KorAP: Find »[drukola/base=odaie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...133 134 135 ...219 >

5,469 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892

pe la prânz și cu câte un palton de împrumut pe ei, călcând rar. Încă rîdeau: - Cum îti vine, Paraschive, jantilicu ăsta? - Să n-am spor dacă nu semeni cu Mafoame, ăl de dă găuri în tren! - Ce mai, ne-ntitirizarăm! În odăile Didinei se adunaseră vreo trei croitorese care potriveau o rochie roșie, lucioasă, din material scump. Titi Aripă a început să le ciupească pe la spate de cum a dat cu ochii de ele. Paraschiv rămăsese la ușă, uitat de Dumnezeu, cu privirile

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
alb în el, n-o mai cunoșteai. Brațele lungi rămăseseră goale până sus și ibovnica își potrivea pe ele brățările, furate și alea de Bozoncea și aduse de dragul ei. Și cum călca! S-a sculat în picioare și s-a-nvîrtit prin odăi. Stăpânul îi cumpărase pantofi scumpi, mici, cu barete argintate, de-ți luau ochii. Se bunghea și Nicu-Piele, se uitau Gheorghe, Sandu - ce să mai vorbim! Mort era, că a lui fusese, și-acum numai cu uitatul rămânea... Intră și starostele

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
pica... - Bine, mormăi ucenicul. În pivniță era umezeală și frig. Abia se vedea. Peste vreun ceas, a intrat un sergent și i-a chemat sus la comisar. Gheorghe și-a făcut repede o cruce: - Țin-te, Paraschive! Suiră într-o odaie scundă, luminată de ferestre prăfuite, cu geamurile nespălate, în care se aflau două mese nevopsite, pline de hârtii, și câteva bănci înguste și lungi. Împrejur se simțea un miros de tutun prost. Dușumelele erau murdare și se vedea că în

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
supără polițaiul. După aceea tăcu, privind prin fereastra murdară salcâmii betegi din curte. Umbra lor subțire se lungea pe o hartă așternută pe un perete. Câteva muște îi bâzâiau în jurul chipiului. Sergentul schimbase piciorul din repaus. Nădușise și gâfâia. În odaie era o căldură zăpușitoare. Din stradă se auziră oltenii strigînd: "Roșii, ia roșii de bulion!" Șeful tot tăcea. Se scărpina în cap cu tocul de lemn pe care-l avea în mână. Penița de oțel scotea un sunet limpede. Pungașii

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
Era unul bondoc și iute. Îi chemă afară. Iar urcară treptele de ciment. Lipăiră cu picioarele goale pe dușumelele nemăturate. Înăuntru, comisarul moțăia pe scaun. Deasupra mesei ardea o lampă cu sticla afumată. Lumina ei n-ajungea în toate ungherele odăii. Pe o ladă mai ședea un om. Avea o față slabă, nebărbierită și doi ochi încercănați și negri. Palmele mari îi atârnau peste genunchi. Între picioarele lui zăriră un lighean acoperit. Gheorghe înțelese. Aduseseră cărbuni să-i ardă la tălpi

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
Dădură foc. Gheorghe plângea cu capul în piept.. - Nu ne omorî, dom' comisar, nu ne omorî! Nu știm nimic... Cărbunii pâlpâiau stins. Aduseră din curte o lampă de carbid, care arunca o flacără galbenă, iute. Fqmul gros se răspândi în odaie. Presarul se apropie iar. - Caii! Tu, ăsta tînăr! strigă, și-l lovi cu inelul peste gură. O dungă roșie, lungă, de carne sfâșiată, îi atârna de colțul buzelor, îl izbi și peste urechi. Nu mai auzea pungașul. Vru să se

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
buzele și obrazul, cu știință, apoi îi plimbă flăcările pe mâini, pe piept și pe la încheieturi. Parcă-i trăgeau pielea de pe el. Paraschiv deschise un ochi și-l văzu pe Treanță în brațele sergentului. Țipa de se cutremurau zidurile. În odaie mirosea a piele arsă. Îl betegeau. Gheorghe nu mai putu.. Deschise gura să mărturisească, dar întîlni privirea ca o baionetă a pungașului. Își înfipse dinții în brațul sergentului și nu mai știu nimic... Afară se lumina de ziuă. Prin fereastra

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
după o caznă lungă. Ajunsă sus, la bordeiele gunoierilor, se trezea din visare. Luminile oarbe ale Cuțaridei o chemau cu grăbire. Ii era frică să nu fi venit taică-său mai devreme de la munci și să n-o găsească acasă. Odăile lor erau alături de biserică. Prin geamurile deschise ale casei părintelui se auzeau cântecele unui gramofon. Asculta Veta, nu s-ar mai fi dezlipit de lângă uluca bisericii: Carmencita, Nume scump Ce alină dorul, Carmencita, Ești speranța și fiorul, Te dorește gândul

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
sînt! răspundea ea înfuriată. Tăcea și maică-sa, ascultând în prag vechiul cântec, care-i amintea de tinerețe. Pe pervazul casei vecine, suspina fata popii. Tocmai pe la zece, dacă era miezul verii, se închideau ferestrele. Atunci intra și Veta în odăi. Coana Marioara o privea înduioșată: - Ai crescut și tu, copilita mamii! Hai, dezbracă-te mai iute, să nu dea taică-tu peste tine. Dar domnul Aristică nu se întorcea așa curând. Avea încă de vorbit cu nea Fane, autopsierul, de

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
cu nea Fane, autopsierul, de știa un sac de vorbe și nu mai termina. Într-o primăvară, ce-i veni lui domnul Mîrzu? A dat sfoară în mahala să-i caute cineva un chiriaș, că-și adusese aminte de-o odaie pe care o ținea degeaba în fundul curții. Ar mai fi scos sărăcia din casă. A pus-o deci pe coana Marioara să spoiască din nou pereții, că se scorojiseră, a băgat o sobă, să aibă chiriașul iarna la ce se

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
de-ale lui. I-a plăcut Vetii. Într-o seară, chiriașul a chemat-o pe maică-sa și-a rugat-o să-i spele și lui rufele și să-i mai dea din când în când câte o mătură prin odaie, că n-avea timp. Atunci a intrat fata lui Aristică pentru prima dată la el. Înăuntru mirosea a sulfină și dușumelele pocneau sub pași. Pe masa scundă Veta a văzut un teanc de cărți groase, cu coperți de piele și

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
dușumelele pocneau sub pași. Pe masa scundă Veta a văzut un teanc de cărți groase, cu coperți de piele și câteva ramuri înverzite de salcie, care parcă înveseleau locul. Pe pereți, chiriașul așternuse preșuri colorate și tablouri. Nu mai cunoștea odaia lor rece. Maică-sa o chemase să-i ajute la strânsul rufelor, și ea n-ar mai fi terminat. - Atunci ai dumneata grijă, încheiase domnu Procopie înțelegerea, mai faci curat din când în când și pe-aici, c-așa-i

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
să iasă afară. Îi văzuse dinții albi și puternici și sclipirea binevoitoare a ochilor. De atunci se scula în fiecare dimineață mai devreme și îl pândea de la fereastră, să plece. El lăsa ușa descuiată și Veta intra cu sfială în odaia în care mai atârna un fum verde de țigară scumpă, străveziu ca o perdea. Deschidea geamurile și se apuca să măture. Pe urmă ștergea urmele de praf cu o cârpă umedă și silabisea titlurile cărților groase și grele, uitate deschise

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
auzeau alte țipete. Acoperișurile se spulberau într-o clipită. Zidurile de paiantă se prăbușeau și muierile strigau, strîngîndu-și lucrurile și ce mai putea fi scăpat. Cerul fumega. Focul trecuse gardurile și, dus de vânt, mâna spre biserică. Preotul, scos din odăile lui, vorbea mahalagiilor: - Fraților, arde casa Domnului! Nu lăsați, fraților! Cârciumarul a ieșit și el afară cu mușteriii după el. - Arde! Arde! se deslușea de departe țipătul femeilor. Auziră grinzile căzând la zidari. Focul topise în căldura lui magaziile și

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
întinse prosopul moale, care mirosea a săpun bun. Acum obrazul oacheș îi strălucea. Își scutură pletele negre și aspre, umezite puțin în margini. - Dă-mi și un pieptene! 266 Se apropie de o oglindă mică, atârnată într-un colț al odăii, și se pieptănă îndelung, cu mișcări leneșe. Când termină, veni drept în fața lui și-i zise: - Acuma-ti plac? §i se învîrti pe un picior sub privirile lui uimite. Se opri deodată, aducîndu-și aminte: - N-ai adus patefonul! '■-* - Poimâine fl

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
să vezi ce ușor este... Da rămâne între noi, domnu. Procopie, să nu afle ai mei că am trecut pe la dumneata când au fost ei plecați'. Intră înainte și vin și eu după aceea, să nu ne vadă cineva... În odaia lui era cald și plăcut. Mirosea a hârtie veche. - Nu stau mult, spuse fata, deși știa bine că n-o să fie așa. - Bine. Numai să mă înveți să dansez, că nu prea știu... - Cum să nu, că mie-mi place

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
mare, numai cu oglinzi și cu parchet pe jos, ca să lunec așa... tam-tam, tam-tam, tam-tam, ta... Da unde-i patefonu? Să nu mă fi mințit... Pe masă zări cutia neagră și plăcile. Studentul învîrti arcul și puse o placă. Toată odaia se umplu de sunetele dulci ale unor viori. Fata se ameți dintr-o dată, o bucurie sălbatică o cuprinse și abia după câteva ceasuri își aduse aminte ce se întîmplase cu ea. Procopie fusese la început stângaci. Se mișca greoi. - Uite

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
ședeau doi țărani cu fața către soarele puțin. Aveau căciuli negre și crețe, și pe umeri își aruncaseră mindirele de culoarea boabei de porumb. Nu vorbeau. Țineau capetele aplecate în pământ și umbrele lor scurte atârnau într-o parte. În odaia lui Procopie se făcuse liniște. Peste Cuțarida răsunau acum clopotele de la cimitirul Sfânta Vineri. Sunetele lor pătrundeau până aici. Aerul limpede de afară era ca o apă luminoasă. Pe urmă, Veta nu-și dădu bine seama ce-a fost. Procopie

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
lucruri pe care le avea. Muierile încă vorbeau pe la porți: - Se duce. Se mută mai la centru, că a ieșit doctor. Ei, ce vrei, acu are bani... Fata a aflat tocmai pe seară, când s-a întors și-a văzut odaia goală și trențele mă-si spânzurând în geamurile deschise. S-a oprit în prag și a privit pe rând pereții albi, pe care se mai vedeau urmele lucrurilor luate și hârtiile desprinse din pioneze. Pe dușumele, Procopie uitase un caiet

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
se tăvăleau a dragoste în jarul lor. Câinii se scărpinau de pomi. Intră în casă. Maică-sa spăla, și mirosul de leșie, vechi și cunoscut, îi aduse aminte că are de făcut treabă. Nu întrebă nimic. Se închise într-o odaie și plânse mult, din toată inima, tristă ca de moarte. În cărțile pe care le citise Veta, fetele erau furate de conți și de marchizi. Eroinele fascicolelor îngălbenite, sărace și frumoase, locuiau în case triste până se ivea un bărbat

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
vrei, tinerețe cu bîzdîc! A mea intrase, cum zici dumneata, la idei: "Aristică, zicea, ai grijă, Artistică, de copila asta a noastră, că ne. face de rușine". Da ea, săraca, domnu Fănică, e ca porumbielu... Or să-și facă niște odăi, băiatu e strângător, și mi se pare că, azi-mîine, îmi mai toarnă un nepoțel... - Să-ți trăiască! - Să-mi trăiască! - Ești bun de-o cinste! - Cum să nu! Coană Lino, dă-ne cîte-o sticlă de lampă numărul doi, vorba lui

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
soseau cetele de copii din groapă. Se alergau, stârnind praful în urma lor. Întunericul căzuse repede. În curte se adunaseră vreo cinci babe, venite să-l privegheze pe răposat. Văduva scosese câteva bănci și le pusese afară, pe lângă perete. Golise o odaie și adusese lămpi, din vecini. Se îmbrăcase într-o rochie neagră și pe cap se înfășurase cu un fișiu negru de mătase. Prin ferestrele deschise ieșea fumul de tămu'e. Feștilele galbene de la capul mortului ardeau încet, picurând ceara pe

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
viscolea. Starostele, cu damful în cap, i-a dat afară și s-a apucat să-și iubească ibovnica. Striga Didina în brațele lui de plăcere, și Paraschiv a auzit-o. A pândit până a adormit Stăpânul și-a intrat în odaia de-alături. Îi mirosea a carne de muiere. Pe la două, a ieșit țiganca numai într-o cămașă scurtă. S-a uitat afară. O lampă cu fitilul mic îi lumina chipul răvășit și ațâțat. Gura îi era umedă și prin cămașa

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
și 1-a privit. Caramangiul horăia doborât, gol, între perne. S-a uitat afară. Curtea era albă în lumina lunii. A auzit câinii departe și un zvon de lăutari. Pe nesimțite a cuprins-o spaima. Parcă se făcuse frig în odaie. -La zgâlțâit pe Paraschiv. -Scoal'! El dormea adânc. A mormăit: -Ce-i? - ScoaP, că mi-e frică... Îi era greu celui tânăr. S-a uitat împrejur și și-a adus aminte unde se afla. Didina ședea la geam și asculta. S-

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
juca în curte, de gât cu o coardă. Când urcară, tăcură speriați. Dumitru bătea țambalul în neștire: clampa, clampa... Nu mai avea loc pe scările înguste și se încălzea, mișcând repede mâinile înghețate. Pe urmă se auzi țipătul muierilor.. " în odaie se făcuse frig. Lumina de afară poleia pereții. Bătea în perdelele albe și cădea ca o ploaie peste lucruri. Bozoncea strânse bine cuțitul său lung și făcu doi pași înainte. Paraschiv nu-i vedea fața. Umbrele lor se mișcară încoace

Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]