9,442 matches
-
unor concepte ca sinceritate, autenticitate sau experiență. Paralel cu ambiguizarea relației dintre viață și scris, romanele ciclului Intermezzo se remarcă prin ineditul tehnicii de dramatizare a scriiturii. Rezultatul e un text cu identitate incertă, greu de atribuit fără rezerve fie ficțiunii, fie comentariului ei. În cărțile de critică, M. s-a ocupat intermitent de diferitele momente ale devenirii poetice. Un pivot important al demonstrațiilor sale îl reprezintă studiile eminesciene - cel din Repere (1977), dar și comentariile succesive la Luceafărul, care mizează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288152_a_289481]
-
Petrarca în artă". Scrierile. Opera lui Campanella, intrat în istoria spirituală a lumii ca important filosof al Renașterii italiene, cuprinde peste o sută de lucrări ce acoperă o arie vastă a cunoașterii, de la filosofie și teologie până la teoria politică și ficțiunea utopică. Importante pentru problematica socială sunt: * Civitas Soli Cetatea soarelui * De monarchia Messiae * Atheismus triumphatus * De monarchia hispanica Cea mai cunoscută și cu urmări importante în gândirea europeană, este Cetatea soarelui, scrisă, după modelul utopiei lui Morus, ca un dialog
by Dumitru Popovici [Corola-publishinghouse/Science/972_a_2480]
-
obiectivă, precum și pentru previziunile sale cu privire la viitorul societății. Perspectiva sa asupra vieții sociale și a moralei umane o găsim detaliată în: * Eseuri sau sfaturi morale și civile * Noua Atlantidă neterminată, considerată de unii critici mai mult o operă literară, de ficțiune narativă, decât una filosofică sau științifică Învățăturile * Este preocupat să ofere publicului structura și funcționalitatea unei societăți încă inexistente. * Viziunea lui este de regulă concretă, practică și utilitară (în acest sens este deschizătorul drumului de întoarcere a gândirii la realitate
by Dumitru Popovici [Corola-publishinghouse/Science/972_a_2480]
-
adevărat bombardament mediatic inoculează treptat, subliminal, "valorile" noii ere, programînd individul într-o manieră hipnopedică, inculcîndu-i-se gesturi, atitudini și comportamente "potrivite". Aceasta începe încă din copilărie, cu ajutorul televizorului, calculatorului și al unei educații "adecvate" și continuă, desigur, la maturitate. În ficțiunea (?) lui Huxley, oamenii trăiesc o viață secularizată și bine "securizată". Orice urmă de spiritualitate autentică, valorile și simbolurile sunt deturnate și distorsionate pînă la grotesc, golite de sens și, pînă la urmă, înlocuite. Nu-i așa că forma de globalizare pe
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
interiorul sistemului, care a ezitat, datorită amenințărilor, refuzurilor editoriale și mitei, vreo 20 de ani să scrie această carte, dar care -iată pînă la urmă s-a hotărît, susținînd car că "nimic din cele scrise în această carte nu este ficțiune. Este povestea adevărată a vieții mele". Mijloacele uzitate pentru escrocarea resurselor: rapoarte financiare frauduloase, alegeri trucate, mită, șantaj, sex și chiar crimă. Un joc ce a căpătat dimensiuni "terifiante" în condițiile globalizării. Cartea este dedicată președinților a două țări, Jaime
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
s-ar putea să ne coste scump pe toți. Acești oameni, cei mai puternici din lume, și-au creat o altă realitate care să-i încapă și trăiesc în ea. Ei sunt stăpînii aparențelor, iar politica lor este una a ficțiunii. Iată ce spunea într-o discuție televizată un important pastor evanghelic, Jerry Fallwel, referindu-se la atacurile de la 11 septembrie: "Ceea ce am văzut este nimic dacă de fapt Dumnezeu va continua să ridice vălul și să permită dușmanilor Americii să
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
cunoscut în 1931, că Tudor Arghezi este „pseudonimul propriului său nume”. Acest destin al „oamenilor fără ascendență” (Dintr-un foișor) l-a făcut pe A. fie să tacă, fie să dea alte versiuni asupra originii sale, amestec de adevăr și ficțiune, dar l-a marcat definitiv. Literatura revoltei anarhice, sarcasmul și dezgustul își au rădăcinile în realități dure, în confruntarea, la o vârstă crudă, a unei sensibilități acute cu „mocirla”. Copilăria în casa lui Manole Pârvulescu, comerciant, bărbatul lângă care a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
dar faptul că a devenit personaj al naratorului îl indică drept un reprezentant al lui, adică un mijloc prin care își realizează propria imagine prin narațiune. O atenție specială a fost acordată de John Searle autorului narator, îndeosebi în cazul ficțiunii, cînd acesta comunică enunțuri și realizează discursuri prin îndeplinirea unui act ilocuționar particular, cu intenția de a realiza o operă literară. Cititorul are însă propria apreciere în legătură cu caracterul de operă literară al acestei realizări, iar, dacă această apreciere confirmă intenția
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
r s u l u i , deși nu este întotdeauna identificată ca atare, concretizarea este subînțeleasă aproape întotdeauna atunci cînd noțiunile sau intuițiile sînt aplicate situațiilor, pentru a le descrie cînd sînt reale sau pentru a le construi, cînd reprezintă ficțiuni. Analiza uzează, de altfel, adesea de cuvîntul concretizare, dar el nu este considerat de obicei un termen de specialitate. În discursul literar, se pot constata concretizări realizate prin sinecdocă, atunci cînd pentru a reda generalul se folosește particularul sau individualul
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
din punct de vedere calitativ, cît și cantitativ, trebuie să țină cont de variațiile culturale, impunîndu-se adaptarea acestuia la comunitatea lingvistică. V. analiză a conversației, persoană, politețe. GOFFMAN 1974; BROWN - LEVINSON 1978; VION 1992; KERBRAT-ORECCHIONI 1996; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RB FICȚIUNE. Prin ficțiune se înțelege, în teoria literară și în teoria discursului, un tip de narațiune a cărei acțiune și al cărei univers sînt lipsite de validitate practică și nu contribuie decît indirect la experiența subiecților vorbitori. Astfel, romanele sau nuvelele
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de vedere calitativ, cît și cantitativ, trebuie să țină cont de variațiile culturale, impunîndu-se adaptarea acestuia la comunitatea lingvistică. V. analiză a conversației, persoană, politețe. GOFFMAN 1974; BROWN - LEVINSON 1978; VION 1992; KERBRAT-ORECCHIONI 1996; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RB FICȚIUNE. Prin ficțiune se înțelege, în teoria literară și în teoria discursului, un tip de narațiune a cărei acțiune și al cărei univers sînt lipsite de validitate practică și nu contribuie decît indirect la experiența subiecților vorbitori. Astfel, romanele sau nuvelele, la care
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
sînt genuri de discurs secundare în ceea ce privește reprezentarea și nu-și realizează sensul specific decît prin raportare la alte clase narative. Nu există totuși elemente lingvistice specifice pentru a realiza discursul ficțional, iar, pentru a accepta ideea existenței unui limbaj al ficțiunii, ar trebui admis că există cel puțin un număr minim de astfel de elemente care nu apar decît în acest discurs sau care ar avea sensuri specializate numai pentru el. Prin urmare, ficțiunea nu este o problemă lingvistică, deoarece nu
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
a accepta ideea existenței unui limbaj al ficțiunii, ar trebui admis că există cel puțin un număr minim de astfel de elemente care nu apar decît în acest discurs sau care ar avea sensuri specializate numai pentru el. Prin urmare, ficțiunea nu este o problemă lingvistică, deoarece nu are mijloace lingvistice caracterizante, diferite de limba obișnuită și, în plus, poate recurge și la mijloace de reprezentare diferite de cele ale limbii naturale, precum pictura, sculptura sau cinematografia. Din punct de vedere
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
o problemă lingvistică, deoarece nu are mijloace lingvistice caracterizante, diferite de limba obișnuită și, în plus, poate recurge și la mijloace de reprezentare diferite de cele ale limbii naturale, precum pictura, sculptura sau cinematografia. Din punct de vedere logic, discursul ficțiunii are o denotație nulă, fiindcă, deși este un tip de discurs narativ și descriptiv, el este deosebit de discursul factual (referențial) prin faptul că frazele lui nu desemnează referenți reali. De aici, rezultă că specificitatea ficțiunii constă în lipsa denotației, încît este
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
punct de vedere logic, discursul ficțiunii are o denotație nulă, fiindcă, deși este un tip de discurs narativ și descriptiv, el este deosebit de discursul factual (referențial) prin faptul că frazele lui nu desemnează referenți reali. De aici, rezultă că specificitatea ficțiunii constă în lipsa denotației, încît este indiferent dacă un nume sau altul are sau nu are referent, ceea ce implică renunțarea la a pune problema adevărului în cazul ei. Mai mult decît alte enunțuri, cele ale povestirii pun deci problema adevărului lor
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cu realitatea experienței, constă în suspendarea validității practice a enunțului, fără ca cel care-l produce să fie considerat mincinos sau nebun, iar cel care receptează naiv sau neghiob. Această suspendare nu este totuși decît relativă, căci, la fel ca minciuna, ficțiunea trebuie să pară verosimilă, povestind fapte care nu s-au întîmplat ca și cum ar fi avut loc, dar, spre deosebire de minciună, ea nu pretinde a avea valoarea experienței efective. Există, prin urmare, o diferență de statut, iar nu de structură, între diferite
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
s-au întîmplat ca și cum ar fi avut loc, dar, spre deosebire de minciună, ea nu pretinde a avea valoarea experienței efective. Există, prin urmare, o diferență de statut, iar nu de structură, între diferite clase de povestiri, chiar dacă neînscrierea în realitate a ficțiunilor autorizează jocul mai liber în raportul dintre timpul relatării și timpul despre care se relatează și, sub raportul polifoniei enunțiative, se recurge la răsturnarea reperelor obiective ale topografiei și cronologiei universale. Din punctul de vedere al praxematicii, ficțiunea este o
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
realitate a ficțiunilor autorizează jocul mai liber în raportul dintre timpul relatării și timpul despre care se relatează și, sub raportul polifoniei enunțiative, se recurge la răsturnarea reperelor obiective ale topografiei și cronologiei universale. Din punctul de vedere al praxematicii, ficțiunea este o expansiune a principiului autonomiei lingvisticului, care face din orice enunț o punere în scenă. În comunicarea ce vizează faptele, această autonomie dă omului capacitatea de a figura obiectul în absența lui și de a viza posibilul, ceea ce îi
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
propune un experiment, iar confruntarea experimentală a cunoașterilor și a valorilor cu alte modele posibile de structurare a timpului, de relații între actanți etc. se produce prin consimțămîntul receptorului. Această autonomie secundară în raport cu realitatea permite adesea realizatorului și receptorului de ficțiune să aducă discursului aspecte pe care conștiința sau inconștientul lor nu și le asumă ca atare. Rezultă de aici că, în mod necesar, ficțiunea ar trebui abordată din perspectiva componentelor ei pragmatice. Primul aspect de acest tip ar fi faptul
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
se produce prin consimțămîntul receptorului. Această autonomie secundară în raport cu realitatea permite adesea realizatorului și receptorului de ficțiune să aducă discursului aspecte pe care conștiința sau inconștientul lor nu și le asumă ca atare. Rezultă de aici că, în mod necesar, ficțiunea ar trebui abordată din perspectiva componentelor ei pragmatice. Primul aspect de acest tip ar fi faptul că, în ficțiune, autorul sau locutorul comunică un enunț sau un șir de enunțuri care reprezintă de cele mai multe ori propoziții false, iar el știe
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
discursului aspecte pe care conștiința sau inconștientul lor nu și le asumă ca atare. Rezultă de aici că, în mod necesar, ficțiunea ar trebui abordată din perspectiva componentelor ei pragmatice. Primul aspect de acest tip ar fi faptul că, în ficțiune, autorul sau locutorul comunică un enunț sau un șir de enunțuri care reprezintă de cele mai multe ori propoziții false, iar el știe acest lucru și astfel apare problema motivului pentru care se produc și se interpretează enunțuri al căror conținut informativ
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
enunț sau un șir de enunțuri care reprezintă de cele mai multe ori propoziții false, iar el știe acest lucru și astfel apare problema motivului pentru care se produc și se interpretează enunțuri al căror conținut informativ este redus sau chiar lipsește. Ficțiunea relatează despre obiecte și personaje inexistente, pe care însă le desemnează și se referă la ele, dar felul în care o face și rezultatul actelor de referire sînt probleme de pragmatică, la fel cum este problema referinței în ansamblul ei
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cărui natură și mod de îndeplinire constituie probleme specifice lui. Din aceste constatări, se poate deduce că a n a l i z a d i s c u r s u l u i nu se particularizează în cazul ficțiunii atunci cînd vizează structurile sau mijloacele lingvistice, dar devine aproape exclusiv marcată de interpretarea pragmatică, atunci cînd se vizează sensurile elementelor dicursive (în primul rînd ale enunțurilor). Pe de altă parte, statutul acestor sensuri trebuie considerat din perspectiva unei ierarhii
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
identității narative și a ipseității reprezintă una dintre aplicațiile dialecticii dintre lumea povestirii și lumea reală. Aceasta pornește de la faptul că, pe de o parte, conștiința individuală se bazează pe identitățile narative ale acelora care furnizează relatări istoriografice și de ficțiunea care ține de genul biografic, iar, pe de altă parte, în multe dintre circumstanțele vieții, individul primește de la cei din jur și produce el însuși relatări în care este actant principal și îi asigură identitatea narativă. Narațiunea apare astfel ca
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
teoria literaturii să studieze numai literaritatea operelor, adică procedeele prin care ele aparțin artei și funcționării estetice a limbii. Ulterior, G. Genette a stabilit că se pot distinge cel puțin două tipuri de literaritate: 1) o literaritate constitutivă, care reunește ficțiunea și dicțiunea (poezia, definită formal), două activități verbale cu un scop estetic determinat, și 2) o literaritate condițională, ce cuprinde opere de diferite genuri, fără un scop estetic instituționalizat (precum autobiografia, jurnalul etc.), care intră în domeniul literaturii, dacă devin
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]