4,723 matches
-
lui putea ușor să șteargă ceea ce îmi făcuse, chiar și o simplă mărturisire că îi fusese greu și de aceea... "Ce să fac, bine", mi-a răspuns însă el cu ceva spart în glas, rece și agresiv... Și a rămas mut și străin. Totuși n-am rupt cu el. Cine știe, mi-am zis, poate mai târziu, când o să publice o carte... Suntem scriitori... Ne împăcăm noi... A ajuns reporter efemer, ne-am revăzut după un eșec al meu, în '50
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
se lua repede, chiar în ziua când o schimbai. "Trebuie să-mi cumpăr alt costum și tot ce-mi trebuie, mi-am zis, nu pot veni aici, printre cucoanele astea, șifonat și cu pantalonii burlan. Și trebuie să mă și mut, de astă dată într-o cameră a mea singur, am cu ce plăti." Domnișoara mi-a dat în primire o mașină de calculat și hârtii. Trebuia să adun și să înmulțesc și să fac totalul acelor cifre, care veneau de la
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
SPRE GRĂDINĂ ȘI ÎȘI CHEMĂ FIUL. DAVID BURNLEY NĂVĂLI ÎNĂUNTRU. CU OCHII LUI MARI ȘI GESTURILE STÂNGACE ERA CA UN ADOLESCENT NEÎNDEMÂNATIC. VĂZÂND STAREA ÎN CARE SE AFLA JORGIANUL, AVU UN ȘOC, IAR PRIVIREA ȘI EXPRESIA FEȚEI TRĂDARĂ O DEZAPROBARE MUTĂ. \ L-AM HIPNOTIZAT ȘI A CEDAT NERVOS DIN CAUZA SPAIMEI, SE GRĂBI MARIN SĂ EXPLICE. O SĂ-ȘI REVINĂ. SE OPRI, DÂNDU-ȘI SEAMA CĂ VORBISE CA ȘI CUM AR FI VRUT SĂ SE DEZVINOVĂȚEASCĂ. ÎȘI MUȘCĂ BUZELE, PUNÂNDU-ȘI ÎNTREBAREA DACĂ NU CUMVA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
are un fiu cu care oamenii vorbesc în rugăciunile lor, așa și Mama Pământ are un copil cu care bătrânii satului au o legătură ombilicală. În momentele lor de reverie, se întâlnesc cu țâncul și au cu el un dialog mut, transferat în altă dimensiune, de la care se întorc plini de sevă și de înțelepciune. „După fiecare întâlnire cu el mămaia știa precis ce are de făcut. Cu o exactitate demnă, verticală, ageră și vioaie, mămaia își continua de fiecare dată
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
să audă. Voiajul ne aduce în fața lui „Constantin”, care s- a născut dintr-un laitmotiv: „Trebuie să plângă în brațele unei ființe vii. Trebuie să plângă în brațele unei ființe vii...”. Constantin a luat ființă dintr-o poveste de iubire mută și plină de durere, dintr-un tragism al situației și dintr-o întâmplare pe cât de ireală, pe atât de adevărată și de tristă. Întâmplarea aceasta ne arată că iubirea nu are întotdeauna un final fericit, că o nebunie de moment
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
simți în spatele său. Greierii se auzeau cântându-și muzica tot mai departe. Polixenia se ridică de pe scaun și așeză patul. Îndreptă prostirea și se opri așezată la marginea lui, uitându-se în noapte. Nu mai auzi nimic din sat. Era mut. Doar sforăitul din camera de curat îi aminti că nu e singură. Păși ușor în odaie și ajunse la marginea patului, unde visa așteptarea ei. Razele moi ale lunii de dimineață luminară scurt lama care tăia aerul în căutarea cărnii
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
Albert Camus EXILUL ȘI ÎMPĂRĂȚIA FEMEIA ADULTERĂ RENEGATUL SAU UN SPIRIT CONFUZ CEI MUȚI OASPETELE JONAS SAU ARTISTUL LA LUCRU PIATRA CARE CREȘTE FEMEIA ADULTERĂ O muscă firavă se rotea de câteva clipe în autobuzul cu geamurile închise. Venită de nu se știe unde, se învârtea fără zgomot, în zbor istovit. Janine o pierdu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
burnusuri. Cei care-și ridicaseră picioarele pe bănci se clătinau de zguduiturile mașinii mai mult decât ceilalți. Tăcerea, nepăsarea lor începeau s-o apese pe Janine. I se Părea că au trecut zile întregi de când călătorește, însoțită de escorta lor mută. Autobuzul plecase însă abia în zori, din locul unde se termina linia ferată, și de două ore se târa, în dimineața rece, pe un podiș pustiu'de piatră, care, atunci când porniseră, își întindea liniile drepte până în zarea roșiatică. Dar vântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
număra corturile'negre, îndărătul pleoapelor ei pășteau cămile nemișcate; pustiuri nemărginite se roteau în ea. Da, de ce venise aici? Adormi întrebându-se. Se trezi puțin mai târziu. În jur totul era tăcut. De la marginea orașului câini răgușiți urlau în noaptea mută. Janine se înfioră. Începu iar să se răsucească în pat. Simți, lipit de umăr, umărul puternic al bărbatului ei și, pe jumătate adormită, se strânse lângă el. Alunecă pe aripile somnului fără să se scufunde, se agăță de acel umăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
deșertul și noaptea se împreunau acum sub cerul încremenit, unde viața se oprise în loc, unde nimeni nu îmbătrânea și nu mai murea. Apoi apele vântului secară, și ea nu mai știu dacă le auzise cu adevărat. Auzea doar o chemare mută, pe care, după voie, putea s-o asculte sau s-o înăbușe, dar al cărei înțeles, știa bine, îi va rămâne pentru totdeauna necunoscut dacă nu-i va răspunde pe dată. Da, pe dată, de asta era sigură! Se ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
onoarea și crucea. Da, trebuia să mă convertesc la religia stăpânilor mei, da, da, eram sclavul lor, dar dacă și eu sunt la fel de rău ca și ei, atunci nu le mai sunt sclav, chiar dacă mi-s picioarele înlănțuite și gura mută. Căldura asta mă face să-mi pierd mințile, deșertul țipă jur-împrejur sub lumina neîndurătoare, iar de el, de celălalt, de dumnezeul milei, căruia e deajuns să-i rostesc numele pentru a mă cutremura de scârbă, mă lepăd, căci acum îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Zile în șir în bibliotecă sau zăvorâtă în galerii. N-o mai interesa nimic altceva. Atunci mi-a vorbit o colegă despre ea. Se împrieteniseră. Spunea că e de o blândețe copilăroasă. Garanta pentru cinstea ei, aproape bolnăvicioasă. Retrasă, modestă, mută, cu nervii fărâmați. Susținea că posedă o grozavă intuiție artistică. Dar talentul cred că n-a fost decât modest, fără anvergură... Neagu mă plictisește, vorbește prea mult, cum i se întâmplă când se amețește și nu mai e perfect stăpân
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
lungi pe care le aprindea una de la alta, în mers, înainte, înapoi, mereu neliniștită și nerăbdătoare. Uscățivul Patraulea, Poetul, ar rămâne lipit de balustrada scării interioare care pornea din hol spre etaj, cu capul cufundat în palme, în aceeași încremenire mută și gravă dintotdeauna. Poate că ar interveni cândva, în replică, glasul ascuțit al lui Barbosa, care își tot mângâia barba blond-roșcată și urmărea auditoriul cu neclintite și reci priviri albastre. „Bineînțeles“, ar răspunde, acoperindu-l, Tina Mărgărit, „rațiunea n-are
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
prăbușindu-se, de pe munte, cu zgomot, să mă spulbere. Sau muiată în vin, în oțet. Sug, amețit. Zile, nopți, săptămâni la rând. Asta îmi mai lipsește, să-mi arate și alții neîncrederea ! Mă desființează, nu mai pot judeca. Devin orb, mut, paralizat, pierdut. Îmi regăsesc condiția mizerabilă, melancolia, murdăria. Nu sunt bun de nimic luni întregi. Mă recheamă iar, într-un târziu. Când a apărut ceva prea ciudat și încercările lor s-au repetat în gol. Nebunul ăla poate găsește, cumva
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
fu tras, nu mai putea să amâne, zâmbi, bolborosind : — Un domn distins... Cu un corn englez. Clipi fericit, închise iar ochii, rechemând amintirea fericitei întâlniri. Nu i se îngădui, agresorul îl tot trăgea, încăpățânat, și avea brațe puternice. — Un sfânt. Mut și măreț... Rezistența se dovedi zadarnică, fu obligat să-i recunoască fața lată, buzele subțiri, firul negru al mustății, surâsul strâmb, timid. Un vechi camarad ? Demult, acum un veac ? Aceeași cameră. — Un domn... frac englezesc. Cabalinul... Cal și măgar. Catârul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
pe spate, cu brațele și picioarele desfăcute... — Chiar nu intri deloc în apă ? — Nu. Femeie de interior. Prea aproape și prea atentă. Răspunsese imediat, parcă ar fi prevăzut întrebarea. Pânza cadrilată foșni : Lucian se întorsese, se afla din nou alături, mut, închis, încruntat, aplecat asupra revistelor. — Dacă știam, rămâneam și eu acasă, continua să glumească blondul A.P. — Acasă nu-ți vindecai astenia. Marea îți priește, nimfele destind nervii... — Nepericuloase ! Tot al tău sunt. — Al meu, dar rătăcitor... Pânza se cută iar
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ascultă, atentă, un Buddha osos, aplatizat, cu umerii largi și fundul lat, figura lată, de carton. Ochii și urechile colectivului ! Mereu la pândă, înregistrând, corelând, fără a sufla vreun cuvânt despre ceea ce știe. „Discreție perfectă ! Strânge, ca un burete, cancanurile, mută, neclintită, ca un seif elvețian, care se deschide doar cu o formulă magică.“ Doamna Marcu Sidonia : are un fiu, în clasa a patra. Elev bun, băiat frumușel. Selectat ca... „oficial“, pentru întâmpinarea Președintelui. Săptămâna viitoare, Președintele se întoarce din Libia
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
înțelepciunea instinctelor, foamea, împerecherea urgentă, supunerea la marile cicluri, comunicarea imediată, cosmică. Își aminti solemnitatea colorată a păunilor lângă suferința unei perechi de elefanți care încerca, în zadarnice chinuri, să se împreuneze, foamea urșilor hrăniți cu saci de pâine, maimuța mută și buboasă. Grădina părea pustie. — A, n-ați mai fost de mult... Numai un bilet ? Azi ați venit singur ? Trecu spre zona cuștilor cu gratii, în dreptul prietenilor de altădată. Îi privi și îi părăsi, fără să-și poată aminti, apoi
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
chiar în ceasul acela." 29. Isus a plecat din locurile acelea, și a venit lîngă marea Galileii. S-a suit pe munte, și a șezut jos acolo. 30. Atunci au venit la El multe noroade, avînd cu ele șchiopi, orbi, muți, ciungi, și mulți alți bolnavi. I-au pus la picioarele Lui, și El i-a tămăduit; 31. așa că noroadele se mirau, cînd au văzut că muții vorbesc, ciungii se însănătoșează, șchiopii umblă și orbii văd; și slăveau pe Dumnezeul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
De vreo zece zile avem fierbere și pregătiri și ordine peste ordine încît te trec sudori reci... Ce-o fi, Dumnezeu știe, vom ataca noi, sau așteptăm atacul lor?... Am fost azi pe la cartier, chiar de acolo vin... Toți sunt muți și gravi și ridică din umeri: să-i ia dracul pe toți!... Și pretutindeni o vigilență extraordinară, mai ales că în ultimele zile au început oamenii să dezerteze la dușman pe capete, cu deosebire românii... Numai azi-noapte am aflat c-
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cuvintele, ca și cum mintea lui n-ar mai fi fost în stare să păstreze nici un înțeles... Într-un târziu ușa se deschise singură, se învîrti molcom în țâțâni și se propti de perete. În bezna pervazului stătea preotul, ca o chemare mută. Popa Constantin se aplecă peste capul lui Apostol, blând ca un părinte care deșteaptă din somn un copilaș iubit: ― Scoală, fiule, și fii tare în ceasul încercării din urmă precum a fost Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos... Apostol Bologa se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
boarea dimineților de vară sau apusurile însậngerate ale toamnei. Alteori îl consideram suspect, gậndurile lui mi se păreau ascunse, iar mesajul vorbelor lui era din ce în ce mai codificat. Zilele treceau mohorật, fără Yon totul era pustiu în juru-mi, iar eu începusem sămi “mut” durerea dintr-o clipă în alta, persiflậnd aiurea tot ce-mi apărea în cale...Nu reușeam să găsesc nicicum acel echilibru sufletesc, acea împăcare cu destinul pe care-l catalogam drept crud și nedrept. De ce tocmai mie? De ce numai mie
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
am iubit mai mult decat în noaptea aceea interminabilă...Atunci am înteles cật îmi e de drag și cật e de necesar ființei mele. Erau doar cățiva pași pậnă în camera lui, iar eu îi simțeam absența cu o disperare mută și parcă ceva mă oprea, și acela era orgoliul meu de femeie superioară căreia nu i se cade “să pice” pradă unui bărbat. Mă simțeam ca o ciută gonită în noapte de vậnătorul cu numele Yon, rănită în dragostea mea
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
și a sosi nu sunt întotdeauna sinonime și, mai ales, că a muri și a trăi nu sunt niciodată antonime. Un asemenea om face cật o nație întreagă, dar puțini știu a-l prețui la momentul oportun. Ani mulți și muți, firul roșu a fost invizibil, căci numai tăcậnd se izbăvește. Și astăzi, tăcerea mea e aceeași, și astăzi, dragostea mea pentru el e nestinsă. Cine mi l-ar putea lua, de vreme ce el este aici, în sufletul meu, în tăcerea mea
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
un firicel de spumă. Apoi ridică mâna și strigă: Patroane, două halbe și-o tămâioasă! Reci, cât mai reci, ca fiorii de pe șira spinării! Ca gheața care mi-a cuprins corasonul! Gore și Gicu seamănă cu moșuleții din Muppets, varianta mută. Au apropiat capetele, Încetul cu Încetul și mai au puțin până să rămână lipiți, În așteptarea verdictului dat de Sandu. Dar acesta continuă să răsufle adânc. Gicu mai are trei degete de bere În halba personală, așa că o trage ușor
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]