4,111 matches
-
ore, din ce în ce mai greu de refuzat. Cu temerile, mergea chiar mai ușor, trebuia doar să știi când să apeși pedala și să iei piciorul de pe ea. Am mai sărutat-o o dată. Apoi am scos apa minerală din sacoșă și m-am dezbrăcat în tricou. Era și cald, și frig, cum numai pe tren ți se poate întâmpla. S-a auzit un fluierat. Cu-o smucitură clasică, vagonul s-a pus în mișcare. Sau poate noi stăteam în continuare pe loc, și doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
umpluți cu saci de vată. Se-amortiza totul, parcă te sugruma cineva cu încetinitorul. Am încuiat ușa, cum scria pe anunț (până și Blocatarii noștri procedau la fel), aici nu mai aveai nevoie de sticle de borviz. Apoi m-am dezbrăcat împreună cu Maria și, pe măsură ce mișcările noatre se estompau, lucrurile au început să se accelereze. Ni se întâmplau uneori chestii de-astea, mai ales în ultimul timp - ne ignoram unul pe altul până dispăream din cameră, iar lumea trecea prin noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
un tot, și a le căruia părți sunt unite printr-o legătură mai înaltă. De aceea este foarte mare folosul ce dobândesc oamenii prin unirea în State mai mari; căci atunci, ca mădulari ai unui trup politic, mai lesne se dezbracă de vechile lor însușiri naționale, născute parte din întâmplare, parte din greșeală și din prostie, și prin care adeseori cei mai aproape vecini se înstrăinează unii de către alții. Oamenii, uniți sub un guvern comun, vin cu încetul într-o armonie
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
occidentalizarea politică și mentalitară a societăților din răsăritul Europei. Începutul acestei masive cotituri occidentaliste a Răsăritului poate fi găsit în amplul program lansat de Petru cel Mare în Rusia încă din debutul secolului al XVIII-lea. Țările române s-au dezbrăcat (literal și figurativ) de veșmintele levantine începând cu anii 1830, momentul crucial fiind adoptarea Regulamentelor Organice pentru principatele danubiene. Aceasta este piatra de hotar care simbolizează "prima intrare în Europa" a societății românești (Boia, 1997, p. 11). Schimbarea pendulului dinspre
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
Numai Gavrila Ardalionovici are voie să intre oricând. — E funcționar de stat? — Gavrila Ardalionovici? Nu. Nu, e în serviciu particular, la Companie. Legăturica lăsați-o aici. — M-am și gândit la asta; dacă-mi dai voie. Ce zici, să mă dezbrac și de pelerină? — Sigur că da, doar n-o să intrați cu pelerina la dumnealui. Prințul se ridică, își dezbrăcă în grabă pelerina și rămase într-un sacou destul de decent și bine cusut, deși cam uzat. De jiletcă avea prins un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
particular, la Companie. Legăturica lăsați-o aici. — M-am și gândit la asta; dacă-mi dai voie. Ce zici, să mă dezbrac și de pelerină? — Sigur că da, doar n-o să intrați cu pelerina la dumnealui. Prințul se ridică, își dezbrăcă în grabă pelerina și rămase într-un sacou destul de decent și bine cusut, deși cam uzat. De jiletcă avea prins un lănțișor de oțel, de care atârna un ceas genovez de argint. Deși prințul era prostuț - lacheul ajunsese deja la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
naștere; dar copilul nu se potolea și țipa în așteptarea sânului slăbănog. Pe canapea dormea alt copil, o fetiță de trei ani, învelită, se pare, cu un frac. Lângă masă, stătea în picioare un domn cu redingota foarte ponosită (se dezbrăcase deja de palton și îl aruncase pe pat) și desfăcea hârtia albastră, în care erau împachetate doi funți de pâine de grâu și două batoane mici de salam. Pe lângă asta, pe masă era un ceainic cu ceai și zăceau uitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
întrucât o merit), având o inimă, n-aș zice sensibilă, dar, în orice caz, recunoscătoare, lucru cu care mă mândresc, ca să confer mai multă solemnitate întrunirii care se pregătea și așteptând să vă felicit personal, am avut ideea să mă dezbrac de vechitura de pe mine și să mă gătesc iarăși cu tunica pe care mi-o scosesem la întoarcerea acasă, gest pe care l-am și făcut, după cum, probabil, ați remarcat, prințe, văzându-mă toată seara în tunică. Schimbându-mă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
dar prințul își dădu seama că poate merge și singur; deci, „spaima îi trecea“; totuși tremura în continuare. — Fiindcă, frate, începu deodată Rogojin, după ce îl culcă pe prinț pe perna din stânga, mai bună, întinzându-se și el, fără să se dezbrace, pe cea din dreapta și punându-și mâinile sub cap, fiindcă acuma-i arșiță și, se știe, duhoarea... Mă tem să deschid ferestrele; iar mama are ghivece cu flori, multe flori, cu o mireasmă minunată; m-am gândit să le aduc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
boierilor. Exploatatori și exploatați? Stăpâni și robi? Boieri și romîni? Concedeți că, dacă ar fi voit chiar să esploateze, după cele de mai sus nu se prea pricepeau la aceasta; dac' ar fi voit să stăpânească, nu s-ar fi dezbrăcat de buna lor voie de drepturile lor, și dac' ar fi voit să nu fie români, n-ar fi putut să fie altceva decât români. Ceea ce e ciudat și paradoxal în discuția noastră e că tocmai acei boieri nu puteau
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
orice oameni din lume. Cea mai mare vină însă față cu țara și cu naționalitatea lor, precum și față cu ei înșiși, a fost că v-a crezut pe d-voastră. Din momentul în care de buna lor voie s-au dezbrăcat de drepturile politice pe cari cu durere de țară le întrebuințau, de atunci a început era datoriilor publice, a d-nilor Stroussberg, a esploatării neomenoase a țării și a locuitorilor ei. Și această mare și incalificabilă vină, de-a vă fi
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
durează, adecă în întreg intervalul ce le trebuie acestor metale pentru a trece de la nivelul aproape fix pe care se ținuse valoarea lor la nivelul la care vor avea să rămână de-aci înainte pentr-un period indefinit, ele sunt dezbrăcate de virtutea lor de căpetenie, adecă, de-a fi fixe în valoare, și e natural ca să li se substituie în ocazii potrivite un alt articol, ce se socoate a fi desigur mai fix sau mai puțin variabil. Grâul e o
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
iute împăratul, aici în pat? Aceasta e imposibil! Sunt totdauna fericit, totdauna doritor să-mi îndeplinesc datoria; voi face-o când voi fi în picioare, când Dumnezeu îmi va da forțe. Altfel m-aș putea eu prezenta înaintea lui culcat, dezbrăcat? " Acest respect și fervoare avea el pentru lucrurile sfinte. Împărăteasa păstră tăcere; ochii ei se umplură de lacrimi și forțele o părăsiră. - "Sunt eu oare în pericol? întrebă împăratul... " apoi se opri îndată și el se pregăti să primească sacramentele
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
lui Boerescu în cestiunea dunăreană. Circularele către agenții noștri din străinătate și convorbirile cari au putut avea loc au lăsat celorlalte puteri impresiunea că am primi și noi Comisiunea Mixtă sub președința Austriei. Iată scheletul declarației d-sale din Senat, dezbrăcat de toate rezervele. Nici poveștile d-lui Ion Brătianu, nici lungul discurs al d-lui Boerescu n-a adaos și n-a scăzut nimic din gravitatea acestei declarări. Deși un angajament propriu zis nu e luat, dar angajamente impropriu zise
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
fanarioților. În scurt timp populația de trei milioane a Țării Românești scade la 700 000, și aceasta într-o mizerie nemaiauzită. La 1821 revine domnia națională. Fără ca sistemul de guvernământ să fi devenit esențial altul, populația crește repede, limba se dezbracă în mai puțin de douăzeci de ani de cuvintele grecești, turcești etc., cari se introduseseră în epoca fanarioților; progresul real și repede al rasei române o face matură pentru unire, pentru cei dendîi pași în civilizațiunea apuseană. Se va observa
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
de durere. Baronul Carol de Haymerle a fost născut în Viena la 7 decemvrie 1828, era însă de origine dintr-o veche familie nobilitară din Stiria, care emigrase în Boemia pe la 1560. În timpul războiului de treizeci de ani familia fusese dezbrăcată de drepturile ei nobilitare, în cari o reintegră împăratul Carol VI și Maria Teresia. Baronul și-a făcut studiile în Academia orientală din Viena, în acel institut escelent în care, pe lângă o sumă de alte obiecte, se predau toate limbile
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
și fără egoism. De aceea au venit în țară lipovenii, bulgarii, grecii, ungurii și izraeliții, mai cu seamă după revoluțiunea din 1848. Astăzi lucrurile s-au schimbat. România, vrând să intre cu pași repezi în sânul statelor apusene, s-a dezbrăcat de multe moravuri și deprinderi din trecut; egoismul sub numele de apărare națională (? ) a inspirat multe restricțiuni, încît străinii nu mai privesc România ca pe o țară unde pot să găsească fericire și un trai bun, mai ușor decât acolo
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
guvernului concursul lor întru a opri intrarea celor goniți din alte părți în țară, desigur că se vor expune la multe vorbe și reproșe neplăcute; totuși nu vor înceta a fi la îndemîna guvernului, văzând că prin aceasta s-a dezbrăcat de neîncrederea ce nutrește în contra-ne, nu tolerează ca organele lui inferioare și uneori chiar și cele superioare să lovească pe nedrept în interesele izraeliților indigeni; cu un cuvânt, când se vor convinge că guvernul vrea numai depărtarea adevăraților vagabonzi
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
soțietate întreagă, le-a gonit însuși dreptul cuvenit. Din această probă se va vedea care e meritul de căpetenie a lui Eliad. EI scria cum se vorbește; viul grai a fost dascălul lui de stil. Prin el limba s-au dezbrăcat de formele convenționale de scriere ale evului mediu și ale cărților ecleziastice, a devenit o unealtă sigură pentru mânuirea oricării idei moderne. Din acest punct de vedere Eliad a fost cel întîi scriitor modern al românilor și părintele acelei limbi
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
scop politic urmărește acuma prin acest act izolat de o atât de demonstrativă însemnătate. A crede că acest act e pur și simplu îndreptat în contra elucubrațiunilor parlamentare ale adversarilor săi ar fi naiv. Politica sa, pe care voiește s-o dezbrace de responsabilitate față cu Corpurile legiuitoare pentru că aceasta l-ar împiedica, cată să fi urmărind ținte mai mari, asupra ajungerii cărora nu voiește a suferi contrazicere, [30 decembrie 1881] [""ROMÎNUL" E FOARTE SUSCEPTIBIL... "] "Romînul" e foarte susceptibil unde nu trebuie
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
tăria învingea. Dar nu... pipăind pulsul mulțimii, ați simțit că ceea ce noi zicem trage mai greu la cumpănă, și în ultimul moment... în ajunul de-a cadea, ne-ați escamotat ideile, prefăcîndu-vă că renegați pe-ale voastre, că le-ați dezbrăcat ca pe-o haină veche și zdrențăroasă, furând purpura noastră nepătată. Și ați găsit oameni cari să vă urmeze dintre noi... ceea ce-i și mai trist... Care e cauza parlamentară pentru cari d-nii Giani, Conta etc. se retrag, care cauza
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
cele trei verigi importante ale ecuației: spitalul, bolnavul și medicul. Sub această formă reușește să creioneze, de o manieră magistrală, spiritul care trebuie să domnească Într-un spital printre slujitorii medicinii atunci când spune studenților săi; „când veți intra În spital dezbrăcați-vă de patimile de cupiditate și orgoliu, lepădați-vă și de trândăvie și dați-vă cu totul bolnavilor, cărora să le fiți recunoscători dacă Îngrijindu-i vă vor permite să vă instruiți”. În Îngrijirea bolnavului medicul ar trebui să urmeze
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
că nu poate fi ceva mai cumplit decât acestea, neputând exista o batjocură mai mare. Cele ce le‑au săvârșit atunci iudeii și romanii depășesc orice cuvânt. Neînțeleasa, nefondata și furibunda lor nebunie nu a Încetat, ci, după ce L‑au dezbrăcat, după ce L‑au răstignit și după ce I‑au dat să bea oțet amestecat cu fiere, iudeii nu se opresc aici, ci Își augmentează răutatea, sporindu‑și vinovăția ; se observă o adevărată emulație Între dânșii În a nu rata nici o ocazie
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
se numește „sărbătoarea poemului”. Căci poemul este o sărbătoare, un „festin” („festinuri se spărgeau prin scamă ca niște orhidee uriașe” - citim altundeva), „apoteoză” și „iluminare” tocmai în măsura în care propune un spectacol al plenitudinii ființei, într-o lume degajată de povara „realității” („Dezbracă-te de realitatea ta, cum te-ai dezbrăca de haine...”), unde orice act pare gratuit („fără nici o conjugare a utilității”), iar ființa participă la tot ce există, într-o “împărtășire din marea respirație a începutului”. De aici, frecvența decorurilor strălucitoare
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
sărbătoare, un „festin” („festinuri se spărgeau prin scamă ca niște orhidee uriașe” - citim altundeva), „apoteoză” și „iluminare” tocmai în măsura în care propune un spectacol al plenitudinii ființei, într-o lume degajată de povara „realității” („Dezbracă-te de realitatea ta, cum te-ai dezbrăca de haine...”), unde orice act pare gratuit („fără nici o conjugare a utilității”), iar ființa participă la tot ce există, într-o “împărtășire din marea respirație a începutului”. De aici, frecvența decorurilor strălucitoare, în mari aglomerări baroce în perpetuă mobilitate, cu
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]