3,349 matches
-
pontifex maximus, de la care Varro putea spera o reformă religioasă. Într-adevăr, În ciuda titlului de antichități, teama și zelul reformator Îl Îndeamnă pe acest om cult la muncă: zeii nu trebuie uitați (I fr. 2a), poporul nu trebuie să Îi disprețuiască, ci trebuie să Îi venereze (I fr. 12). Textul acestei Summa theologica a religiei republicane s-a pierdut la sfârșitul antichității și are nevoie să fie reconstruit pe baza unor citate. Augustin l-a citit Încă În secolul al V
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sufletului Înflăcărat de iubire pentru realitatea primă, superioară inteligenței, o abandonare progresivă a tuturor formelor, chiar și a celor inteligibile, pentru a rămâne „față În față” cu Unul. Autorul afirmă că În acest avânt de iubire sufletul este dispus „să disprețuiască inteligența” (Enneade, VI, 7, 34-35). Aparentul paradox al unei gândiri care, pe de o parte, tinde să Își salveze toate drepturile Înaintării sale logico-raționale și, de cealaltă parte, afirmă că este necesară o trecere dincolo de intelect, este depășit de Plotin
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
oracol, Is 1,4-9, datează, pentru mulți exegeți, din epoca ce urmează imediat invazia asiriană. Descrierea făcută de Isaia este înfiorătoare: 4Vai, neam păcătos, popor încărcat de fărădelegi, sămânță de nelegiuiți, copii distrugători! L-au părăsit pe Domnul, l-au disprețuit pe Sfântul lui Israel. I-au întors spatele. 5De ce vreți să mai fiți loviți voi, care adunați nelegiuiri? Tot capul este numai rană și toată inima suferă! 6Din tălpi până-n creștet, nimic nu-i sănătos: ci numai răni, vânătăi
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
în slujba libertății. Agentul puterii pervertite nu face decât să slujească uitarea căutării. Dar uitarea căutării este vina celui ce rămâne mereu supus. Iar cel care ajunge să slujească, în locul căutării libertății, uitarea căutării ei, deci agentul puterii pervertite, îl disprețuiește pe cel mereu supus. Pentru că este puternic peste cel mereu supus, el și-a pierdut libertatea, și astfel puterea. La rândul lui, cel mereu supus ajunge să-l urască pe cel care perpetuează comanda și să-l socotească vinovat de
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
viață peste posibilitățile lor. Disprețul de sine poate și el să întârzie să apară, pentru că dacă există oameni pe care îi admirăm pentru ceea ce au știut să facă în viața lor, vom găsi oricând mai mulți pe care să-i disprețuim pentru că nu au făcut cât noi. Libertatea și răspunderea, oricât de mare ar fi cuprinderea lor - ele îmi angajează întreaga viață și eu răspund acum de tot, pentru că tot ce am ales și am făcut mă formează -, nu sunt trăite
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
istoriografie, respingînd importanța trăsăturilor naționale 8. Ei uită în ce constă diferența dintre șovinism și faptul de a fi conștient de trăsăturile naționale. Drept urmare a exceselor unui anumit naționalism rasial din timpul secolului al XX-lea, unii intelectuali ignoră și disprețuiesc aceste realități, refuzînd să facă distincție între diverse aspirații naționale și minimalizînd existența diferențelor naționale (adică culturale). Totuși, în scrierea istoriei, astfel de tendințe, alături de ideologii și birocrații omniprezenți, nu pot atenua diferențele naționale, nici măcar cu ajutorul înspăimîntătoarei lor ignoranțe geografice
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
întîlnit cu Gore, a fost impresionat de pesimismul acestuia 165. Iorga s-a întîlnit cu Gore puțin înainte de moartea lui. Pe vremea aceea, Gore era foarte nemulțumit și i-a spus lui Iorga: "Cei care ne urau înainte, acum ne disprețuiesc". Țăranii erau mai săraci ca oricînd și mulți dintre ei nu primiseră nici o palmă de pămînt. Iorga nu a putut niciodată tolera o critică prea aspră la adresa României (cu excepția cazurilor cînd o facea el însuși). Astfel că a conchis: "Ce
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
ca un tot, punînd mare accent pe țărani și pe muncitori. Una dintre componentele fundamentale ale ideologiei lui Codreanu era antisemitismul, pe care îl considera sinonim cu antibolșevismul. În ideile lui exista o tendință elitistă. Acest lucru nu însemna că disprețuia clasele inferioare! Ceea ce încerca el să realizeze era ridicarea acestora, nu să uniformizeze societatea conform standardelor vieții pe care erau obligate clasele inferioare din România să o ducă. Codreanu era un activist. Legiunea a crezut de la început în "acțiunea directă
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Între timp, Austria se apropie tot mai mult de Anschluss 30. În iarna 1937/1938, ambasadorul român la Viena (care tocmai fusese chemat în țară) i-a făcut o vizită lui Iorga. Diplomatul român (ca mulți alții din Balcani) îi disprețuia pe austrieci și mai ales pe vienezi. Națiunile balcanice nu văd Austria așa cum este ea zugrăvită în filme ca Sunetul muzicii. Ele au opinii bazate pe realitate, neuitînd că Viena poate fi foarte înșelătoare! Cafenelele, teatrele, prințesele și valsurile ei
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
cu o haită de lupi, trebuie să-l țintești în primul rînd pe conducătorul ei!" O părere asemănătoare referitor la rolul lui Iorga avea și Horia Sima. (Horia Sima nu s-a putut înțelege cu Traian Boeru, pe care îl disprețuia)63. Mai important este faptul că aceasta era și părerea membrilor de rînd ai Legiunii, ca și a conducerii legionare, mai ales a celor cu care autorul acestei cărți a avut șansa să intre în legătură. Privind retrospectiv lucrurile, faptul
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
frustrate au culminat cu izbucnirea, la 1 noiembrie 1954, a insurecției organizate, era prea târziu pentru un compromis. Frontul algerian de Eliberare Națională (Front pour la Libération Nationale - FLN) era condus de o generație mai tânără de naționaliști arabi care disprețuiau strategiile moderate și francofile ale predecesorilor lor mai vârstnici. Scopul lor nu era „guvernarea internă” sau reforma, ci independența - obiectiv inadmisibil pentru câteva guverne franceze succesive. Aceasta a dus la opt ani ucigători de război civil. Autoritățile franceze au propus
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
atunci În plină desfășurare - era mai pronunțat În Italia decât oriunde În Europa. Partide, grupări și reviste cu orientare maoistă, ușor de recunoscut după insistența cu care foloseau termenul „marxist-leninist” (pentru a se deosebi de comuniștii oficiali, pe care Îi disprețuiau), au apărut În acești ani ca ciupercile după ploaie. Inspirate de Gărzile Roșii din China, ele subliniau interesele identice ale muncitorilor și intelectualilor. Studenții din Roma și Bologna imitau chiar retorica doctrinarilor din Beijing, Împărțind subiectele de studiu În „rămășițe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
America nu era mai bună decât regimul hitlerist - cum zicea un slogan, US=SS -, atunci Germania devenea un fel de Vietnam: ambele țări divizate de ocupanți străini, prinse la mijloc În conflictul altora. Această retorică le permitea radicalilor vest-germani să disprețuiască Republica de la Bonn atât pentru afiliația imperialist-capitalistă din prezent, cât și pentru cea fascistă din trecut. Mai grav, permitea stângii radicale să recicleze ideea că adevăratele victime au fost germanii Înșiși, concepție asociată până atunci cu extrema dreaptă 21. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Împotriva concedierii nejustificate. Laolaltă, astfel de schimbări constituie o transformare culturală implicită a societății europene; nu era Însă tocmai „revoluția” la care ținteau sloganurile și faptele generației 196818. Acea revoluție fusese de la Început condamnată la pieire. Mișcările care pretindeau că disprețuiesc și detestă „cultura consumului” au fost ele Însele, de la Început, un obiect de consum cultural, reflectând o disjuncție mai amplă Între practică și teorie. La Paris sau Berlin, cei care Își declarau agresiv intenția de a „schimba lumea” erau adesea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
erau conservatori autentici, În multe cazuri suficient de bătrâni Încât să-și amintească de conflictele politice amare din perioada interbelică și veșnic speriați de duhul adormit al luptei de clasă. Margaret Thatcher era o radicală, pornită pe distrugere și inovație; disprețuia compromisul. Pentru ea, lupta de clasă, modernizată corespunzător, era Însuși obiectul politicii. Strategiile ei, adesea concepute Într-un timp record, erau mai puțin importante decât obiectivele; iar acestea țineau, la rândul lor, de stilul ei personal. Thatcherismul era un mod
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
slavii sudici ea a avut efectul de a exagera rolul creștinismului ortodox), ele erau din ce În ce mai atenuate. Deși iugoslavii din generația mai veche aveau În continuare prejudecăți (Franjo Tudjman, viitorul președinte al Croației, era de un ecumenism notoriu În această privință, disprețuindu-i fără deosebire pe sârbi, evrei și musulmani), singura discriminare generalizată din ultima vreme era probabil cea care-i viza pe albanezii din sud, categorisiți de mulți sloveni, croați, sârbi, macedoneni și muntengreni drept leneși și delincvenți. Opinia era larg
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la putere era condiționat de alianța cu Forza Italia, mișcarea lui Silvio Berlusconi, și cu ex-fasciștii din Alianța Națională, condusă de Gianfranco Fini - ce depindeau amândouă (În special ultima) tocmai de alegătorii săraci și subvenționați din sud pe care Îi disprețuia Liga. Așadar, dincolo de aceste antipatii reciproce și de iluziile susținătorilor mai temerari ai lui Bossi, nu s-a pus vreodată serios problema ca Italia să se scindeze sau ca vreuna dintre provincii să devină independentă. Aproape același lucru s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
roș Izbânda noi azi o slăvim Joffre, Clemenceau și Foch ! De acum încolo, acele vii în care se oglindește Rinul plăcut tulburat, cântate de Guillaume Apollinaire în ale sale Alcooluri din 1913, puteau primi înapoi podgoriile Franței, iar alsacienii "care disprețuiau berea grea" puteau să guste din "vinul alb cel nou" în cramele lor numite Winstube, pentru că: Toamna, pe-nserate, Cepul când se scoate, Ca-n timpurile uitate, Albul vin de-Alsacia Slăvește Patria Francezilor... de-a pururi ! Războaiele civile europene, dacă ar
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
și eroică îndârjire. Ion Antonescu voia să-i pună în libertate pe asasini printr-un transfer la închisoarea militară, apoi acasă. După 21 ianuarie 1941, echipa legionară care a lucrat la dezgropare a fost executată din ordinul lui Ion Antonescu, disprețuind orice fărâmă de justiție. Tenebra lui josnicie a primit și ea răsplata cuvenită. Din înălțimea cerului, Căpitanul se roagă: „Adu ți aminte, Doamne, de toți ai mei. Primește-i sub scutul Tău. Iartă-i și odihnește-i în pace. Celor
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
de informații "despre" literatură. Acest soi de scepticism este de fapt mult mai răspândit decât s-ar putea bănui, în practică, el se manifestă prin aceea că pune accentul pe fapte, pe elemente extrinsece operei literare și prin aceea că disprețuiește orice încercare de a vedea dincolo de ele. Judecata de valoare, judecata de gust, entuziasmul sunt lăsate 'la discreția cititorului ca o abatere inevitabilă, deși deplorabilă, de la austeritatea cercetării sistematice serioase. Dar această dihotomie între "cercetarea sistematică" și "judecata de valoare
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
atât dr Îndelungate.”75 În comportarea personajului nu licărește nici o scânteie de umanism, În afară de unele elemente prezente În partea a doua a romanului, „Glasul iubirii”. De dragul pământului, Ion renunță la demnitate. Își jertfește iubirea pentru Florica, În scopul obținerii pământului. Disprețuiește datinile strămoșești, e lipsit de sentimentul patern, moravurile comunității lui Îi sunt străine. Setea de pământ merge până acolo Încât Îl Îmbrățișează și Îl sărută Într-o manifestare vecină cu alienarea. Ion este mai dezumanizat decât Vasile Baciu care, obținând
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
Miron Iuga, este posesorul unei culturi rafinate obținute În Europa, așa cum făceau mulți feciori de oameni bogați. Este un ins rațional, dar confuz din punct de vedere igeologic. Elementele umanismului apusean se Împletesc cu omenia românească tradițională. Respinge și Îi disprețuiește pe arendași, dar nu găsește soluția pentru problema țărănească. Consideră că această problemă s-a ivit odată cu apariția arendașilor. De-a lungul cărții el este Însă preocupat mai mult de iubirea sa pentru Nadina, o iubire eșuată, și apoi pentru
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
că pământul folosit la comun urma să fie transformat în ferme agricole private, înconjurate de garduri. După cum bine se știe, populațiile agricole muncesc mult mai mult decât cele pastorale. Combinat cu faptul că păstorii și, în general, populațiile seminomade îi disprețuiesc pe cei angajați în agricultură, în rândul grupului-țintă s-a dezvoltat o veritabilă răscoală. Câteva mii de oameni au invadat fermele comerciale, au doborât gardurile ce separau fostul teritoriu comun folosit pentru pășunat, au ars fânul stocat în aceste ferme
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
1941 nu avea aproape nimic din atmosfera intrării triumfale a unei armate victorioase. În fapt, era mai degrabă luarea în stăpânire a unui oraș evacuat în prealabil de trupele sovietice 55 de către o armată română epuizată în urma asediului prelungit și disprețuită de populația locală, care îi considera pe cuceritori drept "străini înfometați și vrednici de dispreț"56. Temerile nutrite de populația Odessei la adresa cuceritorilor aveau să se confirme în mod dureros, militarii români instaurând în primele zile de ocupație un regim
"Chestiunea evreiască" în documente militare române. 1941-1944 by Ottmar Traşcă [Corola-publishinghouse/Science/913_a_2421]