6,859 matches
-
murit asasinați, adeseori prin otrăvire), Cleopatra urcă pe tron. În același timp, fratele ei a devenit regele Ptolemeu al XIII-lea, domnind alături de ea în Egipt sub titlul oficial de soț al Cleopatrei. Cleopatra și Ptolemeu au fost membri ai dinastiei macedonene care a guvernat Egiptul de la moartea lui Alexandru cel Mare (în 323 î.Hr.). Deși Cleopatra nu avea sânge egiptean, ea a fost singura din casa ei care a învățat limba egipteană. Pentru a-și spori influența asupra poporului egiptean
Cleopatra () [Corola-website/Science/299067_a_300396]
-
este continuată politica de expansiune, astfel că este ocupată „Tripolitania” (azi Libia) în anul 647. Musulmanii pătrund mai adânc în Iran, fiind întreprinse incursiuni militare în Anatolia. Califul își consolidează poziția asigurând succesiunea califilor din rândurile familiei sale, astfel apare (Dinastia Umayyad). În anul 656 califul este omorât în Medina de răzvrătiții din Egipt și Irak. Dușmanii califului Uthman, erau din neamul șiiților care-l sprijină și-l aleg calif pe „Ali ibn Abi Talib”. Însă Muawiya, regentul Siriei, care era
Califat () [Corola-website/Science/299072_a_300401]
-
-l recunoască pe noul calif, ceea ce cauzează „Bătălia de la Siffin” (657) de pe Valea Eufratului, (Siria). Lupta care durează trei luni se termină cu negocieri și cu desprinderea unei ramuri musulmane (haridshite) care vor alegerea liberă a califului și nu acceptă dinastia, „Ali ibn Abi Talib” fiind asasinat (661). Fiul său Hasan, care recunoaște influența puternică a Umayyazilor, renunță la succesiunea pe tron, astfel Muawiya devine calif, iar după moartea lui Muawiya, fratele lui Hasan, Husain revendică pentru sine titlul de calif
Califat () [Corola-website/Science/299072_a_300401]
-
departe o opoziție și dezbinare musulmană, astfel prin războaie interne în anul 744 dianstia Omeiadă slăbită, va fi înlăturată de la putere prin răzvrătiții afgani din Korasan sub conducerea lui Abu Muslim (700-755) care devine calif 749, eveniment marcat de începutul dinastiei Abbasid. După instaurarea noii dinastii ajunge Irakul cu capitala Bagdad centrul politic al califatului. ul cunoaște o înflorire economică și culturală în timpul califului Harun al-Rașid (786-809) care devine renumit prin basmele arabe „1001 de nopți” povestite de Șeherezada. Prin creșterea
Califat () [Corola-website/Science/299072_a_300401]
-
musulmană, astfel prin războaie interne în anul 744 dianstia Omeiadă slăbită, va fi înlăturată de la putere prin răzvrătiții afgani din Korasan sub conducerea lui Abu Muslim (700-755) care devine calif 749, eveniment marcat de începutul dinastiei Abbasid. După instaurarea noii dinastii ajunge Irakul cu capitala Bagdad centrul politic al califatului. ul cunoaște o înflorire economică și culturală în timpul califului Harun al-Rașid (786-809) care devine renumit prin basmele arabe „1001 de nopți” povestite de Șeherezada. Prin creșterea aparatului administrativ și a birocrației
Califat () [Corola-website/Science/299072_a_300401]
-
exemplu vizirii. Aceasta atrage după sine și fragmentarea imperiului în secolul IX în emirate independente (ca: Aghlabizi, Tulunizi, Tahirizi și Samanizi). La începutul secolului al X-lea fragmentarea politică continuă prin formarea de califate independente în Maghreb și Andaluzia a dinastiei Fatimide și Umayyade. Pe la mijlocul secolului X califatul din Bagdad pierde definitiv controlul politic, puterea fiind preluată de buyzi persani respectiv de turci (Seliuken (1038-1194)), califii devenind numai conducători spirituali ai musulmanilor. Urmează o perioadă în secolul al XII-lea când
Califat () [Corola-website/Science/299072_a_300401]
-
ai musulmanilor. Urmează o perioadă în secolul al XII-lea când califii reușesc să recâștige influența politică. ul din Bagdad este distrus și prădat în 1258 de mongoli, sub conducerea lui Hulagu (1217-1265), nepotul lui Ginghis Han. Unii din membrii dinastiei reușesc să se refugieze în Egipt; astfel un prinț Abbasid în 1261, ajutat de sultanul mamelucilor Baibars (1223 - 1277), va fi calif pe tronul din Cairo, având însă numai o funcție spirituală. Conform legendei șiite, califii sunt descendenții lui „Ali
Califat () [Corola-website/Science/299072_a_300401]
-
soției lui „Fatima”, fiind întemeiat în anul 909 un califat în Ifriqiya (Tunisia, Algeria de est și Tripolitania) extinzându-se în toată Algeria, Siria, Sicilia și Egipt, ajungând ca în1059 să controleze și Bagdadul. Urmează o perioadă de decădere a dinastiei fiind în 1171 complet înlăturată de sultanul de origine curdă Saladin (1137-1193). Ultimul care a supraviețuit, măcelul familiei Omeiazilor (750) efectuat de Abbasizi, se refugiază în Andaluzia unde întemeiază în 929 împreună cu urmașii săi Califatul din Cordoba care se va
Califat () [Corola-website/Science/299072_a_300401]
-
care a supraviețuit, măcelul familiei Omeiazilor (750) efectuat de Abbasizi, se refugiază în Andaluzia unde întemeiază în 929 împreună cu urmașii săi Califatul din Cordoba care se va fragmenta în anul 1031. In secolul XII și XIII are pretenții familia Almohadă (dinastie berberă (1147-1269) din Mahgreb) și Hafsidă (dinastie (1229-1574) din Tunisia de azi) asupra califatului din Cordoba. Califii din Anadaluzia (fam. Fatimidă și Umayyadă) nu sunt recunoscuți de califii suniți din Bagdad ca și de califii din dinastiile Hafside și Alnmohade
Califat () [Corola-website/Science/299072_a_300401]
-
efectuat de Abbasizi, se refugiază în Andaluzia unde întemeiază în 929 împreună cu urmașii săi Califatul din Cordoba care se va fragmenta în anul 1031. In secolul XII și XIII are pretenții familia Almohadă (dinastie berberă (1147-1269) din Mahgreb) și Hafsidă (dinastie (1229-1574) din Tunisia de azi) asupra califatului din Cordoba. Califii din Anadaluzia (fam. Fatimidă și Umayyadă) nu sunt recunoscuți de califii suniți din Bagdad ca și de califii din dinastiile Hafside și Alnmohade (Mahgreb). Din secolul XIII au pretenții mai
Califat () [Corola-website/Science/299072_a_300401]
-
pretenții familia Almohadă (dinastie berberă (1147-1269) din Mahgreb) și Hafsidă (dinastie (1229-1574) din Tunisia de azi) asupra califatului din Cordoba. Califii din Anadaluzia (fam. Fatimidă și Umayyadă) nu sunt recunoscuți de califii suniți din Bagdad ca și de califii din dinastiile Hafside și Alnmohade (Mahgreb). Din secolul XIII au pretenții mai multe familii musulmane de a primi titlul de calif care a devenit numai un titlu onorific. În anul 1517 reușesc sultanii osmani turci să întemeieze Califatul Osmanilor (1517-1924). Titlul religios
Califat () [Corola-website/Science/299072_a_300401]
-
toată istoria Moldovei. Nu există certitudine nici măcar in ce privește persoana urmașului său”". Izvoarele istorice disponibile până în prezent sunt unanim de acord că Lațcu a murit la 1373, fără a avea urmași direcți pe linie bărbătească, cu el stingându-se dinastia Bogdăneștilor. Următorul domn asupra căruia istoricii cad de acord este Petru I Mușat, care își începe domnia, cel mai probabil în 1375, cu care începe dinastia Mușatinilor. Pentru perioada de interregn dintre 1373-1375 nu există menționarea unui domn cert, puținele
Costea (Ștefan) () [Corola-website/Science/299091_a_300420]
-
la 1373, fără a avea urmași direcți pe linie bărbătească, cu el stingându-se dinastia Bogdăneștilor. Următorul domn asupra căruia istoricii cad de acord este Petru I Mușat, care își începe domnia, cel mai probabil în 1375, cu care începe dinastia Mușatinilor. Pentru perioada de interregn dintre 1373-1375 nu există menționarea unui domn cert, puținele surse disponibile menționând un „Costea Voevod”, un „Ștefan Voevod” și o „Margareta «Domina Valachie Minoris»”. Această stare de neclaritate și confuzie se datora după cum spunea Grigore
Costea (Ștefan) () [Corola-website/Science/299091_a_300420]
-
istorici este că cei doi au fost căsătoriți. „"Bogdan își măritase fata [Mușata/Margareta] înainte sau după descălecare, cu acest voevod vecin, Ștefan al Sepenițului. La moartea lui Ștefan i-a urmat în scaun fiul său, Petru, iar la stingerea dinastiei Bogdăneștidor, Moldovenii l-au rugat să le fie și lor Domn, ca fiind nepot de fată a lui Bogdan, nepot de soră al lui Lațco și văr primar cu Anastasia. Astfel dinastia Bogdăneștilor va putea continua prin femei”". Pornind de la
Costea (Ștefan) () [Corola-website/Science/299091_a_300420]
-
în scaun fiul său, Petru, iar la stingerea dinastiei Bogdăneștidor, Moldovenii l-au rugat să le fie și lor Domn, ca fiind nepot de fată a lui Bogdan, nepot de soră al lui Lațco și văr primar cu Anastasia. Astfel dinastia Bogdăneștilor va putea continua prin femei”". Pornind de la mențiunea sa singulară doar în pomelnicul de la Bistrița, unii istorici au considerat că numele de Costea este rezultatul unei confuzii de transcriere a numelui voievodului Ștefan al Sepințului, Costea ținând de datina
Costea (Ștefan) () [Corola-website/Science/299091_a_300420]
-
treia mână, deci cu posibilitate mărită să aibă omisiuni importante față de original. Sunt trei opinii legate de acest aspect: 1. "Originea munteană". Este susținută de reprezentanții vechii istoriografii. Bogdan Petriceicu Hașdeu îl consideră descendent din Basarabii munteni și fondator al dinastiei Mușatinilor prin fii săi, Petru și Roman, afirmând că "un nou neam s-a furișat, prin încuscrire, în dinastia maramureșeană". Dimitrie Onciul îl consideră înrudit cu Basarabii din Țara Românească și, totodată, tatăl lui Petru I, Roman I și Ștefan
Costea (Ștefan) () [Corola-website/Science/299091_a_300420]
-
1. "Originea munteană". Este susținută de reprezentanții vechii istoriografii. Bogdan Petriceicu Hașdeu îl consideră descendent din Basarabii munteni și fondator al dinastiei Mușatinilor prin fii săi, Petru și Roman, afirmând că "un nou neam s-a furișat, prin încuscrire, în dinastia maramureșeană". Dimitrie Onciul îl consideră înrudit cu Basarabii din Țara Românească și, totodată, tatăl lui Petru I, Roman I și Ștefan I. Această opinie fusese formulată și argumentată încă de la 1888 de către Xenopol Și Giurescu presupune că era originar din
Costea (Ștefan) () [Corola-website/Science/299091_a_300420]
-
fostul "magister equitum" al împăratului Honorius). În tinerețe a fost ostatic la huni, Constantius fiind negociatorul cu aceștia, pentru eliberarea lui Aetius (c. 410-416). În 428 (sau 431), Flavius Aetius îi învinge pe francii conduși de Chlodion, primul reprezentant al dinastiei merovingiene, stopându-le încercarea de a se extinde pe râul Somme. În 436, în alianță cu hunii, îi distruge pe burgunzi. În 451 pe Câmpiile Catalaunice, aliat cu vizigoții și francii, îl înfrânge pe rege hunilor, Attila. În 454 din
Flavius Aetius () [Corola-website/Science/299089_a_300418]
-
viitorilor săi dușmani, popoarele invadatoarea. În 423 împăratul occidental Honorius a murit. Cel mai influent om din Imperiul Roman de Apus, Castinus, l-a ales succesor pe Ioannes, un ofițer de rang înalt. Ioannes nu a fost un membru al dinastiei lui Teodosiu I și nu a primit recunoașterea curții răsăritene. Împăratul Teodosiu al II-lea a organizat o expediție militară în vest, condusă de Ardaburius și fiul său Aspar, pentru a-l numi pe vărul său, tânărul Valentinian al III
Flavius Aetius () [Corola-website/Science/299089_a_300418]
-
actuala Ungarie). Strămoșii hunilor au fost popoarele nomade din stepa mongola, care erau numite de către chinezi ca fiind Xiongu. Xiongu au lansat raiduri devastatoare în Chină, fapt care a motivat construcția primei secțiuni ale Marelui Zid Chinezesc. În anul 85, Dinastia Han a provocat numeroase înfrângeri popoarelor Xiongnu, ceea ce le-au determinat să se îndrepte spre vest. Unele popoare au ajuns în Scythia, unde au putut să cucerească numeroase triburi. Din combinarea acestor popoare s-au nascut hunii. Principalele lor tehnici
Attila () [Corola-website/Science/299098_a_300427]
-
un rege separat. Tatăl lui Attila, Mundzuk, a fost fratele regilor Octar și Rua, care au domnit în comun asupra imperiului hunilor în secolul al V-lea. Familia sa era nobilă, dar nu este sigur dacă s-a constituit o dinastie regală. În anii 420 , unchiul lui Attila, Rua, a preluat puterea și a ucis alți regi, punând bazele imperiului hun. Această schimbare politică a rezultat creșterea tributului și plăților mercenarilor huni de către români, scăzând dependența față de păstorit. Romă i-a
Attila () [Corola-website/Science/299098_a_300427]
-
iar înfricoșat de această viziune, ar fi decis să se retragă (referitor la această temă a se vedea pictură lui Rafael). Istoriografia creștină l-a numit "flagellum Dei" („biciul lui Dumnezeu”).Cronicile maghiare medievale au transmis o tradiție conform căreia dinastia arpadiană descindea din același clan din care făcuse parte și Attila. De exemplu notarul Anonymus în Gesta Hungarorum: Deasemenea în legendele secuiești trăiește tradiția hunilor (""secuii, care înainte erau poporul lui Attila""): O fortificație română situată în apropiere de orașul
Attila () [Corola-website/Science/299098_a_300427]
-
parte a Asiei Centrale. În 1914, statul era împărțit în 81 de provincii (denumite oficial „gubernii”) și 20 de regiuni (sau „oblasturi”). Imperiul Rus a fost, între 1721-1905, o monarhie absolutistă, și era condusă de un monarh, numit „țar”, din dinastia Romanov. Creștinismul ortodox era credința oficială a imperiului rus, și era controlată de împărat, prin intermediul sfântului Sinod. Clasele supuse imperiului rus erau împărțițe după cum urmează:
Imperiul Rus () [Corola-website/Science/299140_a_300469]
-
din capitală. În 1905 militarii au deschis focula supra demonstranților și au salvat monarhia, dar, în 1917, soldații s-au alăturat mulțimilor furioase. Sprijinul populației pentru regimul țarist a dispărut în 1917, punând capăt a trei secole de domnie a [[Dinastia Romanov|dinastiei Romanov]]. [[Categorie:Imperiul Rus]] [[Categorie:Istoria Rusiei]]
Istoria Rusiei, 1892-1917 () [Corola-website/Science/299170_a_300499]
-
În 1905 militarii au deschis focula supra demonstranților și au salvat monarhia, dar, în 1917, soldații s-au alăturat mulțimilor furioase. Sprijinul populației pentru regimul țarist a dispărut în 1917, punând capăt a trei secole de domnie a [[Dinastia Romanov|dinastiei Romanov]]. [[Categorie:Imperiul Rus]] [[Categorie:Istoria Rusiei]]
Istoria Rusiei, 1892-1917 () [Corola-website/Science/299170_a_300499]