13,725 matches
-
răscolitor, trebuia apoi să stea liniștit și să conducă cu calm evenimentele care vor urma. Caută totuși să lucrezi la lumina naturală a zilei și cât mai puțin noaptea, continua ea. Din ce parte îți vine lumina veiozei sau a lămpii de birou?" "Nici nu știu! A veiozei vine din dreapta". Nu e bine, să-ți vină totdeauna din stânga, și a veiozei și a lămpii de birou. E important și asta pentru toată viața și nu numai pentru cei care poartă ochelari
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
zilei și cât mai puțin noaptea, continua ea. Din ce parte îți vine lumina veiozei sau a lămpii de birou?" "Nici nu știu! A veiozei vine din dreapta". Nu e bine, să-ți vină totdeauna din stânga, și a veiozei și a lămpii de birou. E important și asta pentru toată viața și nu numai pentru cei care poartă ochelari. Lumina din dreapta urcă drept în ochi și-i obosește, în timp ce cea din stânga o ia pe de lături, nimeni nu știe de ce, dar s-
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
și aduse cu noi, la cabană. Vinul roșu nu a lipsit de la masă. Fericirea se simțea pe fața noastră. După masă, am băut o cafea; alături, am servit câte o felie de cozonac și pască. S-a Înserat. Am aprins lămpile cu petrol, felinarele, lumânările. Cabana lumina ca Într-o biserică. Televizor nu aveam, așa că am jucat whist și popa prostu’ cu pedepse pe sărutate. Nici nu mai știu de câte ori am pierdut, astfel că trebuia să te sărut. Am făcut dragoste
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
aici că remediul universal constă din luarea de sânge, îndată ce poate fi asigurat pacientului un anumit grad de căldură; la acest obiectiv, până în prezent greu de atins, s-a ajuns acum, prin adoptarea unui aparat foarte simplu, constând dintr-o lampă de spirt ce este adaptată la un horn de metal și al cărui capăt se află introdus în lenjeria de pat, la picioarele pacientului. Lampa odată aprinsă, o căldură de 600 centigrade se răspândește de grabă în pat și îndată
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
de atins, s-a ajuns acum, prin adoptarea unui aparat foarte simplu, constând dintr-o lampă de spirt ce este adaptată la un horn de metal și al cărui capăt se află introdus în lenjeria de pat, la picioarele pacientului. Lampa odată aprinsă, o căldură de 600 centigrade se răspândește de grabă în pat și îndată apare transpirația, când se poate recurge la lanțetă [de către medic]. " Cred că invenția este de origine franceză, dar a fost folosită cu atâta succes aici
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
curând. Noaptea îi va aduce iarăși vise, vedenii, si o să revadă, o să retrăiască iar și iar tot ce a simțit în aceea noapte. Luna lumina odaia mică, iar colțurile în care nu ajungea erau scoase din umbră la iveală de lampa dosită după scaun. Polixenia nu vroia ca nimeni să vadă că îi este teamă la ea acasă. Auzi cum Leu se foia prin tindă căutându-și locul ca să poată sta mai bine de pază. Era prima seară în casa ei
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
noaptea să fie scurtă. Făcu o cruce deasupra fetei, apoi una ei, își sărută copilul și se culcă. Auzi ușa de la tindă, într- un târziu, dată cu putere de perete. Tresări. Coborî din pat și o înveli pe Polixenia. Aprinse lampa în timp ce bărbatul ei încerca împleticit să scape de cizme. - Bună seara. - Bună seara, omule! răspunse Viorica vocii gâjâite de băutură. Să-ți pui ceva de mâncare? - Da... încercă să-i răspundă Ion în timp ce își dezbrăca ilicul. Dă-te-n coace
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
mi le aruncau așa cum arunci la găini, iar eu mă repezeam să le adun. Toată ziua ușa rămânea închisă și totuși întunericul se făcea mai străveziu, ca și cum soarele atotbiruitor ar fi izbutit să străbată prin grămezile de sare. N-aveam lampă, dar dacă mergeam pe bâjbâite de-a lungul zidurilor atingeam mănunchiurile uscate de frunze de palmier care împodobeau pereții, și, tocmai în fund, o ușiță, cioplită grosolan, cu o clanță pe care o ghiceam pipăind cu vârful degetelor. După multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
la încercare rezistența întregii construcții, trase de câteva ori cu putere de ea. Apoi se amestecă printre oaspeți, și toți se bucurară că-l văd din nou atât de prietenos. Seara, după ce casa se mai goli puțin, Jonas luă o lampă cu gaz, un scaun, un taburet și o ramă. Le urcă pe toate în cămăruța lui suspendată, sub privirea uimită a celor trei femei și a copiilor. - De acum înainte, zise el din ungherul lui înalt, voi lucra fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
podețul? Podețul era solid. - Fii liniștită, spuse Jonas, e o soluție minunată, și coborî. A doua zi în zori urcă iar sus, se așeză pe scaun, puse rama pe taburet, sprijinind-o de perete, și așteptă așa, fără să aprindă lampa. Singurele zgomote pe care le auzea limpede veneau de la bucătărie sau de la closet. Toate celelalte păreau îndepărtate, iar vizitele, țârâitul soneriei sau al telefonului, tot acel du-te-vino zilnic, conversațiile ajungeau la el în chip nedeslușit, ca și cum ar fi venit din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
lucru pe care nu-l înțelesese încă limpede, deși îl știuse întotdeauna și deși pictase întotdeauna ca și cum l-ar fi știut. Trebuia să dezlege, în sfârșit, acea taină, care nu era numai taina artei, știa bine. Iată, de ce nu aprindea lampa. Acum Jonas se urca în fiecare zi în cămăruța lui suspendată. Vizitatorii se împuținară, căci Louise, ocupată cu gospodăria, nu avea timp de vorbă. Jonas cobora la vremea mesei, după care urca iar în ungherul lui. Rămânea aici ziua întreagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
frate". într-o seară, Jonas adăugă la aceste cuvinte și un "mulțumesc". - De ce-mi mulțumești? - Pentru că mă iubești. - Mare noutate! spuse Rateau și plecă. Într-o altă seară, Jonas îl chemă pe Rateau, care veni grabnic. Pentru prima oară lampa era aprinsă. Jonas se aplecă peste marginea podețului cu o expresie adânc neliniștită: - Dă-mi o pânză, spuse el. - Dar ce-i cu tine? Ai slăbit, semeni cu o umbră. - De câteva zile aproape nu mai mănânc. Dar nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
aș putea picta în locul lui!" Îl privea pe Rateau cu ochi nefericiți. "Nu pot trăi fără el", spuse ea. Avea din nou chipul ei de fată, care-l uimi pe Rateau. Acesta își dădu dintr-o dată seama că Louise roșise. Lampa rămase aprinsă toată noaptea și toată dimineața următoare. Când Rateau sau Louise veneau să-l întrebe ce face, le răspundea doar atât: "Lăsați-mă, lucrez". La prânz mai ceru niște gaz. Lampa, care începuse să fumege, străluci din nou cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
își dădu dintr-o dată seama că Louise roșise. Lampa rămase aprinsă toată noaptea și toată dimineața următoare. Când Rateau sau Louise veneau să-l întrebe ce face, le răspundea doar atât: "Lăsați-mă, lucrez". La prânz mai ceru niște gaz. Lampa, care începuse să fumege, străluci din nou cu o flacără vie până seara. Rateau rămase să cineze cu Louise și copiii. La miezul nopții își luă rămas bun de la Jonas. Așteptă o clipă sub ungherul în care lampa mai ardea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
niște gaz. Lampa, care începuse să fumege, străluci din nou cu o flacără vie până seara. Rateau rămase să cineze cu Louise și copiii. La miezul nopții își luă rămas bun de la Jonas. Așteptă o clipă sub ungherul în care lampa mai ardea încă, apoi plecă fără să spună nimic. În dimineața celei de a doua zi, când Louise se trezi, lampa era tot aprinsă. Începea o zi frumoasă dar Jonas nu-și dădea seama de asta. Întorsese pânza cu fața la perete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Louise și copiii. La miezul nopții își luă rămas bun de la Jonas. Așteptă o clipă sub ungherul în care lampa mai ardea încă, apoi plecă fără să spună nimic. În dimineața celei de a doua zi, când Louise se trezi, lampa era tot aprinsă. Începea o zi frumoasă dar Jonas nu-și dădea seama de asta. Întorsese pânza cu fața la perete. Frânt de oboseală, aștepta, așezat pe scaun, cu mâinile odihnindu-i-se pe genunchi cu palmele în sus. Își spunea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
dar care-l înălțau deasupra tuturor lucrurilor, într-un aer liber și tare. Copiii alergau prin camere, fetița râdea, și chiar Louise, pe care n-o mai auzise râzând de atâta vreme. Îi iubea! Cât de mult îi iubea! Stinse lampa și, în întunericul care-l învăluia iarăși, i se păru că vede steaua, strălucitoare ca întotdeauna. Era ea, nu se înșela, și o mai privea încă, plin de recunoștință, când se prăbuși fără zgomot. - Nimic grav, spunea, puțin mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
talent. Mopsul n-are timp să înghită în sec. Alămurile detună brusc, scaunele sar împușcate, învălmășeală de bunici și bunicuțe, vecine cu vecini, gineri și mătuși cumsecade și nepoți cu verișoare fistichii, strângându-se unii în alții, balansând sub clătinarea lămpilor, acum întunecate. Doar paharele roșii se aprind, se sting și se reaprind repede. Apoi nepoftitul publicist dispare, ca un taur amorțit. În urma lui, pelerina pendulând, fâșii-fâșii... Întunericul înghite barba de Crist alcoolizat a regizorului. Anihilat, studentul zace prăbușit pe masă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ca un barometru. Două ferestre, perdele grele. Trei fotolii, unul tras în colț, lângă masa rotundă. Aproape de fereas tră altă masă mică, cu două polițe ; în cea de dedesubt, un radio. Pe biroul placat cu cristal gros, telefonul și o lampă. Prânzul, la ora două. Icre de crap, salată, ouă umplute, friptură de vițel, țuică, chiftele, cârnăciori, castraveți murați, vin, apă minerală, baclavale. Leșinase. Vomase până la epuizare, leșinase. Au scos-o din cameră, au dus-o la baie. Aceeași baie, nu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
e nici o farsă ! Nu trebuie să zâmbești cu atâta dispreț. Poate mă plătește cineva și pentru acest joc dublu și pentru mișcările în avans ale rolului meu, de unde știi ? Cine îți dă dreptul să mă disprețuiești ? În timp ce urla, aprinsese, brusc, lampa de deasupra biroului, spre a-și verifica bănuielile. Se ridicase în picioare, tremura, lovind cu pumnii mici în cristalul de pe masă. Se înroșise, umerii i se bâțâiau. Ochii măriți o priveau cu furie. Dădea din mâini, agitat. Trupul convulsionat intrase
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
rănite. Plăcerea strănutului ! Parcă i-ar curăți și i-ar regenera toate mucoasele. Icnea, purificat. Întinerit, golit. Nu se mai putea liniști, sleit de puteri. Căzu într-un târziu peste birou, zdrobit. Palma luneca pe sticlă tremurând, bâjbâind. Căuta butonul lămpii, s-o stingă. În întuneric, vocea reveni sfioasă, obsedantă. Se amețise din ce în ce mai rău ?... — Jocul meu e mai periculos decât crezi, fetițo. Mult mai crud decât bănuiești... un joc al minții, calcul și fantezie. O minte mobilă, cu circuite fine, delicate
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ceva. Stridența se pierduse tot așa brusc cum apăruse, pereții sau întunericul înghi țiseră orice sunet. Încet, probabil, cu aceeași înceti neală, mișcase el brațul, să coboare receptorul. Se rotise, apoi, lent, cu fotoliul. Tăcea, aștepta. Apăsase, în sfârșit, butonul lămpii. Se frecau, amândoi, buimăciți, la ochi. Lumina îi orbi. Da, e cam târziu. N-am vrut să aflu nimic de la dumneata, ți-ai dat seama. Femeia privi din nou ceasul din perete, deasupra biroului. Ochii nu erau obișnuiți cu lumina
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Știam că mă aștepți. — Și-a adus și sora ? — Da, formație completă. Culmea e că mi-au făcut din nou cunoștință cu ea. Uitaseră cu totul de petrecerea aceea. Camera de hotel, neutralitatea simetriilor : două paturi identice, noptiere, pături și lămpi la fel, masa cu două scaune gemene. Pereți albi, goi. Musafirul întârzie mult sub duș. Reapăru împrospătat, într-o pijama albastră, de mătase. Obrazul ușor congestionat, dunga mustății lucioasă, parcă dată cu tuș. Ieșiră din hotel, se pierdură pe străduțele
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Cât de bine îl maschează aparențele.“ Își privi ceasul. Se furișă, precaut, în balcon. Cer perforat de aștri. Reveni în cameră, se întinse îmbrăcat, peste cuvertura roșie, cu privirea pierdută în pătratul de var al planșeului. Întinse mâna, apăsă butonul lămpii. Întunericul îmblânzi încăperea, culoarea de bitum albăstrui venea și prin fereastră, prin ușa întredeschisă a balconului. În patul de alături, colegul dormea. „Ce-ar fi să-l trezesc, să-l copleșesc, brusc, cu marile întrebări fără răspuns ? Să creadă și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
câteva clipe, gîndindu-se: "E cântec de la noi..." Vru să strige pe Petre, dar, după ce deschise gura, își luă seama și păși brusc în tindă. Nu găsi ușa odăii și se înfurie: "El cântă în loc să..." în odaie, pe o masă, ardea lampa cu flacăra gâtuită, cu sticla funinginită. Bologa își așeză casca pe laviță, pe urmă se trânti pe pat și rămase întins, cu mâinile pe piept, cu ochii în tavanul cu grinzi negre și crăpate. Se simțea frânt, ca după o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]