4,549 matches
-
rost/ O să-și bată alții capul s-o pătrundă cum a fost". Apoi, satirizează posteritatea care va fi preocupată de biografia, neinteresantă a omului de geniu și nu de operă. Poetul critică ipocrizia, lauda interesată a contemporanilor, reaua-credință, nepăsarea, incompetența, răutatea, scandalul, deși timpul se scurge și omul este muritor: "Poți zidi o lume-ntreagă, poți s-o sfarămi... orice-ai spune/ Peste toate o lopată de țărână se depune". În tablou se înscenează funeraliile poetului, caracterizate printr-o falsă solemnitate
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
întrebuința. (Cioculescu, Șerban: Caragialiana, Editura Albatros, București, 2003, p. 368 369). Am început acest capitol introductiv în opera lui Caragiale cu un scurt fragment, autoportret, semnat Allegro în „Adevěrul“ și reprodus în prima serie a „Moftului român“, sub titlul O răutate. Cu siguranță nu este nevoie să comentăm ironiile prezente în acest text. Subliniem însă faptul că acestea sunt semnul unei inteligențe superioare și al unei secrete conștiințe de sine a unuia dintre reprezentanții importanți ai conștiinței scriitoricești. Nu mulți au
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
rolul educativ al operelor lui Caragiale, respingând acuzațiile ce li se aduc și stăruind asupra caracterului lor binefăcător: „Rolul lui a fost de a contribui în parte la însănătoșirea vieții noastre publice. Și, în fond, în dramaturgia lui, nu e răutate, ci iubire. Caragiale nu urăște pe Cațavencu, pe Dandanache, pe Ipingescu, pe Conu Leonida. El nu își calomniază nici personajele create de el. Parcă îl văz retras într-un colț, scânteindu-i privire de pătrundere, surâzând de sinceră și bună
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
este proastă, limbută, slabă și păcătoasă. Astfel, femeia merită bătută, căci ea este mai aproape de bârfă și clevetire decât bărbatul, și asta din cauza naturii ei, adică „iute dă fire din dihonie fămăiască“, ea răspândește zvonuri și bârfe „după bănuiala și răutatea firii fămeiască“ sau din „proastă firea fămeiască“. Totodată, primește deseori următoarele calificative „muerea rea, limbută și gâlcevitoare, spornică la vorbe fără de rușinare“. Și pentru că este mai înclinată spre păcat decât bărbatul, ea trebuie supravegheată și pedepsită pentru a fi îndreptată
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
manifestările bărbatului, și cum ei au dat mărturie că nu sare cu arme sau cu lemne, că nu înjură, curtea nu vede ce supărare ar putea produce cucoanei, că „de câte ori au venit la noi și n-am putut pricepe altă răutate asupra-i decât o delungire de barbă i o zăticnire și o sastiseală (plictiseală) și nu încape pricinuire la acest cu vânt al dumneaei“. Pe scurt, ca soție, cucoana Joița are datoria să-l îngrijească, să-i suporte sastiseala și
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
dreptatea, ci doar purtarea aiurea prin judecăți, să fie pedepsiți -„și măcar că noi de multe ori am și pedepsit pe unii ca aceștia“ -, plus să plătească „toată cheltuiala judecății“. Măsura ar trebui să aibă drept rezultat „înfrânarea unei astfel de răutăți sau mai cu dreptate spre despăgubirea celor năpăstuiți“. Arată o oarecare îngăduință celor care reiau procesul din „îndoială“. Neîncrezători în prima sentință, ei se grăbesc spre un alt departament unde-și arată „mirarea“, „îndoiala“ cu privire la valabilitatea și legitimitatea primei hotărâri
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
păzească cinstea dacă vrea să rămână stăpâna casei, căci în eventualitatea unei căsătorii sau a unei legături amoroase nu va primi decât zestrea pe care a adus-o. În fine, jalba fraților nu apare decât ca un act de mare răutate, din dorința nedeclarată, dar foarte prost mascată, de „a zăticni Măritișul copilei“. Fă ră zestre a) „Cutia milelor“ și fetele sărace. Inițiativa în ființării fondului de ajutor pentru săraci, orfani, văduve și invalizi aparține domnului Alexandru vodă Ipsilanti. Prin documentul
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
pe măsură ce vina crește, băta ia îmbracă forme din ce în ce mai dure, iar soțul primește deplina libertate în aplicarea acesteia fără a fi pedepsit. Des păr ți rea se acordă numai dacă soția dovedește cu probe indiscutabi e că „vrăj mă șia și răutatea“ se repetă și sunt cauza toa re de moarte. Cei doi termeni definesc o conduită des întâlnită și invoca tă ca motiv de divorț. Ea se atri buie bărbatului, atunci când acesta își bate soția des, fără vină, și folosește ca
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
multe ori în secolul al XVIII-lea, deși se vorbeș te de curvie, ea nu se numără printrecele șapte patimi împotriva cărora creștinul ar trebui să lupte. De fapt, patimile, așa cum se explică în capitolul 15, pentru patimi și pentru răutățile céle cumplite și care din care să naște, se află într-o strân să relație progresivă: „curviile cele de multe feluri“ fiind rezultatul „îndrăcirii pântecelui“ și dând naștere, la rândul lor, la mânie și bârfă. În capitolul următor, pentru pa
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
evoluția sentimentului de dragoste al lui Ion față de Florica, precum și dorința ascunsă a personajului de a căpăta pământurile lui Vasile Baciu. Hora este văzută ca un pretext și un loc în care întregul sat se adună, discută, oamenii își spun răutăți, pun la cale aranjamente. Muzică acoperă vocile, sunt încete, dar cu note de furie și răutate. Imaginile se succed rapid, regizorul nu insistă pe toate imaginile din textul literar. Cele două părți ale românului, Glasul pământului și Glasul iubirii, traduc
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
căpăta pământurile lui Vasile Baciu. Hora este văzută ca un pretext și un loc în care întregul sat se adună, discută, oamenii își spun răutăți, pun la cale aranjamente. Muzică acoperă vocile, sunt încete, dar cu note de furie și răutate. Imaginile se succed rapid, regizorul nu insistă pe toate imaginile din textul literar. Cele două părți ale românului, Glasul pământului și Glasul iubirii, traduc dublă dramă a personajului: patimă ancestrala a țăranului pentru pământ și erosul, dimensiune fundamentală a existenței
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
Este, din această perspectivă, și cazul lui Cioran. Sábato, prin personajul sau, Fernando, exprimă crudă realitate pe care în atâtea ocazii a dezvoltat-o în eseuri și interviuri: condamnă o societate care se preface că nu vede aceste instincte de răutate pe care le avem fiecare din noi. Cât de departe, spune Sábato, suntem de teoria lui Jean-Jacques Rousseau, care credea în bunătatea naturală a omului! Sábato nu denunță Râul ca atare, care există în fiecare om, ci politică de struț
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
o soluție corectă. Am constatat de asemenea, că factorul motivațional este un mai bun predictor al eficienței procesului. În timpul competiției create în clasele de elevi am constatat că emulația a condus la două fenomene: - unul negativ, manifestat prin atitudini de răutate, invidie, orgoliu, iubire de sine în forme negative, perceperea partenerului drept rival, ceea ce modifică traiectoria, condițiile și finalitățile întrecerii între elevi; - altul pozitiv, orientat asupra propriei persoane, în deosebi asupra capacității ei de a se instrui; apare ca o formă
Motivația învățării școlare by Mioara Vasilachi, Maria Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Science/1756_a_92285]
-
zice: voi da săracilor atunci când voi umplea al doilea rând de jitnițe, lungă viață ți-ai hotărât. Ia seama să nu te surprindă înainte de termen grăbita ziuă din urmă. Căci și făgăduința ta este dovadă nu de bunătate, ci de răutate. Făgăduiești anume nu ca să dai mai târziu, ci ca să te ferești de a da acum. Fiindcă acum ce te împiedică să dai altora? Nu este de față săracul? Nu sunt pline jitnițele? Nu este răsplata gata? Nu este porunca lămurită
Sfântul Vasile cel Mare – panegirist al milosteniei. In: Studia Basiliana III by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/173_a_142]
-
plină de slavă înaintea lui Dumnezeu. Așadar, cel care face așa această slujire, fără deosebire, va trăi în Dumnezeu. Păzește dar porunca aceasta, după cum ți-am spus, ca pocăința ta și a casei tale să fie găsită sinceră, curată, fără răutate și nepătată”<footnote Herma, Păstorul, Porunca II 27, 4-7, în vol. Scrierile Părinților Apostolici, pp. 298-299. footnote>. Un scriitor bisericesc - Clement Alexandrinul - este de părere ca să-l ajuți pe cel nevoiaș, dar să nu-i încurajezi lenea. Din cele ce
Sfântul Vasile cel Mare – panegirist al milosteniei. In: Studia Basiliana III by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/173_a_142]
-
Sfântul Vasile cel Mare îndemna pe creștini la mai multă prudență și discernământ în ceea ce privește destinația milosteniei lor. Amintind de cei care fac din infirmitățile trupului lor un prilej de neguțătorie, menționează că acordarea de ajutoare acestora poate ajunge prilej de răutate și, în astfel de cazuri, îndeamnă pe creștini la a oferi acestora o sumă mică pentru a scăpa de circul pe care-l fac unii dintre aceștia când cer milostenie: „Negreșit nu-i folositoare dărnicia acestei slujiri celor care alcătuiesc
Sfântul Vasile cel Mare – panegirist al milosteniei. In: Studia Basiliana III by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/173_a_142]
-
când cer milostenie: „Negreșit nu-i folositoare dărnicia acestei slujiri celor care alcătuiesc cântece plângărețe, ca să moaie inimile femeilor, nici celor care fac din infirmitățile trupului lor și din răni prilej de neguțătorie. Acordarea de ajutoare acestora ajunge prilej de răutate. Lătratul unora ca aceștia trebuie potolit cu câțiva bani; trebuie, însă, să arătăm milă și iubire de frați față de cei care sunt învățați să sufere necazul cu răbdare. Despre aceștia ni se va spune: «Am flămânzit și Mi-ați dat
Sfântul Vasile cel Mare – panegirist al milosteniei. In: Studia Basiliana III by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/173_a_142]
-
Într-adevăr, oferind bani sau bunuri celor ce cerșesc din lăcomie, neavând neapărată nevoie, sau celor ce și-au făcut din infirmitățile trupului prilej de neguțătorie și, deși apți de muncă, preferă să cerșească, aceasta poate constitui un prilej de răutate, căci folosesc milostenia primită în întreținerea unor păcate sau patimi, luând în derâdere, pe ascuns, pe cei ce le-o oferă. Dându-le acestora, îi obișnuim cu bănuți nemunciți și le răpim bucuria muncii, bucuria simțită ca urmare a săvârșirii
Sfântul Vasile cel Mare – panegirist al milosteniei. In: Studia Basiliana III by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/173_a_142]
-
trist al turturelelor din smochin, strigătul ascuțit al lăstunilor pe deasupra acoperișurilor, soneria telefonului, pendula din sufragerie sau clopotul bisericii bătând ora supei sau a gustărilor, claxonul de la mașina măcelarului sau a brutarului, vocea stăpânului, chiar dacă povestește neghiobii, chiar dacă spune câteodată răutăți, chiar dacă uneori mai și lovește? Animalul domestic este o ființă a obiceiurilor, într-un grad inimaginabil pentru noi. Oricare ar fi motivul, și lăsând deoparte încărcătura emoțională a evenimentului, regăsirea casei după zile sau săptămâni întregi de mers, când nu
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
ea, naturali ca rădăcinile ei, de care nu se pot desprinde" ăPompiliu Constantinescu); autorul ridică particularul la nivelul universalului: copilul universal și mama universală ădin "Amintiri ...") vor avea ca pendant personajele cu caracter exemplar din povești: soacra ca esență a răutății, baba ca esență a zgârceniei, prostul care are noroc, leneșul, "sublim" s.a. alcătuiesc o galerie cu trăsături îngroșate, până la imaginea unei lumi în care s-a instaurat ―Prostia universală ă"Prostia omenească"); stilul și limba se caracterizează prin oralitate și
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
unor puteri supranaturale, ci datorită milosteniei sale; în sfârșit, Spânul și împăratul Roș nu sunt zmeii din basme, ci par a fi oameni obișnuiți, dar care ies din normă prin înfățișarea lor ănatura i-a "însemnat" pentru a le arăta răutatea).Și peste aceste sugestii ale realului, autorul aruncă valul mitului: bătrâna cerșetoare este o ursitoare ăcare îi va "țese" destinul lui Harap Alb), fiul de crai este un Ulysse, iar pădurea în care îl întâlnește pe Spân este un veritabil
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
numește Zoe Dumitrescu Bușulenga), esența este perisabilitatea lucrurilor pe care același Ochilă le vede "găurite, ca sitișca, și străvezii, ca apa cea limpede", adică pieritoare și imperfecte. Uneori, imperfecțiunea lumii se cristalizează în câteva tipologii "absolute": soacra ca esență a răutății {"Soacra cu trei nurori"), prostul care are noroc {"Dănilă Prepeleac"), leneșul total {"Povestea unui om leneș").Caricatura lumii reale o constituie "Capra cu trei iezi", poveste în care "animalele sunt văzute omenește" ăCălinescu): capra devine "o mască de comedie, simbolizând
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
basm este reprezentat nu de personaje fantastice, ci de un om, e drept, altfel decât toți oamenii, un om însemnat, cu care eroul, prea tânăr, n-ar fi trebuit să se însoțească dacă asculta sfaturile tatălui său. Spânul, a cărui răutate este împinsă prin hiperbolă dincolo de marginile realului e un impostor egoist, periculos. Oglindind viața într un mod fabulos, cum spune George Călinescu în studiul său Estetica basmului, umanizând fantasticul, Ion Creangă ne-a oferit un roman alegoric, în care se
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
naștere și - până la o vreme - de prea multa lor modestie. Pornind de la motivul folcloric al mamei vitrege, totdeauna incapabilă să-și stăpânească egoismul, Creangă a creat o narațiune exemplară, în care binele și virtutea sunt răsplătite, iar lenea, lăcomia, invidia, răutatea sunt aspru sancționate. Cele două fete fac două călătorii similare, trecând prin aceleași probe, pe care le abordează, însă, în mod diferit. Fata moșului îngrijește o cățelușă care îi iese în cale, curăță un păr frumos și înflorit, dar plin
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
și la cei dreptcredincioși s-au adăugat. Și, aflând și împăratul, de o judecată dreaptă ca aceasta a Sfântului Vasile, și de minunea aceea preaslăvită, s-a mirat foarte și a defăimat urâciunea relei credințe ariene, însă, orbindu-se de răutate, nu s-a întors la credința cea dreaptă și a pierit rău după aceea. Că, biruit și rănit fiind el în război, în părțile Traciei, a fugit și s-a ascuns într-o șură de paie. Iar urmăritorii lui, înconjurând
Viaţa Sfântului Vasile cel Mare. In: Adversus haereses. Filosofie creştină şi dialog cultural (III) by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/178_a_154]