5,061 matches
-
de autografe ca „dezmățate“ și „neintenționat umoristice“, ceea ce i-a făcut pe oameni să cumpere și mai multe cărți. Au așezat multe funduri pe scaunele pliante aranjate de editori, iar în cele din urmă a devenit o afacere masivă, fiindcă emanam aerul de cool amorțit, epuizat, atât de popular în acel moment anume al culturii. Însă dorința de a mă anula în proprii mei ochi era prea puternică - însemna să câștigi într-un joc fără câștigători. Ajunsesem atât de subnutrit încât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
astăzi, am spus. - Vreau o alocație mai mare, a fost răspunsul lui. - Cred că dacă-ai fi mai prietenos, asta s-ar putea rezolva rapid. - Adică ce vrei să spui? - Nu mama ta are grijă de alocație? Un oftat imens emană din el. - Mami nu mă lasă să stau în față, repetă Sarah. - Dar tati crede că e în ordine. Plus că pare foarte confortabil. Și vrei să încetezi să înfuleci Skittles în halul ăsta? Treceam pe lângă o monstruozitate de clădire
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
petrecere din campus, cocaina pe care o prizasem în baia mică și soioasă conferindu-mi o dezinvoltură robustă, debordantă, apoi în cursul conversației care a urmat privitoare la teza ei am intuit că probabil aș fi putut-o manipula deși emana un aer cu totul opus - l-am localizat în faptul că a căscat după ce mi-a destăinuit titlul lucrării („Destinație inexistentă“), în indiferența studiată, în hohotele calculate, în „plictiseala“ ei - toate acestea simple mecanisme defensive - dar am avut răbdare, fiind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de care mai dispuneam s-a evaporat atunci când am realizat cât de puțin în comun aveam cu ei - tații carieriști, mămicile harnice și responsabile - simțindu-mă curând pătruns de teamă și singurătate. M-am concentrat asupra acelui sentiment de superioritate emanat de cei căsătoriți care plutea în aer - asumările împărtășite, dulcea și satisfăcătoarea apatie se infiltrau peste tot - în ciuda faptului că nu era nici o persoană necăsătorită în încăpere drept țintă pentru asta. Am conchis cu o finalitate dureroasă că toate posibilitățile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
atrag atenția lui Jayne nici asupra acestui lucru pentru că, în definitiv, nu eram decât un pasager. 1 4 c o p i i i Urcând încet scările spre camera lui Robby, am auzit sunetele înfundate ale gloanțelor care sfârtecau zombii, emanând din, credeam eu, computerul lui. În capul scărilor m-am oprit, confuz, fiindcă ușa era deschisă, ceea ce nu se mai întâmplase, apoi am realizat că din moment ce Jayne și cu mine intrasem în casă fără să ne vorbim (s-a desprins
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
deasupra mini-frigiderului. Biroul era desăvârșit. Pernele de pe canapeaua de piele n-aveau nici o adâncitură în ele. Numai suprafețe curate. Camera mirosea a furnir și lămâie. Era o cameră de expoziție. Totul era perfect. Încât părea goală. Ar fi trebuit să emane pace. Însă fusese investit un efort considerabil pentru a arăta benign. Nimeni nu locuise acolo. Era ceva extrem de oribil în asta. Inadvertența mă atrase spre computer. Luna pulsa pe monitor. Din nou: ezitare. Apoi: nevoia ca lucrurile să se precipite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
fost surprins când Victor a ieșit alergând din bucătărie, să mă întâmpine în holul de la intrare. Scăpat din adăpostul canin de la subsolul hotelului dădea din coadă și părea sincer bucuros de prezența mea. Dispăruse orice urmă de reticență agresivă care emanase din el ori de câte ori intram în câmpul lui vizual. Dar nu m-am putut concentra prea mult asupra câinelui din moment ce camera de zi se schimbase atât de miraculos. Verdele flocos redevenise bejul gazon, iar draperiile din 1976 din dreptul ferestrei (doar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mergea cu mașina prin deșert („Cineva mi-a salvat viața astă-seară,“ zice scriitorul) iar cenușa stropi fotografiile Polaroid ale mamei și tatălui tău ca tineri părinți și peste toate locurile unde-am fost împreună cu familia și piscina luminată continua să emane un abur cu miros de flori de gardenia ridicându-se în noapte și vălurindu-se în aerul cald și mai era acolo un labrador auriu, un cățeluș făcând tumbe jucăușe pe lângă piscină, extatic, urmărind o Frisbee, iar cenușa prăfui plăcuțele de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
real vertij. O artă contondentă. Prea mult frumos. Peste puterea de asimilare a omului. Ce forță de iradiere poate să conțină un loc ca acela, care adună zeci de mii de tablouri inestimabile? Privit în infraroșu, Muzeul Prado trebuie că emană o aură densă în jurul său. Aflându-te înăuntru, simți foarte clar asta, pentru că interacționezi cu acele câmpuri de energie inefabilă. Te marchează și apoi te strivesc. Nu este doar charisma artistului care s-a conservat, peste timp, în fibra tablourilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
rând, este un centru al excelenței, care desfide orice comparație prin imensul său prestigiu de metropolă culturală a Europei și chiar a lumii întregi. Din orice punct al globului l-ai privi - București, Moscova, Dallas, Madrid, Canberra sau Tokio -, Parisul emană aceeași strălucire și nu are motive prea mari să se teamă că acest nimb îi va păli, chiar dacă începe să fie serios concurat pe plan cultural de New York. S-au scris mii de cărți despre Paris sau în care capitala
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
fiind obligați să aștepte luni întregi până obțin o viză turistică. 14 iunie, miercuri VITALIE CIOBANU: În a treia zi, și ultima, la Paris, obiectivul nostru principal este Palatul Luvru. Mult mai fastuos decât Prado, celebrul muzeu din capitala Franței emană prin toți porii săi regalitatea. În curtea interioară, coborâm sub piramida de sticlă, unde se află un imens punct de triaj al vizitatorilor, birouri de informații, vestiare, săli de proiecție, magazine cu albume, scheme și pliante ale muzeului, chiar și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
din bar) să ajungă în camera sa. La un alt colț al obscurului culoar, dau peste scriitoarea suedeză Margareta Sarri. Se odihnește, cu bagajele la picior, își ține o batistă la gură, încercând să se protejeze de mirosul greu ce emană din pereții umezi. Welcome to the Hell, îmi spune, forțându-se să glumească. Eu îi răspund făcând o trimitere la universul kafkian. Îmi dă dreptate. O ajut să-și ducă una din valize, pentru că avem camere pe același coridor (oare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de tâmplărie. Semnele prezenței unui spirit al literaturii, exprimate în cărți, fotografii sau scule de scris, sunt destul de vagi. Examinez împreună cu Nae Prelipceanu încăperile, traducându-i din rusă explicațiile ghidului. Un orgoliu de cultură mică, provincială, izolată de fluxul contemporaneității, emană din scenografia cu care suntem înconjurați. Această suavă iluzie folcloric-arhaizantă - atrăgătoare în special pentru străinii, tot mai puțini, care vizitează zona - se destramă de îndată ce părăsești micul spațiu proteguitor al cătunului lui Kupala (un scriitor din alte timpuri, ce par deja
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
poartă nelipsiții ochelari de soare -, dar o putem intui. Un grup de localnici urmărește tranzacția în proximitatea celor doi, afișând o expresie preocupat-binevoitoare: pentru că asistă, în fapt, la un gest de fraternizare simbolică între învingători și învinși. A doua poză emană o cu totul altă atmosferă: un soldat sovietic înarmat încearcă să smulgă bicicleta din mâinile unei tinere femei, chiar în fața Porților Brandenburg, sub privirile îngrozit-stupefiate ale trecătorilor - unii au înțepenit pe trotuar, incapabili de vreo reacție, alții se feresc, rușinați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
fiind, se integra doar corului de critici pozitive care mi-au analizat primul roman, mă curta, mă invita serile la el, unde jucam, „ca bătrânii noștri ardeleni!”, preferans și beam vermut italian. Eu însumi eram atras de persoana sa ce emana o reală seducție umană, cult, inteligent, vioi, el părea, în astfel de discuții intime, a fi partizanul literaturii bune, române și străine, încă ocultată dacă nu călcată în picioare de critica literară oficială. Prima mea surpriză a fost atunci când l-
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Și frâulu în rostogolu”,/ „Călușelu-i ungurel,/ Cu șeaua de haurel,/ Cu frângi late-nțărmustrate,/ Cu scări dalbe-n turnuri fapte,/ Cu presuri, cu presurele,/ Cu perna cu floricele,/ Cu frâul cu stragatie/ Cu biciul cu măciulie”. Ființa, și nu făptura calului, emană energia luminoasă, cel dintâi lexem având în plus conotația depășirii unei durate ce distruge prin trecere. Un cal galben „din făptură” nu a parcurs decât drumuri prin imediat, în timp ce Gălbioru este un heliodromus. Apollo, Mithra, Helios, Ilie sunt cu toții reprezentați
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
șî-l întoarce/ După lună când îi plină,/ După soare cum răsare.” (FeregiHunedoara). „Eroizarea se produce sub protecția unei divinități cerești și în special solare, care favorizează ascensiunea și victoria în proba inițiatică”. De aceea, toate elementele rituale trebuie să emane cât mai multă energie solară: „Scoase murgul gălbioru,/ Gălbior binenșelatu/ Tot în d-aur e scăldatu.” (LeșnicHunedoara). Jocul după mersul astrelor de care depinde viața pe pământ nu este familiar planului mundan : „Da nu joacă, cum se joacă,/ După soare
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
băut dintr-o urmă de cerb, gest magic recurent în mentalul tradițional: „Îndată ce beu, se făcu un cerb mare și frumos, cu coarnele aurite” (Sâncel - Alba). Simbolistica solară este aici foarte transparentă, razele soarelui fiind figurate de ramificațiile coarnelor care emană luminozitate. Mai mult decât atât, „cerbul va fi conceput ca un mediator între cer și pământ, ca simbol al soarelui ce răsare și urcă spre zenit”. Devenit una cu transportorul astral, neofitul urmează calea sigură spre consacrare, drumul soarelui pe
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
este, așa cum se descoperă în scenariile inițiatice precedente, „htonian la origine, dar devine treptat solar și uranian” Colinda citată exprimă sugestiv îmbinarea celor patru elemente fundamentale în natura animalului năzdrăvan: apă (este un transportor acvatic mitic), aer (suflă vânt), foc (emană căldură pe nări), pământ (stă în pântecele terestru). În alte texte, calul traversează marea de trei ori, asemeni unui botez: „Și eu te-am trecut/ Mara de trei ori/ Și nu te-ai udat,/ Oleacă te-ai udat,/ Corn la
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
noapte. Am adormit cam greu. Eram impresionat de mulțimea pelerinilor prezenți în dormitor. Cred că din timpul serviciului militar nu am mai dormit cu atât de multe persoane în același dormitor. Le simțeam prezența în respirație, în căldura ce o emana trupurile lor. Un sentiment adânc de solidaritate cu ei pusese stăpânire pe mine. Mă - simțeam ca un soldat pelerin aparținând unei armate imense formată din nenumărate persoane mânate de gânduri și dorinți diferite care umple drumurile și hanurile de pe camino
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
decembrie 1989 față de noile orientări ale politicii românești. Practic, din ziua de 23 decembrie, Palatul Victoria nu mai găzduia Comitetul de Stat pentru Știință și Tehnologie și se transforma treptat în sediul Frontului Salvării Naționale, organizație care pe 24 decembrie emana primul său decret privind instituirea Tribunalului Militar Excepțional pentru condamnarea la moarte a lui Nicolae și a Elenei Ceaușescu. Îmi amintesc deruta trăită de Protocolul ministerului, în zilele de 23 și 24 decembrie, când s-a produs instalarea în Palatul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
de la No. 1 și 7 sânt toate legate cu cercuri de fier și poartă sigiliul în ceară al Muzeului de Artă Națională, precum și plumburile C.F.R. Procesele-verbale, cuprinzând inventarele obiectelor ridicate de la fiecare mănăstire, s-au înaintat autorității de la care a emanat ordinul, iar câte un exemplar a rămas la fiecare din mănăstiri. Despre primirea lăzilor rog a mi se da cuvenita descărcare, în dublu exemplar. Al înalt Prea Sfinției Voastre fiu credincios, Al. Tzigara-Samurcaș Înalt Prea Sfinției Sale D. D. Pimen, Mitropolia
Românii şi politica externă rusească : un secol din istoria Tezaurului românesc "păstrat" la Moscova : (studiu şi documente) by Viorica MOISUC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100997_a_102289]
-
permisiile de circulație în limba română și rusă, precum și un soldat vorbind limba năvălitorilor, spre a nu fi expus să mi se rechiziționeze automobilul, pus la dispoziție de Minister. Din referatul prezentat la 8/21 nov., șefului M.S.M.G. de la care emana însărcinarea, precum și din celelalte procese-verbale încheiate la mănăstirile cercetate, dosarul cuprinzând 35 file ale actelor originale a fost înaintat și Ministerului cultelor prin adresa Muzeului nr. 4/6 nov. 1916, dar n-a fost înregistrat, după repetata mea insistență, decât
Românii şi politica externă rusească : un secol din istoria Tezaurului românesc "păstrat" la Moscova : (studiu şi documente) by Viorica MOISUC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100997_a_102289]
-
tot “proprietarul”. Le-a explicat celor doi polițiști situația precară În care locuiam și “mai dau eu, mai lași tu” am ajuns la doborârea copacului. L-am făcut bucățele și l-am depozitat la subsol. Puse pe foc, lemnele verzi emanau un fum insuportabil, cu tot petrolul cu care le Îmbunătățeam arderea. Lăsam focul să ardă până se Încălzea puțin atmosfera din cameră și apoi deschideam fereastra. Așa neam strecurat până la vacanța de Crăciun, după care ne-am despărțit, eu Întorcândumă
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
politicile de promovare. Traducători excelenți avem. Ai scris o delicioasă (chiar așa!) carte de proză, "Blanca", pe care am citit-o dintr-o răsuflare. E o poveste de dragoste care se consumă așa cum arde focul mocnit, care nu pârjolește, nu emană fum, ci dă doar o căldură aromitoare, de alcov. Pun o întrebare indiscretă, la ureche, să nu audă nimeni: cât ești tu în povestea de acolo? Sau mai abrupt: Cine e Blanca, domnule Pantea? Te rog să nu ne amăgești
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]