3,808 matches
-
de o trenă de lavă, pentru ca sfârșitul de săptămână să mă găsească plonjând În cascada de la Iguazu. Războiul, ca afacere, mergea bine, deși unii generali Începuseră să manifeste supărătoarea tendință de-a lua parte la conferințele de pace și, ce oroare!, chiar de-a respecta tratatele semnate. Dictatorii se cam Înmuiaseră, se vedea că plăcerile perverse ale democrației le făceau cu ochiul, așa că de câteva ori a trebuit să țin videoconferințe de pe Aconcagua pentru a le reaminti beneficiile unei invazii, farmecul
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
Perez, declarând că niciodată nu s-a simțit atât de plină de viață decât atunci când mititelul În formă de bastonaș Îi ciugulea tandru ficatul. Au urmat, evident, decesul și un proces intentat numitului bacil de către urmașii băbuței milionare, care, ce oroare!, Îi lăsase Întreaga avere criminalului. În alte cazuri, gazda a căzut pradă propriei slăbiciuni. Un cetățean din Liverpool și-a păstrat ca animal de companie vibrionul care nu izbutise să-l dea gata. Îl ținea Într-un borcan, hrănindu-l
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
a fost cel mai teamă. Ne-am despărțit În seara aceea fără să reușim s-o scoatem la capăt. Am rămas fiecare pe gânduri, seduși de idee, chiar dacă măcinați de Îndoieli. Repulsia noastră, probabil ridicolă, față de căile bătute ale literaturii, oroarea că vom ajunge și noi să ne bucurăm că apărem Într-o revistă, că cineva ne miluiește cu o cronică, teama rușinoasă că, vai!, va trebui să umblăm după sponsori ca să ne apară neprețuitele volumașe, toate se amestecau cu Încrederea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
cu care ne Încărcaserăm, pe el Îl interesau țiganii și copiii străzii, sărăcia extremă. Pe Leac, emigranții și porcii de la guvernare. Andreea Îi era alături. Florin părea dispus să discute unele probleme și-mi susținea fără rezerve ateismul, tot din oroare pentru orice gen de sclifoseală filosofică. Numai pe Cătă Îl durea, În continuare, fix În cur. Dar ne era alături. Academic și fără patetisme. El ne-a articulat revolta. Și tot el e responsabil de tranziția ușoară, diluată de artă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
-ne și mai mult conștiința, ne deschisese și gustul pentru acțiuni mai ample. Iar noi eram toți În criză financiară. Deși Leac avansase un nou proiect, În același ton antiglobalist ca și cel al picnicului de la gară. Dacă tot stârniserăm oroare Într-un supermarket, acum era momentul să atacăm cea mai importantă redută: să mergem să prânzim, să zicem vreo două săptămâni, În fiecare zi, la McDonald’, Îmbrăcați În halate albe, cu mănuși chirugicale pe mâini și, eventual, cu măști pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
neîncrederea camarazilor, moartea mai absurdă ca oricând neagă nu numai viața, ci și sensul ei ? Ca și cum Hariga ar fi fost bănuit și condamnat de ea, așa îl revedea în multele nopți când somnul venea târziu și încărcat. Sia Strihan avea oroare de orice fel de execuții, încrâncenarea și fantezia bătrânului Cosimo ar fi înspăimântat-o, n-ar fi ascultat până la capăt pateticele viziuni despre fericirea festivă și despre seninătatea rapidelor despărțiri de viață. Tot mai surpată de bătrânețe, tot mai vagă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
învie într-o zi, doar ca să înnebunească ! Să se retragă undeva, departe, și acolo să înnebunească. Să mai trăiască, oricât de mulți ani, nebună. Exactă și himerică, rupând masca pe care o întreține cu atâta ferocitate. Am privit-o cu oroare și umilință și n-am putut s-o iubesc !“ Strigăt nu întru totul credibil, plin de patetica nemulțumire care răvășea sufletul cețos și fragil al fetei. Fusul trupului tânăr și abrupt trasa, în fumul dimineții, lungi dâre albăstrui. Fraza s-
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și jubilația mulțimii, pentru poftele ei rele, un astfel de tânăr, ajuns om în toată firea, nu și-ar mai inventa sau blestema mama, s-ar mulțumi cu absența ei. S-ar mulțumi, precum Cosimo, cu sine. Frenezia muncii, solitudinea, oroarea de clopote și foc și de carnea animalelor, temperamentul său neliniștit și ciudat, respectul său religios pentru natură, singura lui divinitate. Locuia, într-adevăr, într-un mare atelier sordid ? Nu permitea să-l măture, dar nici să-l viziteze cineva
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
este fiul vostru ? Un ingineraș astenic, salarizat, un bufon melancolic, disprețuit de temniceri, un evadat ratat, ascuns într-un tren întunecos și captiv ? L-aș putea vedea intrând, brusc, pe ușa compartimentului. Ochii umezi, de copil curios, senini, senini, contrazicând ororile din care s-a născut și între care se mișcă. Dar voi regăsi puterea, știu, voi primi totul cu bucurie și mirare. „Întoarce-te, Doamne, îmbărbătează sufletul meu, că nu în moarte e pomenirea ta.“ Acceptarea captivității, sălbătăcia junglei ? Cine știe cum
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
fereastra, apoi cărțile. În patul de-alături, lucioasa pijama se ridică, trecu în baie. Rămas în cameră, colegul zâmbea, abia de-și stăpânea râsul : văzuse obișnuitele șervețele în palma grăsuță. Îl surprinsese pe Lucian, cândva, la pisoar, manevrând șervețelele. Pedanterie, oroarea de maculare ? Ușor de ridiculizat. Adusese deci toate tabieturile cu sine. Colegul reapăruse. Ochi repezi, negru adânc. Păr lucios, lins la tâmple de șuvițe argintii. Palme moi, unghii îngrijite. „Cât de bine îl maschează aparențele.“ Își privi ceasul. Se furișă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
frumoasă pe dinafară, Înconjurată de corcoduși cu frunze roșii, este mobilat pe dinăuntru cu mese acoperite cu PAL albastru și lucitor și cu scaune tapițate. Pânza Înflorită a tapițeriei scaunelor și albastrul spălăcit al meselor Îmi provoacă un fel de oroare când intru acolo. E un tip aici, contabil al C.A.P.-ului și secretar U.T.C pe comună, un tip tânăr, dacă are cu doi ani mai mult decât mine, Însă, cum singur recunoaște, e și cam obez pentru vârsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
grămadă de cadavre se află un soldat cu capul descoperit și cu mantaua descheiată. De gâtul lui atârnă o cutie semirotundă În care se află un binoclu sau, pur și simplu, ceva de mâncare. Fața celui viu pare răscolită de oroare, de groază. Ochii Îi sunt supradilatați și privesc undeva În sus, iar mâna lui dreaptă atinge cu vârful degetelor partea dintre frunte și tâmpla dreaptă. * Ar trebui să-și amintească măcar chipul uneia dintre numeroasele lui mame. Spre deosebire de Zare, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
la atitudinea retrogradă și ucigașe, și renunțați la războiul de exterminare a legionarilor. Întorceți-vă la demnitatea de altădată a părinților noștri creștini sărmani. Oare nu mai dispuneți de niciun dram de rațiune? Reglați-vă mecanismul celebral, și nu mai repetați ororile și crimele din trecut, căci totul se va nărui iarăși și veți îngropa viitorul neamului și al copiilor noștri sub dărâmături de foc și blestem, și nu veți putea stinge niciodată dragostea noastră de neam, devotamentul, fulgerul credinței noastre în
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
nu reușesc eu. Cred că știu acum ce e cu obsesia deșertului la mine. Simt o mare uscăciune în suflet. Singurătatea adevărată nu e cea din jur, care nici nu mai contează, ba chiar mă scutește de eforturi suplimentare. 63. Oroarea mea de spital datează din cea mai grea iarnă pe care am vîzut-o vreodată. Iarna anului 1954 a transformat Bucureștiul într-un sat asediat de zăpezi. Nămeții acopereau mașinile prinse de viscol pe stradă și ajungeau până aproape de vârfurile gardurilor
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
făcuse să uite zilele petrecute prin saloane. Nu mai existau pentru el decât umilințe, mizerie, decădere, dispreț. Deodată, ridicând capul, a zărit un prieten, care-l saluta ridicîndu-și pălăria. Uneori, un gest, aparent minor, poate salva o lume plină de orori și dezastre. Din păcate, sunt atât de rare! 27. Presupun că modul în care ne asumăm eșecurile are o mare importanță. Uneori, acceptîndu-le, se mai poate salva ceva prin egoism. La mijloc, nu e doar o chestiune de onestitate. Nu
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
modul în care s-a apropiat de sânii săi... cu mișcări tandre, învăluitoare, neașteptat de gingașe; deci nu era o brută dar nu putea să-l sufere! O îngrozeau atingerile lui, își ura acum trupul care-l atrăsese, simțea doar oroare însă pe el nu-l interesa... își urmărea scopul cu precizie! Când o înțepă era uscată și bărbatul scoase un horcăit satisfăcut. Niciun scâncet din partea ei... pasivă îi urmărea mișcările tot mai înfierbântate. Își lipea gura senzuală de buzele ei
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
lui îi suprapuse în paralel figura unui copil cunoscut cu cea actuală divulgând asemănarea dintre ele... era tulburată, nu putea să judece mai departe și chipul se șterse curând rămânându-i numai prezentul urât; gândurile se împrăștiau între simțuri de oroare extremă și plăceri nedeslușite. Când termină, ea se acoperi pudică și așteptă să plece în față; se șterse de propria limfă cu sutienul pe care-l împături și-l așeză cu grijă în poșetă fără să gândească, fără să vadă
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
pentru păstrarea cuceririlor: privite cu atenție, nu va rămîne unul care să fie rezonabil sau just. Trebuie, spune acest om rău, să stîrpiți neamul principilor care domneau înaintea cuceririi voastre: putem citi, oare, asemenea precepte fără să ne înfiorăm de oroare și de indignare? Aceasta înseamnă să calci în picioare tot ce e mai sfînt în lume; să comiți, pentru un interes, toate crimele posibile. Cum! Dacă un ambițios a reușit, prin violență, să pună mîna pe statul unui principe, va
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
nu întîrziați prea mult cu răzbunarea. Machiavelli este de acord cu acte asemănătoare vecerniciilor siciliene, ori teribilului masacru din noaptea Sf. Bartolomeu, cînd s-au comis fapte de o cruzime ce a înfiorat omenirea. Pentru acest monstru nu contează deloc oroarea crimelor, ci numai să fie săvîrșite într-o manieră care să impună poporului, care să-l înfricoșeze prin amintirea lor. Motivul invocat de autor este că ideile se sting mai repede pentru mulțime, decît amintirile cu privire la cruzimile necesare și continue
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
asasina. Iată cum înțelege Doctorul în Crimă să facă inocente acțiunile cele mai negre și mai vinovate: îndulcind termenii. Grecii aveau obiceiul de a se servi de perifraze atunci cînd vorbeau despre moarte, pentru că nu puteau suporta, fără o secretă oroare, tot ceea ce ideea trecerii are mai înfricoșător. Machiavelli perifrazează crimele deoarece inima lui, revoltată împotriva spiritului, n-ar putea digera așa, crudă execrabila morală pe care el o propovăduiește. Ce trist este ca unui om să-i fie rușine să
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
a măcelărit. Asemenea fapte ne revoltă dacă le găsim în istorie, dar sîntem indignați să le vedem povestite într-o carte care trebuie făcută pentru instruirea principilor. Cruzimea și barbaria sînt adesea fatale oamenilor, de aceea cei mai mulți dintre ei au oroare de ele; dar principii, pe care providența i-a așezat atît de departe de destinele obișnuite, au cu atît mai puțină aversiune cu cît nu au a se teme de ele. Deci, acelora care trebuie să guverneze ar trebui să
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
-lea pînă la începutul celui de-al XV-lea, vedem numai cruzimi, răzvrătiri, violențe, coalații făcute să se distrugă una pe alta, uzurpări, asasinate, într-un cuvînt: un enorm șir de crime la care, numai gîndindu-te, te simți cuprins de oroare. Dacă, urmînd exemplul lui Machiavelli, am hotărî că trebuie să detronăm dreptatea și omenia, am zdruncina atunci din temelii tot universul, invazia de crime reducînd în scurt timp acest continent la o vastă pustietate. Tocmai nedreptățile și barbaria principilor Italiei
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
care ei nu le-au cunoscut niciodată și de care condiția lor îi pune la adăpost: cum ar simți ei impozitele care-i copleșesc pe oameni? privațiunea tineretului țării, pe care o suportă recruții? acele maladii contagioase care devastează armatele? ororile luptelor și asediile, încă mai ucigătoare? suferința răniților, cărora sabia dușmană le-a retezat cîte unul din membre, singurele instrumente ale muncii și existenței lor? durerea orfanilor, care au pierdut, prin moartea tatălui, singurul sprijin al sărăciei și neputinței lor
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
crede că nu se va Întîmpla nimic, susține că moartea aceasta, nefiind o moarte oarecare, nu poate rămîne fără urmări, dar imperiul e prea mare, așa că urmările - spuse el - s-ar putea ivi prudente, În timp, el se gîndește la oroarea terorii. E visător. De altfel și eu. Ceva totuși se va schimba. Rex fu Îngăduit În bucătărie, se Întîmpla rar, mișca vioi din coadă, se gudura pe lîngă doamna Pavel, care-i arunca din cînd În cînd cîte ceva, atenție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
slab. Semăna cu un tunet îndepărtat. Dacă ar fi fost atacat de un trib celtic sau de spirite, Valerius știa că n-ar fi reușit să se apere în fața oamenilor, pentru că nu pusese niciodată mâna pe arme și pentru că avea oroare de ele - nu purta nici măcar un pumnal. Cât despre spiritele acelor păduri, știa prea bine că unele erau în stare să târască un om sub pământ, dându-l drept hrană înspăimântătoarelor creaturi ale infernului. O invocă pe Velunda, să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]