3,510 matches
-
suzeran atât al Aversei cât și al Gaetei, a intervenit de partea lui Asclettin și l-a înfrânt pe Atenulf în luptă, luându-l prizonier. Totuși, în paralel cu aceste evoluții, Pandulf de Capua, aliatul natural al lui Atenulf, asalta posesiunile abației de la Montecassino împreună cu Lando. Acesta din urmă l-a capturat pe abatele Richer și, în schimbul eliberării abatelui, a obținut eliberarea lui Atenulf și recunoașterea stăpânirii acestuia asupra Gaetei. În toamna anului 1058, fiul mai mare al lui Atenulf, care
Atenulf I de Gaeta () [Corola-website/Science/324566_a_325895]
-
mare al lui Atenulf, care se logodise cu o fiică a normandului Richard I de Capua, a murit. Richard a solicitat totuși obținerea "morgengab" (dotei). Ducele a refuzat și, ca urmare, Richard a asediat și a cucerit Aquino, una dintre posesiunile rămase Gaetei. Desiderius de Benevento (viitorul papă Victor al II-lea), noul abate de Montecassino, l-a convins pe Richard să preia doar 400 de "solidi" de la duce. Atenulf I a murit în 1062 și a fost succedat de către cel
Atenulf I de Gaeta () [Corola-website/Science/324566_a_325895]
-
fiind că după ce Guillaume de Talou s-a predat, el s-ar fi refugiat la curtea sa din Boulonnais. Anii următori au fost martorii consolidării poziției dușmanilor lui Eustațiu. Astfel, contele Balduin al V-lea de Flandra și-a întărit posesiunea asupra teritoriilor pe care le anexase înrăsărit. În 1060, el a devenit tutore al nepotului său, regele Filip I al Franței. În schimb, fiul vitreg al lui Eustațiu, Gauthier de Mantes a eșuat în tentativa de a prelua comitatul de
Eustațiu al II-lea de Boulogne () [Corola-website/Science/324563_a_325892]
-
a acordat Melfi ca feudă. În 1044, împreună cu Guillaume Braț de Fier, Guaimar a început cucerirea Calabriei de la bizantini, ocazie cu care a construit un puternic castel la Squillace. În anii ulteriori, Guaimar a întâmpinat dificultăți în a-și menține posesiunile, fiind confruntat atât cu împăratul german cât și cu normanzii. Rainulf Drengot, care încă deținea Aversa, a murit în 1045, iar comitatul său a trecut, în pofida tuturor protestelor lui Guaimar, nepotului său Asclettin. În același an, Guaimar s-a opus
Guaimar al IV-lea de Salerno () [Corola-website/Science/324570_a_325899]
-
Salerno, cu ajutorul surorii sale, Gaitelgrima, care devenise cea de a doua soție a principelui Guaimar al II-lea de Salerno. Aici, Landulf a primit titlul de "gastald" de Conza, în vreme ce fiii săi (Landenulf, Landulf, Indulf și Guaimar) au primit diferite posesiuni în regiunea Salerno. "Chronicon Salernitanum", care constituie cea mai importantă sursă pentru viața lui Landulf, nominalizează regiunile Marsi, Sarno și Lauro ca fiind preluate de Guaimar, Indulf și respectiv Landenulf, fără să numească posesiunea primită de Landulf. Cu sprijinul aliaților
Landulf de Conza () [Corola-website/Science/324591_a_325920]
-
Indulf și Guaimar) au primit diferite posesiuni în regiunea Salerno. "Chronicon Salernitanum", care constituie cea mai importantă sursă pentru viața lui Landulf, nominalizează regiunile Marsi, Sarno și Lauro ca fiind preluate de Guaimar, Indulf și respectiv Landenulf, fără să numească posesiunea primită de Landulf. Cu sprijinul aliaților săi, Marin al II-lea de Neapole și Manso I (duce de Amalfi, Landulf și fiii săi rămași în viață (Landenulf a murit în 971), a preluat în anul 974 puterea în Salerno după
Landulf de Conza () [Corola-website/Science/324591_a_325920]
-
mai târziu Ludovic se va referi într-o scrisoare la "comportamentul insultător" al comandantului bizantin. La fel de posibil este însă ca flota bizantină să fi ajuns prea târziu, către toamnă. În 870, musulmanii din Bari și-au mărit consistența raidurilor asupra posesiunilor creștine din Italia, ajungând chiar până la a jefui peninsula Gargano, inclusiv sanctuaul de la Sant'Angelo. Împăratul Ludovic a organizat riposta, avansând cu trupele adânc în Apulia și Calabria, însă evitând să intre în principalele centre populate ca Bari sau Taranto
Emiratul de Bari () [Corola-website/Science/324605_a_325934]
-
argentinian să creeze Comandamentul Politic și Militar al Insulelor Malvine, cu sediul în această așezare, în administrarea căruia se afla toată zona de până la Capul Horn. Comandant a fost numit Luis Vernet. Dorința nestăvilită a guvernului britanic de a avea posesiuni în America de Sud, a condus la două încercări de invazie militară a Buenos Aires-ului, în 1806 și 1807, invazii respinse de apărătorii orașului. Concomitent, s-a încercat să se dea o față legală pretențiilor expansioniste britanice, astfel că în 10 noiembrie
Războiul Malvinelor () [Corola-website/Science/324544_a_325873]
-
scurtă durată. Fiul său, Landulf al II-lea, a căutat să închege alianțe împotriva Principatului de Salerno, însă a eșuat în tentativa de a-l răsturna pe principele Gisulf I. Ca și tatăl său, Landulf al II-lea a atacat posesiunile bizantine, însă a sfârșit prin a fi înfrânt și nevoit să se supună suzeranității nominale a Bizanțului. Sub fiii lui Landulf al II-lea, uniunea dintre Capua și Benevento s-a rupt și, deși cele două formațiuni au rămas legate
Principatul de Capua () [Corola-website/Science/324612_a_325941]
-
Ioan al V-lea de Gaeta. Temperamentul său l-a implicat în curând într-un război cu principele Guaimar al IV-lea de Salerno, care a reușit să obțină de la împăratul occidental depunerea lui Pandulf, după care i-a preluat posesiunile. În pofida importanței strategice a Capuei în regiune, orașul a decăzut sub succesorii lui Pandulf al IV-lea, până când a fost preluată de către normanzi aliați ai lui Guaimar de Salerno. În 1058, la un an de la moartea slabului succesor al lui
Principatul de Capua () [Corola-website/Science/324612_a_325941]
-
978. El a reușit de asemenea să transforme Benevento într-o arhidioceză, în 969. Înainte de a muri (martie 981), el a obținut de la împăratul Otto I cel Mare și titlul de duce de Spoleto. Cu toate acestea, el a împărțit posesiunile între fiii săi: Landulf al IV-lea a obținut Benevento și Capua, iar Pandulf a primit Salerno. La puțină vreme după aceea, Benevento a suferit o nouă lovitură atunci când Pandulf al II-lea, nepotul lui Pandulf "Cap de Fier", s-
Ducatul de Benevento () [Corola-website/Science/324618_a_325947]
-
fiilor, în scopul de a stabiliza succesiunea. Fiul său, Guaimar al III-lea, a fost nevoit să suporte atacurile sarazinilor, însă a fost ajutat de către mercenarii normanzi. De asemenea, de-a lungul întregii sale domnii, Guaimar s-a îndreptat împotriva posesiunilor bizantine și a acordat sprijin răsculaților longobarzi din acestea, conduși de Melus din Bari. De asemenea, l-a ajutat pe vecinul său Pandulf al IV-lea de Capua, în pofida nepopularității acestuia. Sub Guaimar al III-lea, "Schola Medica Salernitana" a
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
tatăl său, drept pentru care poate fi considerat ca unul dintre principalii responsabili pentru ridicarea familiei normande Hauteville în sudul Italiei. Spre deosebire de tatăl său, Guaimar al IV-lea s-a opus lui Pandulf de Capua și a reușit să atașeze posesiunile acestuia din urmă Principatului de Salerno, pentru prima dată după perioada lui Pandulf Cap de Fier. În 1038, el a solicitat arbitrajul celor doi împărați, cel occidental și cel bizantin, pentru rezolvarea situației create de Pandulf de Capua, însă doar
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
ultimul principe al său a utilizat ineficient această bogăție și în final, în 1077 a pierdut propria capitală și, odată cu ea, principatul în favoarea lui Guiscard. Odată cu înfrângerea lui Gisulf, Salerno a încetat să mai fie capitala unui principat extins, iar posesiunile sale cândva atât de vaste au fost în întregime integrate ducatului de Apulia și Calabria al dinastiei Hauteville. Salerno a continuat să fie cel mai important oraș din Italia sudică până la sfârșitul dominației familiei Hauteville, în 1194.
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
sârbi, bulgari, valahi și bizantini erau practic independenți. Triburile albaneze erau în plin proces de unificare într-un singur stat, iar Bosnia și Moldova erau complet independente. Ungaria continua să aibă mari ambiții în Balcani, iar Republica Veneția deținea numeroase posesiuni pe țarmul Adriaticii. Până la moartea lui Baiazid I, controlul otoman asupra Balcanilor părea o certitudine, dar stăpânirea turcilor în regiune era pusă la îndoială în 1413. Mahomed s-a bazat în principal pe diplomație și mai puțin pe forța militară
Propășirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324647_a_325976]
-
păstreze controlul asupra întregului teritoriu moștenit de la părintele său și a fost obligat să accepte importante cedări teritoriale. Când Ivan a refuzat să mai plătească tributul, Mahomed a organizat în 1477 - 1479 o acțiune militară amplă împotriva Albaniei, Muntenegrului și posesiunilor veneține. Mahomed a ocupat în scurtă vreme aproape tot Muntenegrul. Cuceririle lui Mahomed în Balcanii apuseni i-a obligat pe venețieni, care-și vedeau ameninate posesiunile de pe țărmul răsăritean al Adriaticii. Venețienii s-au aliat cu albanezii și ungurii în
Propășirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324647_a_325976]
-
Mahomed a organizat în 1477 - 1479 o acțiune militară amplă împotriva Albaniei, Muntenegrului și posesiunilor veneține. Mahomed a ocupat în scurtă vreme aproape tot Muntenegrul. Cuceririle lui Mahomed în Balcanii apuseni i-a obligat pe venețieni, care-și vedeau ameninate posesiunile de pe țărmul răsăritean al Adriaticii. Venețienii s-au aliat cu albanezii și ungurii în 1465. În timpul războiului, care a durat până în 1479, venețienii au cucerit controlul asupra unor insule din Marea Egee, dar au fost supuși unor raiduri devastatoare a otomanilor
Propășirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324647_a_325976]
-
țărmul răsăritean al Adriaticii. Venețienii s-au aliat cu albanezii și ungurii în 1465. În timpul războiului, care a durat până în 1479, venețienii au cucerit controlul asupra unor insule din Marea Egee, dar au fost supuși unor raiduri devastatoare a otomanilor împotriva posesiunilor din nord-estul Italiei. Skanderbeg a continuat lupta până la moarte, în 1468. După moartea lui, Albania a fost cucerită complet de Mahomed. Ungaria a continuat să lupte împotriva otomanilor. Ei au apărat pentru a doua oară Belgradul în 1464. Matei Corvinul
Propășirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324647_a_325976]
-
Cu acea ocazie, Matilda ar fi cedat cunoscutul Ponte della Maddalena, situat în locul în care Via Francigena se intersectează cu râul Serchio, la Borgo a Mozzano. În 1081, Matilda a suferit și alte pierderi, iar Henric a deposedat-o de posesiunile din Italia în mod formal în luna iulie. Cu toate acestea, ea a rămas în tabăra papei Grigore, ca principal agent al acestuia de comunicare cu nordul Europei, deși suveranul pontif pierduse controlul asupra Romei și fusese blocat în castelul
Matilda de Toscana () [Corola-website/Science/324696_a_326025]
-
final însă, s-a văzut nevoit să îl trimită pe cel de al doilea fiu al său, Landulf "cel Roșu", la Constantinopol ca ostatec. În 923 sau 926, prin înțelegere cu Guaimar de Salerno, au pornit în comun la atacarea posesiunilor bizantine, Landulf urmând să ocupe Apulia, iar Guaimar acționând în Campania. Landulf a avut succese pe toată linia, însă Guaimar nu a fost la fel de norocos. În 929, împreună cu fratele său Atenulf al II-lea, cu Guaimar al II-lea și
Landulf I de Benevento () [Corola-website/Science/324731_a_326060]
-
regilor Raginpert și Aripert al II-lea (700-702). Cu toate acestea, în secolul al VIII-lea, larga convertire a longobarzilor la catolicism a făcut ca opoziția dintre Austria și Neustria longobarde să se relativizeze, mulțumită unei reluări a expansiunii în detrimentul posesiunilor bizantine din Italia, odată cu regele Liutprand (rege din anul 712), catolic și totodată originar din Neustria longobardă. După căderea Regatului longobarzilor în 774, Langobardia Major a trecut integral sub dominația francilor. Totuși, structura sa politico-administrativă a continuat în aceleași forme
Austria longobardă () [Corola-website/Science/324779_a_326108]
-
Lambert I a fost între anii 818 și 831 conte de Nantes și prefect al mărcii bretone, desprinsa din vechea Neustria, fostă formațiune a francilor, iar între 834 și 836 duce de Spoleto. Pentru posesiunile din Bretania, Lambert a succedat tatălui său, Guy. El a luat parte la o expediție inițiată de împăratul occidental Ludovic Piosul în 818 împotriva bretonilor, care îl proclamaseră că rege pe Morvan Lez-Breizh. În 822, o nouă căpetenie bretona s-
Lambert I de Nantes () [Corola-website/Science/324772_a_326101]
-
anul următor, ocupând răsăritul Anmatoliei, Ankara și Konya, dar a fost în cele din urmă înfrânt și a fugit, de această dată în Rodos. Sultanul a atacat Republica Veneția în 1499. După semnarea păcii în 1503, otomanii au ocupat ultimele posesiuni venețiene din Peloponez și câteva orașe de-a lungul țărmului Adriaticii. Mamelucii și perșii conduși de șahul Ismail I s-au aliat împotriva otomanilor, dar au fost în cele din urmă înfrânți în 1511. În același an, fiul lui Baiazid
Dezvoltarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324768_a_326097]
-
devenit un stat vasal al otomanilor, la fel cum erau Valahia și Moldova. Împăratul Sfântului Imperiu Roman Ferdinand I, a ocupat așa numita „Ungarie Regală” (Slovacia, nord-vestul Ungariei și Croația apuseană), care a reprezentat pentru o anumită perioadă frontiera dintre posesiunile otomane și cele habsburgice. Teritoriile Persiei și Irakului de azi erau conduse de dinastia safavidă șiită. Soliman a organizat trei campanii împotriva safavizilor. Prima campanie a dus la cucerirea Bagdadului în 1534. A doua campanie, 1548-1549, a dus la ocuparea
Dezvoltarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324768_a_326097]
-
importantă din punct de vedere strategic, care asigura trecerea dinspre sud, prin pasurile și trecătorile Alpilor către Raetia. "Marca Veronensis et Aquileiensis" a fost întemeiată de către regele Berengar I al Italiei în jurul anului 890, ca partea restructurării generale operate asuptra posesiunilor sale, atunci când a înlocuit fosta Marcă de Friuli a carolingienilor, deținută de locotenentul lui Berengar, Walfred. Ea era separată de Regatul Italiei după ce regele Germaniei Otto I "cel Mare" a purtat o campanie victorioasă împotriva regelui Berengar al II-lea
Marca de Verona () [Corola-website/Science/324831_a_326160]