3,441 matches
-
părinții cu axioma că, în esență, toți copiii pot fi educați cu blândețe și fără coerciție. Teza fundamentală în educarea copiilor este ca pe cât posibil să folosim recompensele, și nu pedepsele, iar când acestea se impun, să le utilizăm ca privare de recompense sau de activități plăcute (uitatul la televizor, joaca afară etc.), și nu sub formă de pedepse corporale severe. Paradoxul social în legătură cu evitarea abuzului fizic față de copii, folosirea recompenselor și a privilegiilor în loc de constrângeri și pedepse corporale este că
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
concentrează trebuințele spre relațiile comportamnetale care au reușit în trecut-schemele acestor relații reușite devenind formele trebuințelor. 2. Trebuința de stimulare, explorare și performanță 2.1. Trebuința de stimulare Cercetarea acestei trebuințe s-a făcut mai frecvent prin izolarea subiecților și privarea lor de stimulare senzorială. Într-unul din experimentale realizate subiecții care erau studenți au avut ca sarcină "să nu facă nimic", în schimbul sumei de 20 dolari pe zi. Fiecare subiect stătea culcat comod pe o canapea, având mâinile introduse în
by MIHAELA ŞERBAN [Corola-publishinghouse/Science/1002_a_2510]
-
diferit, rămâne același consum de oxigen și aceeași cantitate de energie. În timpul somnului paradoxal activarea unitară a celulelor corticale sau reticulare este cantitativ superioară activității lor din starea de veghe. Somnul paradoxal răspunde unor necesități specifice, după cum arată experimentele de privare a acestui somn: W.C. Astfel, Dement îi trezește pe subiecții care dorm în funcție de modificările EEG aferente acestui tip de somn; M.Jouvet așează o pisică pe un suport îngust în mijlocul unei piscine, în așa fel încât scăderea bruscă a tonusului
by MIHAELA ŞERBAN [Corola-publishinghouse/Science/1002_a_2510]
-
în funcție de modificările EEG aferente acestui tip de somn; M.Jouvet așează o pisică pe un suport îngust în mijlocul unei piscine, în așa fel încât scăderea bruscă a tonusului muscular ce caracterizează somnului paradoxal întreține contactul cu apa și trezirea; această privare de somnul paradoxal nu produce perturbări emoționale sau fiziologice. Privarea îndelungată de somn paradoxal, crește necesitatea recuperării lui, găsindu-și echilibrul doar după câteva zile. Această creștere pare să traducă existența unei trebuințe; dar, oare care este natura ei? Ipotezele
by MIHAELA ŞERBAN [Corola-publishinghouse/Science/1002_a_2510]
-
așează o pisică pe un suport îngust în mijlocul unei piscine, în așa fel încât scăderea bruscă a tonusului muscular ce caracterizează somnului paradoxal întreține contactul cu apa și trezirea; această privare de somnul paradoxal nu produce perturbări emoționale sau fiziologice. Privarea îndelungată de somn paradoxal, crește necesitatea recuperării lui, găsindu-și echilibrul doar după câteva zile. Această creștere pare să traducă existența unei trebuințe; dar, oare care este natura ei? Ipotezele referitoare la funcțiile somnului paradoxal sunt numeroase, fără ca ele să
by MIHAELA ŞERBAN [Corola-publishinghouse/Science/1002_a_2510]
-
timp, În mod inevitabil, un moment de sațietate, generator de insatisfacție, de neplăcere. Drogatul, de exemplu, Își supralicitează, prin mărirea continuă a dozei, stările iluzorii de fericire, dar după Încetarea efectului drogului va trebui să resimtă foarte puternic senzațiile de privare de aceste intense, dar false stări iluzorii de fericire.) „Legea cea mai tainică și misterioasă a firii este că extremele se ating și contrariile se contopesc, se transformă unul În celălalt.” (St. Zweig) „Poți iubi așa de mult viața, Încât
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
Plecarea este o despărțire care implică neliniștea, pierderea siguranței și a echilibrului intern și extern: „Partir c’est mourir, un peu”. 2Ă Izolarea Izolarea persoanei afectează cuplul și poate duce chiar la dezorganizarea acestuia. Ea se produce prin pierderea sau privarea de libertate a unuia dintre parteneri (detențieă, prin lipsa de comunicare, sau prin uzarea sau chiar devalorizarea completă a relațiilor afective și morale dintre parteneri, precum și datorită apariției unei boli psihice la unul dintre aceștia. Izolarea este separare și duce
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
acționa, autostimularea prin succesele obținute În viață, existența unui suport moral-religios. Factorii negativi sunt reprezentați de absența unei educații și instrucții corespunzătoare; prezența unor modele negative În formarea personalității și imitarea acestora, eșecuri, complexe de inferioritate și culpabilitate, claustrarea cu privarea de libertate, teroarea psihică sau tortura fizică, mizeria, sărăcia, foamea, lipsa de Încredere În sine și situațiile repetate de eșec, existența unor boli cronice invalidante; absența unui suport moral-religios. Este firesc, având În vedere factorii formatori ai personalității, să admitem
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
dimensiuni ale evoluției filosofiei penale. La capătul acestui proces, în morala societăților moderne importanța pedepsirii tinde să fie egalată de importanța responsabilității societății în reformarea și reintegrarea socială a infractorilor. Militanții sociali și legislatorii sunt din ce în ce mai mult de acord că privarea de libertate (ca tip de reacție socială ce păstrează o parte însemnată din spiritul originar al pedepsei) nu este singura și nici cea mai adecvată manieră de răspuns social în fața crimei; locul sancțiunilor privative de libertate începe să fie luat
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
Textul pe care-l vom analiza este proiectul legii privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. * * * După 1990, modul dominant în care s-a configurat reacția socială în raport cu infractorul a fost pedepsirea prin privarea de libertate. Schimbarea vechiului regim politic a determinat, prin consecințele sale, inaplicabilitatea majorității dispozițiilor vechii legi de executare a pedepselor. Lipsa de adecvare la realitate a transformat legea și câmpul său de aplicare într-un spațiu al penalității excesive. În
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
de exprimare, încetează să fie privită ca periculoasă pentru stat. În planul penalității, mișcarea pare să se desfășoare în sens contrar: limitele pedepselor privative de libertate cresc, legislația penală este îmbogățită permanent cu noi tipuri de infracțiuni, reacția dominantă devine privarea de libertate. Cu excepția funcției de a „adăposti” între zidurile sale un număr din ce în ce mai mare de oameni, închisoarea devine locul unde nu se întâmplă nimic. Nimic, evident din perspectiva funcției de „recuperare” socială a deținuților. Vechiul mecanism creat de fostul regim
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
un set de principii care reflectă o nouă atitudine față de infractor și posibilitățile de recuperare socială a acestuia. Caracteristicile esențiale ale noului sistem sunt: reconsiderarea muncii, ca instrument de reformare, îndeosebi prin introducerea unor noi tipuri de sancțiuni penale, fără privarea de libertate (sancțiunea muncii în folosul comunității); sistemul progresiv de executare a pedepselor; reintegrarea în societate, ca scop al procesului de reeducare; controlul societății asupra sistemului. Unul dintre cele mai importante elemente ale noii perspective asupra relației societate, infractor este
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
între regimul deschis și cel de maximă siguranță, perspectivele asupra deținutului sunt fundamental diferite. Pe acest continuum, regimul de maximă siguranță reprezintă „forma tip” a închisorii, în sensul prezenței dimensiunilor tradiționale ale acestei instituții; regimul deschis constituie „forma îmblânzită” a privării de libertate, anticamera lumii de dincolo de zidurile penitenciarului. Regimul de maximă siguranță este proiectat pentru o categorie specială de condamnați, care au primit cele mai grave pedepse prevăzute de Codul Penal (în varianta proiectului noului Cod Penal): detențiunea pe viață
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
a programelor socioeducative care se derulează în penitenciar” nu se referă însă la neimplicarea sau participarea formală la aceste activități; prin urmare, acestea nu sunt considerate abateri, ci comportamente care atrag neacordarea de recompense. Sistemul de sancțiuni este alcătuit din privarea deținutului de exercitarea anumitor drepturi, pe termen limitat: suspendarea dreptului de a participa la activități culturale, artistice și sportive, de a presta o muncă, de a primi bunuri, de a cumpăra bunuri, cu excepția celor necesare pentru igiena individuală, de a
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
psihanalitice s-au luat, uneori, măsuri educative puțin inspirate: autoritatea a fost redusă la minimum, contrarierile și prohibițiile externe au fost îndepărtate, preconizîndu-se libertatea de satisfacere a pulsiunilor și dorințelor copiilor, indiferent de natura acestira. Dar lipsa de discernământ în privarea copiilor de agenți frustranți favorizează formarea unei personalități capricioase, egoiste, instabile, revendicative, care nu respectă normele de conviețuire socială, socotind că trebuie să aibă numai drepturi nu și îndatoriri; în plus, s-a observat că acești copii sunt incapabili să
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
Entwicklung und Prägung în „Handbuch der Psychologie”, B/ 3, 1959, Göttingen) arată că acei copii care din fragedă vârstă sunt încredințați spre îngrijire unor persoane străine, înregistrează un ritm de dezvoltare cu atât mai lent cu cât întârzie mai mult privarea lor de îngrijirea maternă. Ajungând la vârsta adultă, contactul afectiv și social al acestora se realizează mult mai greu, iar în unele cazuri se constată fenomene nevrotice sau întârzieri mentale. 2. Psihopatologia și Psihologia medicală oferă, de asemenea, un teren
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
cum ar fi: modul de percepere și interpretare a situațiilor obiective exterioare, nivelul de aspirații individuale, educația și experiența de viață a individului etc. Factorii menționați vor conferi obstacolului un anumit grad de periculozitate și un anumit înțeles, specific frustrării: privarea, deposedarea persoanei de un bun, de un drept. Numai privite lucrurile dintr-o astfel de perspectivă vom putea înțelege acele situații în care același fapt sau eveniment constituie pentru unii subiecți obstacole în calea, realizării unui scop sau a satisfacerii
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
frustrantă, vulnerabilitatea, sau toleranța, la frustrare, alegerea modalităților de răspuns și de adaptare etc. Pornind de aici trebuie respinse încercările unor cercetători de a explica exclusiv fenomenul frustrației, fie numai prin „situația frustrantă”, fie prin „starea psihică” rezultată din actul privării, fie, în sfârșit, numai prin „reacțiile comportamentale” adoptate de subiectul frustrat. Fenomenul frustrației se consituie, de fiecare dată, ca un act al psihicului în ansamblu, ca un act al sistemului personalității, motiv pentru care el se exprimă prin particularitățile caracteristice
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
dorința de autorealizare profesională, de a fi stimat și respectat de semeni etc.), vorbim de frustrația secundară, caracteristică, lumii umane. „Reacția subiectului la situația frustrantă constituie răspunsul la frustrare. Trebuie arătat ca situația frustrantă influențează în mod diferit organismele supuse privării, deoarece subiecții se deosebesc în ceea ce privește măsura în care sunt frustrați într-o situație standard (aceste diferente sunt decise de structura personalității fiecăruia și de experiența, personală anterioară în astfel de situații). Datorită acestui fapt că fiecare persoană, se comportă diferit
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
de frustrație” exprimă, de fapt, tensiunea nervoasă, afectivă, trăită în forme și grade de intensitate diferite, în funcție de măsura realizării „prizei de conștiință” de către subiectul frustrat asupra gravității pericolului, real sau imaginar, întâlnit conștientizare care va determina și sentimentul deposedării, al privării ne justificate de un bun, sau de un drept. Explicarea acestei componente psihologice a fenomenului de frustrație („starea de frustrație”) ridică, așadar, destule dificultăți de ordin psihologic sau fiziologic. Privitor la cele fiziologice, cercetătorii remarcă faptul că tensiunea psihică rezultată
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
de un bun, sau de un drept. Explicarea acestei componente psihologice a fenomenului de frustrație („starea de frustrație”) ridică, așadar, destule dificultăți de ordin psihologic sau fiziologic. Privitor la cele fiziologice, cercetătorii remarcă faptul că tensiunea psihică rezultată din frustrare/privare se obiectivează totdeauna în reacții fiziologice specifice stării de frustrație, dar nediferențiate în funcție de tipul situației frustrante. Aceste reacții sunt de natură neurohormonelă, exprimându-se atât prin modificări ale nivelului excitabilității sistemului nervos (în special, a hipotalamusului), ale secreției de adreno-corticosteroizi
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
l20). De existența unei frustrații propriu-zise putem vorbi, prin urmare, numai în lumea umană, unde întâlnim, în strânsă legătură cu limbajul, procesele de evaluare și interpretare prin care se va acorda situațiilor de blocare/contrariere un sens precis: cel de privare, de păgubire, de lipsire de un bun sau de un drept. Este limitată și, implicit insuficientă definirea frustrației numai prin blocare, prin obstacol. Nu orice blocare, nu orice conflict semnifică, o situație de frustrare. Animalul se află și el, adesea
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
voitoare. Fenomenul propriu-zis de frustrație se naște numai în condiții de reflexivitate, respectiv în condițiile actului de evaluare și interpretare, prin care persoana frustrată, atribuie conduitei persoane frustrante acel sens specific fenomenului de frustrație: reaua intenție, adică, acțiunea în sensul privării/păgubirii de un drept, de un bun individual; de aici și sentimentul de nemulțumire și chiar de revoltă pe care-l trăiește persoana frustrată. Dar, chiar și această definiție a frustrației rămâne îngustă; ea nu epuizează toate condițiile în care
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
poate duce la instalarea stării de frustrație. Pentru a se produce frustrația trebuie să, aibă, loc cum mai spuneam, acea „priză” de conștiință motivațională, prin care să atribuie conduitei persoanei frustrante o răuvoitoare intenție, sau prin care se găsește cauza privării în interiorul nostru, în propriii incompetențe. De asemeni, considerarea „frustrației” și a „conflictului” numai din punctul de vedere al „tensiunii afective”, pe care ele o implică în grade diferite, nu explică, credem, decât parțial complexitate acestor fenomene în lumea umană, complexitate
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
în „Projective techniques”, l952, Ch/ 1, New-York. Astfel, nu numai J. Dollard și colaboratorii săi, dar și o serie de alți psihologi explică războiul și agresiunile care apar în relațiile sociale ca o manifestare a frustrației, ca un efect al privării oamenilor de aspirațiile, interesele, tendințele lor personale (vezi L. Bercovitz: Agresion, Systematic Reintegration, 1962, New-York; B. Maliowski: Crine and Custon in Savage Society,1932, London). „Un iepure nu ar acționa - arată V. Pavelescu - prin act de agresiune împotriva unui lup
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]