3,598 matches
-
a fost frică, am luat eu prăjina înainte și am început să mă leg de Codreanu tocmai pe tema fricei. Da' bine, Codrene, nu ți-ai pus o pelcică la fundul pantalonilor? Eu, pelcică!... Ha! Ha!... răspunse Codreanu trântind un hohot de râs de-au răsunat cele patru colțuri ale codrului. Am cinstea să-ți spun, prietine, că am zărit roșind spinarea unui cogeamite Martin bine blănit, dar când i-a mirosit a Codreanu a scaparat 131 nemernicul, de n-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
gât și cu un aer mânios răspunsei: Pentru Dumnezeu! Ce vreți, domnilor?... Să vă spun numaidecât că vulpea a fost bearcă 137, asta n-o pot face nici în ruptul capului, măcar de m-ați duce la spânzurătoare. Un strașnic hohot de râs peste care domnea, se înțelege, râsul lui Codreanu, întâmpină vorbele mele. Dânșii habar n-aveau că eu îi trăgeam pe sfoară cu povestea lui Odobescu. Dar culmea nu-i aici. Catrințaș, care ședea în picioare și ne asculta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Am avut parte de un moment „vesel” când mai târziu, fiind nemulțumit de nepunctualitatea livrării unor pâini necesare unei misiuni mai îndelungate prin deltă, le-am spus brutarilor din Maliuc, că voi depune o reclamație contra lor. Au izbucnit în hohote sălbatice de râs, m-au arătat cu degetul unul altuia și mi-au spus așa: „amice, noi am fost aduși aici disciplinar. Fă-ne o reclamație că poate ne mută în București! Ha, ha, ha”. Un alt proscris era un
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
Brașov, am afirmat critic cu voce tare, că pasta de dinți fabricată de ei, are gust de săpun. Imediat, un tinerel din conducerea fabricii, m-a înterupt cu întrebarea tendențioasă: „când ați mâncat ultima dată săpun?” Sala a izbucnit în hohote de râs iar eu am fost practic scos din discuție. Nu am mai apucat să-l întreb pe tinerelul crescut desigur în deplin confort lângă fusta mamei, câți ani a lucrat el pe marile șantiere ale țării în regim de
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
de frică să nu-i ucidă hangiul. Dimineața, furtuna s-a potolit și hangiul le-a dat binețe, Întrebându-i cine sunt și unde merg. După ce Costică Beldie i-a dat toate informațiile, s-a pornit pe un râs cu hohote, ca un nebun. Când a reușit să se mai potolească, le-a spus că este din Stroești, Îl cheamă Trufășilă și este rudă cu Beldie. Apoi a povestit că nici el n-a dormit toată noaptea de frica lor, a
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
să strălucească? Privirea mea fixă a fost surprinsă de amfitrion și Stroe Lupescu m-a Întrebat tare: Ce, mă, tâlharule, te uiți la locul sfânt? I-am replicat imediat: Sfânt, de ce? Fiindcă a fost pelerinaj acolo? Asistența a izbucnit În hohote de râs. A doua zi știa tot orașul. Într-o zi, când l-am Întâlnit, Beldie m-a Întrebat: Cum, mă, ai spus tu asta? Da, e grozavă, de antologie! Lisette Verea nu s-a măritat cu Stroe Lupescu. A
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
aș săruta! Iorga, mângâindu-și barba cu mâna dreaptă și cu stânga Înfiptă În golul de sub braț al vestei, i-a replicat spontan: Sărută și dumneata până unde ajungi! Delegația femeilor din Craiova s-a pornit pe un râs cu hohote, fiecare ieșind din birou care pe unde a apucat.“ Marele plecat, povestitorul, avea umor! Să reținem faptul că În activitatea de administrație a Ideii Europene Costică Beldie l-a folosit mult pe fratele său, Pompiliu D. Georgescu. Acesta executa conștiincios
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
geam, noi asistam la acest spectacol și am răsuflat ușurați când urmăritorul nostru a părăsit dormitorul, total bulversat. Imediat geamul s-a deschis și am revenit în cameră, împărțind cireșe tuturor colegilor, care nu se puteau opri din râs cu hohote, de pățania noastră. A doua zi, proprietarul ne-a reclamat la școală, dar ne putând dovedi ceea ce afirma, totul a rămas baltă. O bună bucată de vreme după aceea, halatul cel roșu cu buline, a stat agățat de becul camerei
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Nandris Gheorghe () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93341]
-
Fiecare a scos ce avea în traistă, am întins totul pe o masă și am început să înfulecăm cu poftă. Când începusem a ne sătura, nu știu care dintre noi a făcut o glumă pe tema postitului de noapte, care a declanșat hohote de râs. De fapt, pe măsură ce ne-am potolit foamea, ne-a cuprins o stare de euforie, cu vociferări și glume cam nepotrivite pentru sfântul locaș, în care ne găseam, deși nu am băut fir de alcool. Furați de buna noastră
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Nandris Gheorghe () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93341]
-
alături de noi. La sfârșitul slujbei, am plecat repede în camera noastră, pentru a nu mai da ochi cu călugărul care ne îndruma. Dar până dimineață, nu știu dacă am prins câteva ore de somn, deoarece am început să râdem în hohote ca proștii, la te miri ce comentariu ironic pe care-l făcea unul sau altul, cu privire la vocea călugărilor sau la rezistența fizică a lui Dragoș Bucescu, si cand era gata, gata să ațipim, se găsea altul săși spună impresiile, urmate
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Nandris Gheorghe () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93341]
-
la te miri ce comentariu ironic pe care-l făcea unul sau altul, cu privire la vocea călugărilor sau la rezistența fizică a lui Dragoș Bucescu, si cand era gata, gata să ațipim, se găsea altul săși spună impresiile, urmate de alte hohote de râs. A doua zi dimineața, cu o seriozitate greu impusă, ne-am luat rămas bun de la călugări, le-am mulțumit pentru buna primire și am pornit spre casă, iarăși cu un marfar. Dar tot drumul până acasă nu am
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Nandris Gheorghe () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93341]
-
părinții mei și pe frații mei iubiți, pe prieteni, pe toți oamenii cunoscuți și necunoscuți, s-a sfârșit totul, drumul meu e fără întoarcere și, îngrozit la gândul acesta, izbucnesc (sunt încă în camera unde ai mei mă priveghează...) în hohote asurzitoare de plâns, hohote pe care, desigur, nu le aude nimeni. Plângând sfâșietor, încep să-l lovesc în piept, cu pumnii strânși, pe tatăl meu, apoi îi izbesc pe frații mei, cu disperare vreau să le dau un semn că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
frații mei iubiți, pe prieteni, pe toți oamenii cunoscuți și necunoscuți, s-a sfârșit totul, drumul meu e fără întoarcere și, îngrozit la gândul acesta, izbucnesc (sunt încă în camera unde ai mei mă priveghează...) în hohote asurzitoare de plâns, hohote pe care, desigur, nu le aude nimeni. Plângând sfâșietor, încep să-l lovesc în piept, cu pumnii strânși, pe tatăl meu, apoi îi izbesc pe frații mei, cu disperare vreau să le dau un semn că mă aflu acolo, vreau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
plictisit și neatent. De fiecare dată își lua la revedere de la Vlad bătându-l pe umăr, prietenește, cu palma aceea a sa imensă, grea, ca o labă de elefant și apoi râdea cu acel râs al său, un soi de hohot ca o prăvălire de pietre de pe coasta muntelui. Vlad s-a acomodat repede cu noul Cameniță, nu se mai temea de el, scria sârguincios ce i se cerea, acesta era prețul, prețul ca înzestrarea lui, talentul său literar să se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
continuare absolut neclar cum poate să surâdă o pasăre!). Trag de copertele acoperite cu aur, dar ele nu se înduplecă să se deschidă. Îmi pun toate forțele, însă parcă sunt sudate, nici pomeneală să cedeze. Truman izbucnește în râs, în hohote de râs, ca și când tocmai ar fi asistat la o poantă, la o poznă foarte reușită, în care rolul caraghiosului l-aș fi jucat eu. Lazarus îmi ia din mâini cu blândețe cărticica pecetluită și îmi spune: -Învață să ai răbdare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
și simplu căzând în genunchi, pe obrajii lor curgeau șiroae de lacrimi și sărutând pământul Țării. Pe câțiva români ai Basarabiei furate i-am văzut luând câte o mână de pământ și după ce o sărutau o puneau la piept în hohote de plâns. Alții aveau fotografii vechi prinse la piept. Alții, cu fotografiile puse în vârful unui băț și cu ochii plini de lacrimi, întrebau, strigau: “Cine, cine-i cunoaște? îi știe cineva unde sunt cei din fotografie? știe cineva de
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
puiul mamei, chinuitul mamei ! Osânditul mamei, floarea mamei, floarea mamei! Băietul mamei, scumpul mamei! Cât am să mai mă uit la fotografii? Tinerelul mamei, ți-ai pierdut tinerețea în Transnistria, numai cu capul în radio stau!...” Măicuța Natalia plângea în hohote, iar aceste cuvinte de durere de mamă, pentru fiul său, crescut în cruntă sărăcie, veneau din toată ființa sa. Eram neputincioși privindu-i zbuciumul și chipul îndurerat, transfigurat de atâta plâns, de atâta durere. Cineva din grup îi oferă ceva
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
-l văd oleacă! Nu l-o mai adus și nu l-o mai văzut! Eu am fost o dată și l-am văzut. O fost și moșneagul, dar nu i-o dat drumul să-l vadă, nu la mai văzut niciodată (hohote de plâns).Pentru ce ? Pentru ce? Pentru PRUTUL ista și GRANIȚA asta???” Doamne!..., aceste dramatice cuvinte rostite de măicuța Natalia Ilașcu, mama eroului Ilie Ilașcu, ascultate așa cum au rămas înregistrate pe banda de reportofon, cu vocea sa zbuciumată, venită din
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
s-a risipit: „Credeam că nu sunteți acasă.” „Mi-i rău tare, îmi este frig la picioare, mă rod oasele, poate din cauza vremii. Ascultam la radio, măcar să-l pomenească. Nu mai iese, mă tem, băiatul meu.” începe să plângă în hohote. încerc să-i dau vestea ca să fie pregătită, că luni, 10 mai, vin cu o mașină. Măicuța era tare distrusă, destul de bolnavă și nu putea să se bucure. Voia ca fiul ei să poată merge, să fie liber, să fie
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
merg și eu.” „Du-te și îl cheamă pe Vasile, el va rămâne acasă”, se adresează măicuța către Eugenia și continuă către noi, „pe mine nu mă bucură. Pentru ce chin? Ce am făcut eu pe lumea asta? (plânge în hohote). M-am săturat de plâns, m am săturat de toate. Da!... Eu nu-l mai văd. Cum nu l-a văzut tata lui, tot așa nu-l mai văd nici eu.... Nina mi-a spus că tot nu poate răzbate
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
își amintește chiar și de rochia pe care o purta când a plecat în grabă cu toată familia la Rădăuți și au trebuit să se despartă. Dar nu și de el, omul pe care îl îmbrățișa în gară plângând în hohote, de parcă presimțea că n-o să-l mai vadă niciodată. În toți cei treizeci de ani, Vasile B. s-a gândit la Violeta ca la singura femeie de sentimentele căreia, indiferent că aveau să se revadă vreodată sau nu, putea să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
papă tot!“, Gigel se gândea ce o să le zică părinților și fraților. Că i-l smulsese din mână un țigan sau, și mai bine, un maidanez turbat? Fiindcă era totuși un suflet încă nepervertit, a intrat în casă plângând în hohote. „Mamă, tată, am mâncat tot parizerul!“, a zis Gigel. Ar fi trebuit să arate ca un însărcinat în luna a șaptea, dar tot lihnit era, cu stomacul lipit de șira spinării. „Mă, nu ne minți - l-a repezit Bostănaru ca și cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
îndemnat să fure trenul de pe șină. Judecătorul mă întrebă: „ - E adevărat?” Am răspuns: „- Nu! N-am spus să fure trenul, dar numai locomotiva” „Și ce-a fost asta?” „ - O hiperbolă!” Securiștii și femeile lor din sala judecății au izbucnit în hohote și repetau: „hiperbolă, hiperbolă”. Un asistent de la facultate luase cu împrumut de la bibliotecă o carte: „Le sense commun” a lui Garrigon Lagrange, care fusese pusă la cărțile de documentare și întârziind cu restituirea s-a temut să apară că a
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
în grajdul din Betleem: Maica Domnului și Sf. Iosif și Isus... dar un lucru n-am văzut; n-am văzut pe „măgarul” care a fost în grajd la nașterea lui Isus, însă, iată acum îl văd și pe acesta!... Un hohot de râs a izbucnit în toți câți erau de față în compartimentul vagonului - iar... măgarul a amuțit, crăpându-i obrazul de rușine. Apoi, spuneți d-voastră, se poate da un răspuns mai bun la nenorociții copii fără tată, care cutează
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
dânsul - și că mă roagă să revin a doua zi dimineață. Am plecat fără să cer explicații. Dar ceea ce a urmat a fost Infernul. Tot restul zilei și noaptea m-am perpelit ca pe tăciuni, am zăcut, am plâns în hohote, m-am zbătut în brațele Mamei, care încerca să mă liniștească... În primul rând nu reușeam să înțeleg despre ce putea fi vorba. După atâtea zile și nopți în care sălășluisem în Paradis, dintr-odată, din senin, fără nici o cauză
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]