul Winston Churchill a cerut formarea și echiparea unei forțe capabile să
Lista raidurilor de comando împotriva Zidului Atlanticului () [Corola-website/Science/332958_a_334287]
-
fiind angajat imediat în lupte grele în împrejurimile satului Seliolu. Forțele bulgare au reușit să înfrângă trupele otomane în bătălia de la Kirk Kilisse dar nu au continuat imediat urmărirea acestora, fapt care a permis otomanilor să organizeze o nouă linie defensivă mai la sud, în jurul localității Lule Burgas. Colonelul Kiselov s-a făcut cunoscut prin exemplul personal și prin grija pentru menținerea unui moral ridicat în cele mai dificile momente ale luptei. Bătălia de la Lule Burgas s-a încheiat cu victoria
Pantelei Kiselov () [Corola-website/Science/333630_a_334959]
-
la Vardar. După atacul bulgar lipsit de succes din Bătălia de la Bregalnica, Armata 4 s-a retras, ocupând poziții în jurul satului Kalimantsi. La 24 iunie 1913, colonelul Kiselov a fost numit comandant al ariergărzii Divizie 7 Infanterie care ocupa linia defensivă. Prin rezistența dârză a forțelor pe care le conducea a reușit să asigure retragerea în siguranță a Divizie 2 Infanterie pe o nouă linie de rezistență, fapt care a contribuit decisiv la obținerea de către bulgari a victoriei în Bătălia de la
Pantelei Kiselov () [Corola-website/Science/333630_a_334959]
-
exita o fâșie lată de culoare închisă, însă această caracteristică nu era una universală și este foarte greu de probat veridicitatea acestei ipoteze. Cornurile dure de pe creștet erau folosite atât ca instrumente de săpat, căutat hrană, cât și ca arme defensive sau de atac în fața prădătorilor. Rinocerul lânos a dispărut în timpul ultimei perioade glaciaare, în urmă cu 12 - 10.000 de ani. La fel s-a întâmplat și cu alți membri ai megafaunei pleistocene, precum mamutul lânos și cerbul gigant. Conform
Rinocer lânos () [Corola-website/Science/333746_a_335075]
-
aproximativ 10 km sud de Maastricht. O amplă lucrare de excavare a fost executată în deceniul al treilea în Platoul Caestert pentru crearea vadului necesar păstrării Canalului Albert pe teritoriul și sub controlul belgian. Această lucrare a creat o barieră defensivă naturală, care a fost întărită prin construirea fortului într-o locație care fusese recomandată de Henri Alexis Brialmont în secolul al XIX-lea. Eben-Emael a fost cel mai mare fort construit în deceniul al patrulea în complexul care a fost
Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333743_a_335072]
-
arme ușoare de infaterie și încărcături explozive având ca obiectiv distrugerea sau scoaterea din funcțiune a pieselor de artilerie din cazemate și turele, în special a celor care puteau să lovească ținte din apropierea podurilor de peste Canalul Albert. Multe dintre construcțiile defensive aveau efective reduse, iar apărătorii au fost luați prin surprindere de atacul aeropurtat german. Dacă fortul trebuia să fie ocupat de aproximativ 1.200 de oameni, în momentul atacului erau prezenți doar 650, iar 233 de soldați erau încartiruiți într-
Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333743_a_335072]
-
infanteriei. După succesul remarcabil al operațiunii, Hitler i-a decorat personal pe toți participanții la asalt. Fortul Eben Emael, care fusese considerat până în acel moment cel mai puternic punct fortificat din lume, a fost elementul de bază al întregii linii defensive belgiene, dominând căile de comunicare din jurul Canalului Albert. Pierderea sa o dat o lovitură catastrofală armatei belgiene, care nu a mai fost capabilă să își revină din șoc. Fortul Eben-Emael este în zilele noastre un obiectiv turistic deschi vizitei publicului
Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333743_a_335072]
-
în campania anului 1916. Ea s-a desfășurat începând cu a doua decadă a lunii septembrie și până la începutul lunii octombrie 1916, având trei obiective principale: oprirea ofensivei declanșate de inamic pe frontul din Transilvania, menținerea și consolidarea unui dispozitiv defensiv pe aliniamentul Munților Carpați și crearea condițiilor pentru reluarea inițiativei strategice și trecerea la ofensivă. Gruparea de forțe inamică era comandată de arhiducele Carol, moștenitorul tronului austro-ungar și era formată din trei armate: Armata 7 austro-ungară, acționând în Bucovina, Armata
Bătălia de la Sibiu (1916) () [Corola-website/Science/333750_a_335079]
-
le proteja de contraatacurile belgineilor, până când în zonă ar fi ajuns forțele terestre ale Armatei a 18-a a Wehrmachtului. Cucerirea fortului a fost o victorie decisivă pentru germani. Trupele aeropurtate au aterizat direct pe acorperișurile fortificațiilor cu planoare militare. defensiva belgiană a fost distrusă cu explosivi și aruncătoare de flăcări. După ce subunitățile de "Fallschirmjäger" au intrat în fortăreață ucigând mai mulți apărători, i-au blocat pe restul militarilor garnizoanei în sectoarele inferioare ale fortificațiilor. Simultan, restul forței germane de asalt
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
au intrat în fortăreață ucigând mai mulți apărători, i-au blocat pe restul militarilor garnizoanei în sectoarele inferioare ale fortificațiilor. Simultan, restul forței germane de asalt a aterizat lângă cele trei poduri de peste canal, distrugând mai multe cazemate și poziții defensive ale forțelor belgiene care păzeau obiectivele. Cele trei poduri au fost cucerite de către germani, care au trecut la organizarea apărării. Trupele aeropurtate au suferit pierderi grele în timpul operațiunii, dar au reușit să păstreze controlul asupra podurilor până la sosirea infanteriei germane
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
germane reunite au executat un al doilea asalt asupra secțiunilor fortului care se mai aflau încă sub controlul belgienilor, forțându-i pe aceștia din urmă să capituleze. După această operațiune, germanii au folosit două dintre podurile cucerite pentru ocolirea pozițiilor defensive belgine într-un marș spre interiorul țării. Podul Kanne a fost grav avariat în timpul luptelor și nu a mai putut fi folosit. Pe10 mai 1940, germanii au lansat Fall Gelb - invadarea Țărilor de Jos. Prin executarea unui atac prin Olanda
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
trebuiau să fie izolate de grosul forțelor aliate, iar Franța putea fi silită să capituleze. Pentru ca să aibă acces în nordul Franței, forțele germane trebuiau să învingă armatele Țărilor de Jos și să neutralizeze sau să ocolească o serie de poziții defensive, cele mai puternice fiind cele din Olanda și Belgia. Unele dintre aceste poziții defensive nu erau bine fortificate, fiind destinate doar încetinirii german, nu opririi asaltului inamic. În regiune au existat și mai multe construcții concepute special pentru apărare, unde
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
capituleze. Pentru ca să aibă acces în nordul Franței, forțele germane trebuiau să învingă armatele Țărilor de Jos și să neutralizeze sau să ocolească o serie de poziții defensive, cele mai puternice fiind cele din Olanda și Belgia. Unele dintre aceste poziții defensive nu erau bine fortificate, fiind destinate doar încetinirii german, nu opririi asaltului inamic. În regiune au existat și mai multe construcții concepute special pentru apărare, unde fuseseră ridicate fortificații puternice, cu garnizoane numeroase și bine înarmate. Linia Grebbe-Peel din Olanda
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
mare număr de fortificații, a căror apărare era sprijinită de existența unor obstacole naturale precum zonele mlăștinoase sau câmpiile inundabile. Apărarea belgiană se baza pe o linie de încetinire a înaintării inamicului de-a lungul Canalului Albert și o linie defensivă principală de-a lungul râului Dyle. Această ultimă linie defensivă asigura atât protecția capitalei Brussels cât și a portului Antwerp. Liniile defensive belgiene aveau plasate în avanposturi o serie de unități, cu excepția unei regiuni, unde canalul se întindea în apropierea
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
existența unor obstacole naturale precum zonele mlăștinoase sau câmpiile inundabile. Apărarea belgiană se baza pe o linie de încetinire a înaintării inamicului de-a lungul Canalului Albert și o linie defensivă principală de-a lungul râului Dyle. Această ultimă linie defensivă asigura atât protecția capitalei Brussels cât și a portului Antwerp. Liniile defensive belgiene aveau plasate în avanposturi o serie de unități, cu excepția unei regiuni, unde canalul se întindea în apropierea frontierei olandeze - așa-numitul 'Maastricht Appendix' din apropierea orașului omonim. Armata
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
se baza pe o linie de încetinire a înaintării inamicului de-a lungul Canalului Albert și o linie defensivă principală de-a lungul râului Dyle. Această ultimă linie defensivă asigura atât protecția capitalei Brussels cât și a portului Antwerp. Liniile defensive belgiene aveau plasate în avanposturi o serie de unități, cu excepția unei regiuni, unde canalul se întindea în apropierea frontierei olandeze - așa-numitul 'Maastricht Appendix' din apropierea orașului omonim. Armata belgiană nu a putut să construiască nicio poziție fortificată în această zonă
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
de Fortul Eben Emael, raza de acțiune ale bateriilor căruia acoperea două dintre cele trei poduri. OKW a înțeles planul belgienilor - întârzierea atacului german, retragerea de-a lungul Canalului Albert și efectuarea joncțiunii cu forțele franceze și britanice pe linia defensivă a râului Dyle. De aceea, germanii au conceput propriul lor plan pentru ruperea apărării adverse și ocuparea celor trei poduri principale peste Canalul Albert, dar și a unora secundare din Belgia și Olanda, ceea ce le-ar fi permis să înainteze
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
electric pentru acționarea tunurilor de mare calibru, a sistemului de iluminare și a sistemului de purificare a aerului din cazemate. Planul de luptă al belgienilor nu prevedea ca garnizoana fortului și infanteria de sprijin din afara zidurilor să ducă o luptă defensivă de durată în teren. În cazul unui atac, se considera că detașamentul de pe malul estic al canalului ar avea la dispoziție timpul necesar să se retragă peste poduri, să le arunce în aer. Forțele reunite belgine ar fi avut mai
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
aer. Forțele reunite belgine ar fi avut mai apoi posibilitatea să lupte protejate de fortificații o bătălie de întârziere a înaintării inamicului. Când apărarea fortului nu ar mai fi fost posibilă, garnizoana ar fi trebuit să se retragă pe linia defensivă principală de-a lungul râului Dyle, unde să facă joncțiunea cu restul trupelor aliate. Asaltul parașutiștilor asupra Fortului Eben Emael și a celor trei poduri a fost parte a unei operațiuni mai ample a Diviziilor a 7-a și a
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
mai ample a Diviziilor a 7-a și a 22-a aeropurtate. Divizia aeropurtată a 7-a, formată din trei regimente de parașutiști și unul de infanterie aeropurtată, avea sarcina cuceririi mai multor poduri a drumurilor care duceau spre pozițiile defensive olandeze din jurul orașului Rotterdam și spre aeroportul Waalhaven. Divizia a 22-a de debarcare aeriană, compusă din două regimente de infanterie aeropurtată și un batalion de parașutiști, avea sarcina cuceririi mai multor aeroporturi din apropierea orașului Haga (Valkenburg, Ockenburg și Ypenburg
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
fost folosit pentru prima oară în 1939 dar, izbucnirea celei de-a două conflagrații mondiale, a făcut ca utilizarea sa intensivă să fie făcută doar după 1946.. În timpul celui de-al doua conflagrații mondiale, Canalul Albert a funcționat ca linie defensivă. Canalul nu servea doar apărării Belgiei, dar și nordului Franței. Forțarea canalului de către Wehrmachtul germană și cucerirea Fortului Eben-Emael pe 11 mai 1940 au fost evenimentele hotărâtoare ale cuceririi Belgiei. În timpul luptelor pentru eliberarea Belgiei de către Aliații din septembrie 1944
Canalul Albert () [Corola-website/Science/333782_a_335111]
-
și Bf 110. Chiar și atunci când avioanele de vânătoare britanice interceptau bombardierele germane fără să fie ele însele interceptate, haosul luptelor aeriene moderne făcea imposibilă atacurile concentrate ale formațiilor rigide. Piloții erau obligați să țină prea mult seama de capacitățile defensive ale bombardierelor. Atacurile vânătorilor începeau și se terminau la mare distanță, iar distrugerile produse bombardierelor erau minore. Aceste greșeli tactice au devenit evidente în timpul luptelor din Belgia și Franța. În plus, pregătirea făcută în grabă a unor piloți a dus
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]