5,491 matches
-
nașpa (7); defect (6); deștept (6); scîrbos (6); băiat (5); comportament (5); groaznic (5); monstru (5); neîngrijit (5); ploaie (5); vreme (5); animal (4); caracter (4); ciudat (4); drăguț (4); fată (4); hîd (4); înfățișare (4); lucru (4); nedorit (4); nefericit (4); neplăcere (4); respingere (4); aspect (3); chip (3); cîine (3); diferit (3); dizgrațios (3); față (3); inestetic (3); întuneric (3); minciună (3); persoană (3); slut (3); suflet (3); urît (3); bube (2); cal (2); coșmar (2); copil (2); dispreț
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
17); durere (15); trist (14); soție (13); păianjen (10); soț (10); bătrînă (9); singur (9); săracă (7); văduv (7); deces (6); fericită (5); mama (5); pierdere (5); săraca (5); babă (4); bărbat (4); fără bărbat (4); chin (4); copii (4); nefericită (4); plîns (4); singuratică (4); supărare (4); vădană (4); ghinionistă (3); îndurerată (3); lacrimi (3); mamă (3); necaz (3); război (3); supărată (3); amărîtă (2); bunica (2); cruce (2); curvă (2); femeie în negru (2); femeie singură (2); fericire (2
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
nemilos (3); nesimțit (3); amar (2); antipatic (2); avut (2); bunic (2); bunica (2); cărpănos (2); dar (2); nu dă (2); dezamăgire (2); egoism (2); generos (2); Hagi Tudose (2); hoț (2); ieftin (2); lăcomie (2); Machidon (2); milos (2); nefericit (2); nimic (2); omul (2); snob (2); strîngător (2); tîmpit (2); ține (2); ursuz (2); afurisit; agonisește; n-are bani; nu are soveste; amic; Andreea; aproape; arian; arogant; avans; avar, ștrengăreț; avariție; avere; avid; avuție; avuții; băiat; Balzac; de bani
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
interelația dintre postură și mișcare, în toate situațiile. Kinetoterapeutul trebuie să fie acela care îi oferă pacientului posibilitatea de realizare a gesturilor funcționale, care să le înlocuiască pe cele ce nu mai pot fi recuperate, ca urmare a unei întâmplări nefericite. Un exemplu în această ultimă situație poate fi o impotență funcțională severă a flexiei antebrațului pe braț, mai ales din poziția de extensie completă. În aceste condiții, din poziția de extensie a antebrațului la 180°, flexia până la 90° se poate
Kinetoterapia pasivă by Adriana Albu, Constantin Albu, Tiberiu-Leonard Vlad () [Corola-publishinghouse/Science/2035_a_3360]
-
sunt de acord că legile există pentru a fi încălcate, dar în același timp, toată lumea cere înăsprirea regulilor. Ca urmare, există o atmosferă omniprezentă de autoritarism. „Prinși” între aceste cercuri vicioase, membrii comunității se simt lipsiți de putere, exploatați și nefericiți. Și, în mod firesc, guvernul este mai puțin eficient decât în comunitățile/regiunile civice. Pentru Putnam angajarea civică este cea care facilitează o guvernare eficientă, chiar dacă nu o poate substitui. Totuși, notează Putnam, capitalul social nu reprezintă un panaceu pentru
Politici publice şi guvernanța Uniunii Europene by LuminiȚa Gabriela POPESCU () [Corola-publishinghouse/Science/203_a_175]
-
fi productivi din cauza condițiilor de la locul de muncă; adică locul de muncă este ostil umanității lor. De asemenea, trebuie remarcat că rezultatele unui mediu de muncă ostil sunt ostile productivității firmei, ceea ce afectează direct profiturile într-un mod negativ. Persoanele nefericite, nesănătoase sau nervoase nu lucrează la capacitate maximă. Un loc de muncă ostil este rezultatul suprimării abilității naturale a oamenilor de a se exprima. Este opusul unui loc de muncă care promovează creativitatea și vitalitatea. Mediile de lucru ostile sunt
Gestionarea conflictelor în organizații. Tehnici de neutralizare a agresivității verbale by Arthur H. Bell () [Corola-publishinghouse/Science/1992_a_3317]
-
la nimeni.” Școala nu putea să funcționeze normal în situația în care „starea economică a populațiunii noastre rurale e sub orice critică și cauzele sunt: dările peste măsură de grele, aruncate atât în comună cât și de stat asupra acestor nefericite populații. Pentru a plăti aceste contribuții, oamenii își vând munca lor ș-a copiilor pe ani întregi, devenind astfel mult mai rău dintre dac-ar fi rămas iobagi”. În aceste condiții „obligativitatea învățământului primar e curată iluzie. Avertismentele rămân hârtii
Educația adulților by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
pe economie; fără subvențiile de la mine era muritor de foame), dar în dormitor și în bucătărie parcă mă hipnotiza... Ca amant, m-a surprins în modul cel mai plăcut cu putință încă din prima seară; printr-un concurs de împrejurări nefericite, devenise lipsit de resursele exprimării sexuale normale, dar odată cu asta rămăsese și fără prejudecăți masculine; știa ce și cum să ofere și ducea altruismul până la sacrificiu: mă expedia singură în paradis și nu se oprea până nu-mi făceam plinul
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
ne asumăm eșecurile și să ne debarasăm cumva de materializarea acestora. Dacă nu ați fost asistate de o gospodină autentică și ceea ce ați gătit nu pare comestibil, vă prezint o listă de acțiuni standard, prin care puteți scăpa de roadele nefericite ale experimentului culinar. Rețineți-le pe acestea și adaptați-le la realitatea existentă în bucătăria voastră: - ciorba atât de rea la gust încât nici măcar n-o puteți gusta fără să vi se facă rău* trebuie aruncată în vasul de WC
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
dur, cu replică tăioasă din sala de judecată. Se confesa cu sinceritate și dialogurile noastre deveneau de la o zi la alta tot mai lungi, tot mai consistente... Ajunseserăm să știm totul unul despre celălalt. Îi aflasem chiar și secretul divorțului nefericit (îi trebuiseră 26 de ani ca să realizeze cu amărăciune că între ei era o nepotrivire flagrantă și insurmontabilă de caracter) și începusem să-l simt tot mai aproape de sufletul meu. Conversațiile noastre aveau darul să-mi insufle o stare de
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
tot și nimic” (387 Ă 17 mai 1980). Cu cinism, vorbind despre fratele pe care, de la distanță, îl îngrijește, o spune și cu altă ocazie: „Nu știam că e atât de vulnerabil. În familia noastră toți am avut un temperament nefericit, o plăcere morbidă de a ne chinui singuri, de a ne agita aiurea pentru te miri ce și nimic, o scandaloasă inaptitudine la «fericire»” (24 martie 1980 Ă 539). Crezându-se înrădăcinat în prezent, el nu se poate, totuși, sustrage
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
operație. Cât de eficientă e înstrăinarea de ceilalți pentru transplantul pe care Cioran și-l aplică sieși? Oricum, întreaga viață își dorește ruptura... Și-apoi, dă sfaturi, dar suferă, el însuși, de aceleași metehne. Iată: „Familia noastră are un temperament nefericit: punem totul la inimă, ne frământăm pentru nimic. Toată viața mea am încercat să devin indiferent și niciodată n-am reușit” (378 Ă 29 ianuarie 1980). Altundeva notează: „Într-adevăr, sunt unzufrieden, dar așa am fost de când mă știu, ăsta
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
unzufrieden, dar așa am fost de când mă știu, ăsta-i un rău de care am suferit toți în familia noastră atât de tulburată și neliniștită” (77 Ă 29 iunie 1967). A fi ursuz, adică neprietenos, posac, morocănos, adică, etimologic vorbind, nefericit. E ascunsă în această nefericire o abatere de la sensul comun, poate modern, al fericirii. Îi scrie fratelui: „mă gândesc adesea la mama noastră, la ceea ce avea ea excepțional, la vioiciunea și (de ce nu?) orgoliul ei, dar, mai ales, la deliciul
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
scurt un traseu în care de la dispreț Cioran a trecut, prin admirație, la deliciile nimicului. Îi scrie lui Noica: „Nu mai știu unde și când, dar oricum înainte de război, scriam că mănăstirile noastre minuscule sunt imaginea unui popor neînsemnat și nefericit. (Desigur, totul se poate spune mai bine în românește decât în franțuzește.) Contemplând proporțiile delicate ale acestui minunat Voroneț, m-au cuprins remușcările: te poți realiza la fel de bine prin minuscul, ca și prin grandios. Și totuși, deși am acceptat această
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
în el „simbolul decadenței occidentale” (27 februarie 1973 Ă 442). Prilej de a formula un verdict aspru, implacabil: „ceea ce nu poți nici să înțelegi, nici măcar să-ți imaginezi este gradul de «tembelism» la care au ajuns aici oamenii. Se cred nefericiți, oprimați, exploatați, când de fapt majoritatea suferă de supraalimentație ș...ț Sătul de bine! Iată o formulă de un adevăr admirabil și definitiv” (idem). În opoziție cu acest Occident căzut, Cioran nu poate să nu observe paradoxul seninătății celor din
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
E la mijloc complicata sa relație cu ceilalți, asupra căreia vom reveni. Deocamdată, iată un exemplu care are legătură cu impostura: „Am vorbit două ceasuri fără întrerupere, din teama de a asculta. S-o faci pe saltimbacul în situația mea, nefericit și trist până la depravare!” (I, 207). Altădată, e la polul opus, dar consecința este aceeași: „Azi după-amiază, Celan va fi comemorat la Institutul german. Avea farmec, nu-i nici o îndoială în privința asta. Și totuși, ce om nesuferit! După o seară
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
se pot imagina două ființe mai diferite. N-am reușit să împac în mine caracterele lor ireductibile; astfel, o dublă și ireconciliabilă ereditate îmi apasă spiritul” (I, 24). Adesea, țara din care provine: „Paradoxul poporului român este că e deopotrivă nefericit și ușuratic” (II, 294). Doar că, disprețuindu-se pe sine, Cioran își disprețuiește deopotrivă rădăcinile. Sau, mai clar: disprețul față de ai săi este consecința disprețului față de sine însuși. Oricum, uneori, tocmai acest dispreț îi alimentează supraviețuirea Ă și sensul. Notează
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
om. Trăiesc la periferia speciei și nu știu nici cui, nici la ce să mă afiliez” (III, 19). La fel de mult regretă, însă, că nu aparține în totul unei naturi elementare, fără conștiință. Citează din Pascal „Un arbore nu se știe nefericit” pentru a completa: „Nostalgia mea după vegetal...” (I, 60). Când își imaginează viața de dinainte de naștere, Cioran mărturisește: „Nostalgia acestei infinități anterioare nu e decât regretul că a fost întreruptă o stare ș...ț în care non-manifestarea era o voluptate
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
bucură suficient de inactivitatea sa: „Nimic nu otrăvește mai tare ca resturile de ambiție, drojdia omului cel vechi” (III, 299). Și dacă la un moment dat își dorea să fie piatră, altundeva citează din Pascal: „Un arbore nu se știe nefericit” (I, 60), invocând nostalgia lui după vegetal. „Ar trebui să poți renunța la tot, chiar și la nume, să te arunci în anonimat cu patimă, cu furie” (I, 61). Caută cu ardoare un refugiu („Aș vrea să mă retrag undeva
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
limitele neputincioase ale trupului. Dincolo însă de toate acestea, el are gustul spectacolului social. Să fie la mijloc doar vanitatea? Iată: „Am vorbit două ceasuri fără întrerupere, din teama de a asculta. S-o faci pe saltimbacul în situația mea, nefericit și trist până la depravare!” (I, 207). Sau: „Nu-i om mai vrednic de dispreț ca mine. Am flecărit până adineauri vreme de trei ceasuri fără oprire la niște prieteni, în loc să stau acasă și să lucrez, să lucrez...” (I, 269). Altundeva
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Unul. / Nu poți crede că un bolnav nu se gândește la Dumnezeu, la ceea ce rămâne când totul a dispărut” (III, 131). În fine, la rădăcinile bolii, insomnia, căreia Cioran pare să-i datoreze totul. Notează într-un loc: „Cea mai nefericită epocă din viața mea: de la nouăsprezece la douăzeci și cinci de ani. Nu înțeleg cum am reușit să rezist. Insomnie perpetuă. Tensiune nervoasă care mă istovea și mă silea să stau culcat toată ziua: efectiv, cea mai mare parte a timpului mi-
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
să și-o mascheze pe-a sa, să și-o vindece chiar, prin examenul drastic la care își supunea țara?! Să ne amintim că într-un loc vorbește despre perioada dintre nouăsprezece și douăzeci și cinci de ani ca despre cea mai nefericită epocă din viața lui. Atunci ar fi cunoscut oribilul. Să recitim: „Am descoperit atunci niște adevăruri pe care n-am izbutit să le uit, oricât mi-am dat silința” (III, 26). De ce să nu credem că vor fi fost adevăruri
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
îl face să spună: „Sunt apatrid în toate sensurile, și din proprie voință. Am consacrat neamului meu prea multe gânduri Ă și prea multe mâhniri! dacă se poate spune așa Ă ca să-i mai pot purta vreun interes. Stirpea asta nefericită m-a desființat. Iar descendenții ei sunt vampirii timpului meu. Mi-l consumă minut cu minut” (III, 208). Or, nu stirpea l-a desființat pe Cioran; el însuși a făcut-o. Când și-a desființat țara, era ca și cum și-ar
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
cu românii «propriu-ziși». La fel era încă în urmă cu treizeci și cinci de ani, înaintea neînțelegerii create de Iron Guard. Cu evreii, totul e mai complex, mai dramatic și mai misterios decât cu acești ciobani și țărani înglodați în soarta lor nefericită și totuși oarecare” (III, 150). O știm prea bine, Cioran se considera, metafizicește, un evreu. Îi place complicația, proximitatea abisului și se urăște pe sine cu ardoare. Altfel, nu o dată regretă el însuși că nu este cioban, un anonim, un
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
lor, iar nefericirea de a fi român devine șansa accederii la sens. Nu întâmplător, își spune la un moment dat: „Sunt român: trebuie să plătesc pentru asta. Ei bine, plătesc” (III, 110). Altundeva, citim: „Nu toată lumea are privilegiul unei copilării nefericite. A mea a fost mai mult decât fericită: desăvârșită. Nu găsesc un adjectiv mai bun care să exprime ce a fost sublim în ea, ce a fost triumfal până și în spaimele ei. Așa ceva trebuia plătit, nu putea rămâne nepedepsit
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]