5,557 matches
-
dreaptă continuă să facă din anticomunism unul din vectorii identității și ai acțiunii sale. După 1945, apar noi organizații, cum ar fi Blocul Antibolșevic al Națiunilor (1946) sau Liga Anticomunistă Mondială (WACL), creată în 1966 de către Taiwan și legată de extrema dreapta americană. Unele nu au decât o structură națională, cum este Frontul Național Anticomunist creat în Franța de J.-L. Tixier-Vignancourt, în 1968, și mișcarea Occident, sau mișcarea britanică Rock Against Communism. Extrema dreaptă utilizează anticomunismul pentru a-i denunța
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
în 1966 de către Taiwan și legată de extrema dreapta americană. Unele nu au decât o structură națională, cum este Frontul Național Anticomunist creat în Franța de J.-L. Tixier-Vignancourt, în 1968, și mișcarea Occident, sau mișcarea britanică Rock Against Communism. Extrema dreaptă utilizează anticomunismul pentru a-i denunța pe progresiștii, mai ales catolici, pentru a denunța gaullismul în timpul războiului din Algeria, pe socialiști, în timpul Uniunii Stângii sau mișcările de eliberare și pe susținătorii lor din lumea a treia în timpul luptelor anticolonialiste
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
acestora a fost Jean-Paul Sartre care, în 1961, declară: „Un anticomunist e un câine, susțin și voi susține acest lucru până-n pânzele albe”. De la anticomunismul de stânga la prăbușirea comunismului Dacă până acum, anticomunismul a ținut de o gândire de extremă dreaptă sau democrat-conservatoare, mișcarea din Mai ’68* reaprinzând fervoarea revoluționară, ocazionează emergența unui virulent anticomunism de stânga. Cu deosebire în Franța și în Portugalia (aici, cu Revoluția garoafelor*), PC prosovietice, criticate până acum de troțkiști, se văd atacate în prezent
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
parte a stângii. Dacă, în Italia, Silvio Berlusconi privilegiază tema anticomunismului în lupta sa politică, pentru a pune în încurcătură ansamblul stângii, prăbușirea sistemului comunist mondial în 1989-1991 îi privează, în mod paradoxal, pe anticomuniști - în particular pe cei din extrema dreaptă - de una din axele lor de luptă. Astăzi, comunismul nu mai este o miză ideologică, politică și strategică mondială, va constitui însă, din ce în ce mai mult, obiectul unei abordări critice din partea istoricilor. ANTIFASCISM Cu începere din 1934, antifascismul a fost una
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
și apoi zdrobirea mișcării muncitorești de la Viena, în februarie 1934, precum și a revoltei din Asturii, în Spania, în octombrie 1934, sunt tot atâtea evenimente care neliniștesc stânga europeană, dar și pe Stalin*. Prima reacție vine de la Paris unde, în fața revoltei extremei dreapta, socialiștii comuniști, sindicaliștii și republicanii se mobilizează în februarie 1934. în mai-iunie, Stalin modifică atât politica sa externă* - apropiindu-se de țările democratice -, cât și linia Internaționalei Comuniste* (IC). PCF* este însărcinat să experimenteze o alianță cu socialiștii - tratați
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
puterilor sub a căror teroare trăiesc. „D” (Galczynski) îi grupează pe toți bufonii venali și plebeieni care s-au resemnat să cânte osanele regimului din pur oportunism, și poate pentru a li se ierta eventualele compromisuri făcute înainte de război cu extrema dreaptă. Mai mult sau mai puțin, toți intelectualii care au servit stalinismului în țările democrației populară aparțin uneia sau alteia din aceste patru categorii. în cartea lor Marșul spre putere al intelectualilor, Gyorgy Konrad și Ivan Szelenyi scriu că, în
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
transparent cu conducerea cutărui sau cutărui partid muncitoresc. Frontul popular este o extindere a Frontului unic incluzând și organizații de stânga - Partidul Radical, organizații republicane - considerate ca întruchipând clasele mijlocii. în cadrul antifascismului*, el urmărește neutralizarea mediilor considerate ca expuse tentației extremei dreapta, lărgind programul Frontului unic muncitoresc astfel încât să cuprindă și revendicările lor. Revalorizând posibilitățile tactice oferite de regimul parlamentar, Frontul popular se transformă în alianță electorală și parlamentară. Frontul național sau patriotic constituie cadrul cel mai larg, închegat atunci când este
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Austriei contra intențiilor hitleriste în vederea unui Anschluss; iar în Spania, în 1937-1938, miniștri comuniști participă la guvernare. Anschluss-ul fiind până la urmă realizat, în martie 1938, Thorez propune să se treacă de la Frontul Francez la Frontul Național - expresie rezervată până atunci extremei dreapta - și cere de la IC permisiunea de a participa la un guvern condus de Lîon Blum, deschis și dreptei republicane. Răspunsul, negativ, precizează că numai războiul ar justifica o asemenea decizie. După acordurile de la München, în septembrie 1938, și după
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
puțină influență asupra strategiei de „compromis istoric” cu Democrația creștină la care a recurs PCI între 1973 și 1978. în Chile, integrarea comuniștilor în Unitatea Populară care-l aduce pe Salvador Allende la președinția Republicii este perturbată de supralicitarea unei extreme stânga guevariste manipulate de Castro*, și stânga va fi strivită de lovitura de stat a lui Pinochet din 1973. După 1989-1991, comuniștii, foarte slăbiți în Europa Occidentală, încearcă să participe la majorități ale „stângii pluraliste” - în Franța dintre 1997 și
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Occidentală, încearcă să participe la majorități ale „stângii pluraliste” - în Franța dintre 1997 și 2002, în anumite landuri ale fostei RDG, în Italia între 2006-2007 - în care ei joacă rolul forței de sprijin. Ei încearcă să reactiveze dinamicile antifasciste contra extremei dreapta și participă la un front antirasist sau chiar xenofil, în care le este greu să obțină Regemonia în fața extremei stânga și a sensibilităților comunitare. în Europa Centrală și de Răsărit, alianțele comuniștilor și ale foștilor comuniști sunt comandate de
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
RDG, în Italia între 2006-2007 - în care ei joacă rolul forței de sprijin. Ei încearcă să reactiveze dinamicile antifasciste contra extremei dreapta și participă la un front antirasist sau chiar xenofil, în care le este greu să obțină Regemonia în fața extremei stânga și a sensibilităților comunitare. în Europa Centrală și de Răsărit, alianțele comuniștilor și ale foștilor comuniști sunt comandate de situația postcomunistă* a fiecărei țări. G STÂNGISM Termenul „stângism” desemnează grupările comuniste care, deși revoluționare, se îndepărtează de la linia leninistă
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
în octombrie 1923 în Germania - unde fasciștii și național-socialiștii iau parte în mod activ la brutalizarea vieții politice. Prin discursurile lor revoluționare și prin acțiunile lor violente, comuniștii suscită peste tot clivaje radicale și provoacă reacții care contribuie la consolidarea extremei dreapta, care se alimentează din anticomunism*. Așa se va naște ceea ce niște istorici atât de diferiți ca Marc Bloch sau Ernst Nolte numesc „războiul civil european”, început în noiembrie 1917 și încheiat cu înfrângerea puterilor Axei în 1945. Stalin și
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
în Cambodgia 15.000 de consilieri. Numărul victimelor este evaluat între 1.900.000 și 2.500.000, adică între 25 și 32% din populație, procentul exterminării ajungând până la 80%, în anumite regiuni și atingând mai ales clasele de vârstă extreme - copiii mai mici de 5 ani, adulții de mai mult de 45. Circa 37% din decese sunt datorate foametei* organizate, iar 40% asasinării prin aplicarea unei lovituri de măciucă în ceafă sau sufocării într-un sac de plastic, asta pentru
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
armate naționale, iar principalul factor de acțiune în acest sens sunt organizațiile comuniste de tineret. în țările coloniale (Indochina) sau semicoloniale (China*), a venit ora discursului „național-revoluționar”; în 1923, aceasta este și situația Germaniei, unde comuniștii sunt în competiție cu extrema dreaptă pentru a recupera resentimentele naționaliste contra „păcii tâlharilor” de la Versailles. Partidele comuniste regăsesc accente antirăzboinice în timpul conflictelor coloniale - războiul din Rif, în Maroc în 1925 - și atunci când stânga democratică denunță imperialismul iatlian. Spre deosebire de anii 1934-1939, antifascismul* interior nu are
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
SUA și apare ca un gaj al modernității. Comuniștii mențin cu fermitate noțiunea de „război just”, opunându-se atât contestației Peace and Love, considerată încă plină de exotism, cât și apologiei luptei armate*, așa cum este ea făcută de grupurile de extremă stânga. Chiar și în SUA, aripa radicală a mișcării studențești antirăzboinice, Weatherman Underground, intră în clandestinitate și inițiază o campanie de atentate contra unor clădiri simbolice. La Paris, Roma sau Berlin, stângismul* își afișează solidaritatea internaționalistă cu Hanoiul cu strigăte
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
reprezintă pentru Est ceea ce reprezintă pacifiștii pentru Vest”. Nici în timpul primului război din Golf, în 1990-1991, și al intervenței din Irak mobilizările nu sunt intense. în ciuda sprijinului acordat de URSS și a deciziilor ONU, comuniștii manifestă o dată în plus alături de extrema stângă. După căderea Zidului Berlinului* și dispariția URSS, comuniștii nu mai sunt sufletul mobilizărilor împotriva Nato în timpul intervenței din Iugoslavia și apoi împotriva SUA în timpul războiului din Irak în 2003. Dacă, în ciuda avertismentelor troțkiste, Uniunea Europeană n-ar mai putea constitui
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
leniniste. Dacă, în mai 1968, mișcarea contestatară din Franța rămâne veselă, în Germania și în Italia ea capătă o formă violentă cu Fracțiunea Armata Roșie* și respectiv cu un „Mai mocnit” apoi cu Brigăzile Roșii: o parte a grupurilor de extremă stânga adoptă lupta armată*. în Franța, această derivă a dus la câteva asasinate politice* „anticapitaliste” făptuite de gruparea Action directe (Acțiunea Directă). MAO TZEDUN DEMIURGUL REVOLUȚIEI CHINEZE Preamărit mai întâi ca strateg al victoriei comuniste în China, apoi ca autor
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
împotriva curentelor anarhiste*, anarhico-sindicaliste și trade-unioniste, aceasta nu este decât o „confederație secundară de forțe naționale inițiale” (A. Kriegel), ce organizează întâlniri periodice în care se exprimă o dreaptă - social-democrația* germană de marxism ortodox -, o stângă - Jean Jaurès - și o extremă stângă - Lenin*, R. Luxemburg, A. Pannekoek. La începutul anului 1914, aceasta reprezintă o forță: 4 milioane de aderenți, 10 milioane de sindicaliști, 12 milioane de alegători, 200 de mari ziare. Dar în august 1914, odată cu primul război mondial, voința internaționalistă
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
respinge violența revoluționară, Gramsci insistă asupra rolului intelectualilor în lumea modernă și asupra rolului partidului comunist ca „intelectual organic”. în anii 1960, gramscismul este în mare vogă printre marxiștii francezi și italieni, dar și în cadrul dreptei, dacă nu chiar al extremei drepte. După război, principala opoziție la comunismul ortodox este maoismul*, apărut în timpul conflictului chino-sovietic*. Cât despre guevarism, susținut de Che Guevara începând din 1963 și bazându-se pe o strategia de guerilla* antiimperialistă, acesta nu are vreme să se cristalizeze
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
și izbutește să mobilizeze intelectuali de renume, precum Romain Rolland, în lupta pentru pace*. Frontul Popular Criza economică mondială lovește Franța începând din 1931, ducând la o creștere puternică a șomajului: PCF și CGTU organizează solidaritatea cu cei nevoiași. Răzmerița extremei drepte la Paris la 6 februarie 1934 provoacă un acces de antifascism* în opinia de stânga, care cere unitate. Or, în urma sosirii la putere a lui Hitler, Stalin* își modifică politica externă* și caută o alianță antifascistă internațională. După ce a
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
la alegerile administrative, ajungând astfel să administreze un mare număr de orașe și regiuni. în anul următor, obține 34,4% din voturi la alegerile legislative. Susține atunci, fără să participe la ele, guvernele democrate creștine, combate cu fermitate terorismul* de extremă dreaptă și apoi, după un moment de ezitare, cel de extremă stângă - mai ales al Brigăzilor Roșii, după asasinarea șefului guvernului democrat-creștin Aldo Moro. Neputând să acceadă la guvernare, PCI obține în compensație o parte din posturile sistemului etatic și
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
orașe și regiuni. în anul următor, obține 34,4% din voturi la alegerile legislative. Susține atunci, fără să participe la ele, guvernele democrate creștine, combate cu fermitate terorismul* de extremă dreaptă și apoi, după un moment de ezitare, cel de extremă stângă - mai ales al Brigăzilor Roșii, după asasinarea șefului guvernului democrat-creștin Aldo Moro. Neputând să acceadă la guvernare, PCI obține în compensație o parte din posturile sistemului etatic și para-etatic. Dar baza sa își înțelege prost pozițiile, cu atât mai
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
cu toți actorii anticapitaliști - indivizi izolați sau rețele de cetățeni, creștini „progresiști”, critici ai globalizării de tipul Attac sau stângiști*. Viziunea revoluționară le este obliterată de un anumit număr de constrângeri puternice: prăbușirea recrutării și îmbătrânirea aderenților, slăbiciunea financiară, concurența extremei drepte în mediul popular, reîntoarcerea troțkiștilor* și anarhiștilor* care îi atrag pe tineri. Asia Centrală Prăbușirea URSS în 1991 le-a permis celor cinci republici sovietice din Asia Centrală să-și obțină independența, deși, înainte de 1917, nu aveau vreo existență etatică, iar
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
stânga blochează accesele în capitală, iar Spinola este nevoit să demisioneze de la președinția republicii unde este înlocuit de generalul Gomes. Calea unei radicalizări comunizante rămâne deschisă. PCP inaugurează o serie de atacuri împotriva organizațiilor democratice și a partidelor de centru. Extrema stângă se bazează pe șeful guvernului, Vasco Gonșalves, și pe comandamentul trupelor de elită deținut de Carvalho. încă de la 22 februarie 1975, MFA revendică dreptul de veto asupra oricărei decizii politice importante. în martie, guvernul începe naționalizarea sectoarelor-cheie ale economiei
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
rosturile gravurii în context. Există însă excepții care netezesc înspre zilele noastre configurarea unor atitudini foarte personale, marcate de structura profesionistului dar și de crezul lui artistic. Simplificând, ar reintra în atenție tema respectării servile a proiectului sau, la cealaltă extremă, un anumit dialog cu materialul, cu posibilitățile, dar și cu limitele sale. În loc de a pretinde rezultate nepotrivite unui anumit tip de material, artistul se apleacă spre specificul naturii acestuia, respectându-i limitele și izbutind să se folosească de ele în
Tehnici şi maniere în gravură by Florin Stoiciu () [Corola-publishinghouse/Science/618_a_1363]