4,268 matches
-
Vino... Vino azi, sau mâine, apari de nicăieri, Totul va fi bine când trec negrele seri, Apari că o lumină, arată-mi-te-n zori Și-adu din nou cu tine, petale de fiori. Vino, înotând în Marea Cerului divină, Atunci când e brăzdata de raze de lumină. Apropie-te-ncet , găsește un motiv Și fă te rog din mine-o culoare-n ROGVAIV! Apari că o lumină, arată-mi-te-n zori, Găsește-mi frumusețea
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93430]
-
a stat mai mult timp atunci când i-a modelat mâinile. I-a făcut cele cinci degete de mărimi diferite ca să poată apuca orice obiect; i-a făcut o palmă în care să poată aduna boabe, sau apă din izvor sau petale de flori... A îmbrăcat palma cu piele catifelată ca să poată mângăia, să poată șterge lacrimi. I-a dat mâinii adieri de primăvară pentru a răcori fruntea arzândă a unui copil bolnav și pentru a alina dureri ce zvâcnesc sub tâmple
Povestiri din Casa Nordului by Maria Doina Leonte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91564_a_93001]
-
mulțumească lui Dumnezeu și să-i vorbească îngerașului ei. Inimă de înger Costeluș stătea culcat pe iarbă, pe spate, cu ochii mari, deschiși către cerul senin. Soarele se pregătea să apună și colora cerul în partea dinspre apus, ca niște petale de trandafiri oranj. Din partea cealaltă a zării apărură câțiva nori pufoși, ce păreau a fi din vată de zahăr ars. Unul din ei era colorat roz. Se mișca încet și își alungea forma. Semăna cu o pară. Lui Costeluș i
Povestiri din Casa Nordului by Maria Doina Leonte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91564_a_93001]
-
a stat mai mult timp atunci când i-a modelat mâinile. I-a făcut cele cinci degete de mărimi diferite ca să poată apuca orice obiect; i-a făcut o palmă în care să poată aduna boabe, sau apă din izvor sau petale de flori...A îmbrăcat palma cu piele catifelată ca să poată mângăia, să poată șterge lacrimi. I-a dat mâinii adieri de primăvară pentru a răcori fruntea arzândă a unui copil bolnav și pentru a alina dureri ce zvâcnesc sub tâmple
Povestiri din Casa Nordului by Maria Doina Leonte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91564_a_93001]
-
și V. Fetescu, aceasta e a treia apreciere favorabilă. Cred că va face față pretențiilor posibililor cititori și aștept în liniște ziua lansării. Pe la ora 22 ies în curte la masa de sub bolta de viță de vie, aprind lumina, presar petale de trandafiri de la prima treaptă până la intrarea în casă, deschid poarta și aproape imediat apare Mariana cu o mașină de la București. Pe cât pot îmi stăpânesc emoțiile... A trecut un an bun de la despărțire, dar în acest timp am continuat să
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
și scris de jurnalista Luminița Moldoveanu, autorul declara că nu regretă nimic din ceea ce a trăit și se poate socoti un om fericit: Un colț de rai într-o curte mică, străjuită de meri înfloriți, alintați de vântul care scutură petalele florilor peste lăcrămioarele sădite la rădăcinile lor. O casă frumoasă, modestă, dar aranjată cu gust, cu rafturi pline de cărți și reviste. Acesta este locul în care își duce viața în liniște, trăind din lumea amintirilor, profesorul Alexandru Mânăstireanu, un
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
I” și anume: ,,Unul e în toți tot astfel precum una e în toate...” Cartea domnului profesor dezvăluie dragostea statornică și dorul pentru fiica sa, Mariana, pe are o revede anual, totdeauna în luna august - când îi presează în cale petale de trandafiri (Cât romantism!) Amintește tulburător de plimbările ritualice făcute cu dânsa prin oraș și prin cimitir ,,Bârladul mutat sub cruci”. Captivant este și visul revelatoriu pe care l-a avut în care totul era spiritualizat, întărindu-i ideea de
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
spre stânga prin fața spitalului TBC și tot mai departe. Cu privirea înrourată, strivesc o lacrimă discret... să nu mă vadă Neta... Așa e despărțirea de cei prea dragi - sper ca în august viitor s-o reprimesc cu și mai multe petale de trandafiri pe care să i le presar în cale, iar ea să calce ca o regină a sufletului meu - cu bucuria în suflet că stâlpul casei - adică eu, mai sunt în măsură s-o primesc așa cum se cuvine și
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
nopții am dormit cu unele pauze de somn. Ieri dimineață am trimis pe fina Doina de mi-a adus flori proaspete din piață. Câte un frumos buchet pentru fiecare musafiră. Cum în grădină mai aveam încă trandafiri înfloriți, am adunat petalele lor și le-am presărat în calea musafirelor, de la prima treaptă până în pragul casei, așa cum făcusem la începutul lui august la venirea Marianei. Cum aveam destule crizanteme, am adăugat și crizanteme albe, mov și aurii. Dacă d-na Pândaru a
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
la timpul lui, de a înverzi. - Să mă urască dar să se teamă de mine - Privesc înapoi la stârvurile zilelor mele, dar din grădina amintirilor, din când în când, înfloresc trandafiri de diferite culori, iar deasupra tuturor sunt cei cu petalele negre ca timpul trecut, deși bătrânețea face pat pentru mine, pat în care din ce în ce mai des mă odihnesc, însă, de fapt, stau la sfat cu moartea... Au fost câteva spicuiri din această carte și de învățătură... Sau în această a ei
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93063]
-
alți fluturi în zbor - pierduți printre-aceiași tei se țin de mână plimbări tot mai lungi printre cireși în floare - bătrâni, de mână priviri materne - în fiecare mugur o nouă viață vrăbii ciugulind - repetiții timide la muzicuță hoinăreală-n parc - căile petalelor nebănuite drum prin Voroneț - de jur împrejur cerul tot mai albastru țarcul fără miel - cântecul învierii printre morminte sfârșit de mai - tot mai puține cireșe ispitind grauri
Note de prim?var? by Cristina Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83679_a_85004]
-
ea alegea garoafa asta minunată și-i Întindea din nou foarfeca și tot așa pînă umplea cu gîndul vasul de pe pian și amîndoi se Îndreptau spre cișmeaua din micul patio de lîngă bucătărie. Acolo Susan supraveghea spălarea florilor, arătîndu-i majordomului-casier petalele care erau de prisos, „pe astea le putem suprima“, spunea, de exemplu și-i Întindea foarfeca, avînd grijă Întotdeauna s-o ia Înapoi, fiindcă avea mare nevoie de ea la tăiatul florilor data viitoare. „Divin!“ exclama Susan, contemplînd vasul plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cuvintele acelea atît de deșuchiate și-și urmă drumul spre etajul Întîi. Carlos Însă se opri să privească acest boboc de fată, calcula În gînd cam cîți ani să aibă, spunîndu-și că peste vreo doi ani o să-și desfacă toate petalele, dar floarea Își ascunse fața cînd Îl văzu, se Întoarse cu spatele la fereastră și amuți. Carlos o dădu dracului și-și ridică ochii spre etaj. De acolo putea să-l urmărească pe Julius. — Îți mulțumesc, Îți mulțumesc. La vîrsta mea, băiețel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Fai mosul cântec care o imortali zează se născu după vreo jumătate de an de trai zi și noapte-mpre ună, și are versuri cum nu se mai scriseseră pe malul Dâmboviței: Când apari, señorita, în parc pe-nserat Cu, în juru-ți, petale de crin, Ai în ochi patimi dulci și luciri de păcat Și ai trupul de șarpe felin. Gura ta e-un poem de nebune dorinți, Sânii tăi un tezaur sublim. Ești un demon din vis care tulburi și minți Dar
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
necazurile și bucuriile noastre, cu inevitabilii noștri prieteni și neprieteni. Cornel ăsta e cam sceptic. Și, puțin cinic. Și, poate ... multe altele la un loc. Mă gândesc însă că s-ar putea ca bunul meu prieten să fie imaculat ca petala unei flori, dar, din când în când, îi cam place să braveze. În fond, și a face pe teribilul e o artă. Iar el stăpânește bine această artă. Poate că da... De fapt, dacă-mi aduc bine aminte, îi plăcea
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
și nu m-aș, parcă, duce de la tine. Simt încăierarea roiului în stup; ideile-n trup își scânteie zarea. Mă visez pe unde țărmu-i auriu; bucurii rotunde nici eu nu mai știu... 96 iată niște ciuture - n pragul primăverii; de petale merii încep să se scuture. E sfârșit de Mai și de anotimp pe-o gură de Rai mă simt ca pe-Olimp. Stau lângă cișmele ca într-o răscruce - nghesuit de iele, m-aș și nu m-aș duce. 1965
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
am zărit deodată imaginea luminoasă a chipului vesel, delicat și trandafiriu al iubitei mele. Iar imaginea acestui chip unic parcă dădea glas bucuriei, parcă dădea siguranță forței și fericirii ce o trăiam, parcă aduna În conturul său minuscul, ca Între petalele unei flori, toată măreția, strălucirea și varietatea vieții și a străzii, pînă ce s-a deșteptat În mine un sentiment atît de puternic de Încredere și de izbîndă, Încît am crezut că pot să beau și să mănînc orașul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
înseamnă că lor le pasă de tot ce ni se întâmplă nouă, tuturor. Asta înseamnă că arborii sunt ființe vii. Primăvara, Ana își pune cireșe la urechi, vara poartă pe cap o pălărie albă, un fel de floare cu multe petale. Rochia ei e albă, pălăria e albă - albul arată că Ana e prietenă cu toate culorile, le primește și le trimite, bucuroasă, în lume, că e sinceră, cinstită, că nu minte, că iubește Dreptatea și Adevărul. Ana e o jurnalistă
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
la o mulțime de oameni de securitate îmbrăcați în negru și zise: — Ce fac ăștia aici? — Stau afară pentru ca petrecerea să fie mai puțin ciudată. Deși aproape goală, galeria vibra de muzică relaxantă, ritmată. Pe cerul înnoptat de dincolo de fereastră, petalele unor crizanteme uriașe cu vîrful înmuiat în roz se desfăceau din corolele aurii împrăștiate printre stele și coborau spre stadionul inundat de lumină, în care figuri minuscule se înghesuiau pe terase și se adunau pe cele două ringurile de dans
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pe care o trăise. Întregul corp îi era năclăit de sudoare. "Mi-e frică ― gândi el. Mi-e groaznic de frică. Înnebunesc de frică". Frica probabil ia naștere de undeva în profunzimile coloidale ale trupului. O floare când își închide petalele noaptea, își mărturisește teama de întuneric, dar ea nu are un sistem nervos capabil să transmită impulsuri și nici talamus care să le primească și să traducă mesajul lor electric sub formă de emoții. Ființa umană este o structură fizico-chimică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
amenajată într-o scobitură de circa șase metri în trunchi. O simplă zgârietură în raport cu masa enormă a acestuia. Dar era arhisuficientă pentru o minigrădină de basm, plină de tufișuri înflorite alcătuind un amalgam de culori feerice. Florile gigantice își înfoiau petalele atât de intens colorate încât păreau luminoase. În mod sigur Venus era un paradis pentru botaniști. Dar frumusețea grădinii nu-l reținu prea mult. Neliniștit, reveni în apartament. Ce să facă până la întoarcerea lui Crang? În living, se uită prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
au plictisit, îmi era frig, i-am spus fetei aceleia să vină cu mine să facem dragoste și ea a venit. 14. Înșiruind aceste mici ticăloșii existente în mai toate viețile adolescenților, vorbesc, de fapt, despre un pat așternut cu petale de crini până la care drumul duce printre reziduuri mucede și excremente; poate că rostul lor e să atenueze până la suportabil niște dogoritoare raze lăuntrice, poate că vorbăria mea alimentează forța presimțită a tăcerii fiecăruia, dezvăluind, pe invers, partea cealaltă, în
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
pe care o trăise. Întregul corp îi era năclăit de sudoare. "Mi-e frică ― gândi el. Mi-e groaznic de frică. Înnebunesc de frică". Frica probabil ia naștere de undeva în profunzimile coloidale ale trupului. O floare când își închide petalele noaptea, își mărturisește teama de întuneric, dar ea nu are un sistem nervos capabil să transmită impulsuri și nici talamus care să le primească și să traducă mesajul lor electric sub formă de emoții. Ființa umană este o structură fizico-chimică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
amenajată într-o scobitură de circa șase metri în trunchi. O simplă zgârietură în raport cu masa enormă a acestuia. Dar era arhisuficientă pentru o minigrădină de basm, plină de tufișuri înflorite alcătuind un amalgam de culori feerice. Florile gigantice își înfoiau petalele atât de intens colorate încât păreau luminoase. În mod sigur Venus era un paradis pentru botaniști. Dar frumusețea grădinii nu-l reținu prea mult. Neliniștit, reveni în apartament. Ce să facă până la întoarcerea lui Crang? În living, se uită prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
era prima dată că prăpădea ceva ce i se încredințase și-i era foarte rușine. Se și vedea dat afară și rămas pe drumuri, cea dintâi regulă la comisionari era să nu pierzi nimic, să nu strici nimic. Nici măcar o petală, spunea patronul, deși la unele buchete de trandafiri era aproape cu neputință. Se gândi la mama lui, care iarna găsea mai greu de lucru, iar când avea crize n o mai voia nimeni. Iar groaza lui era să nu ajungă
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]