3,541 matches
-
G.St.APK, I.HA, Geheimer Rât, Rep. 11, Auswärtige Bezieungen, No 275d, Türkei, fasc. 82, f. 202-206). comunicate de "amicii" lor, francezii. În schimb, aceștia au început să-și împartă cu austriecii poziții strategice din Mediterana Apuseana, însușindu-și posesiunile continentale și maritime ale Veneției. În acel context, o îngrijorare majoră provoca otomanilor ocuparea de către austrieci a Istriei și a Dalmației, precum și nouă vecinătate cu francezii care își adjudecaseră Insulele Ioniene 115. În acest din urmă caz, si pentru că Poartă se
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
ce mod ar fi reacționat Prusia, în cazul în care presupunerile lor s-ar fi adeverit. În orice caz, Poartă speră că atât timp cât persistau divergențele franco-austriece, privind problema compensațiilor ce trebuiau să le primească principii germani, ca urmare a pierderii posesiunilor din stanga Rinului, în favoarea Franței, conform tratatului de la Campoformio, există posibilitatea reizbucnirii războiului franco-austriac. Ca urmare, Poartă solicită regelui Friedrich Wilhelm al III-lea de "fit traîner en longueur leș négociations de Rastadt pour que tânt que la paix ne seroit
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
Austria la Campoformio, la 17 octombrie 1797, care a marcat o nouă lovitură dată Coaliției antifranceze, de vreme ce Austria a abandonat-o, semnând pacea separată cu Franța, a deschis acesteia din urmă drumul către Mediterana Orientala. Deoarece, ea a anexat fostele posesiuni ale Veneției din zonă, în primul rând Insulele Ioniene, puncte strategice de maximă importanță, devenind, astfel, vecina nemijlocita a imperiului Otoman. Deși Napoleon Bonaparte entre eux et leș François, le danger de tânt des possessions maritimes, celuimême de Constantinople puisque leș
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
din 9 ianuarie 1799, cât și toate celelalte acte bilaterale incluse în acestă, deci, inclusiv Convenția din anul 1784, prin care Poartă Otomană recunoștea anexarea de către Rusia a Crimeii (art. 2). Ca urmare, cele două părți își garantau reciproc toate posesiunile pe care le aveau la acea dată. Pentru Imperiul Otoman această însemna că Rusia nu intenționa să accepte anexarea de către Franța a Egiptului, ceea ce 135 Cf., Stanford Shaw, op. cît., p. 267-268. 136 "With the job of reviving the empire
[Corola-publishinghouse/Science/1555_a_2853]
-
și cavaleri prin confiscarea bunurilor, poruncind mai apoi să fie uciși și aceștia; a privat de bunurile lor și pe unii cezarieni, ofițeri aparținând procuratorului din Cezareea care țineau administrarea provinciei și i-a pus la munci ca prizonieri, în posesiunile imperiale. Valerian i-a persecutat pe creștini mai ales din motive fiscale, pentru a îmbogăți visteriile sărace ale statului, dar și aici a voit să-l imite încă o dată pe Decius. Trebuie să ținem cont de faptul că, aproprierea de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
fi "normal""731. Prin urmare, orice provocare la adresa sa devine anormală și irațională, de unde rezultă un adevărat "stigmat" ce planează asupra agenților schimbării, chiar dacă aceștia acționează în contextul limitelor "ordinii puterii"732. Puterea, prin urmare, nu poate fi calificată drept "posesiune sau conținut"733, ci, pur și simplu, ea reprezintă "o parte integrală a relațiilor sociale"734. Mai mult, puterea "se exprimă anonim, în modalități neintenționate, la un nivel "profund", putând avea origini în izolarea propriului nostru trecut"735. Prin urmare
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
determinăm ceea ce credem, ce cunoaștem și ce considerăm adevărat"786. Astfel, apreciază McKerrow, retorica critică se fundamentează pe cunoașterea doxastică, care ne permite să eludăm starea sa de adevăr, concentrându-ne, în schimb, asupra modalităților în care "simbolurile ajung în posesiunea puterii ce "fac" acestea în societate, iar nu ce "sunt""787. În ce privește cel de al patrulea principiu al retoricii critice, McKerrow propune: "Numirea reprezintă actul simbolic central al unei retorici nominaliste"788. Criticul explică: schimbarea contextului determină modificarea "înțelesurilor inerente
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
reprezentările Păcatului originar. În majoritatea cazurilor, copacul este așezat pe verticala centrală ca o barieră hotărâtoare între femeia seducătoare și bărbatul sedus. Dar, de exemplu, în compoziția lui Tintoretto (figura 84), Eva se ține strâns de trunchi ca de o posesiune și se întinde dincolo de el, astfel încât mărul, corpul delict, figurează în centrul compozițional ca microtemă a poveștii. În mod similar, Manet, în gravura sa Rendez-vous-ul pisicilor (figura 85), a separat prin coșul din centru pe pur tătorul întunecimii de acela
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
o experiență morală pură. Starea de fericire se raportează la valorile morale supreme ale Binelui suveran. Ea este, În plan moral, opusul nenorocirii, iar din punct de vedere simbolic, starea de fericire este considerată un dar divin, o stare de posesiune divină, spre deosebire de starea de posesiune demoniacă pe care o dă răul. Starea de fericire este o stare de satisfacție totală, absolută. Ea se deosebește de bucurie, care are un caracter accidental, și este trecătoare. Fericirea se produce atunci când natura umană
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
de fericire se raportează la valorile morale supreme ale Binelui suveran. Ea este, În plan moral, opusul nenorocirii, iar din punct de vedere simbolic, starea de fericire este considerată un dar divin, o stare de posesiune divină, spre deosebire de starea de posesiune demoniacă pe care o dă răul. Starea de fericire este o stare de satisfacție totală, absolută. Ea se deosebește de bucurie, care are un caracter accidental, și este trecătoare. Fericirea se produce atunci când natura umană și-a atins idealul suprem
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
profundă a persoanei. Primul care a pus problema fericirii ca stare morală, ca experiență sufletească interioară, a fost Socrate. Prezența interioară a daimonului a comparat-o cu un semn divin cu o prezență a unui zeu interior, adică tocmai acea posesiune divină despre care vorbeam mai sus. Socrate spunea adesea interlocutorilor săi: „În mine vorbește ceva divin, un zeu”. A fi fericit Înseamnă a nu fi singur. A te deschide și a primi În interiorul ființei tale ceva care te Îmbogățește, care
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
reprezentat prin dansuri cu ritmuri stereotipe, dezordonate sau sincronizate, agitație colectivă de tipul unor stări de transă generală, care imită sau chiar reproduc conduite care mimează violența. Ca exemple pot fi amintite bacanalele sau serbările dionisiace din Antichitatea clasică elenă, posesiunile demonice din Europa medievală, precum și megafestivalurile de muzică modernă (Pop, Rock etc.Ă din zilele noastre ș.a. Bucuria și starea de beatitudine, de fericire sufletească și moral spirituală are, la rândul ei, ritualuri de manifestare speciale. Acestea urmăresc depășirea limitelor
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
de vedere al filosofiei existențialiste, Eu rămân o simplă relație existentă exclusiv În planul exterior. După J.P. Sartre, această relație este reprezentată prin trei categorii de nevoi, și anume: aă Într-o formă posesivă, prin „a-fi-cu-și-pentru-celălalt”, ceea ce semnifică a accepta posesiunea celuilalt. Prin aceasta, fiecare acționează asupra libertății celuilalt. „A-fi-Împreună” Înseamnă fie a-l domina pe celălalt, fie a-i ceda. bă Prin indiferență, situație care face inseparabilă relația de „a-fi-cu-și-pentru-celălalt”. Mă simt izolat, marginalizat, alienat, condamnat la indiferență și singurătate
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
cazul iubirii, corpul persoanei are o participare directă, deosebit de importantă. Această participare trupească este marcată de relația copilși mamă, În cazul iubirii materne, și de relația trupească dintre partenerii cuplului marital, În cazul iubirii dintre aceștia. Dar iubirea este și posesiune. Prin iubire, eu sunt al tău, iar tu ești al meu. Este o relație formală Închisă Între doi parteneri, În care fiecare se dăruiește celuilalt, acceptă să-și aparțină unul altuia și luptă Împreună pentru a menține, pentru a nu
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
sau situații privilegiate din partea unei persoane, lovind În interesele celeilalte. Elementul de referință este deci factorul de conflict, de discordie, cel care-i separă și-i transformă În persoane aflate În conflict pe cei doi. Deși aparent neutră, dorința de posesiune sau de dominare a elementului de referință face ca cei doi să devină adversari. În aceste circumstanțe, elementul de referință va exercita aceleași tentații pentru ambii parteneri de dispută. Ei vor proiecta propriile lor dorințe asupra acestuia, luptându-se pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
de neînțeles, periculoase și imprevizibile. Spre deosebire de celelalte stări anormale de a fi ale persoanei umane, nebunia nu a putut fi raportată la o cauză concretă, În majoritatea formelor ei de manifestare, motiv pentru care a fost considerată o stare de posesiune demoniacă, iar actele nebunului ca fiind determinate de o pierdere a valorilor umane ale persoanei, idei care, În context cultural, moral-religios, filosofic sau medical, s-au organizat În jurul acestui arhetip central al ființei impure care se abate de la condiția normalului
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
În centrul ei vinovăția tragică, complexul de culpabilitate. Tot În seria nebuniei culturale se Înscriu nebunia eroică, ilustrată de nebunia lui Ahile, și nebunia abandonului, reprezentată de sinuciderea Didonei. O formă intermediară, Între nebunia culturală și nebunia psihomorală, o reprezintă posesiunea demoniacă. Aceasta din urmă este legată de impresia de penetrație interioară și de posedare a individului de către diavol. Ea este un delir care apare ca o prelungire și o prelucrare tematică a unei convingeri mistico-magice. Aspectele mai sus prezentate se
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
posedare a individului de către diavol. Ea este un delir care apare ca o prelungire și o prelucrare tematică a unei convingeri mistico-magice. Aspectele mai sus prezentate se raportează la anumite modalități de prezentare și explicare a suferinței psihice. În cazul posesiunii demoniace, asistăm la o bizară personificare a nebuniei, considerată ca ceva străin, care este interiorizat de către persoana umană Împotriva voinței sale. În concluzie, se poate spune că nebunia oferă un cadru larg de aspecte ale umanului, dintre care se diferențiază
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
o aplică unor oameni, după criterii luate din medicină (A. Szasz, D. Cooper, A. Laingă. Desigur că această răsturnare a problemei nu a putut rezista. Nebunia există și va continua să existe. Fie că ea este culturală, extaz mistic sau posesiune demoniacă, tulburare psihomorală sau boală psihică, nebunia nu poate fi negată și nici eliminată. Nebunia nu poate fi exclusă din sfera umanului pentru că, În mod paradoxal, așa cum rezultă din psihologia morală, ea are o funcție foarte importantă În existența persoanei
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
programul normal de muncă, fiind motivați nu de răsplată, ci de amenințarea cu pedepsele corporale.[...Ă În unele instituții există un fel de sclavie, timpul individului fiind întru totul la dispoziția personalului; în astfel de locuri, sentimentul eului și sentimentul posesiunii pot ajunge să sufere o înstrăinare față de capacitatea de muncă a instituționalizatului.” (Goffman, 2005, p. 21). De altfel, plecând de la ideea că munca reprezintă un caracter esențial al administrării birocratice a grupurilor mari de persoane, Goffman consideră că „...există o
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
unei posibile perechi. Ce căuta el în „iubire”? înaintea tandreții - voluptatea, deși resimțea și lipsa celei dintîi. în intimitate („Mai spune s-aducă și ceaiul,/ Și vino și tu mai aproape...”) avea ca arrière pensée ideea de seducție și de posesiune. Apropierea îl face îndrăzneț și impetuos. O frază din romanul său antum e elocventă în acest sens: „[Sensitif și Marieta] se găsiseră atît de apropiați, încît el [care abia descinsese în casa ei - n. m.] o plimbă de talie pînă
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
în Amintirile sale: "Am observat că dacă-i venea vreo idee, vreo inspirațiune, atuncea el, oriunde s-ar fi aflat, căuta un petic de hîrtie și scria ou creionul poezia. Astfel, frumoasa poezie Kamadeva, a cărei ciornă se află în posesiunea mea, este scrisă cu creion, pe o foiță de hîrtie, ruptă dintr-un caiet de adnotațiuni. Și multe alte poezii tot astfel sunt scrise. O particularitate a lui Eminescu era că nu spunea nimănui ce scrie, iar dacă scrisese ceva
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
depozitari, pe avocații Neculai Sofian din Botoșani și Grigorovici din Iași. Dar George Buzescu a pretins că el are un testament cu care moșul său, Hristea Marinovici l-a lăsat moștenitor pe toată averea și a cerut punerea sa în posesiune, iar toți ceilalți n-au recunoscut scrierea și semnătură defunctului Hristea Marinovici. Față cu legea, Tribunalul a ajurnat (= a amînat) procesul, pentru a se face expertizele grafologice 272. Întrucît în asemenea operațiuni se cereau de rigoare 5 termene, care s-
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
religioase, care-i conferă persoanei în cauză argumente de autoacuzare pentru greșeli exagerat considere ca iremediabile, comise pe parcursul vieții. La astfel de mistici depresivi, delirul „autoacuzator melancolic” poate evolua pînă la stadiul de „demonomaniac”, când se dezvoltă un delir de „posesiune demonomaniacă” (respectiv convingerea că-l poartă pe Diavol în corpul lor). În cazul însă al misticului euforic și cu idei megalomanice, halucinațiile vizuale și auditive pe care el le dezvoltă adesea, sunt interpretate ca având o origine supranaturală, divină, ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
în cazul multor regimuri sunt diverse și pot ajunge până la destrămarea corpului politic. Așa-numitul "sfârșit al imperiilor" este în realitate un exemplu de societăți plurale care nu mai puteau fi ținute la un loc. În Austro-Ungaria dinaintea Primului Război Mondial, în posesiunile coloniale ale țărilor europene după al Doilea Război Mondial, sau în Uniunea Sovietică și Iugoslavia la sfârșitul anilor '80, impactul grupurilor, în special al celor etnice, dar și al celor religioase și chiar tribale, a fost mai puternic decât sprijinul
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]