6,523 matches
-
peste tot obloane care Îl feresc de vipia amiezii și este umbrit de o magnolie cu frunze de un verde adînc, iar zidurile curții sînt acoperite de vițe Înflorite. Dincolo de ele s-ar putea Întinde Mediterana, cu luminile Marocului Îțindu-se, palid, pe malul celălalt. Nu numai că pacea i-a fost sfărîmată, dar Începe să pălească și iluzia lui de „altundeva“. În alte circumstanțe, Wakefield ar fi putut Împărtăși pasiunea vecinului lui pentru conservare, dar cu cît se gîndește mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
pe jilțul lui să urmărească lucrările. Scaunul se prăvale sub el de parcă ar fi făcut din carton. Îl văd căzănd cu Încetinitorul și lovind bordurile de lîngă o stivă de cărămizi. — Mon dieu, strigă Francoise, e mort. — Cybelle este foarte palidă, dar Își ține firea. — Ce-ai făcut, Wakefield? Iubiții de o noapte fug de la fereastră, Își trag pe ei hainele cît pot de repede. Wakefield nu se mișcă și nu li se alătură cînd dau buzna pe ușă. Wakefield rămîne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
știu cînd o să mai apucăm să stăm de vorbă noi doi. Dar nu vrea să-i rănească sentimentele lui Wakefield, așa că adaugă: — Dar să știi că mi-au plăcut călătoriile tale, chiar mi-au plăcut. — Cum adică „noi doi“, față palidă? Nu te-am mai văzut pe aici. Diavolul chicotește. — Ba m-ai văzut prea bine, numai că erai prea ocupat dînd atenție „lucrurilor importante“, haha. ți-aduci aminte de ciudatul de la spelunca din deșert? Am Împușcat un vecin pentru că punea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
peste față, în atitudinea extrem de sfioasă pe care o adopta când întâlnea persoane necunoscute, apoi îl dădu pe spate de îndată ce începu să se simtă în largul ei. Era un amestec straniu, medită Henrietta, de forță și vulnerabilitate, asemenea unui trandafir palid, delicat, care pare că nu va ține până la toamnă, dar care dăinuie mai mult decât toți rivalii cu un aer mai robust. Deodată Henrietta își dădu seama că nici unul din oaspeți nu avea pahar. Unde naiba era Simon? Chiar când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
de exhibiționism în fața unor tinere îmbrăcate sumar. Pulsul lui Fran, care o luase razna, se domoli treptat. — Slavă Domnului. Pot să îl iau acasă? Sunt sigură că totul a fost o neînțelegere absurdă. Maică-sa stătea lângă mașina de poliție, palidă și țeapănă. Părea prea tulburată spre a putea spune ceva. — Vino, mamă, - Fran n-avea chef de scenele ei acum - ajută-mă să-l duc acasă. Îl luară pe jumătate pe sus pe Ralph din mașina de poliție și porniră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
în semn că înțelesese. — Și poate că sunt nebun să iau în calcul posibilitatea. Ba chiar iresponsabil. În răstimpul de tăcere care se lăsă, Fran simți vântul cald care îi adia prin păr, lăsând să i se vadă gâtul încă palid. Laurence se aplecă și o sărută, de parcă ar fi putut, cumva, să ia de la ea capacitatea de-a iubi cu atâta patimă. Nu-și dăduse seama până atunci că, în ciuda realizărilor lui Laurence, ea era cea mai puternică dintre ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
pentru o noapte de muncă. — Ben! Mă bucur să te văd! Fran îl chemă în colțul în care lucrau. Crescuse atât de înalt, încât era greu să îți închipui că e fiul lui Jack. Când se apropie, observă că era palid și agitat. Îi trecu prin minte un gând înfiorător. — Nu e vorba de tata, nu-i așa? — Nu, nu, el e beton. Fran izbucni în râs. Auzise multe calificative la adresa lui Ralph, dar niciodată pe acesta. — Iar tu probabil că ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
al lui Minulescu („E ca un plisc Farfuride răzbit în simbolism” - v. „De vorbă cu mine însumi” de I. Minulescu, în Scrieri, 23, Ed. Minerva, București, 1972, p. 400). Epuizarea simbolismului se traduce inclusiv prin manierizarea sa epigonică din efemerele, palidele Farul, Sărbătoarea eroilor (satelite ale Vieții noi) sau Grădina Hesperidelor (a lui Al.Th. Stamatiad). Publicații precum Cronica a lui I.N. Theodorescu, Arghezi și Gala Galaction, ca și prima serie a Chemării lui Ion Vinea, unde S. Rosenstock debutează sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
său de la Liceul „Sfîntul Sava”, viitorul avocat Leopold Chapier (Ch. Poldy), căruia un alt coleg de cursă lungă, Marcel Iancu, îi va construi în anii ’20 prima locuință cubistă din București, e prezent în fiecare număr cu poeme simboliste destul de palide. La fel Alfred Hefter-Hidalgo și frații Solacolu (ultimii - autori de poeme despre „fecioare”, însoțite de partituri muzicale din Beethoven și Ceaikovski). În zona clișeelor simboliste, secesioniste și Art Nouveau, navighează corăbiile poetice ale lui Const. T. Stoika (pastișă după poetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
1916). Predilecția pentru susținerea unor talente novatoare, marginale și nerecunoscute de critică transpare și într-un articol-necrolog despre poezia tînărului verlainian D. Iacobescu, „poetul necunoscut” mort de ftizie la 20 de ani și apreciat de „radicalii” de la Insula: „În aurora palidă a literaturii noastre, peste care se năpustește, așa de des, funinginea îngustei comprehensiuni lovinesciene și universitare critice, Iacobescu a însemnat o rază rară și multicoloră, vibrînd departe de mănunchiul greoi de o barbară și împrumutată strălucire al talentelor mediocre. Versurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Recenzentul lasă să se întrevadă opțiunile sale poetice: „au fost lăsați deoparte, fără milă, poeții de inspirație livrescă și estetism școlar. Admiratorii, pasionați pînă la uitarea propriei lor vremi, ai epocii greco-romane, nostalgicii medievalității, făuritorii, căzuți din lună (...) migălitorii de palide compoziții gramaticale și logice au făcut loc poeților treji și atenți la vibrările atmosferei în care au trăit, poeților din ce în ce mai conștienți de unitatea planetei și de participarea lor la viața ei. (...) Poeții «blestemați» ai lui Verlaine au fost reintegrați în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pure: „Revoluția artistică de azi rupe legăturile cu natura organizată, păstrînd doar datele ei eterne: culoarea și forma în alfabetul ei geometric. Artistul reconstruiește selon le cube et le cylindre o lume infinit mai vie și mai expresivă decît a palizilor naturaliști”. Cu toate acestea, atît pictura, cît și poezia „fără subiect” ar avea - potrivit lui Vinea - un punct de plecare în tradiția populară autohtonă. Să vedem cum stau, de fapt, lucrurile... Ideea „tradiției folclorice” anonime, colective a avangardei constructiviste, ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
apariția, câte unul de fiecare parte. — Vai, bărbatul ăla! exclamă Tomoe, apucându-l pe Takamori de braț. — Exact! — Ce ne facem? Cel de-al doilea, boxer profesionist probabil, s-a întors și i-a privit pe Takamori și Tomoe. Ōkuma, palid și desfigurat, s-a blocat pur și simplu. Borfașul i-a șoptit câteva cuvinte la ureche și a pornit-o la pas, urmat de Ōkuma, care era speriat de moarte. Gaston s-a luat după ei, zâmbind prietenos. — Sun la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
pornit-o la pas, urmat de Ōkuma, care era speriat de moarte. Gaston s-a luat după ei, zâmbind prietenos. — Sun la poliție, spuse Tomoe. — Să nu faci asta. Nu știm unde-i duc. Tomoe tăcu pentru moment. Se făcu palidă de furie și nările îi fremătau. Takamori știa încă din fragedă copilărie că nici o amenințare, oricât de violentă, n-o putea opri când se-nfuria. Mă duc cu ei, spuse ea hotărâtă. Haide! Nu ne lăsăm noi intimidați atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
contradicția dintre Japonia visurilor lui și ceea ce vedea în jur. A ținut-o spre est. Fiind trecut de ora două noaptea, toate magazinele din Shibuya erau închise și doar câte un stâlp de felinar mai arunca, în jur, o lumină palidă. Nu era țipenie de om pe stradă. „Orice fac se termină prost“, gândi Gaston. Era dureros de conștient de defectele lui. Și nu numai în seara aceea. Orice întreprindea eșua. Același ghinion, care a atras după sine și izgonirea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
la Hong Kong, ca și aici, la Tokyo, trăiau destui oameni fără alt țel decât acela de a se agăța de viață. Mai erau lângă stație și alți ghicitori, tineri și bătrâni, îmbrăcați ca Higurashitei. Își așteptau răbdători clienții, la lumina palidă a dughenelor. Dacă Gaston ar fi ajuns cu zece minute mai devreme, ar fi putut să-l zărească pe Takamori într-unul din șuvoaiele de oameni care ieșeau din stația Shibuya, dar trăncăneala lui Higurashitei le împiedicase reîntâlnirea. În drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
repede bătrânul. Dar nu se auzeau pași sub podul feroviar învăluit în beznă. Singurul zgomot care se auzea era scârțâitul roților unui alt tren care trecea pe deasupra. — Deci l-ai cunoscut pe sensei aseară, nu? Chipul bărbatului, luminat doar de palida lumânare, s-a învăluit într-un zâmbet ciudat. Ajută-mă străine! Deoarece Gaston nu spunea nimic, a continuat: — Am nevoie de ajutorul dumneavoastră. Am pană de cauciuc și trebuie să schimb roata... Gaston nu știa suficientă japoneză ca să-și dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Gaston, care era paralizat de uimire. Mașina a început să vibreze încet și apoi s-a urnit. — Eu nu... — Eu nu... îl imită Endō pe Gaston. Te luăm cu noi. — Câine-san! — Ce? — Napoleon-san... Gaston privi în urmă și, la lumina palidă a felinarului de pe stradă, își zări câinele, sleit, fugind din răsputeri după mașină. Gaston își lipi fața de geam și strigă: — Aaaaaa! Napoleon-san!... Dar Napoleon era prea bătrân și bolnav. Nu vedea pe unde merge, așa că s-a ciocnit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Și așa și este. Dar Gaston nu-i un idiot oarecare. E un idiot minunat, care nu va lăsa niciodată să se stingă lumina ce iradiază în jurul lui.“ Era prima oară când gândea astfel. Gaston nu se mai vedea. Luminițe palide străluceau la toate ferestrele trenului care se pregătea să plece de la peronul doisprezece. Clopoțelul a anunțat plecarea. Oare sub care din lumințele acelea se afla Gaston? — Idiot minunat! Tomoe și-a astupat gura cu mâna pe când rostea aceste cuvinte. Idiot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
de familie, așa că s-a hotărât să îl ascundă. Auzeau ploaia căzând pe acoperișul barăcii. Ochii li s-au obișnuit treptat cu întunericul. — Îmi spui adevărul, Kobayashi? întrebă Endō, zâmbind sarcastic. A aprins bricheta și-i cerceta chipul. În lumina palidă, fața lui ridată arăta ca o coajă de mandarină uscată. — Unde-i Mlaștina Mare? Sperând să-l mai calmeze pe Endō, Kobayashi a început să-i explice foarte serios unde este mlaștina era amplasată în nord-vestul orașului Yamagata. După ce traversezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
din buzunar și i le-a întins femeii, ale cărei buze groase s-au deschis într-un zâmbet larg, dezvăluindu-i dinții îngălbeniți. Strada era cufundată în beznă. Întunericul era întrerupt, ici-colo, de câte un felinar ce iradia o lumină palidă. Pe strada liniștită și pustie se auzea doar scârțâitul roților unei camionete - poate a lăptarului sau a vreunui țăran care-și ducea legumele la piață. Când au ajuns la colțul din fața băncii, Endō s-a oprit. Vizavi zdrăngăneau ușor obloanele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
fără sfârșit, iar munții se vedeau tot în zare. — Endō-san, vă simțiți bine? întrebă Gaston văzându-l că se oprește la tot pasul. În loc de răspuns, Endō îi aruncă o privire furioasă. — Sunteți bolnav? întrebă Kobayashi. Părea surprins. Cu toată lumina palidă a dimineții, Endō remarcă zâmbetul ciudat de pe chipul lui Kobayashi. Zâmbetul slugarnic de până atunci dispăruse. — De ce zâmbești, Kobayashi-san? Da, nu mi-e bine. Am o gaură-n plămâni. Dacă faci vreo mișcare necugetată, o să-ți fac și ție una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
hotelului Araki Mataemon, cineva văzuse un străin și un japonez intrând într-un han ieftin de pe Koshō-machi, cu o seară în urmă. — Individul care i-a văzut lucrează la un magazin de saké din apropiere. Spunea că japonezul era foarte palid și părea bolnav. Străinul arăta exact cum l-ați descris: înalt, statură de luptător de sumō, cu o față prelungă și turtită. Era cu siguranță Gaston. — De ce nu mergeți să vedeți? Koshō-machi nu era departe de hotelul la care trăseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
a sculat cu noaptea-n cap. Oare cât era ceasul? Nu știa încotro o luase. Și-a plătit nota și cum n-avea bagaje, n-avea de ce să se mai întoarcă la hotel. Se întuneca. Ultimele raze ale soarelui luminau palid acoperișurile bătrânelor case de pe Koshō-machi. O fetișcană, cu frățiorul ei în cârcă, stătea rezemată de zidul unul templu și-i cânta un cântec de leagăn. Era ceva în cântecul ei care îl întristă pe Takamori. Mai mult chiar, l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Shibuya unde l-a găsit pe Napoleon și a pornit pe urmele lui. Câinele cel costeliv îl căuta atunci disperat pe Gaston. Napoleon nu mai trăia însă. Când a ieșit din pasarela subterană, l-a zărit pe Higurashitei la lumina palidă a lumânării. Bătrânul stătea aplecat deasupra mâinilor unei femei care venise să-i ceară sfatul. Părea o mamă doborâtă de greutățile vieții. Avea un bandaj în jurul gâtului și un copilaș în cârcă. „Chiar în seara aceasta“, reflectă Takamori, „mai sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]