3,679 matches
-
Ushigome-Yaraichō", cartierul din Tokio unde locuise, cartier care fusese și el distrus de bambardamentul incendiar de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. În anul 1954 a primit "Ordinul Meritul Cultural". În anul 1998 a fost inaugurat la Kamakura Muzeul Memorial Kaburaki Kiyotaka în fosta locuința a pictorului. Este înmormântat la cimitirul "Yanaka" din Tokio. Două dintre lucrările lui Kaburaki au fost selectate că timbre comemorative de către guvernul japonez:
Kiyotaka Kaburaki () [Corola-website/Science/315106_a_316435]
-
centre ale creștinismului din Japonia, au murit între 75.000 și 150.000 de oameni. Catedrala Urakami, dărâmată în timpul exploziei, era cel mai mare lăcaș de cult catolic din Orientul Îndepărtat. Ea a fost reconstruită din beton armat în Parcul Memorial al Păcii, deschis în memoria victimelor bombei atomice. Kyūshū este a treia insulă a Japoniei ca mărime. Este supranumită și în prezent „ținutul celor nouă provincii”, deși își datoreză această veche denumire diviziunii administrative practicate în Evul Mediu, în cadrul imperiului
Kyūshū () [Corola-website/Science/315161_a_316490]
-
a Armatei a II-a române, Diviziei germane 89). Cimitirul se află la marginea pădurii în partea de jos a colinei Tabla Buții imediat sub cota 1380, unde s-au desfășurat ultimele lupte de dinaintea retragerii. Meritul principal al ridicării acestui memorial i-a revenit preotului Ion Vasilescu din Slon, care umblând cu căruța pe munte, a adunat morții și i-a îngropat creștinește cu slujbă religioasă, indiferent de tabăra căreia i-au aparținut. Ulterior cu începere din anul 1919 s-a
Pasul Tabla Buții () [Corola-website/Science/315277_a_316606]
-
Spellemann" în 1977 (cea mai bună interpretare vocală) pentru discul "Winter Poem". După ce a murit a primit "Premiul Buddy" al Federației norvegiene de jazz (1982) și "Premiul Spellemann" (1993) (categoria jazz) pentru discul "Live in Hamburg". "Radka Toneff Minnepris" („Premiul Memorial Radka Toneff”) este numit în cinstea ei. Radka Toneff s-a sinucis în 1982. Radka Toneff a colaborat cu următorii muzicieni:
Radka Toneff () [Corola-website/Science/318668_a_319997]
-
O fotografie post-mortem (cunoscută și sub numele de portret memorial sau „memento mori”) este un tip de reprezentare fotografică apărut în epoca victoriană. Aceasta are ca scop imortalizarea unei persoane recent decedate și este o parte componentă a doliului practicat în Europa și America secolului XIX. În anii 1830 inventatorii
Fotografie post-mortem () [Corola-website/Science/318883_a_320212]
-
materiale necesare unei ședințe foto profesioniste. Prima fotografie post-mortem a fost făcută în anul 1837 la decesul tânărului Jedidiah Williamson, care fusese lovit de o trăsură. Unul dintre vecinii acestuia, pictorul William Sidney Mount, a creat primul portret de tip memorial (incomplet, sub formă de schiță). Fotografiile post-mortem nu erau un procedeu nou, însă dagherotipia le permitea celor din clasele muncitoare să comande portrete memoriale, având ca scop evocarea amintirii celor dragi. "„Îmi doresc să am câte o amintire cu fiecare
Fotografie post-mortem () [Corola-website/Science/318883_a_320212]
-
o trăsură. Unul dintre vecinii acestuia, pictorul William Sidney Mount, a creat primul portret de tip memorial (incomplet, sub formă de schiță). Fotografiile post-mortem nu erau un procedeu nou, însă dagherotipia le permitea celor din clasele muncitoare să comande portrete memoriale, având ca scop evocarea amintirii celor dragi. "„Îmi doresc să am câte o amintire cu fiecare ființă din lume, dragă mie. Nu e vorba de a plăcea ceva ce e prețios în asemenea cazuri, ci doar asocierea și emoția de
Fotografie post-mortem () [Corola-website/Science/318883_a_320212]
-
fiecare umbră a persoanei este acolo, întiparită pentru totdeauna! Aș dori să am o asemenea amintire a cuiva pe care am iubit cu adevărat, în defavoarea celei mai nobile creații a unui artist.”" — poeta britanică Elizabeth Barrett Browning (1843) Apariția portretelor memoriale a fost favorizată de gradul ridicat al mortalității infantile din perioada victoriană. Părinții copiilor decedați nu își permiteau să îi fotografieze înainte de moarte, însă creau portrete postum, care în cele mai multe cazuri erau singurele imagini ale copilului. În anul 1854 fotograful
Fotografie post-mortem () [Corola-website/Science/318883_a_320212]
-
îi fotografieze înainte de moarte, însă creau portrete postum, care în cele mai multe cazuri erau singurele imagini ale copilului. În anul 1854 fotograful francez André-Adolphe-Eugène Disdéri inventa cartea de vizită (în franceză: „carte de visite”), o nouă modalitate de transmitere a portretelor memoriale. Invenția sa a revoluționat fotografia, după un singur negativ putând fi create mai multe exemplare. Cărțile puteau fi transmise prin poștă rudelor îndepărtate, iar defuncții erau fotografiați în așa fel încât să pară că dorm, având un aspect natural. Invenția
Fotografie post-mortem () [Corola-website/Science/318883_a_320212]
-
fi transmise prin poștă rudelor îndepărtate, iar defuncții erau fotografiați în așa fel încât să pară că dorm, având un aspect natural. Invenția lui Disdéri a câștigat popularitate în Europa în jurul anului 1859, iar odată cu aceasta dobândeau notorietate și portretele memoriale. "„Aceste fotografii erau un aspect comun al culturii americane, o parte a doliului și a procesului de pomenire. Familiile erau mândre de aceste imagini și le agățau pe pereții caselor, trimiteau copii prietenilor și cunoștințelor, le purtau ca amulete. Americanii
Fotografie post-mortem () [Corola-website/Science/318883_a_320212]
-
și le agățau pe pereții caselor, trimiteau copii prietenilor și cunoștințelor, le purtau ca amulete. Americanii secolului XIX știau cum să le valorifice.”" — scriitorul Stanley Burns În perioada Războiului Civil American fotografiile erau greu de realizat, în lipsa resurselor materiale. Portretele memoriale din perioada respectivă se rezumă la imagini ale soldaților care au pierit în luptă. De cele mai multe ori portretele erau „extrem de stilizate”, iar războiul reprezentat nu era „brutal sau violent”; soldații decedați erau „arareori răniți sau murdari”. La începutul secolului XX
Fotografie post-mortem () [Corola-website/Science/318883_a_320212]
-
erau așezate în sicrie cu modele florale, iar portretul era făcut adesea în salonul căminului, locul în care defunctul era ținut până la momentul înmormântării. Această practică a dispărut odată cu apariția caselor funerare, pe parcursul secolului XX. Începând cu anii 1940 portretele memoriale nu au mai fost folosite în S.U.A., având în vedere că practicile funerare și percepția publicului asupra morții s-au schimbat. Fotografiile post-mortem au fost treptat excluse din perioada de doliu, dar și din procesul de pomenire. Omul de rând
Fotografie post-mortem () [Corola-website/Science/318883_a_320212]
-
doliu, dar și din procesul de pomenire. Omul de rând începea să creadă că evidențele materiale ale defuncților prelungesc durerea, iar acest tip de fotografie nu a mai fost considerat a fi o practică normală. De la începutul anilor 1940 portretele memoriale au fost scoase din uz în America de Nord și Europa Occidentală, fiind adesea catalogate drept „vulgare, tabu”. Percepția contemporană a acestor imagini contrastează cu frumusețea și importanța lor sentimentală din perioada de glorie, semnalând un mai mare discomfort al populației contemporane
Fotografie post-mortem () [Corola-website/Science/318883_a_320212]
-
macabre, pe post de recuzită. În plus, artista irlandeză Maeve Berry a creat o colecție de fotografii abstracte care surprind incinerarea unor cadavre umane. Mult mai recent, pe parcursul anilor 2000, fotografa britanică Lyn Hagan a produs o serie de portrete memoriale brodate manual. (acestea provin din colecția de fotografii post-mortem „Paul Freckers”); În opinia sa, aceste opere sunt o metodă de a imortaliza imaginea unei persoane într-un „ultim gest inutil care neagă pierderea suferită și în același timp o acceptă
Fotografie post-mortem () [Corola-website/Science/318883_a_320212]
-
că dorme, având un aspect natural. Copiii și sugarii erau fotografiați de cele mai multe ori stând pe o canapea sau într-un căruț, împreună cu jucăria favorită. De asemenea, în cazul morții infantile, unul sau chiar ambii părinți erau surprinși în portretul memorial, alături de pruncul pierdut. Adulții erau fotografiați stând pe un scaun, uneori fiind fixați cu legături speciale; anumite flori și plante, considerate a fi elemente convenționale care confirmau moartea subiectului, erau surprinse în portretele memoriale. Fotografii timpurii se străduiau să îi
Fotografie post-mortem () [Corola-website/Science/318883_a_320212]
-
ambii părinți erau surprinși în portretul memorial, alături de pruncul pierdut. Adulții erau fotografiați stând pe un scaun, uneori fiind fixați cu legături speciale; anumite flori și plante, considerate a fi elemente convenționale care confirmau moartea subiectului, erau surprinse în portretele memoriale. Fotografii timpurii se străduiau să îi înfățișeze pe defuncți într-o manieră cât mai naturală. Pentru a atinge acest scop, ei îi surprindeau pe subiecți cu ochii deschiși sau îi „retușau” la developare, prin imprimarea unor pupile. În perioada de
Fotografie post-mortem () [Corola-website/Science/318883_a_320212]
-
scop, ei îi surprindeau pe subiecți cu ochii deschiși sau îi „retușau” la developare, prin imprimarea unor pupile. În perioada de apus, naturalețea defunctului nu era importantă, iar cadrul obișnuit prezenta subiectul așezat în sicriu. De cele mai multe ori, în portretele memoriale erau surprinși participanții de la înmormântare, practică folosită preponderent în Europa și mai puțin în America de Nord.
Fotografie post-mortem () [Corola-website/Science/318883_a_320212]
-
Costantino Bulgari și soția sa, Laura Bulgari, au ascuns trei femei evreice în locuința lor din Roma. În semn de recunoaștere a faptelor lor, la data de 31 decembrie 2003, soții Bulgari au obținut titlul „Drepți între popoare” conferit de către Memorialul Yad Vashem la Ierusalim. Odată cu amplasarea studiourilor Cinecitta la Roma, magazinul de aici este frecventat de personalități ale celei de-a șaptea arte: Elizabeth Taylor, Marlene Dietrich, Clark Gable, Gary Cooper, Audrey Hepburn, Sophia Loren, Romy Schneider sau Gina Lollobrigida
BVLGARI () [Corola-website/Science/316018_a_317347]
-
lucrări noi. Nu a rămas mare lucru în biblioteci, în afară de scrierile lui Niiazov. În 2004, dictatorul a ordonat chiar închiderea tuturor bibliotecilor sătești, sub pretextul că după el, sătenii nu citesc. La Gypjak, satul natal al lui Niiazov, un complex memorial, care cuprinde o moschee, dedicat mamei sale, este în curs de construcție. Construcția, estimată la o sută de milioane de dolari, (construită de Bouygues), este concepută ca un simbol al renașterii poporului turkmen. Pe pereții edificiului vor fi înscrise percepte
Saparmurat Niiazov () [Corola-website/Science/316130_a_317459]
-
sovietice au început să se retragă. În semn de prețuire a eroismului său, la 27 aprilie 1964, autoritățile sovietice au dat numele locotenentului Kiril Alekseev pichetului de grăniceri de la Șipotele Sucevei. În localitatea unde a murit, s-a înființat Muzeul memorial "Kiril Alekseev", unde au fost expuse fotografii din luptele din regiune, ziare care descriu luptele purtate, obuze, uniforme militare, fotografii ale lui Kiril Alekseev. În fața muzeului s-a construit un bust din bronz al grănicerului sovietic erou.
Kiril Alekseev () [Corola-website/Science/316173_a_317502]
-
Casa memorială „Dimitrie Anghel” de la Cornești a fost un muzeu memorial înființat în casa în care s-a născut și a trăit poetul simbolist Dimitrie Anghel (1872-1914) în satul Cornești din comuna Miroslava (județul Iași). Casa memorială „Dimitrie Anghel” de la Cornești (sau Casa Anghel) a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice
Casa memorială Dimitrie Anghel de la Cornești () [Corola-website/Science/316194_a_317523]
-
Fălciu, respectiv a Sfatului Popular al comunei Solești, pe baza Procesului verbal din 30-31 martie 1949. Clădirea a fost folosită în perioada 1949-1977 ca școala generală a satului, fiind relativ bine întreținută. Ținându-se cont de calitățile sale arhitecturale și memoriale, a fost inclus în Lista Monumentelor de Cultură din 1955, legiferată prin H.C.M. nr. 661 din 1955. Conacul a fost puternic deteriorat de cutremurul din 4 martie 1977, fiind avariate în mare măsură zidurile exterioare și mai ales parterul clădirii
Conacul din Solești () [Corola-website/Science/316176_a_317505]
-
poziție împotriva încercărilor din partea unor factori naționaliști din rândurile evreilor de a limita drepturile de expresie ale unor deputați arabi israelieni, care obișnuiesc să atace consecvent și fără menajamente politica internă și externă a guvernelor țării. A boicotat ceremonia de la Memorialul Yad Vashem din Ierusalim la care a participat papa Benedict al XVI-lea. A fost criticat pentru ceea ce s-a considerat de către unii, încălcări ale neutralității funcției de președinte al Knessetului în perioada deciziei de retragere din Fâșia Gaza și
Reuven Rivlin () [Corola-website/Science/316232_a_317561]
-
este un muzeu memorial înființat în casa în care s-a născut și a trăit omul de știință Emil Racoviță (1868-1947) în satul Emil Racoviță din comuna Dănești (județul Vaslui), aflat la 45 km nord de Vaslui, pe DN 24. Conacul Emil Racoviță se
Casa memorială Emil Racoviță () [Corola-website/Science/316326_a_317655]
-
savantului de către UNESCO. Casa memorială „Emil Racoviță” a fost deschisă în anul 1964. Muzeul este organizat în casa în care a copilărit Emil Racoviță (1868-1947) și cuprinde obiecte legate de copilăria savantului, fotocopii, facsimile. Acestora li s-au adăugat colecții memoriale privind viața și activitatea academicianului Emil Condurachi (1912-1987), istoric și arheolog, specialist în istoria antichității, precum și a lui Grigore Th. Popa (1892-1948), reprezentant al Școlii de Anatomie Funcțională Iași. Ambii sunt fii ai acestui sat. În noiembrie 1988, cu prilejul
Casa memorială Emil Racoviță () [Corola-website/Science/316326_a_317655]