4,325 matches
-
NU S-AU MAI ÎNTORS NICIODATĂ. MARIN OFTĂ. TENSIUNEA DIN EL CRESCU. ACEASTĂ CREATURĂ CIUDATĂ ÎȘI TRIMISESE OAMENII LA PIEIRE ÎN MOD DELIBERAT. \ Vreun indiciu asupra cauzei? OCHII STRĂLUCITORI ÎNCEPEAU SĂ DEA SEMNE DE NERĂBDARE, ÎNSĂ MARIN NU SE LĂSĂ GRĂBIT. CINE ȚI-A ORDONAT SĂ EVIȚI TERITORIUL RESPECTIV? ÎNTREBĂ EL, DAR NU PRIMI NICI UN RĂSPUNS. ERA MARELE JUDECĂTOR, NU-I AȘA, RALPH? INSISTĂ EL. SCUDDER SE RIDICĂ BRUSC ÎN PICIOARE. \ UNDE VREȚI SĂ AJUNGEȚI? ÎNTREBĂ AMENINȚĂTOR. VENISE MOMENTUL SĂ DEA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
la o săptămână după aceea. De regulă, cu cât incubația este mai scurtă, cu atât forma bolii este mai severă. Primul stadiu al îmbolnăvirii este cel al evacuărilor. Suferința se instalează brusc, în plină sănătate, și este dominată de succesiunea grăbită a scaunelor diareice, însoțite de dureri în zona de deasupra stomacului. Holericul are opt-zece scaune pe zi, dar adeseori nu se mai poate ține socoteala evacuărilor: din bolnav curg continuu, fără nici un control din partea sfincterului anal, cantități masive de lichid
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
se îmbarca pentru Galați, fără să-i declare, fără să se ocupe de ei, fără nici o grijă de răul pe care îl vor semăna pe drum. Aceasta dovedește mai ales o incultură de primitivi, precum și egoismul impulsiv al unor oameni grăbiți să se bucure de plăcerile vieții...". Despre nenorocirile provocate de goana pentru satisfacerea unor interese meschine aflăm în Jurnal mai multe însemnări, precum aceasta, din 13 august: "Întîlnindu-l pe doctorul Theohari, cu spitalul său mobil, la capătul podului, îmi povestește
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
aici atacuri împotriva altor zone, aflate câteodată la mare depărtare. Pretutindeni unde igiena individuală și colectivă rămâne deficitară, unde condițiile desfășurării activităților social-economice nu corespund cerințelor vieții moderne, unde nivelul educației sanitare este coborât, pericolul ivirii neobservate și al extinderii grăbite a infecției holerice pare inevitabil. Cercetări din ultima perioadă tind să demonstreze că intestinul uman nu este "unica gazdă" a germenilor holerei, cum s-a crezut multă vreme de către epidemiologi. S-a constatat că vibrionul este capabil să supraviețuiască îndelung
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
două pahare, cana cu apă rece, și se așeză lângă bărbatul ei. El îi povesti totul, ținând-o de mână, ca în primii lor ani de căsătorie. Când termină de vorbit, rămase nemișcat, cu fața spre mare, peste care cădea grăbită, de la un capăt la celălalt al zării, înserarea. - El e de vină, spuse Yvars. Ar fi vrut să fie tânăr, și să fie tânără și Fernande, și să plece amândoi departe, dincolo de mare. OASPETELE Învățătorul îi privea pe cei doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
iar, dar în clipa următoare se ridică și coborî din pat, care se îndoi și gemu sub greutatea lui. Socrate intră chiar atunci. - Primar așteaptă afară, domnu' d'Arrast. Dar, în fața expresiei lui d'Arrast: - Nu te grăbi, el niciodată grăbit. După ce se rase, cu apă minerală, d'Arrast se îndreptă spre ieșirea pavilionului. Primarul, care avea proporțiile și, sub ochelarii înrămați cu aur, înfățișarea unei nevăstuici amabile, părea absorbit în contemplarea ursuză a ploii. Dar un surâs încântător i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
d'Arrast văzu că-l înconjurau pe bucătar. Acesta ajunsese la capătul puterilor. Din când în când se oprea, apoi, încovoiat sub piatra uriașă, mai alerga puțin, în felul în care aleargă hamalii și muncitorii cufi, cu pașii mărunți și grăbiți ai mizeriei, lovind pământul cu toată talpa. Jur-împrejur, penitenții, cu veșmintele murdare de praf și pătate de ceară, îl încurajau prin strigăte ori de câte ori îl vedeau că se oprește. La stânga bucătarului, mergea, sau alerga, în tăcere, fratele acestuia. Lui d'Arrast
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
d'Arrast, îi spuse doar atât: - A și căzut o dată. Și Socrate, răsărit nu se știe de unde, veni și-i strecură la ureche. - Dansat prea mult, domnu' d'Arrast. Toată noaptea. Acum obosit. Bucătarul porni din nou, cu același pas grăbit și sacadat, nu ca un om ce ar vrea să înainteze ci ca unul care caută să scape de povara ce-l strivește, de parcă ar fi nădăjduit că, alergând, o va face mai ușoară. D'Arrast se pomeni, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de parcă ar fi nădăjduit că, alergând, o va face mai ușoară. D'Arrast se pomeni, fără să știe nici el bine cum, la dreapta bucătarului, sprijinindu-și abia simțit mâna pe spatele acestuia și mergând alături de el, cu pași mici, grăbiți și greoi. Racla pierise la celălalt capăt al străzii iar mulțimea, care, neîndoielnic, umpluse piața, nu părea să mai înainteze. Bucătarul, mergând între fratele său și d'Arrast, câștigă la repezeală teren. Nu-l mai despărțeau acum decât vreo douăzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Acasă, la serviciu, acasă, nu te abați din drum. Dimineața parcă ești scos de la naftalină, șiacelași drum, din inerție, te duce la metrou! Anii trecuți, în diminețile de iarnă, orașul își trăia adevărata viață; oamenii se îndreptau spre serviciu, preocupați, grăbiți. Dădeau năvală în autobuze, tramvaie, se împingeau, unii se ceartau cu șoferii, conductorii: - Măi, nene, de ce nu veniți la timp? stați și dormiți la capăt de linie! La metrou aceeași stare: pleca înțesat de lume. Uneori rămâneai pe peron cu
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
de manierele mondene, animă brambureala. Rămân deoparte câțiva bătrânei lângă consoartele țepene, câțiva tineri, greu de identificat. Amfitrionul nu pare obosit de corvoada revederilor. Elegant, ospitalier, se ocupă de cei rămași la urmă, se întreține cu grupul celor mai puțin grăbiți. Un du-te-vino zgomotos apropie și separă grupurile și în dimineața următoare, când sosesc alți invitați. Agitația se stinge abia după prânz. Doamnele sunt la coafor, bărbații citesc, se bărbieresc, dorm. Înaintea premierei mai stăruie doar silueta unei pelerine cenușii. Flutură
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
doar să trezească rănile însinguratului partener, ci să izbească, în vreun fel, și în povara zilei care urca, nemiloasă. „Existent sau nu, pictorul acela rămâne, oricum, invenția și nebunia ei ! Dar pânzele sau cartoanele acoperite, în închisoare, de mâna osoasă, grăbită ar dovedi că se stabilise, eventual, o legătură reală ? Concentrată asupra vieții și morții dintr-însa, îl simțise înrudit, era oarbă și crâncenă, ca el, cu o feroce îndârjire !“ Tocurile cui împungeau trotuarul, pași inegali, deznădăjduiți, toctoc, toctoctoc, ritmul sincopat
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
tumultul, tunetul valurilor se stinge. M-au părăsit, s-au lepădat de ezitările mele. Revăd incendiul visului, al sângelui turmentat. Fata aceea, evadând în cărți și dorinți rapide, delicată, pătimașă, nevrotică, nu știe decât acest cod fracturat, întrerupt, semnale scurte, grăbite, smulse într-o clipă de neatenție a supraveghetorilor. M-am despărțit, cumva, cine ar ști să-mi răspundă, de altă iubită ? N-am știut să împlinesc suava înlănțuire, turmentarea posesivă, am pierdut iarăși, prea repede, cifrul dialogurilor păsărești. Mă îndrept
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
în ceața iernii, mă apropie de-o înmormântare. A murit Poetul, nu i-a fost dat să îmbătrânească. Anii n-au mai avut răbdarea să-l aștepte, cum spera. N-aș mai putea întâlni vocea lui de copil răgușit, ochii grăbiți. Poetul, Sia, cavalerii Speranței din care ne-am născut noi, orfanii prezentului, micii ingineri ai celulei fără speranță, dispar, cum se cuvine, unul după altul. Întins pe spate, în același costum - ca un sicriu elegant, din stofă groasă, gri. Cămașă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cum întoarce capul“, ar fi răspuns modestul Johann Caspar. După-amiaza senină și toridă aparținea, însă, altor vremuri. Tânărul cu chip prelung și bucle blonde nu se afla la Zürich, ci pe peronul gării Eforie. Copilul unui veac rupt, aglomerat și grăbit. Din trenul pe care îl aștepta, n-ar fi putut coborî vestitul fizionomist elvețian, cu atât mai puțin bătrânul Aristot. Aștepta de aproape jumătate de oră. Avea o privire albastră și mare. Pleoapele puțin înroșite, gâtul înalt. Scurt concediu, după
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
lăptoasă, zbenguiala molcomă, puerilă, înlănțuirea ireală reveniră multă vreme. Noaptea, trenul. Călătorul pendula pe pernele compartimentului gol. Încerca să rețină sub pleoape calmul mării fraterne. Coboară, răsuciți, din troleibuze, sar de pe scările autobuzelor, vin și dinspre stațiile de tramvai. Mers grăbit, agitat. Grupuri mici : doi, trei, unul în spatele altuia. Câte unul rămâne în urmă, să cumpere ziarul. Viteza crește, odată cu ora. Coloane tot mai dese, rapide, gongul îi cheamă. Urcă scările sau ridicați în cele două cabine ale lifturilor. La primul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
are cineva ceva de spus ? Nu se găsesc oratori, Manole își limitează intervenția finală la convingerea că vinovatele vor fi în viitor mai conștiincioase. Ședința se termină abrupt, suplimentul oferit de Lucian devine astfel și mai stânjenitor. Dimineața de sâmbătă : grăbită, ca de obicei, fără memorie, naivă promisiune și vagă. Pânze albe acoperă cele două mari ferestre, pentru a proteja de lumina violentă și de arșiță. Cămășile, rochiile, pantalonii și bluzele lipite de trupurile umede, năclăite, fierte. Un abur greu, în
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
vecinul din stânga. Îl cercetează pro vocator, imprudent. Lucian e cocoșat peste hârtii, cu rigla de calcul în mână. Gesturi puține, scurte. Răspunde rar și concis întrebărilor la telefon, în scurte convorbiri plictisite. Gongul îl prinde strângându-și hârtiile, planurile. Adună, grăbit, creioane colorate, rigla de calcul, se ridică în picioare. Peste chipul ermetic, pulberea oboselii ridează obrazul japonez. Aleargă, nerăbdător, spre singurătatea duminicii. ...Întors, întortocheat, în trecut, să recupereze întâmplări și gesturi de care fusese deposedat. Asculta duminica rulând, oră cu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
în care cutreieră, din nou, întinerit, țărmul asediat de furtuna mării. Se bucură : sihastrul a răspuns chemării, a revenit, îi regăsește tăcerea, supremația. Calcă în străchini înțeleptul, se împiedică, ba în copitele din față, ba în cele din spate, prea grăbit, emoționat... Erbivorul reapăruse, iată, într-un elegant frac violet și nu i se vedea chipul. Capul adânc împovărat, ascuns în reverele fracului care fulgeră, la fiecare mișcare a aripilor, luminând drumul. Fidel interlocutor, într-adevăr, de neînlocuit ! Stimabile, Eminența Voastră
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
străinătate. Nu, Robert rotofeiul e în concediu, Robert Braun și mahmurul Mehmed și Mariana Melnik și Marcu Sidonia sunt în concediu ! Valy pupăza își corectează manichiura, nu, Sfințescu pupăza e în concediu la părinți, la Caransebeș, Lucica Zaharia : transpirată și grăbită, scoate piunezele de pe planșă, o desprinde, o rulează lent, să nu cadă, o desfășoară deasupra biroului, se așază, se apleacă, desface căpăcelul sticluței de tuș, moaie tocul subțire, pentru titlurile planșei, Consuela zisă Lala nici nu lucrează la planșetă, doar
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
De ce m-ai ocolit atâta vreme ? Celălalt roșește, stânjenit. Caută cuvântul, primul cuvânt. Explică potolit, cu pauze. Caută cuvintele potrivite. Îi văd, îi aud. Văd deja mașina gonind spre întâlnirea fatală, văd fiara apropiindu-se. Sunt un pieton, printre pietonii grăbiți, ca și ei. Îi văd, îi aud, văd fiara venind, o aud. Zăpada zace, murdară, în grămezi cenușii. Frig, umezeală. — Acum, a trecut. Poate ai fost mai loial. Eu n-aș fi fost așa. Aș fi acceptat legătura cu ea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
a zilelor. Avansează, înfrigurat, pe trotuarul îngust. Privește strada umedă și murdară. Privire înghețată, grea. Frigul îl strânge în haina îmblănită care ajunge până la genunchi. Se simte împrospătat. Grăbește pașii spre cantină. Aerul umed liniștește fruntea. Iureșul îl reprimește. Chipuri grăbite. Se lasă dus, în vârtejul viu al orei. Bucuros că se află între ceilalți, că există. Străzi jilave și reci. Destul un pas neatent și gata, ai alunecat... Talpa se afundă, mocirloasă. Cerul pe umeri, cețos. Bătaia aripilor fumurii, gata
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
învioră. Razele atinseră umărul pietonului care se întoarce brusc, să vadă soarele. Lunecă, neatent : firma galbenă, botul mașinii, parbrizul, ghiozdanul școlarului, cerul dintr-odată trezit și viu se rotesc în privirea lui mare. Scrâșnetul frânei, țipete, Salvarea. Nor alburiu, suspect, grăbite bătăi de aripă, gata să se înalțe : explozia clipei confuze. În jur, nerăbdarea bărbaților la ora de prânz. În seria de autor „Norman Manea“ au apărut: Întoarcerea huliganului Sertarele exilului. Dialog cu Leon Volovici Înaintea despărțirii. Convorbire cu Saul Bellow
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
În aceeași clipă, pe cărarea dinspre sat, răsună un glas aspru și poruncitor: ― Caporal!... Gata, caporal?... ― Gata, domnule locotenent! strigă caporalul, întorcîndu-se, cu mâna la cozoroc. Locotenentul, în ulancă strânsă pe corp și cu guler de blană sură, venea foarte grăbit, aproape alergând, și vorbind mereu: ― Gata tot, caporal? Convoiul a pornit adineaori și în câteva minute va fi aici... Dar plutonierul unde-i? De ce n-a venit înainte?... Dacă eu, care n-am nici o însărcinare directă, m-am putut osteni
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nici nu-l auzi, ci se apropie de general ca să se mai plângă, drept explicație, de nedisciplina oamenilor. Generalul însă, cu o indignare stăpânită, îl întrerupe scurt, mormăind: ― Vom vorbi mai târziu... Acuma, la datorie! Pe cărarea sură, în coborârea grăbită a înserării, grosul convoiului se legăna încet. Condamnatul, înfășurat într-o mantie verzuie, cu gulerul ridicat, cu o pălărie civilă în capul plecat, pășea mașinal la brațul unui preot militar bătrân, înconjurat de patru soldați cu baioneta la armă. Urmau
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]