3,549 matches
-
Braunschweig-Lüneburg și comitatele de Anhalt, Wernigerode și Blankenburg, alături de orașul imperial de Goslar, dar și teritoriile ecleziastice ale arhiepiscopatului de Magdeburg, principatele-episcopale de Hildesheim și Halberstadt și abația din Quedlinburg. Tradiția saxonă a fost perpetuată prin Casa de Ascania, ca duci de Saxa-Wittenberg, care a asigurat pentru sine demnitatea de principe-elector, iar mai târziu a întemeiat Electoratul de Saxonia în zona Elbei superioare.
Estfalia () [Corola-website/Science/328060_a_329389]
-
Sfântul Imperiu Roman, regiunile vechilor triburi au căpătat tot identități, în funcție de diviziunile regatului, alături de Lotharingia (Francia de Mijloc propriu-zisă). Spre deosebire de ducatele ulterioare, aceste entități nu erau definite prin granițe administrative stricte, ci prin regiunea de așezare a triburilor germanice principale. Ducii lor nu erau nici administratori regali și nici seniori teritoriali. Triburile care au devenit ducatele de origine germane au fost la început alemanii, thuringienii, saxonii, francii, burgunzii și rugii. În secolul al V-lea, migrația germanică ("Völkerwanderung") a adus un
Ducatele germane de origine () [Corola-website/Science/328075_a_329404]
-
dezintegrat cu rapiditate după 899 sub domnia lui Ludovic Copilul, care a permit magnaților locali să reînvie ducatele ca entități autonome și să își guverneze triburile sub autoritatea supremă a regelui. După ce ramura răsăriteană a Carolingienilor s-a stins (911), ducii s-au luptat între ei pentru coroană, mai întâi impunându-se Conradinii din Franconia (911), iar apoi Ottonienii (Liudolfingii) (919). Deși conducerea puternică a acestora și a urmașilor lor i-a redus adesea pe duci la postura de reprezentanți regali
Ducatele germane de origine () [Corola-website/Science/328075_a_329404]
-
Carolingienilor s-a stins (911), ducii s-au luptat între ei pentru coroană, mai întâi impunându-se Conradinii din Franconia (911), iar apoi Ottonienii (Liudolfingii) (919). Deși conducerea puternică a acestora și a urmașilor lor i-a redus adesea pe duci la postura de reprezentanți regali, ducatele originare au rămas în mare parte intacte până la domnia dinastiei Hohenstaufen. Ducatele germane originare mai recente erau: Istoricii germani în mod constant au restrâns termenul de "ducat de origine" la Regatul francilor răsăriteni, cu
Ducatele germane de origine () [Corola-website/Science/328075_a_329404]
-
considerate ca unități regionale administrative lipsite de orice coeziune etnică. Cu toate acestea, potrivit lui J. Flach și Kienast, și ducatele din Franța, precum (Bretania, Normandia, Gasconia, Aquitania și Burgundia), aveau bază etnică înainte ca regii Franței să înceapă crearea de duci în secolul al XIV-lea. Natura și rolul ducatelor germanice de origine sunt adesea privite prin contrast cu vechile ducate de pe teritoriul Franței. Se spune că cei 12 paladini ai lui Carol cel Mare ar fi inspirat crearea celor 12
Ducatele germane de origine () [Corola-website/Science/328075_a_329404]
-
și vreme de mulți ani apare ca petrecându-și verile în cadrul unui "scriptorium". Primele sale încercări literare l-au individualizat ca pe un continuator al operei lui Guillaume de Jumièges, "Gesta normannorum ducum", o vastă istorie a normanzilor și a ducilor acestora de la întemeierea ducatului de Normandia, pe care Orderic o va duce până la începutul secolului al XII-lea. Cândva între 1110 și 1115, superiorii săi i-au ordonat să scrie o istorie a mănăstirii St Evroul. Opera, intitulată "Historia Ecclesiastica
Orderic Vitalis () [Corola-website/Science/328100_a_329429]
-
pescui și urca pe stânci. Innsbruck a fost unul dintre locurile sale preferate, deși el a fost rareori acolo. Totuși, el a construit în oraș Acoperișul Auriu și Arsenalul. Statuia lui Maximilian a fost executată în 1582 de Ludwig del Duca. Frații Bernhard și Arnold Abel din Köln au creat patru piese din plăci de marmură în care era reprezentată viața lui; ei au adus de asemenea marmură de Carrara. Munca lor a fost continuată de sculptorul Colin din Malines. Figurile
Hofkirche (Innsbruck) () [Corola-website/Science/328093_a_329422]
-
Aceasta este o listă a conților și ducilor de Apulia și Calabria din Italia de sud din perioada secolelor al XI-lea și al XII-lea. Comitatul a fost la origine o creație a principelui Guaimar al IV-lea de Salerno, care a fost aclamat ca "Duce de
Lista conților și ducilor de Apulia () [Corola-website/Science/328138_a_329467]
-
schimb în Italia, pentru a-și disputa succesiunea lui Robert Guiscard cu fratele său vitreg Roger Borsa. Ducatul de Neapole, nominal încă posesiune bizantină, a fost unul dintre ultimele state din Italia de sud care să fie atacat de către normanzi. Ducii de Neapole, încă de când ducele Sergiu al IV-lea făcuse apel la ajutorul lui Rainulf Drengot în anii '20, fuseseră aliați ai normanzilor din Aversa și Capua cu doar câteva mici excepții. Încorporarea Neapolelui în statului familiei de Hauteville a
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
fiului ducelui, Ludovic al IV-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman. Capela Sf. Lorenz din partea de nord, care a fost demolată în secolul al XIX-lea, a găzduit odată bijuteriile imperiale. După câteva răscoale, castelul a devenit prea nesigur și ducii Wittelsbach s-au mutat în palatul Residenz. Începând din secolul al XV-lea, castelul a fost doar reședință a mai multor departamente guvernamentale. Aripa de vest construită în stil gotic târziu (Burgstock cu turnul său și fereastra cu ornamentații și
Alter Hof () [Corola-website/Science/328364_a_329693]
-
Elena Nacu, Georgiana Vrânceanu Cotuțiu, Alexandru Șerban, George Mircea, Arpad Racz, Pavel Bucur, Elena Gheorghe, Aurel Marian, Vioara Dinu, Mihai Istudor, Mihai Buculei, Maxim Dumitraș, Marcel Lupșe, Ioan Cadar, Adina Mocanu, Aurel Contras, Mariana Moldovan, Mircea Mocanu, Vasile Tolan, Miron Duca, Nicolae Fleissig, Ionel Tănase, Marius Ghenescu și Geo Goidaci - foști elevi, colegi sau prieteni - care, în schițe, desene, picturi sau sculpturi, au încercat să aducă un omagiu sculptorului Grigore Bradea. În memoria sa, Asociația Culturală „Grigore Bradea”, în colaborare cu
Grigore Bradea () [Corola-website/Science/328404_a_329733]
-
înzestrarea ei cu metereze și turnuri puternice au făcut ca mănăstirea să devină în mai multe rânduri un loc de refugiu pentru boierii Cantacuzini. Aceștia puteau trece ușor în Transilvania. Aici s-au adăpostit în 1683, în timpul domniei lui Gheorghe Duca, marele vistiernic Toderașcu Cantacuzino și marele logofăt Nicolae Racoviță, împreună cu alți boieri. Aceștia au refuzat să răspundă la chemarea domnitorului și au trecut în Transilvania. Acest eveniment a fost relatat de Ion Neculce în cronica sa: "„De la Domnești, Duca-vodă scriè
Palatul Cnejilor () [Corola-website/Science/327536_a_328865]
-
cu toate casăle lor, ca să nu mai dè într-ochi cu Duca-vodă”". Tot pe la Hangu a trecut și vistiernicul Ilie Cantacuzino (d. 1710), fiul lui Toderașcu, care a fugit în Polonia în 1700 după numirea ca domn a lui Constantin Duca. El l-a ajutat să fugă pe bătrânul vistiernic Iordache Ruset, care a scăpat ascuns într-o trăsură. Ulterior s-au adăpostit aici vărul lui Ilie, spătarul Toma Cantacuzino din Țara Românească (în 1605), precum și Maria, soția lui Ilie, după
Palatul Cnejilor () [Corola-website/Science/327536_a_328865]
-
înzestrarea ei cu metereze și turnuri puternice au făcut ca mănăstirea să devină în mai multe rânduri un loc de refugiu pentru boierii Cantacuzini. Aceștia puteau trece ușor în Transilvania. Aici s-au adăpostit în 1683, în timpul domniei lui Gheorghe Duca, marele vistiernic Toderașcu Cantacuzino și marele logofăt Nicolae Racoviță, împreună cu alți boieri. Aceștia au refuzat să răspundă la chemarea domnitorului și au trecut în Transilvania. Acest eveniment a fost relatat de Ion Neculce în cronica sa: "„De la Domnești, Duca-vodă scriè
Schitul Hangu () [Corola-website/Science/327537_a_328866]
-
cu toate casăle lor, ca să nu mai dè într-ochi cu Duca-vodă”". Tot pe la Hangu a trecut și vistiernicul Ilie Cantacuzino (d. 1710), fiul lui Toderașcu, care a fugit în Polonia în 1700 după numirea ca domn a lui Constantin Duca. El l-a ajutat să fugă pe bătrânul vistiernic Iordache Ruset, care a scăpat ascuns într-o trăsură. Ulterior s-au adăpostit aici vărul lui Ilie, spătarul Toma Cantacuzino din Țara Românească (în 1605), precum și Maria, soția lui Ilie, după
Schitul Hangu () [Corola-website/Science/327537_a_328866]
-
țară. Otto s-a refugiat în Germania și Bezprym în Rusia Kieveană. În 1026 regele german Conrad al II-lea, a mers în Italia pentru încoronarea sa ca Împărat. Absența acestuia a dus la creșterea activităților opoziției sale condusă de ducii Ernest al II-lea de Suabia și Frederick al II-lea de Lorena. Adversarii lui Conrad al II-lea au conspirat pentru a obține sprijin din partea regelui Poloniei. Dovezi istorice ale acestor eforturi sunt în Cartea de rugăciuni trimisă lui
Mieszko al II-lea Lambert () [Corola-website/Science/327681_a_329010]
-
până la moartea ultimului reprezentant al dinastiei Piast din Silezia, în 1675. Membri ai familiei Piast s-au căsătorit cu membri ai mai multor familii nobiliare din Europa, având de asemenea și numeroase titluri, unele în cadrul Sfântului Imperiu Roman. La început, ducii și regii Poloniei se considerau descendenți ai semi-legendarului Piast Kołodziej, menționat pentru prima dată în "Cronicae et gesta ducum sive principum Polonorum" („Cronicile și faptele ducilor și prinților polonezi”) scrisă în 1113 de Gallus Anonymus. Termenul de "" nu a fost
Dinastia Piast () [Corola-website/Science/327696_a_329025]
-
Europa, având de asemenea și numeroase titluri, unele în cadrul Sfântului Imperiu Roman. La început, ducii și regii Poloniei se considerau descendenți ai semi-legendarului Piast Kołodziej, menționat pentru prima dată în "Cronicae et gesta ducum sive principum Polonorum" („Cronicile și faptele ducilor și prinților polonezi”) scrisă în 1113 de Gallus Anonymus. Termenul de "" nu a fost aplicat până în secolul al XVII-lea, fiind introdus de istoricul polonez Adam Naruszewicz. Primul membru al familiei Piast este posibil să fi fost un membru din
Dinastia Piast () [Corola-website/Science/327696_a_329025]
-
cele lăsate de Mieszko I; această configurație inițială a monarhiei Piast nu a supraviețuit perioadei de fragmentare. Secolul al XIII-lea a adus schimbări fundamentale în structura societății poloneze și în sistemul politic. Din cauza fragmentării și a conflictelor interne constante, Ducii Piast se aflau în imposibilitatea de a stabiliza frontierele externe ale Poloniei. Pomerania de Vest a rupt legăturile sale politice cu Polonia, în a doua jumătate a secolului al XII-lea și din 1231 a devenit feudă al Margrafiatul Brandenburg
Dinastia Piast () [Corola-website/Science/327696_a_329025]
-
secolului al XII-lea și din 1231 a devenit feudă al Margrafiatul Brandenburg, care în anul 1307 și-a extins posesiunile mai departe de Pomerania, spre est, preluând zonele Sławno și Słupsk. Pomerelia sau Gdańsk Pomerania a devenit independentă față de Ducii polonezi din anul 1227. La mijlocul secolului al XIII-lea, Boleslav al II-lea a acordat regiunea Lubusz Margrafilor, ceea ce a făcut posibilă crearea Neumark-ului și a atins consecințe negative asupra integrității graniței de vest. În sud-est, Leszek a fost în
Dinastia Piast () [Corola-website/Science/327696_a_329025]
-
și XV. Statul teuton din Prusia, populat de așezămintele germane în secolul al XIII-lea, a fost revendicat de feudali și protejat de către papi și Împărații Romani. Dezavantajele Diviziunii Naționale deveneau din ce în ce mai evidente în diferitele segmente ale societății, iar unii duci din Dinastia Piast făceau eforturi serioase pentru a reunifica statul polonez. Cele mai importante încercări anterioare au fost activitățile ducilor Silezia, Henric I cel Bărbos, fiul său, Henric al IIl-ea cel Pios, care a fost ucis în 1241 în timpul luptei
Dinastia Piast () [Corola-website/Science/327696_a_329025]
-
și protejat de către papi și Împărații Romani. Dezavantajele Diviziunii Naționale deveneau din ce în ce mai evidente în diferitele segmente ale societății, iar unii duci din Dinastia Piast făceau eforturi serioase pentru a reunifica statul polonez. Cele mai importante încercări anterioare au fost activitățile ducilor Silezia, Henric I cel Bărbos, fiul său, Henric al IIl-ea cel Pios, care a fost ucis în 1241 în timpul luptei cu mongolii în Bătălia de la Legnica, și Henric al IV-lea cel Drept. În 1295, Przemysl al II-lea a
Dinastia Piast () [Corola-website/Science/327696_a_329025]
-
Regatul a pierdut Pomerania și Silezia, cel mai dezvoltat și important punct economic al Poloniei originale, care a lăsat jumătate din populația poloneză în afara granițelor Regatului. Pierderile din vest au avut de-a face cu efectul de unificare inteprins de către ducii Piast Silezia și cu procesele de expansiune germane. Acestea au inclus Principatele Piast în curs de dezvoltare, depinzând de structurile politice germane. Vistula era controlată de Ordinul Teutonic. Masovia nu a fost încorporată în totalitate în statul polonez. Cazimir a
Dinastia Piast () [Corola-website/Science/327696_a_329025]
-
de Răsărit. Nepotul lui Esiko a fost contele Otto de Ballenstedt, care a murit în 1123. Prin căsătoria lui Otto cu Eilika, fiica ducelui Magnus de Saxonia, casa de Ascania a devenit moștenitoare a jumătate din proprietatea Casei Billungilor, foști duci de Saxonia. Fiul lui Otto, Albert Ursul, a devenit, cu ajutorul moștenirii mamei sale, primul Ascanian în poziția de duce de Saxonia în 1139. Însă el a pierdut controlul asupra Saxoniei în scurtă vreme, în fața rivalei Case de Welf. Cu toate
Casa de Ascania () [Corola-website/Science/327949_a_329278]
-
unite într-unul singur, Berlin). Emblema Casei Ascaniene, vulturul roșu și ursul, va deveni stema heraldică a Berlinului. În 1320, linia Ascaniană de Brandenburg s-a stins. După ce împăratul i-a depus pe conducătorii din familia Welfilor din poziția de duci de Saxonia în 1180, Ascanienii au revenit la poziția de duci de Saxonia, al cărei teritoriu se redusese la jumătatea sa răsăriteană. Chiar și în Saxonia răsăriteană, Ascanienii și-au putut stabili controlul în zone limitate, în special în regiunea
Casa de Ascania () [Corola-website/Science/327949_a_329278]