3,731 matches
-
durat doisprezece ani ca să terminăm casa, astfel că pînă să fie gata și biroul meu au crescut copiii și a trebuit să-l mut pe cel mare în camera la care visasem. Stau pentru prima dată, singur, în „biroul meu”, pustiu... în sfîrșit, mă mut. Mă așez la biroul meu. E nou. Biblioteca din jur este însă a tatălui meu, care a moștenit-o de la tatăl său. În dreapta mea, pe perete, soția mea a bricolat un caleidoscop de fotografii de familie
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
este didactic, dar...nu mă lua în seamă, pentru că”...și-și motivează atitudinea. Plăcându-i sonetele lui Emilian Marcu, scrie ca să vadă toți, „În grădina lui Emil / Totul e labil, labil” iar pentru el - „Dedic și dăruiesc acest strigăt în pustiu, prietenului meu, Emil Marcu, sonetist de excepție, drept chirie pentru spațiu acordat minții mele, în grădina casei sale. C.H”; lui Nicolae Turtureanu, comentariu „Note din timpul lecturii” la „Jurnal postmortem”, ceea ce aș fi scris și eu când i l-
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93023]
-
echilibru. Cultura poate fi o fereastră spre sacru. Dumnezeu legiferează și observă. Dar nu se implică în latura executivă a vieții noastre. Desacralizarea înseamnă o cantonare în banal și vulgaritate. La Sărbătorile de Crăciun simt cum Pământul devine Cer. În pustiu, Dumnezeu apare mai cristalin în ochii minții credincioșilor. Iov credea în sensul suferinței. Noi i-am descoperit absurditatea. Nu ne mai ocupăm de suflet. El, oricum, e nemuritor. Fiecare religie patronează o morală. Pentru că Abel a murit, urmași a avut
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
conotații aproape sacre. De adunătură de vreascuri literatura nu a dus niciodată lipsă. Jurnalul literar - această acută nevoie de machiaj. Flacăra poeților este cea mai grăbită. Arta și iubirea sunt sevele fundamentale ale condiției umane. Obsedant este uneori chinul în fața pustiului incolor al foii de scris. Alchimia artei vizează transformarea perisabilului în etern. Arta poate transforma lava noastră intelectuală în sublim. În artă, mai mult decât în alte domenii, acționează principiul complementarității, nu al exclusivismului. Capodopera este vestimentația de colecție a
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
din canioane. Unele, ce-i drept, superbe. Celibatarii sunt niște bărbați ori prea timizi, ori prea inteligenți. Între artiști, consensul este, mai degrabă, simulat. Sublimul există. Dar nu-și găsește întotdeauna limbajul potrivit. În absența prietenilor, timpul se transformă în pustiu. Prea multă artă contemporană pare atinsă de refuzul duratei. Se pare că starea fundamentală a omului pe pământ rămâne chinul. Lumea s-a rătăcit pentru că futurologii nu au stofa de profeți. Omul modern a venit cu admirația bigotă a kitsch
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
clipă să pătrund cu privirea întunericul, dar i-am închis numaidecât stăpânit de o teama nelămurită. Nu-mi era frică, dar instinctul mă îndemna să fiu atent, ascultând cu încordare. Aș fi vrut să strig... dar, în zadar, parcă un pustiu îmi legase limba și o neliniște mă strângea din toate părțile. Și... așa deodată, în întunericul acela des, sus pe creasta dealului apăru o flacără... o flacără ca un fum albastru-verzui. Pentru o clipă, am rămas fără suflare... dar, spre
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
încetat nicicând a o contempla cu nesaț, pentru că nimic nu este mai frumos, decât să contempli ceea ce nu poți avea! Pe urmă, în răstimpul ce a urmat, totul revenise la starea inițială în viața mea. Devenisem din nou teribil de pustiu pe dinăuntru, fără reguli și rece ca gheața, căci începuse curând să dospească în mine aceeași veche...” Dintr-odată, însă, își curmă șirul gândurilor (care, probabil, ar mai fi continuat multă vreme, dacă vorbitorul nu sar fi simțit stânjenit de
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
adânc, să se bucure de liniște. !!!LIPSĂ!!! înțelese că fantomele spaimelor sale deveneau reale când zări la orizont coloana de praf ce se ridica, rămânând multă vreme suspendată pe cer, nemișcată, căci nici un fir de vânt nu adia în amiaza pustiului. Vehiculele, căci vehicule cu motor trebuie că erau, după viteza cu care înaintau, lăsau în urma lor o urmă murdară de fum și pământ în aerul limpede al deșertului. După care urmă zumzetul ușor al motoarelor, ce vuiră apoi, speriind porumbeii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
ceru. O să plec în zori. Apoi o să ai grijă să strângeți corturile și să-i duci pe ai mei departe, la guelta Huaila, acolo unde a murit prima mea nevastă. Zorii sosiră precedați de vânt. întotdeauna vântul anunța dimineața în pustiu și vaietul său în noapte părea că se transformă în plânset amar cu o oră înainte ca prima rază a soarelui să se ivească pe cer, dincolo de povârnișurile stâncoase ale munților Huaila. Asculta cu ochii deschiși, privind tavanul jaimei sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
a Africii. Cu lumina lăptoasă a zorilor, filtrată prin minuscule fire de praf în suspensie, scaieții apăreau pe neașteptate, ca niște fantome dornice să se năpustească asupra oamenilor și animalelor, ca să se piardă apoi - așa cum sosiseră - în infinitul neant al pustiului fără hotare. „Trebuie să existe o graniță pe undeva. Sunt sigur...“, spusese pe un ton de neliniște disperată, și acum era mort. Nimeni nu-i vorbise înainte lui Gacel de granițe, fiindcă niciodată nu existaseră între hotarele Saharei. „Ce graniță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
să rămână acolo, în ceea ce însemna lumea sa, și să uite o jignire pe care toată apa din acel imens nor n-ar fi putut-o spăla. Dar Gacel era un targuí; poate, din nefericire, ultimul dintre adevărații tuaregi din pustiu, și de aceea era pe deplin conștient că niciodată nu va uita că un om lipsit de apărare fusese ucis sub acoperișul său, iar altul, oaspetele lui, îi fusese răpit cu forța. De aceea, când norul se îndepărtă spre sud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
săi. Când se lăsă noaptea, căută o dună mică și săpă o groapă, dând la o parte nisipul umed, pentru a se ghemui să doarmă aproape acoperit de nisipul uscat, căci știa că, după ploaie, zorii vor aduce frigul în pustiu, iar vântul va transforma în chiciură stropii de apă ce mai rămăseseră pe pietre și tufele de scaieți. în deșert, diferența dintre temperatura maximă de la miezul zilei și cea minimă la ceasul dinaintea zorilor putea fi de cincizeci de grade
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
venit. Mubarrak aprobă în tăcere, înțelegător, apoi privi lung în jurul său, la pământul încă reavăn și la minusculii lăstari de acheb ce încercau să-și scoată capul printre stânci și bolovani. A fost frumoasă ploaia, spuse. Foarte frumoasă. — în curând pustiul se va acoperi de flori, și unul dintre noi nu-l va putea vedea. — Trebuia să te fi gândit la asta înainte de-a aduce străini în tabăra mea. Sub văl, buzele lui Mubarrak schițară un zâmbet ușor: — Atunci încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
fusese asurzitoare, nu era legată în mintea lor de ideea de pericol și de moarte, și, numai când îl văzură apropiindu-se în fugă pe bărbatul cu straiele fluturând și agitând un cuțit o luară la goană, pierzându-se în pustiu. Gacel ajunse la animalul rănit, care făcu un ultim efort de a se ridica și a-și urma familia, dar ceva se rupsese înăuntrul lui și nimic nu mai asculta ordinele minții sale. Doar ochii lui, enormi și nevinovați, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
ilogic să comiți un delict ca să pedepsești pe cineva care comisese exact același delict. Când avioanele cu reacție brăzdau înaltul cerului deasupra deșertului, iar camioanele circulau pe drumurile cele mai cunoscute, împingând neamul său spre cele mai ascunse colțișoare ale pustiului, nu era ușor să prezici cât timp va mai supraviețui acest neam în deșert, dar pentru Gacel era limpede că, atâta vreme cât unul singur dintre ei ar fi supraviețuit în ținuturile nisipurilor, în nesfârșitele întinderi lipsite de viață sau pe terenurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
anevoios pe nisipul moale, căzând, gâfâind și trăgând de frâul mehari-ului, ce protesta furios din cauza efortului și a drumului atât de greu la un ceas când, în mod logic, avea dreptul să se odihnească și să pască liniștit în pustiu. Dar odihna dură doar câteva minute când ajunseră la capătul erg-ului ce se deschise în fața lor, nesfârșit, o întindere fără zări formată din miliarde de pietre negre crăpate de soare și un nisip foarte gros, aproape pietriș, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
mare de două sute de metri. L-a trezit soarele, izbindu-l în față pieziș, aproape culcat la orizont, și, iscodind printre stânci, zări o mică coloană de praf ce se înălța în spatele unui vehicul care înainta, foarte încet, la marginea pustiului de parcă s-ar fi temut să nu piardă protecția dunelor și să pătrundă în neospitaliera imensitate a erg-ului. Sergentul major Malik opri mașina, întrerupse contactul și străbătu cu privirea, fără grabă, necuprinsa întindere, unde s-ar fi zis că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
ajunge la tabăra dumneavoastră înainte de-a se însera. Mă va suna la șapte. Am înțeles - răspunse. Sună-mă după ce vorbești cu el. întrerup și închid. înapoie receptorul, se urcă în picioare pe scaun, luă binoclul și privi din nou pustiul pietros, apoi se lăsă să cadă pe scaun prost dispus și în cele din urmă coborî din mașină să urineze cu spatele la oamenii săi, care profitară și-i urmară exemplul. — Și eu m-aș ascunde în iadul ăsta, mormăi cu glas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
cămilă, să-și fixeze bine burdufurile de apă și să pregătească totul pentru o călătorie foarte lungă, când el, de fapt, plănuise să se ascundă după primele dune și să se întoarcă în aceeași zi. Mai aruncă o privire spre pustiul ce începea să se transforme într-o pată cenușie fără relief. — Dacă te prind, zise, jur c-o să-ți smulg pielea fâșie cu fâșie. își făcu rugăciunile de seară, își puse pe umăr un săculeț de piele cu un pumn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
limpede că nu putem merge după el. O să așteptăm! Cum ordonați dumneavoastră, domnule locotenent! — Rămâi pe recepție. întrerup și închid! închise întrerupătorul și se întoarse spre Ajamuk. — Ce vrea ăsta? șuieră printre dinți. Pretinde să alergăm după un targuí în pustiul ăsta ca să se joace cu noi și să ne împuște? Făcu o pauză și se întoarse spre unul dintre soldați. — Fă un steag alb, îi ceru. Vreți să negociați? se miră Ajamuk Ce-o să obțineți cu asta? Ridică din umeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
prins viu, dar nu făcu nici un comentariu. Se mulțumi să dea ordine. — Patru ore de odihnă, spuse, dar după aceea, toată lumea să fie atentă... Noaptea a fost la fel de lungă și la fel de încordată, sub o lună ce încă lumina cu putere pustiul, iar zorii i-au găsit învinși de somn și de oboseală, cu ochii înroșiți de cât scrutaseră întunericul și nervii distruși din cauza tensiunii. Când se apropiară din nou de salină, îl văzură iarăși; în același loc, în aceeași poziție, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
negre. Scoase hangerul și începu să scormonească în liniște, îndepărtând cu grijă nisipul, până săpă o groapă de lungimea unui om, adâncă de două palme. Se lumina de ziuă când intră în ea, și prima rază de soare alunecă peste pustiu când terminase să se acopere cu pietriș, lăsându-și descoperiți doar ochii, nasul și gura, care, în cele mai grele ceasuri ale dimineții și serii, aveau să fie protejate de umbra a doi bolovani mari. Oricine ar fi putut urina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
pare rău... Te întorci mâine? N-am altă soluție! Ni se termină apa. Ai grijă de tine! — Vreo noutate la bază? — Azi-noapte a fătat... O fetiță. — Bine. Pe mâine! închise și rămase câteva clipe cu receptorul în mână, privind gânditor pustiul ce începea să se acopere cu o pâclă cenușie. Se născuse o cămilă, iar el urmărea un targuí fugar. Era, fără nici o îndoială, o săptămână cu o activitate excepțională la Postul Militar din Tidiken, unde treceau luni de zile fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
sfârșite, îi atrase atenția. Targuí-ul nu răspunse. Așezat în partea din spate a mașinii, privea orizontul ce începea să prindă formă și linia neagră ce se desena în fața lor, frântă și lipsită de armonie. Masivul Sidi-el-Madia se înălța brusc în mijlocul pustiului, roșu și ocru, rod al unui imens cataclism anterior probabil apariției omului pe pământ, ca și cum o mână monstruoasă l-ar fi împins chiar din măruntaiele pământului, așezându-l acolo printr-o vrăjitorie. Eternul vânt al deșertului îi măturase culmile timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și să dovedească că mai există încă sunete pe pământ. Putea exista un alt loc mai liniștit decât acel mare panteon în care se transformase vechiul fort de la capătul Saharei într-o zi fără vânt? De ce fusese construit aici, în mijlocul pustiului, departe de puțurile cunoscute și de rutele caravanelor, departe de oaze și granițe, chiar în inima celui mai absolut neant, nimeni nu părea să știe. „Fortul Gerifíes“, mic și inutil, avea sens doar prin prisma teoriei că patrulele nomade aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]