3,561 matches
-
Armean. Istoricul Taner Akçam a identificat patru definiții ale Turciei care au fost generate de la Mustafa Kemal până în zilele noastre. Cea de-a doua, după cum afirmă istoricul, este „Turcia este o societate fără minorități etnice sau culturale” . În timp ce reconstrucția Europei Răsăritene era dominată de principiile Wilsoniane ale autodeterminare națională, Turcia a devenit mult omogenă din punct de vedere etnic decât vecinii ei datorită schimburilor de populație cu aceștia din urmă.( Vedeți și: Schimburile de populație dintre Grecia și Turcia). Mustafa Kemal
Comitetul Unității și Progresului () [Corola-website/Science/326804_a_328133]
-
XV-lea. Corul, elementul cu care se începea construcția unei biserici, este cea mai veche parte a edificiului și datează din secolul al XIV-lea. La începutul secolului al XV-lea a fost ridicată și sala. Corul prezintă în partea răsăriteană a sa, o pardoseală făcută din lespezi din piatră, una din ele fiind placa vechiului altar, cu sepulcrum ( nișă folosită pentru păstrarea ostiilor ). Dintr-o epocă mai târzie este construit actualul altar, acest fapt deducându-se din prezența elementelor de
Biserica fortificată din Buzd () [Corola-website/Science/326815_a_328144]
-
uscat și pe mare. Cruciații au început asediul Niceei din 14 mai, distribuindu-și forțele pe diferitele secțiuni ale zidurilor, caer erau apărate de 200 de turnuri. Bohemund și-a așezat tabăra în partea nordică a orașului, Godefroy în cea răsăriteană, iar Raimond și episcopul Adhemar în sud. În data de 16 mai, apărătorii turci ai garnizoanei au coborât de pe ziduri pentru a-i ataca pe cruciați, însă au fost respinși cu pierderea a 200 dintre ei. În continuare, turcii au
Raimond al IV-lea de Toulouse () [Corola-website/Science/326881_a_328210]
-
secolului al XVIII-lea, păstrează parțial pictura ce poartă, din păcate, semnele necruțătoare ale timpului. În inscripția existentă în pronaos se menționează: „S-au zugrăvit această sfântă biserică în zilele prea înălțatului împărat Ferdinand I, episcop al Ardealului de legea răsăriteană, Vasile Moga, protopop și /.../ asesor Iosif Bașa, parohul locului Ioan Clej, cu cheltuiala obștii de zugravu Silaghi Simon și cu Dimitrie din Țara Românească la anii Domnului 1842“. La scurtă vreme de la realizarea ansamblului mural de la Căraci, Simion Silaghi va
Simion Silaghi Zugravu () [Corola-website/Science/326882_a_328211]
-
XIX-lea, va primi în anul 1845 pictura murală. Pisania ce se afla pe latura de sud a altarului avea menționat: „S-au zugrăvit acest sfânt altariu și fruntariu în zilele înălțatului împărat Ferdinand I, episcop al Ardealului de legea răsăriteană Vasile Moga și protopop eparhiei aceștia Iosif Bașa, paroh locului Nicolae Toma și un binefăcător de la Vidra de Sus, Gligorie Costan /.../ la anul Domnului 1845 august 15 zile“. Pe peretele de nord, a fost consemnat printre altele: „... s-au zugrăvit
Simion Silaghi Zugravu () [Corola-website/Science/326882_a_328211]
-
anul 1805, iar în 1807 a primit primul strat de pictură. După patru decenii, în anul 1848, lăcașul de cult a fost din nou pictat. Pisania din altar confirmă acest lucru: „În zilele înălțatului împărat Ferdinand, cinstit episcop de legea răsăriteană Andrei Șaguna, protopopul locului Iosif Bașa, paroh Ioan Draia, cu cheltuiala obștii satului, s-au zugrăvit această sfântă biserică de zugravul Silagescu Simeoan de la Abrud Banea și Moțoc Caroli de la Brad, la anul Domnului 1848“. Cele peste 100 de creații
Simion Silaghi Zugravu () [Corola-website/Science/326882_a_328211]
-
numeroase atrocități împotriva populației elene. Cele trei puteri europene au semnat Tratatul de la Londra în 1827, prin care se urmărea să oblige guvernul otoman să acorde autonomie grecilor. Pentru aceasta, puterile europene urmau să-și deplaseze forțele navale în Mediterana răsăriteană. Bătălia navală a fost mai degrabă rezultatul unui accident. Comandatul flotei aliate, amiralul Edward Codrington a încercat să îl oblige pe Ibrahim să se supună somațiilor sale. Distrugerea flotei otomane din Mediterana a salvat Prima Republică Elenă de la pieire. Pentru că
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
din punct de vedere militar și economic de alte puteri europene. Rămânerea în urmă a otomanilor s-a datorat nereformării instituțiilor politice, a sistemului economic și a forțelor armate. Imperiul Otoman a pierdut treptat controlul asupra unor teritorii din Europa Răsăriteană în favoarea mai puternicelor Austria și Rusia. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Imperiul Otoman era cel mai slab stat din punct de vedere militar și economic dintre toate Marile Puteri. În ciuda acestui fapt, teritoriul otoman, în ciuda pierderilor neîncetate, rămăsese foarte
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
și Valens Răsăritul. Dar împărțirea reală are loc abia în 379, fiind confirmată în 395. cu această ocazie Iliricul este definitive scindat în două, așa că Iliricul apusean, ci dieceza Panonia, vine înglobat imperiului de Apus și prefecturii Italia, iar Iliricul răsăritean, cu diecezele vechi Dacia și Macedonia de la Sirmiu și până la Salonic constituie prefectura proprie a Iliricului, cu capitala când laTesalonic când la Sirmiu după împrejurări, aparținând imperiului de Răsărit. De atunci și regiunea numită Albania cade definitive în sfera imperiului
Iliric () [Corola-website/Science/325548_a_326877]
-
De atunci și regiunea numită Albania cade definitive în sfera imperiului de Răsărit. Un element specific pt. viața bisericească a Iliricului îl prezintă și limba cultului creștin. Firește că bazele acestui cult erau grecești, care s-au impus în teologia răsăriteana și în circulația credincioșilor, din timpul increstinarii, și al tradițiilor Pauline păstrate și alimentate ulterior din Ierusalim, Asia mică și apoi chiar de la Bizanț. Dar în viață Iliricului a intervenit și latinizarea-romanizarea populațiilor locale traco-ilirice, măcar în parte, fapt care
Iliric () [Corola-website/Science/325548_a_326877]
-
592 transfera pee p. ioan, fugărit de la Elissus la Squilenza în Italia. Dar în ciuda acestor dovezi ele nu justifică vreo jursdictie locală ci sunt pioni pt jurisdicția uiversala în scopul căreia Grigore a scris foarte multe scrisori către variații episcopi răsăriteni, care nicidecum nu denoda și o jurisdicție peste locul către episcopul căruia s-a scris epistola. O dovedește tonul “dur” către arhiepiscopul Justineanei. De altă parte surprinde lipsa unor scrisor către vicarul din Tesalonic. Oare a renunțat papă la el
Iliric () [Corola-website/Science/325548_a_326877]
-
între Dalmatia, Panonia, Mesia și Macedonia, pe când varianta a doua a hărții lipsește indicația pt Macedonia și Iliricul este învecinat cu Dalmatia. Așezarea sârbilor și a croaților că oaspeți în imperiul Bizantin în 641, pe linia vechii despărțiri între Iliricul răsăritean și apusean fac că împăratul Heraclius a ceară pentru ei misionari apuseni nu pentru că Iliricul ar fi aparținut Romei, ci pentru că era mai aproape și croații erau în partea apuseana a Iliricului. Totuși narentanii vor primi misionari greci, iar apoi
Iliric () [Corola-website/Science/325548_a_326877]
-
a început emiterea de monede la Erfurt, cel mai vechi oraș-târg din Thuringia, cu o istorie mergând până în perioada merovingiană. Din acel moment, economia, în special comerțul cu sclavi, a cunoscut o creștere puternică în regiune. Erfurt reprezenta cel mai răsăritean punct de comerț al francilor. Nobilimea thuringiană, care constituia un amestec de franci, thuringieni și saxoni, nu deținea pământuri pe măsura celor din Francia. Exista de asemenea o pătură de țărani agricultori liberi, mai largă decât cea din Francia, și
Turingieni () [Corola-website/Science/325079_a_326408]
-
de soție pe Guntrud din familia Agilolfingilor. Miezul politicii lui Theodo îl constituia rezistența împotriva majordomilor franci în acțiunile acestora de la nord de Alpi, preocupări care nu îl afectau pe Liutprand, și totodată menținerea controlului strategic asupra trecătorilor din Alpii Răsăriteni. În primăvara anului 712, fiul lui Theodo, Theudebert, împreună cu Ansprand și Liutprand, au atacat punctele întărite ale longobarzilor și, după moartea prin înec a rivalului acestora, Aripert al II-lea, facțiunea lui Ansprand a revenit la putere în Pavia. Theodo
Liutprand al longobarzilor () [Corola-website/Science/325085_a_326414]
-
alt fiu ilegitim al lui Arnulf, Zwentibold, dar poate la fel de bine să fi fost o longobardă, dat fiind poziția fiului ei în Italia, sau o slavă, prin prisma numelui lui Ratold. Arnulf a reușit să obțină din partea nobilimii din Francia Răsăriteană recunoașterea drepturilor fiilor săi, Zwentibold și Ratold, ca succesori. După ce tatăl său a fost încoronat ca împărat roman în Roma în anul 896, Ratold a fost lăsat de către acesta ca vicerege al Italiei, cu reședința la Milano, iar Arnulf a
Ratold de Italia () [Corola-website/Science/325109_a_326438]
-
țiganilor a fost abolită definitiv la 22 decembrie 1855 în Moldova și la 20 februarie 1856 Țara Românească. Poraimos este genocidul nazist împotriva romilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în timpul holocaustului. Din cauza faptului că comunitățile țigănești din Europa Răsăriteană erau mult mai slab organizate decât comunitățile evreiești este mai greu de stabilit numărul victimelor de origine romă, dar Institutul de Cercetări ale Holocaustului afirmă că numărul asasinatelor împotriva romilor între anii 1939 și 1945 a fost între 500.000
Antițigănism () [Corola-website/Science/325238_a_326567]
-
Bratislava sau situează confruntatea ca având loc la răsărit de Vienna, în vreme ce alte opinii fac trimitere la "Urbs Paludarum" - burg-ul lui Brazlavo din apropiere de Lacul Balaton din Pannonia. După bătălia de la Pressburg, maghiarii au reocupat cu fermitate teritoriul răsăritean al Austriei de astăzi până la râul Enns și au început să devasteze regiunile înconjurătoare. Amenințarea maghiară s-a menținut până când, în 955, regele Otto I "cel Mare" a dobândit o victorie decisivă asupra lor în bătălia de la Lechfeld, care a
Bătălia de la Pressburg () [Corola-website/Science/325258_a_326587]
-
Henric de Laach, contele palatin de Lorena Inferioară, cu sediul la Aachen, ale cărui posesiuni vor evolua ulterior către importantul principat de Palatinat. În vreme ce împăratul Frederic I "Barbarossa" a conferit în 1198 titlul ducal către principele-episcop de Würzburg din Franconia răsăriteană, Franconia renană a fost divizată până la dispariție.
Ducatul de Franconia () [Corola-website/Science/325281_a_326610]
-
de Nordgau între 1024 și 1031 și ulterior duce de Suabia de la 1048 până la moarte. Otto era fiul lui Henric de Schweinfurt, markgraf de Nordgau cu Gerberga de Henneberg. El a fost unul dintre cei mai puternici principi din Franconia răsăriteană, ca urmare a moștenirii dobândite, posedând stăpâniri extinse în Radenzgau și Schweinfurt. În 1014, el figura cu titlul de conte de Altmühl (sau Kelsgau), iar din 1024 a moștenit marca tatălui său. În 1034, Otto a devenit conte al Naabului
Otto al III-lea de Suabia () [Corola-website/Science/325311_a_326640]
-
fi un vehicul pentru nemulțumirile locale, în vreme ce exarhul era considerat de către vechea aristocrație romană ca mai degrabă un străin. De-a lungul secolelor al VII-lea și al VIII-lea, pericolul crescând din partea longobarzilor și al francilor, separația dintre creștinătatea răsăriteană și cea apuseană cauzată de problema iconoclastă, ca și acerba rivalitate dintre papă și Patriarhia de Constantinopol, au făcut ca poziția exarhului să fie din ce în ce mai dificilă. Ravenna a rămas sediul exarhului până la răscoala din 727 cauzată de disputa iconoclastă. Ultimul
Exarhatul de Ravenna () [Corola-website/Science/324529_a_325858]
-
Asediul Niceei a avut loc între 14 mai și 19 iunie 1097, în timpul Primei cruciade. Niceea, oraș situat pe malul răsăritean al lacului cu același nume, fusese capturată de la Imperiul Bizantin de către turcii selgiucizi în anul 1081, constituind capitala Sultanatului selgiucid de Rum. În 1096, participanții la Cruciada săracilor, reprezentând faza inițială a Primei cruciade, au prădat împrejurimile orașului, înainte de a
Asediul Niceeii () [Corola-website/Science/324559_a_325888]
-
uscat și pe mare. Cruciații au început asediul Niceei din 14 mai, distribuindu-și forțele pe diferitele secțiuni ale zidurilor, caer erau apărate de 200 de turnuri. Bohemund și-a așezat tabăra în partea nordică a orașului, Godefroy în cea răsăriteană, iar Raymond de Saint-Gilles și episcopul Adhemar de Monteil în sud. În data de 16 mai, apărătorii turci ai garnizoanei au coborât de pe ziduri pentru a-i ataca pe cruciați, însă au fost respinși cu pierderea a 200 dintre el
Asediul Niceeii () [Corola-website/Science/324559_a_325888]
-
anul 800, califul abbasid Harun al-Rashid a numit pe Ibrahim I ibn al-Aghlab ca emir ereditar de Ifriqiya, ca răspuns la anarhia care domnea asupra provinciei în urma căderii dinastiei muhallabizilor. Ibrahim urma să dețină controlul asupra regiunii care cuprindea partea răsăriteană a Algeriei, Tunisia și Tripolitania. Deși total independentă "de facto", dinastia sa nu a încetat niciodată să recunoască supremația abbasidă. O nouă capitală, al-Abbasiyya, a fost întemeiată în afara Kairouanului, parțial pentru a evita opoziția manifestată de juriștii și teologii malikiți
Aghlabizi () [Corola-website/Science/324630_a_325959]
-
în 1477 - 1479 o acțiune militară amplă împotriva Albaniei, Muntenegrului și posesiunilor veneține. Mahomed a ocupat în scurtă vreme aproape tot Muntenegrul. Cuceririle lui Mahomed în Balcanii apuseni i-a obligat pe venețieni, care-și vedeau ameninate posesiunile de pe țărmul răsăritean al Adriaticii. Venețienii s-au aliat cu albanezii și ungurii în 1465. În timpul războiului, care a durat până în 1479, venețienii au cucerit controlul asupra unor insule din Marea Egee, dar au fost supuși unor raiduri devastatoare a otomanilor împotriva posesiunilor din
Propășirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324647_a_325976]
-
a fost, potrivit clasificării geografice din Evul Mediu timpuriu, porțiunea răsăriteană a Langobardia Major, (partea central-nordică a Regatului longobard, fiind desfășurată de la râul Adda până la Friuli, învecinându-se cu Neustria longobardă. Această împărțire, în vigoare de-a lungul secolului al VII-lea, nu era doar de natură teritorială, ci implica și
Austria longobardă () [Corola-website/Science/324779_a_326108]