4,850 matches
-
Iacob Leonid Eu și Scufița Roșie Fiind copilă curioasă, cutreieram prin păduri să cunosc natura cea încântătoare, al păsărelelor glas și drăguțele animale. Mergând așa de fericită sărind de pe-un picior pe altul, deodată o zăresc cu ochii mei micuți pe Scufița Roșie cum hoinărea și ea cu coșulețul cu bunătăți făcute de mama sa. Cum văd că se îndepărtează, o strig: Hei, Scufiță Roșie! Așteaptă-mă! Fetița se oprește. Privește către mine. Eu îi zâmbesc. Bună! îmi spune Scufița
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
-și revină, îmi explică copila plină de entuziasm. Scufița Roșie o luă înainte cu bonețica ei roșioară și cu rochița-i de mătase. Eu, după ea în fugă. Deodată, fetița zări un câmp de-un verde smarald înzestrat cu floricele micuțe pictate cu culori deosebite în felurite parfumuri. Scufița Roșie se așeză pe iarba moale și începe să culeagă florile. Și eu, la rândul meu, după ea. Și strângem noi ce strângem și deodată aud un foșnet în tufărișurile înfrunzite. Copila
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
și să fiu un vampir, să numi pese de nimic, să mă bucur de o altă viață. Atunci am deschis ochii...nici nu mi-am dat seama că am adormit. Era dimineață. Razele de aur ale soarelui umpleau apartamentul meu micuț cu o lumină difuză, mângâindu-mi părul negru buclat. Am coborât leneș din pat, m-am întins după telefon și am răspuns: Alo! Hey! Salut! Sunt Alex, ăăăă... băiatul de aseară, de la accident. Mi-am amintit imediat de el și
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
tine și toți îți sunt aproape. Nu doream să mă trezesc, însă o picătură fragilă și rece îmi căzu pe obraz, se scurse ușor, la vale și eu deschid ochii. Observ că afară ninge cu fulgi de zăpadă ușori și micuți, fiecare având o formă și mai detaliată decât cel precedent. Am vrut să mă ridic în șezut, probabil intenția de a pleca, însă cineva șopti ușor în timp ce-mi prinsese mână și mă întinse la loc pe spate: Nu
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
descopere lucruri noi, iar puțin pericol nu o deranja. Iar acum, urmărind cursul unui râu de munte, cu soarele dispărând după linia orizontului, era momentul perfect pentru o aventură memorabilă... Deodată ceva păru să licărească printre copaci. O sclipire albăstruie, micuță, ca un safir rătăcit în acel pustiu. Sidney o văzu cu coada ochiului și o studie cu atenție. Nu era o iluzie, era un glob sclipitor plutind în aer, ce se îndepărta cu fiecare secundă. Fata îl urmă. O conducea
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
era una obișnuită, fiind fermecată. Cum se atingea de dintele cariat, după ce se dădea de trei ori peste cap, reușea să-l vindece. Ca din senin apărea plomba salvatoare. Această periuță avea puteri miraculoase. După ce a avut grijă de dantura micuțului, celelalte surate au fost nevoite să-i recunoască superioritatea. Și-au dat mâna și s-au împăcat. De atunci nu s-au mai certat niciodată, trăind împreună în bună înțelegere. Stroescu Alexandra, clasa a VIII-a Școala Gimnazială ,,Mihail Sadoveanu
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
încercat să evit întrebarea, dar ceva din ființa mea aștepta cu nerăbdare să-mi răspund spontan. Cine eram eu să mă opun propriilor mele dorințe? Nu am mai stat pe gânduri mult și am deschis marea poartă a viziunii cu micuța cheie a imaginației. Îmi trebuia o locație. Am închis ochii și am văzut-o. Malul unui lac. Timpul: amurgul unei zile frumoase de vară. Obiectiv: Schița unui tablou nemaiîntâlnit. Eram destul de mulțumită de sarcina mea și cu ceea ce-mi
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
a porni războiul contra regelui. Luați prin surprindere regele, alături de popor, au încercat să facă față atacului armatei lui Marcus. Încercând să își apere țara, regele a fost omorât chiar de fiul lui Marcus, zmeul Mex. Pentru protecție, regina și micuța prințesă au fost scoase din țară. Iar coroana a rămas în mâinile zmeilor. Când Marcus și-a pus coroana pe cap, cerul s-a întunecat, pământul s-a uscat, iarba și florile sau ofilit, iar sătenii au devenit sclavi. Micuța
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
undeva, își sugea degetul și număra norii, zicea Lea, și cam asta era tot ce se știa despre copilăria Bilhei. Bilha era orfana familiei. Ultima fiică născută din sămânța lui Laban, era copilul unei sclave pe nume Tefnut - o negresă micuță care a fugit într-o noapte când Bilha era deja suficient de mare ca să știe că a fost abandonată. - Niciodată n-a trecut peste durerea asta, zicea Zilpa cu multă delicatețe, pentru că Zilpa respecta durerea. Bilha era cumva singură printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
pasăre singuratică, ciudată, care niciodată n-a crescut mai înaltă decât un băiețel de zece ani și a cărei piele avea culoarea ambrei întunecate. Bilha nu era frumoasă ca Rahela, nici deșteaptă ca Lea, nici isteață ca Zilpa. Ea era micuță, neagră și tăcută. Ada era exasperată de părul ei, care era creț ca spuma și nu se lăsa îmblânzit. În comparație cu celelalte două fetițe fără mamă, Bilha era neglijată la culme. Lăsată de capul ei, Bilha se urca în copaci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
a dăruit un vas cu forma zeiței Anath, care-și turna vin printre cei doi sâni. A pus o traistă cu sare la picioarele umflate ale Adei. Și-a amintit chiar și de Bilha și i-a adus o amforă micuță cu miere. Laban s-a plâns și a zis că nepotul ar fi trebuit să-i dea lui toți banii, din moment ce puii fuseseră făcuți de cățeaua lui. Dar bătrânul s-a înmuiat la vedera pungii cu monede și s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
obraji și au respirat în sfârșit ușurate că nașterea se terminase. Și-au trecut copilul de una la alta în jurul cortului, l-au șters și l-au pupat, s-au minunat în fața membrelor lui, a torsului, a capului, a sexului micuț. Vorbeau toate în același timp, făcând mult mai mult zgomot decăt pot face șase femei în mod normal. Iar Iacob țipa la femei să-i spună și lui. - Ești tată, i-a spus Inna. Pleacă. O să te chemăm imediat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
mutilat. Pentru că ei circumcizia i se părea o mutilare. Bucățica de piele din jurul penisului nu însemna nimic pentru ea. E adevărat, acum că văzuse cum arată un penis necircumcis, îl prefera pe cel al lui Iacob - expus, curat, îndrăzneț chiar - micuțului înfofolit pe care-l avea fiul ei, care dăduse prilej de glume prostești și crude în cortul roșu. La un moment dat, Lea amenințase că va lua o bucată de cărbune și va desena un chip pe prepuțul lui Ruben
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
afară în noapte, despre sângele care omoară și sângele care vindecă. Erau povești triumfătoare despre nașterea unor gemeni, despre un băiat născut albastru, cu cordonul strâns tare în jurul gâtului, readus la viață de Inna, care a supt moartea din nările micuțului cu un tub de trestie. Câteodată Rahela le făcea să râdă pe surorile ei când le imita pe femeile care răgeau ca niște lei sau pe altele care-și țineau răsuflarea și mai degrabă leșinau decât să scoată un sunet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
vorbele îi rămăseseră doar în inimă și nu trecuseră de fapt bariera buzelor. Dar Bilha era obișnuită cu tăcerile și a așteptat. Până când Rahela s-a întors înspre ea și a sărutat-o. Apoi s-a lipit de femeia aceea micuță și parcă s-a încălzit de la căldura trupului ei. - Iar lacrimile care îi curgeau nu erau nici amare, nici sărate, povestea Bilha, ci dulci ca apa de ploaie. Bilha știa foarte bine că deși îi făcuse acea propunere Rahelei din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Rahela s-au aplecat deasupra ei ca să vadă de unde venea această nouă durere. Inna i-a luat mâna Rahelei și a pus-o pe burta Zilpei și i-a arătat că mai era un copil acolo. - Nu te lăsa, mamă micuță, i-a spus Inna Zilpei, o să ai gemeni în seara asta. Nu ți-ai dorit așa? Nu prea seamănă a preoteasă, nu-i așa? a chicotit ea. Al doilea copil a venit repede, acum că Gad deschisese calea. A căzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
surorilor ei pântecul îngroșat, iar ele au dansat în cerc în jurul ei. A luat mâna lui Iacob și a pus-o pe rotunjimea pântecului, iar el, tată a zece fii, a plâns. A început s-o supere spatele. Sânii ei micuți au devenit mai mari și dureroși. Gleznele ei perfecte s-au îngroșat. Dar tot ce ținea de neplăcerile femeilor însărcinate era pentru ea o fericire. A început chiar să cânte în timp ce avea grijă de focuri sau când lua fusul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
bărbații, s-a dus la Ur, care era pântecul lumii și acolo a găsit o femeie pe nume Enhenduanna, care a vrut să învețe. Uttu a luat-o pe Enhenduanna în brațe, a înconjurat cu brațele ei mari mâinile ei micuțe, și-a pus mâinile ei de aur peste palmele de lut ale femeii și le-a mișcat când la stânga, când la dreapta. Uttu i-a lăsat un fus făcut din lapislazuli, care lumina ca un glob albăstriu pe cerul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
știe zeii unde sunt, dacă eu n-o să mai fiu aici să-i servesc? Cine o să mă mai protejeze? Surori dragi, o să fim împresurate de demoni. Avea ochii măriți de groază. - Locul acesta, acest copac, aici este ea, zeița mea micuță, Nanșe. Surorile se ridicau s-o asculte pe Zilpa vorbind despre propria ei zeitate, adică ceva ce se făcea doar pe patul de moarte. Sora lor se simțea la capătul puterilor și avea vocea înecată în lacrimi în timp ce le spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
deasupra celorlalte. Doar Zilpa și cu mine ne pregătiserăm special pentru acest moment. Cu săptămâini înainte, mătușa mea îndurerată mă dusese la valea unde murise Ruti și îmi arătase acolo un loc plin cu pietre perfect ovale. Ea alesese una micuță, albă, de mărimea unei unghii. Eu luasem una roșie, cu striații negre, mare cât pumnul meu. Ea o păstrase și pe a mea și mi-o strecurase acum în mână, în timp ce ne îndreptam pentru ultima oară înspre locul sfânt al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
să despachetăm pentru masa de fiecare seară. Noi îi ascultam cântând cântece păstorești, adresate cerului și stelelor. Ei auzeau cântecele noastre de tors și țesut, pe care le îngânam când mergeam și în același timp torceam lână cu niște fuse micuțe. Ne aplaudam unii pe alții și râdeam împreună. A fost cea mai frumoasă perioadă a vieții mele. A fost ca un vis. Cel mai des cântam seara, chiar înainte de culcare sau dimineața devreme, când încă mai eram plini de viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
care salut ar fi fost cel mai politicos ca să-i întâmpine pe părinții lui. Mai târziu, după-amiaza, Iacob trecea lângă Bilha, dându-l la o parte pe Ruben, care era umbra ei. Tata mergea atunci cu mâna pe umărul ei micuț, ca și cum s-ar fi sprijinit de ea. Eu eram în culmea fericirii. Iosif mergea alături de mine și câteodată chiar uita de sine atât de mult încât mă lua de mână. Noaptea dormeam alături de Zilpa care îmi hrănea imaginația despre Bunica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
face nimic ca să-l țină în viață. N-am mai putut s-o urăsc pe Rebeca după asta. Deși n-am mai văzut-o apoi atât de blândă cu altcineva, n-am putut să uit felul în care luase durerea micuțului în propriile mâini și-l făcuse să se simtă mai bine și o liniștise pe mama lui. N-am vorbit niciodată despre Tabea cu ea. N-am îndrăznit. Am plâns pierderea prietenei mele în tăcere cu atâta durere, de parcă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
tău. În sângele ei să trăiască, prin sângele ei să dea viață. Nu m-a durut. Uleiul a făcut-o să alunece ușor înăuntru, iar triunghiul îngust mi s-a potrivit perfect când a intrat. Mă uitam spre apus în timp ce micuța zeiță se uita spre răsărit atunci când mi-a rupt sigiliul pântecului. Când am țipat, a fost mai puțin de durere și mai mult de surpriză, ba chiar de plăcere, pentru că mi se părea că Regina însăși se întinsese peste mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
în dragostea lor, încălzită de marea lor pasiune. Mamele mele gemeau încet ca să fie alături de mine. Dacă aș fi putut vorbi, le-aș fi asigurat că eram pe deplin fericită. Pentru că toate stelele cerului intraseră în pântecul meu în spatele picioarelor micuței zeități zâmbitoare. În cea mai dulce și sălbatică noapte de la separararea apelor de uscat, a cerului și a pământului, eu stăteam întinsă și gâfâiam ca un cățel, simțeam că mă învârt prin văzduh. Și când am început să cad, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]