13,778 matches
-
și-a schimbat orientarea politică sub presiunea externă ungară și latină, dar o importantă modificare avea loc chiar în nordul Dunării împotriva influenței puterii cumane. În 1211, regele Ungariei, Andrei II (1205-1235), i-a instalat în Țara Bârsei, la cererea papei, pe cavalerii teutoni "ultra silvas versus Cumanos", cu scopul declarat ca, prin acțiunea lor, "regatul să se întindă". Regele Andrei a acordat cavalerilor un șir de privilegii, precum construirea de fortificații de lemn "pentru întărirea regatului înspre Cumania". În 1212
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
întărirea regatului înspre Cumania". În 1212 și 1222, regele reamintește Ordinului funcția sa esențială, sensul instalării acestuia în Țara Bârsei: înfruntarea cumanilor de la sud de Carpați. În 1231, după ce anterior, în 1225, regele i-a îndepărtat pe cavaleri din zonă, papa Grigore IX îl invita pe rege și pe fiul său, Bela, să restituie cavalerilor teritoriul confiscat, amintindu-le meritele câștigate de ei în lupta împotriva cumanilor. Ei s-au distins în apărarea regatului împotriva frecventelor incursiuni externe, prin înaintarea dincolo de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
subliniem că instalarea Ordinului în sud-estul Transilvaniei este un episod de istorie universală în spațiul carpato-dunărean. Împrejurările instalării lor în această zonă sunt obscure, dar acest fapt a slujit și un interes al cruciadei apusene, ceea ce presupunea asentimentul papalității, acordul papei Inocențiu III. Prin prezența Ordinului în Țara Bârsei s-a constituit un front al cruciatei în teritoriile noastre, cu misiunea de a-i combate pe cumanii păgâni. Legătura dintre orientarea principală a cruciatei din Țara Sfântă și Ierusalim și cea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
asupra întregii creștinătăți s-a abătut urgia păgână, marea invazie mongolă din 1241, care a dus la o nouă situație în această arie europeană.3 Dar confruntarea dintre cele două lumi nu s-a limitat doar la spațiul sud-dunărean, întrucât papa Inocențiu III și urmașii săi, Honoriu III și Grigore IX, au urmărit să aducă sub supremație romană întregul Răsărit ortodox. Astfel, între 1204-1241, asistăm la ofensiva puterilor catolice și a prozelitismului papal în partea răsăriteană a Europei. La începutul secolului
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Ungariei și Poloniei. Papalitatea, care nu uitase tentativele anterioare de supunere a lumii ruse autorității sale, a urmărit să-și extindă influența cât mai departe în răsăritul Europei. Această viziune integratoare a fost limpede exprimată în scrisoarea din 1207 a papei Inocențiu III adresată ierarhiei seculare și ecleziastice din "Rutenia" (Rusia apuseană). Întemeiat pe faptul suprimării schismei în centrul ei, ocuparea Constantinopolului (1204), menținerea rupturii de Biserica apuseană în regiunile periferice ale lumii ortodoxe nu mai avea sens, credea el. Ca
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și ecleziastice din "Rutenia" (Rusia apuseană). Întemeiat pe faptul suprimării schismei în centrul ei, ocuparea Constantinopolului (1204), menținerea rupturii de Biserica apuseană în regiunile periferice ale lumii ortodoxe nu mai avea sens, credea el. Ca o consecință a acestui fapt, papa îi invita pe conducătorii lumii ruse să accepte supremația Romei și să se integreze în unitatea catolică-el făcea aluzie la soarta Constantinopolului pentru cei care ar persista în schismă. Demersul papal nu a avut rezultatul sperat, iar avansul catolicismului în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ca și succesele cruciatei, între 1211-1227, în aria de dominație cumană, la sud și est de Carpați, au dus, în noile condiții dramatice, la o apropiere de Roma printre cnejii ruși. Cu vădită satisfacție înregistra această tendință urmașul lui Inocențiu, papa Honoriu III, în scrisoarea de răspuns adresată, la începutul lui 1227, "tuturor regilor (cnejilor) Rusiei". Aceștia își exprimaseră dorința de a se lepăda de "erorile" derivate din aderența la Biserica răsăriteană ("schismatică"), pricina nenorocirilor abătute asupra lor prin invazia mongolă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
III, în scrisoarea de răspuns adresată, la începutul lui 1227, "tuturor regilor (cnejilor) Rusiei". Aceștia își exprimaseră dorința de a se lepăda de "erorile" derivate din aderența la Biserica răsăriteană ("schismatică"), pricina nenorocirilor abătute asupra lor prin invazia mongolă, considera papa. În 1231, se constată contacte între Roma și cnezatele Vladimir și Suzdal, pentru ca, în anii următori, să-și facă apariția și ierarhia ecleziastică latină în teritoriile ruse apusene, prin numirea de către papa Grigore IX a unui "episcop al Rusiei". Reușitele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
nenorocirilor abătute asupra lor prin invazia mongolă, considera papa. În 1231, se constată contacte între Roma și cnezatele Vladimir și Suzdal, pentru ca, în anii următori, să-și facă apariția și ierarhia ecleziastică latină în teritoriile ruse apusene, prin numirea de către papa Grigore IX a unui "episcop al Rusiei". Reușitele catolice în aria cumană și rusă, pătrunderea misionarilor dominicani până în regiunile Niprului și instalarea lor la Kiev, în 1229-1230, au purtat "avangărzile" misionare catolice până la marginea Europei, teritoriile dintre Volga și Ural
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ei religioasă și a o folosi împotriva islamului. Organizarea apărării Europei și explorarea lumii mongole s-au desfășurat în paralel, după 1241. O politică sistematică și coerentă pe plan european față de problema mongolă a fost elaborată de papalitate, operă a papei Inocențiu IV (1243-1254), problemă dezbătută și de conciliul Lyon I (1245). Măsurile de fortificare teritorială, preconizate de conciliu, ale forțelor catolice din Europa Centrală urmăreau organizarea unui baraj împotriva primejdiei mongole de la Marea Baltică până pe cursul inferior al Dunării. Sprijinindu-se
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în spațiul ruso-baltic. Cneazul rus Daniel al Haliciului a recunoscut primatul Romei, în 1247, dar Alexandru al Vladimirului nu l-a recunoscut, ba mai mult, a încheiat alianță cu mongolii. În schimb, a fost creștinat conducătorul lituanian Mendog-Mindaugas, răsplătit de papă cu o coroană regală, în 1251. Din nefericire, în anii următori, cnezatul Haliciului a încheiat o alianță cu Hoarda de Aur. Papalitatea, în paralel cu organizarea apărării antimongole, a inițiat o acțiune diplomatică în lumea mongolă, aflată în plină ofensivă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
păstrarea în uz a limbii cumane în Crimeea. În urma contactelor strânse cu cumanii și alte populații turce cucerite (horezmieni, uzi, bulgari), în decurs de un secol, mongolii aparținând Hoardei de Aur s-au turcizat.7 Misionarul franciscan Giovanni Carpini, trimisul papei la curtea marelui han, și-a început călătoria în 1245, venind din Polonia și Rusia apuseană și mărturisește că prima așezare aflată sub stăpânirea mongolă se situa pe Nipru, la sud de Kiev. Pe același râu s-a amenajat "hotarul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
vasalice.9 Invazia și așezarea mongolilor în răsăritul Europei au stopat, până spre sfârșitul secolului al XIII-lea, politica ofensivă a regatului Ungariei în teritoriile extra-carpatice. Regele Bela IV, temându-se de o nouă invazie, a inițiat demersuri diplomatice pe lângă papă și suveranii Apusului, pentru organizarea unei cruciade antimongole. În absența unui sprijin concret, regele a urmărit o apropiere de Rusia apuseană-Halici-Wolhynia, unde domnea atunci cneazul Daniil Romanovici. După 1245, s-a încheiat o înțelegere între cele două părți, întărită prin
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
au fost frecvente în preajma și pe teritoriile est-carpatice, în Moldova. Pentru a pătrunde în Transilvania și Ungaria sau în sudul Dunării, era inevitabil ca mongolii să străbată Moldova, provocând devastări și prădăciuni populației locale. Din corespondența regelui Bela IV cu papa reiese că mongolii ar fi pătruns în Ungaria, în 1247, 1254, 1261, 1263. De fapt este vorba despre distrugeri mai vechi ale campaniei lui Batu, doar în 1285, tătarii năvălesc "a doua oară" în regiunile ungare. Trebuie spus că pădurile
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
au provocat îngrijorare în Ungaria, dar temerile nu s-au adeverit, efectivele lor erau reduse, întrucât principalele forțe ale Hoardei de Aur erau angajate în luptele cu hulaguizii din Persia. Dar neliniștea în spațiul Europei centrale persista și, la fel de îngrijorat, papa Clement IV lansa, în 1265, apelul pentru organizarea unei cruciade împotriva mongolilor. Însă, în a doua jumătate a secolului al XIII-lea (1266-1299), la conducerea teritoriilor apusene ale Hoardei de Aur a ajuns Nogai, unul dintre cei mai capabili și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în 1320-1321, cronicarul arab Mufaddal specifică: "De la Porțile de Fier-Vidin (Dunăre) până la Horezm și Sudak, și de la Bulgar (ia) la marginile Constantinopolului stăpânește sultanul (hanul) Özbäg". Despre întinderea posesiunilor mongole o indicație indirectă este oferită și de o bulă a papei Ioan XXII (1316-1334) din 26 februarie 1318, unde se delimitează domeniul episcopului de Caffa, "în părțile tătărești" (ad partes Tartarorum): eparhia sa cuprinde teritoriile "de la Varna, în Bulgaria, până la Sarai, pe Volga, și de la marea Pontică până în țara rutenilor". Dominația
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
pentru devotamentul și serviciile sale. Așadar, încă din 1324, români maramureșeni luau parte la expedițiile extra-carpatice împotriva mongolilor.16 Conflictele militare ale regilor Ungariei cu mongolii devin tot mai frecvente în anii următori: în 1325, regele Carol Robert solicita sprijinul papei în luptele cu "neamurile necredincioase" din vecinătatea regatului, dar papa n-a dat nici un răspuns-prizonierii mongoli capturați de rege au fost trimiși în dar la Roma. În 1326, după cronica lui Petru Duisburg, regele Ungariei a nimicit o armată mongolă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
maramureșeni luau parte la expedițiile extra-carpatice împotriva mongolilor.16 Conflictele militare ale regilor Ungariei cu mongolii devin tot mai frecvente în anii următori: în 1325, regele Carol Robert solicita sprijinul papei în luptele cu "neamurile necredincioase" din vecinătatea regatului, dar papa n-a dat nici un răspuns-prizonierii mongoli capturați de rege au fost trimiși în dar la Roma. În 1326, după cronica lui Petru Duisburg, regele Ungariei a nimicit o armată mongolă care intrase și prădase țara, ar fi fost uciși 30
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
rege au fost trimiși în dar la Roma. În 1326, după cronica lui Petru Duisburg, regele Ungariei a nimicit o armată mongolă care intrase și prădase țara, ar fi fost uciși 30.000 de mongoli. Apoi, dintr-o scrisoare a papei Ioan XXII, din 5 august 1331, aflăm despre o expediție a oastei regatului împotriva mongolilor, considerată victorioasă. Se pare că la întoarcere, armatei regelui i s-a pregătit o cursă primejdioasă (V. Spinei se întreabă dacă nu este vorba aici
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de Aur, a celor din sudul Moldovei mai ales, faptul nu ar fi imposibil (V. Spinei). Interesată de progresele catolicismului, papalitatea a susținut activ, moral și material, politica est-carpatică a regilor angevini împotriva schismaticilor ruteni și români. Concret, în 1314, papa Clement V acorda iertarea păcatelor celor ce vor muri în luptele cu tătarii și schismaticii. La rândul său, papa Ioan XXII permitea, în 1332, regelui și oștenilor săi ca în vremea expedițiilor împotriva schismaticilor să nu respecte interdicțile alimentare în timpul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
catolicismului, papalitatea a susținut activ, moral și material, politica est-carpatică a regilor angevini împotriva schismaticilor ruteni și români. Concret, în 1314, papa Clement V acorda iertarea păcatelor celor ce vor muri în luptele cu tătarii și schismaticii. La rândul său, papa Ioan XXII permitea, în 1332, regelui și oștenilor săi ca în vremea expedițiilor împotriva schismaticilor să nu respecte interdicțile alimentare în timpul postului. Tot în 1332, papa ceda regelui Carol Robert, la solicitarea acestuia, o treime din veniturile Sf. Scaun din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
păcatelor celor ce vor muri în luptele cu tătarii și schismaticii. La rândul său, papa Ioan XXII permitea, în 1332, regelui și oștenilor săi ca în vremea expedițiilor împotriva schismaticilor să nu respecte interdicțile alimentare în timpul postului. Tot în 1332, papa ceda regelui Carol Robert, la solicitarea acestuia, o treime din veniturile Sf. Scaun din regatul Ungariei pe timp de trei ani, pentru luptele cu rutenii și alți schismatici și necredincioși. În același scop, papa se angaja să remită regelui a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
alimentare în timpul postului. Tot în 1332, papa ceda regelui Carol Robert, la solicitarea acestuia, o treime din veniturile Sf. Scaun din regatul Ungariei pe timp de trei ani, pentru luptele cu rutenii și alți schismatici și necredincioși. În același scop, papa se angaja să remită regelui a treia parte din dijmele ce i se cuveneau din regatul Ungariei pe timp de șase ani. În 1334, papa Ioan XXII proclama o cruciadă împotriva "schismaticilor, tătarilor și păgânilor" și, totodată, el oferea iertarea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de trei ani, pentru luptele cu rutenii și alți schismatici și necredincioși. În același scop, papa se angaja să remită regelui a treia parte din dijmele ce i se cuveneau din regatul Ungariei pe timp de șase ani. În 1334, papa Ioan XXII proclama o cruciadă împotriva "schismaticilor, tătarilor și păgânilor" și, totodată, el oferea iertarea păcatelor celor ce își vor jertfi viața în război, favoare repetată în 1339, la cererea regelui, de noul papă Benedict XII. În 1345, după atacarea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
timp de șase ani. În 1334, papa Ioan XXII proclama o cruciadă împotriva "schismaticilor, tătarilor și păgânilor" și, totodată, el oferea iertarea păcatelor celor ce își vor jertfi viața în război, favoare repetată în 1339, la cererea regelui, de noul papă Benedict XII. În 1345, după atacarea Poloniei de mongoli, același papă cerea organizarea unei cruciade și, totodată, el făcea demersuri diplomatice pe lângă hanul Özbäg de încetare a expediției în Polonia și Ungaria. Prin urmare, spre mijlocul secolului al XIV-lea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]