12,372 matches
-
primul citat devine și el un text care tratează un subiect, așa cum este cel de-al doilea. Așadar "punctul de vedere" al observării și al reprezentării acțiunii din rezumatul romanului Ambasadorii nu este încă fixat, însă tendința către reflectorizarea situației narative prin intermediul lui Strether poate fi deja remarcată. În mod sigur, aceste începuturi nu sînt încă la fel de pronunțate cum ne-am putea aștepta în urma realizării consecvente a situației narative personale în care Strether este personajul-reflector. După ce James a predat editurii rezumatul
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
rezumatul romanului Ambasadorii nu este încă fixat, însă tendința către reflectorizarea situației narative prin intermediul lui Strether poate fi deja remarcată. În mod sigur, aceste începuturi nu sînt încă la fel de pronunțate cum ne-am putea aștepta în urma realizării consecvente a situației narative personale în care Strether este personajul-reflector. După ce James a predat editurii rezumatul, recenzentul care a scris despre acesta pentru editură nu s-a referit deloc la personajul Strether în evaluarea sa (negativă)107. Trebuie să presupunem, prin urmare, că acesta
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
predat editurii rezumatul, recenzentul care a scris despre acesta pentru editură nu s-a referit deloc la personajul Strether în evaluarea sa (negativă)107. Trebuie să presupunem, prin urmare, că acesta nu și-a dat seama deloc de importanța funcției narative ulterioare a lui Strether. De fapt, în rezumat toate personajele sînt încă prezentate în manieră auctorială, adică de către autor, nu din punctul de vedere al lui Strether, ca în roman. Încă de la începutul rezumatului, pe de altă parte, Strether este
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
lucru încă nu era valabil pentru întregul roman. Putem presupune și că înclinația autorului către a rezuma complexele dialogale și ale conștiinței într-un fel de stil indirect liber în rezumatul său de lucru reflectă deja preferința sa pentru situația narativă personală, atît de proeminentă în romanele lui de mai tîrziu. Din punct de vedere naratologic, cel mai important rezultat al discuției anterioare este observația că forma finală a intermedierii dintr-o narațiune nu este în nici un caz stabilită întotdeauna la
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
vedere naratologic, cel mai important rezultat al discuției anterioare este observația că forma finală a intermedierii dintr-o narațiune nu este în nici un caz stabilită întotdeauna la începutul procesului de concepție și de compoziție. Putem bănui, în schimb, că situația narativă este rezultatul unei perioade de gestație destul de îndelungate, îndeosebi în cazul autorilor care sînt atenți întotdeauna la exigențele narațiunii în timpul scrisului. 2.4. Titlurile de capitol rezumative Titlurile de capitol detaliate care rezumă conținutul capitolelor sînt un fenomen destul de obișnuit
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
timpuri. Pînă acum, nici naratologia, nici lingvistica nu au studiat acest fenomen în mod detaliat. Pentru început, să ne oprim asupra tuturor titlurilor- propoziție, adică a titlurilor de capitol cu forme verbale finite, în care verbul se referă la actul narativ sau la cel al lecturii 110. Acestea sînt deosebit de frecvente în operele lui Fielding: În care autorul însuși își face apariția pe scenă (Tom Jones, cartea a III-a, cap. VII). Care încheie prima carte; cu o nuanță de nerecunoștință
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
scenă (Tom Jones, cartea a III-a, cap. VII). Care încheie prima carte; cu o nuanță de nerecunoștință, care, sperăm noi, va părea nefirească (Tom Jones, cartea I, cap. XIII). În aceste exemple, timpul prezent corespunde dispunerii temporale a situației narative auctoriale, în care prezentul narativ al naratorului reprezintă punctul temporal zero; prin urmare, comentariul auctorial care se referă la acesta este de asemenea la timpul prezent. Prezentul auctorial subliniază absența caracteristicii intermedierii din adresarea naratorului către cititor și, în consecință
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
III-a, cap. VII). Care încheie prima carte; cu o nuanță de nerecunoștință, care, sperăm noi, va părea nefirească (Tom Jones, cartea I, cap. XIII). În aceste exemple, timpul prezent corespunde dispunerii temporale a situației narative auctoriale, în care prezentul narativ al naratorului reprezintă punctul temporal zero; prin urmare, comentariul auctorial care se referă la acesta este de asemenea la timpul prezent. Prezentul auctorial subliniază absența caracteristicii intermedierii din adresarea naratorului către cititor și, în consecință, nu poate fi folosit ca
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
acesta este de asemenea la timpul prezent. Prezentul auctorial subliniază absența caracteristicii intermedierii din adresarea naratorului către cititor și, în consecință, nu poate fi folosit ca dovadă pentru teza mea. Acele titluri-propoziție în care verbul nu se referă la actul narativ, ci mai degrabă la acțiunea personajelor sînt, pe de altă parte, mai evident ilustrative. Dacă trecem cu vederea pentru moment dimensiunea istorică a problemei dezvoltarea titlurilor de capitol este deocamdată un capitol nescris din istoria romanului 111 putem distinge în
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
titlurilor de capitol este deocamdată un capitol nescris din istoria romanului 111 putem distinge în mare două tipuri de titluri de capitol rezumative: un model de titlu de capitol "comentativ" la timpul prezent și un tip de titlu de capitol "narativ" la timpul trecut. Este foarte important în această conexiune faptul că aceste două tipuri pot fi distinse nu numai prin intermediul timpului, ci și prin absența sau prezența cuvintelor și a elementelor stilistice care semnalează narațiunea. Mai întîi voi prezenta cîteva
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
I, cap. I) Domnul Pickwick călătorește la Ipswich și are ocazia unei aventuri cu o doamnă de vîrstă mijlocie cu bigudiuri galbene de hîrtie (Documentele postume ale clubului Pickwick, cap. XXII). Așa cum am menționat anterior, titlurile de capitol de tip narativ conțin, de regulă, un semnal care arată că vom avea de-a face cu o narațiune: titlul însuși îi atrage atenția cititorului cu privire la intermedierea narațiunii. Timpul trecut este astfel folosit în locul prezentului rezumativ. Titlurile de capitol de acest gen nu
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
mod onorabil absența domnului Weller, descriind o serată la care acesta a fost invitat; de asemenea arată cum acestuia i-a fost încredințată de către domnul Pickwick o misiune privată delicată și importantă (Documentele postume ale clubului Pickwick, cap. XXXVII). Formula narativă "arată cum", care semnalează narațiunea, își păstrează funcția de semnalare chiar și atunci cînd este prescurtată la "cum". Titlul de capitol stereotip din romanele timpurii care încep cu "Wie/Comment/How/Cum" este urmat, aproape fără excepție, de timpul trecut
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
În Bîlciul deșertăciunilor toate titlurile-propoziție aparțin tipului comentativ, două dintre acestea fiind excepții importante: Cum a cumpărat Căpitanul Dobbin un pian (cap. XVII). Cine a cîntat la pianul cumpărat de Căpitanul Dobbin (cap. XVIII). Titlul capitolului XVIII fie trebuie considerat narativ, întrucît "Cine", la fel ca termenul "Cum", implică o relație și astfel se referă la procesul narativ, fie trebuie interpretat ca o formă de continuare a modelului narativ al titlului capitolului anterior. O astfel de continuare pare probabilă, pentru că ambele
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Căpitanul Dobbin un pian (cap. XVII). Cine a cîntat la pianul cumpărat de Căpitanul Dobbin (cap. XVIII). Titlul capitolului XVIII fie trebuie considerat narativ, întrucît "Cine", la fel ca termenul "Cum", implică o relație și astfel se referă la procesul narativ, fie trebuie interpretat ca o formă de continuare a modelului narativ al titlului capitolului anterior. O astfel de continuare pare probabilă, pentru că ambele titluri se referă la unul și același obiect. Mai mult, poate fi spus, în general, că există
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
cumpărat de Căpitanul Dobbin (cap. XVIII). Titlul capitolului XVIII fie trebuie considerat narativ, întrucît "Cine", la fel ca termenul "Cum", implică o relație și astfel se referă la procesul narativ, fie trebuie interpretat ca o formă de continuare a modelului narativ al titlului capitolului anterior. O astfel de continuare pare probabilă, pentru că ambele titluri se referă la unul și același obiect. Mai mult, poate fi spus, în general, că există o anumită tendință către utilizarea continuă a unui tip de titlu
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
cum sînt, de pildă, cele ale lui Rabelais. Această continuare a unui anumit tip de titlu de capitol într-un roman face imposibil să se afirme cu certitudine că există o corelație între tipul de titlu de capitol și situația narativă care predomină în capitolul respectiv. Doar o descriere a evoluției acestei convenții narative ar putea clarifica această problemă. Chiar și o privire foarte generală asupra istoriei acestei convenții ne arată o formă de evoluție: de la titlul detaliat regăsit în romanele
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
tip de titlu de capitol într-un roman face imposibil să se afirme cu certitudine că există o corelație între tipul de titlu de capitol și situația narativă care predomină în capitolul respectiv. Doar o descriere a evoluției acestei convenții narative ar putea clarifica această problemă. Chiar și o privire foarte generală asupra istoriei acestei convenții ne arată o formă de evoluție: de la titlul detaliat regăsit în romanele lui Fielding pînă la titlul nominal și apoi la cel numeric. Titlul de
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
de la titlul detaliat regăsit în romanele lui Fielding pînă la titlul nominal și apoi la cel numeric. Titlul de capitol dispare complet în cele din urmă în romanul modern. Putem remarca, de asemenea, o schimbare evidentă în folosirea acestei convenții narative în cadrul operelor anumitor autori. Romanele lui Dickens conțin o varietate de forme, iar titlurile de capitol ale acestuia devin din ce în ce mai funcționale în interiorul narațiunii. În Documentele postume ale clubului Pickwick, titlurile de capitol încă sînt foarte detaliate; pot fi găsite exemple
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
clubului Pickwick, titlurile de capitol încă sînt foarte detaliate; pot fi găsite exemple pentru ambele tipuri, precum și semne ale continuității. În David Copperfield, titlurile sînt deja mult mai scurte. Toate titlurile-propoziție sînt comentative, dacă ne raportăm la timp, dar sînt narative, dacă avem în vedere forma pronumelui personal (persoana întîi). În operele de mai tîrziu, începînd cu romanul Casa umbrelor, titlurile de capitol devin din ce în ce mai scurte. Prăvălia de antichități și Marile speranțe nu au nici un titlu de capitol: capitolele sînt doar
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
timpul prezent rezumativ ar fi ascuns această circumstanță importantă. Măsura în care autorul a fost preocupat de descrierea conținutului special al titlului acestui capitol poate fi descoperită pornind de la faptul că sînt trei elemente care încadrează acest titlu în tipul narativ: elementul introductiv "ce", care implică un "povestește", timpul trecut și accentuarea timpului trecut prin intermediul formei continue. Exemplul din Dombey și fiul arată începuturile unei tranziții de la nivelul redării intermedierii într-un titlu de capitol în direcția unei situații narative personale
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
tipul narativ: elementul introductiv "ce", care implică un "povestește", timpul trecut și accentuarea timpului trecut prin intermediul formei continue. Exemplul din Dombey și fiul arată începuturile unei tranziții de la nivelul redării intermedierii într-un titlu de capitol în direcția unei situații narative personale. (A propos, este foarte semnificativ pentru situațiile narative din opera lui Dickens faptul că această mișcare către narațiunea personală apare într-un capitol în care este descrisă o memorabilă scenă de moarte.) În David Copperfield, pe de altă parte
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
timpul trecut și accentuarea timpului trecut prin intermediul formei continue. Exemplul din Dombey și fiul arată începuturile unei tranziții de la nivelul redării intermedierii într-un titlu de capitol în direcția unei situații narative personale. (A propos, este foarte semnificativ pentru situațiile narative din opera lui Dickens faptul că această mișcare către narațiunea personală apare într-un capitol în care este descrisă o memorabilă scenă de moarte.) În David Copperfield, pe de altă parte, sînt titluri de capitol care păstrează referința la persoana
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
această mișcare către narațiunea personală apare într-un capitol în care este descrisă o memorabilă scenă de moarte.) În David Copperfield, pe de altă parte, sînt titluri de capitol care păstrează referința la persoana întîi la erou (dictată de situația narativă la persoana întîi din roman), cu toate că acestea apar din ce în ce mai rar în a doua parte a romanului. Acest lucru pune două probleme. În primul rînd, de ce a fost păstrată persoana întîi, tipică pentru intermedierea reprezentată, în ciuda utilizării generale care cere ca
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
despre el și despre familia sa; primele sale impulsuri de a călători. Naufragiază și înoată ca să supraviețuiască; ajunge cu bine la mal în ținutul Lilliput; este luat prizonier și purtat de-a lungul țării (cap. I). Trecerea de la persoana întîi narativă la persoana a treia folosită în rezumat e concordantă cu utilizarea predominantă a timpului prezent în titlurile de capitole din romanul Călătoriile lui Gulliver. Despre acestea din urmă ni se spune că ar fi fost adăugate de editorul (ficțional) Richard
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
romanul Călătoriile lui Gulliver. Despre acestea din urmă ni se spune că ar fi fost adăugate de editorul (ficțional) Richard Sympson. Din moment ce el este cel care se adresează cititorului în titlurile de capitol, e posibil ca el să includă actul narativ al lui Gulliver în rezumatul său, fără ca titlul să devină o narațiune. Roy Pascal a atras deja atenția asupra acestui lucru: " În aceste titluri întîmplările sînt văzute dintr-o altă perspectivă, ele sînt rezumate de autor în calitate de editor (nu de
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]