5,675 matches
-
ultimă instanță totul e formă, formă mai mult sau mai puțin interioară, că universul însuși e un caleidoscop de forme întrepătrunse și că toate marile opere pe care le salvează secolele trăiesc prin formă, S. Paparrigópulos își cizela cu migala meșterilor miraculoși ai Renașterii limba în care avea să-și înveșmânteze viitoarele opere. Avusese tăria de cuget și virtutea de a rezista tuturor curentelor sentimentalismului neoromantic și modei devastatoare a problemelor așa-zis sociale. Convins că problema socială e insolubilă aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
o ședere prelungită. În fața atelierului de rotărie și dogărie erau o grămadă de roți și butoaie, fiindcă acolo stătuseră dintotdeauna și aparțineau acelui loc, căzut oarecum în paragină, unde altădată încă se lucra. Ar trebui să ne adaptăm vremurilor, spunea meșterul rotar și dogar, acoperit de sus până jos de rumeguș, un bărbat cât un nod într-un lemn, mic, cu câteva fire de păr pe cap și cu mâini late, la cea dreaptă îi lipseau două degete. Acum nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
trebuit să se apuce, iar Fritz și Kurt își luau noaptea tații de la crâșmă, bărbați care tunau și fulgerau, parcă-i lovise turbarea. În schimb, tatăl lui Felix își zicea mai nou „fabricant“, deși până nu demult fusese un simplu meșter care supraveghea munca, îmbrăcat într-un halat de lucru maro și cu o grămadă de creioane în buzunarul de la piept, în harababura fabricii de motoare. Se „cuibărise“ ca acționar, spunea Felix și, ca dovadă palpabilă a ascensiunii lui, domnul Rusch
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
față de ea, nu și față de artă, i le mai oferise pe deasupra tejghelei. Uneori, tatăl, după ce fusese plecat în vreo călătorie de afaceri ca negustor de coloniale, cum își zicea el, îi aducea fiului mult-doritele bonuri valorice. Și calfele bunicului meu, meșterul tâmplar, fumau cu hărnicie în folosul meu. Albumele pline de spații goale între texte doct explicative trebuie să fi fost cadouri de Crăciun sau de ziua mea de naștere. Până la urmă, pe toate trei le păzeam ca pe o comoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
torță. Nimeni nu știa nimic precis. Probabil că, de sub plăcile de piatră crăpată, mormintele își eliberaseră oasele. Osemintele, indiferent din ce epocă, se aseamănă la prima vedere. În biserica Sankt Johann, acolo unde odinioară își avuseseră altarele breslele corăbierilor, ale meșterilor de butoaie și de lăzi, au ajuns, pentru odihna din urmă sub dalele de gresie și granit, până în secolul optsprezece, prosperi negustori și proprietari de corăbii. Indiferent cui îi puteau fi atribuite oasele și oscioarele, erau parte din pietrele scoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de curent, doar lămpile cu carbid dădeau lumină și ne ajutau să avem umbre uriașe, care bântuiau peste pereții înalți ai galeriilor. Din galerii proaspăt deschise, din scocuri oscilante amuțite, din adâncurile de sub tavanele galeriilor, îi vedeai venind: mineri, havatori, meșterul genist, șeful de sector, băieții de la cuple cu mecanicii de locomotive. O adunare pestriță, alcătuită din tineri care învățaseră la iuțeală munci necalificate și din muncitori cu vechime - unii aproape de vârsta pensiei - care ședeau la un loc pe durata unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
s-a topit, gerul a început să se înmoaie. Scăpat de restricțiile de curent, acum mergea chiar și tramvaiul. Am rămas țintuit chiar în prima întreprindere, în care am fost în audiență, în apropiere de cimitirul Wersten, fiindcă în atelierul meșterului Julius Göbel un cioplitor bătrân pe nume Singer dăltuia la un crucificat impresionant de musculos care, ca basorelief pe un perete lat din piatră, ținea capul întors spre stânga și suferea cu atâta fidelitate față de natură, încât nu-ți puteai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
e de pomenit, ca exemplară, una dintre pietrele acelea de mormânt ieșite din uz și care, fiindcă sorocul lor s-a consumat, au fost înlăturate și acum zăceau, stivuite neglijent, într-o parte. Ea a fost cea căreia, conform voinței meșterului Göbel, inscripția încastrată conic trebuia să-i fie înlăturată atât de radical, încât pe partea la vedere a pietrei nimic să nu mai amintească de un bărbat, să spunem Friedrich Gebauer - născut 1854, mort 1923. După care diferite unelte folosite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
cioplite nume și date, îmi trecea starea de agitație de jumătate de oră din timpul călătoriilor matinale cu tramvaiul. Totodată, începea să se atenueze și gustul de griș cu lapte ars. Sufertașul meu plin de fiertură îl predam la nevasta meșterului pentru ca, la fel cum făcea și cu sufertașul sculptorului Singer, al starostelui calfelor Korneff, cu cele ale cioplitorilor silezieni și ale ucenicilor slăbănogi, la ora prânzului să-l încălzească pe aburi. Numai marțea și vinerea mă duceam la muncă fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
și zarzavat nu doar hrănitoare, ci și gustoase, care însă, în ceea ce îi privea pe ucenici, dar în egală măsură și pe mine, își aveau prețul lor, care a și fost solicitat cu promptitudine. Chiar lângă depozitul de piatră, nevasta meșterului, care se trăgea dintr-o familie de țărani de pe malul stâng al Rinului și căreia se vedea că-i plăceau animalele, ținea într-un adăpost ce semăna cu un grajd, în afară de cinci găini din rasa Leghorn, o capră care trecea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
alb și lățos și un uger roz. Mimica ei nu era lipsită de o anume aroganță. Dacă într-adevăr dădea lapte este un lucru incert, dar, de îndată ce consult ceapa, un uger gata să plesnească se cere muls de mâna nevestei meșterului. Zi de zi, ucenicii și cu mine trebuia să ducem, cu schimbul, capra de funie până în locul unde creșteau buruieni. Printre monumentele funerare expuse nu se găsea nimic de păscut, fiindcă acolo ieșeau găinile care mi-au oferit un motiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
în făraș se găsesc de regulă numai rămășițe de origine îndoielnică: încăpățânărea de a avea întotdeauna dreptate a unui maniac al detaliilor, idei dispărute, ce așteaptă să fie resuscitate, de pildă zvonul că, imediat după ce părăsisem firma Göbel cu binecuvântarea meșterului Singer, capra Genoveva, în căutarea hranei de prânz, s-a smuls cu funie cu tot de una dintre calfe, a luat-o la sănătoasa și și-a dat ultimul behăit sub un tramvai care circula în direcția Bilk. Nevasta lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
nu sunt ascunse prin alte trucuri dibace. Astfel, ne petreceam ziua cu îndreptarea unor daune provocate de război, așadar cu cârpeli. Rețeta pentru chitul de piatră, care nu trebuie să fie nici prea gros, nici prea subțire, i-o datoram meșterului Singer, care mi-o încredințase la despărțire ca secret profesional ce se cerea păzit cu strășnicie. Dar în ceea ce privește arta, obiectul propriu-zis al foamei mele constante, provocarea a venit abia atunci când niște clienți anonimi au comandat mai multe copii ale unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
obicei, trecuserăm mulțimea de punctulețe marcate cu creionul de pe suprafața modelului de ghips pe blocul de piatră. La asta ne-a ajutat tradiționala mașină de punctat cu trei picioare și cu acul ei mobil. Munca noastră era urmărită de bătrânul meșter Moog în persoană. Ucenicilor din vechile familii de pietrari le erau familiare, e drept, o mulțime de trucuri, dar de îndată ce Moog își făcea apariția, cu silueta lui masivă, nu mai ajuta nici o șmecherie. Cu două degete își ridica pleoapele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
-mi făcuse pe plac între accese de tuse - și cu trei sculpturi mici, torsurile de femei executate liber după Lehmbruck, capul expresiv -, îmi depusesem cererea de înscriere la timp, iar cererii îi atașasem un certificat de practică favorabil, semnat de meșterul Moog. În plus, după cum îl asigurase pe locatarul său preferat, pater Fulgentius intervenise și el, în timpul rugăciunii zilnice de dimineață, la sfântul Anton, aflat în capela Caritas sub chipul unei statui de ghips pictat, în mărime naturală, în a cărui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
stomac al vacii care, bine răzuit și spălat temeinic, seamănă cu o bucată de frotir. Această mâncare am servit-o mai târziu tot mereu, cu roșii, usturoi și fasole, ca antreu pentru oaspeții pe care-i prețuiam: de pildă pentru meșterul pietrar al domului din Naumburg și modelele lui, cu toții din familii burgheze sau de țărani, care, după cuceriri războinice, se statoriniciseră, la începutul secolului XIII, pe malul râului Saale. Ei i-au fost de ajutor maestrului când acesta i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
acestuia, faimoasa în toată lumea Uta von Naumburg. Atunci când nava de vest a domului și-a dobândit statuile de întemeietori ce aveau să fie numite mai târziu gotice, nu existau încă roșii și fasole albă. Dar, pentru oaspeții mei adunați în jurul meșterului anonim, s-ar putea găti o mâncare din bob proaspăt și stomac de vacă, mâncare ce mă săturase atât de ieftin în cantinele populare din Roma. Chiar și nevasta unui dogar, frumoasa Gertrude, care pozase în locul inaccesibilei Uta von Naumburg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
am vizitat domul din Naumburg. În timp ce noi admiram statuile întemeietorilor amplasate mai sus, iar Ute își ridica privirea spre Uta, o femeie competentă ne explica nouă, grupului de vizitatori, substratul social real al personajelor dăltuite în piatră: „În mod conștient, meșterul a renunțat la reprezentarea de sfinți canonizați și, după modelul unor oameni ai muncii care încă de pe atunci aveau conștiință de clasă...“ Pe urmă, ghida noastră a constatat că nici măcar cultul propagandistic al naziștilor desfășurat în special în jurul Utei nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
stea pe gânduri da, fata l-a crezut pe cuvânt, a făcut o reverență și i-a adus, odată cu ceașca cu cafea, o felie de chec care avea același gust ca și checul pe care știa să-l coacă nevasta meșterului pietrar Göbel. Aceea ținea o capră pe nume Genoveva, pe care în primăvara lui ‘47 fusesem nevoit s-o duc de funie la păscut, prilej cu care făcusem o figură tristă. Povestea cu capra îmi apărea în amintire, ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
atunci m-am prins că chiar io-l mierlisem. Da negreșit, când am auzit râsu și urletu, m-am aiurit o clipă și-am schimbat ordinea zodiilor: pă candriu Îl cosisem dă zăpăcit. Poate iera chiar unu din ăia patru meșteri. M-am pus În prag la galerie și am strigat după iei. N-a răspuns nime. Dă groază, am izbit-o la goană În fundu galeriei; repetam Încetișor: Berbecu, Tauru, Gemenii, ca să nu să prăvale ceru pă mandezu. Am ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
o locuiesc. — Însoțească-te vorbele mele de Încurajare, a spus cu Înflăcărare Montenegro. Casa din strada Deán Funes e o interesantă masure născută o dată cu veacul, unul din monumentele fără de număr ale arhitecturii noastre instinctive, În care dăinuie ingenua profuziune a meșterului italian, abia temperată de severul canon latin al lui Le Corbusier. O voi evoca fără șovăială. Priviți casa: pe fațada de azi, albastrul celest de ieri e zăpeziu și aseptic; Înăuntru, pașnicul patio al copilăriei, unde micuța sclavă neagră ducea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Încă de la ivirea zorilor, Nemirovsky și magul trudeau, ticluind un număr nelămurit și poate chiar nesfârșit de lampioane din bambus fraged. Iar eu, cercetând imparțial pirpiriile măsuri ale casei și șuvoiul neîntrerupt al mobilelor, am ajuns să cred că nesomnul meșterilor era zadarnic și că nicicând, poate, nu avea să se mai aprindă vreun lampion. Vai de viața și de zilișoarele mele, mi-am mărturisit greșeala chiar Înainte de primul ziurel de ziuă: la unsprezece și un sfert p.m., toate lampioanele ardeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
cu prezența un apartament din strada Cerrito; Nemirovsky, cu Compania Focurilor de Artificii pe care o fondase, a deschis zări noi și luminoase În fața casei cu numărul 95 din strada Catamarca; statornicul Fang She a rămas tot În cocioabă. Dacă meșterul și magul s-ar fi mărginit la atâta, eu nu m-aș bucura acum de nemeritata plăcere de a sta la taclale cu domniile voastre; din nefericire, Nemirovsky nu a vrut să treacă Ziua Rasei fără să-și viziteze vechiul tovarăș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
VIAȚA ȘI OPERA MORARULUI Nu fără o urmă de dreptate, câțiva impulsivi, Împinși de zelul cel mai lăudabil, au avut pretenția să dea de pământ cu recentul opuscul al doctorului Puga y Calasanz: Minuțioasa cercetare a compozițiilor atribuite În general Meșterului Pedro Zúñiga, poreclit Morarul. A fost mare, desigur, scandalul de presă din Zaragoza, mai ales În Vocea Pretillei. În realitate, acest caz chiar și-a meritat soarta. Sprijinindu-se pe erudiția sa bogată În idei și pe agerimea sa imparțială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
odinioară. O bună lecție dată exorbitantului nostru egoism. Înainte de a Înfăptui selecția pretinsă de gravitatea cazului, primul nostru țel e să ne aducem salutul ilustrului bărbat care a știut să discearnă și să publice enorma activitate, dispersă pe atunci, a Meșterului Pedro Zúñiga, Morarul. Ne referim, desigur, la contele de Labata. Iată-ne, deci, În 1805. Contele e seniorul ogoarelor cultivate cu cereale, care Înconjură terenurile stâncoase din Guarra; umil, Zúñiga nu irosește apele care Îi Învârt moara. În tăcerea rurală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]