KorAP: Find »[drukola/base=română & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...133 134 135 ...247 >

6,157 matches

Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788

ii) în structuri analitice, deplasarea V-la-C se manifestă prin inversiunea auxiliarelor: auxiliarele sunt centre și rămân in situ, iar verbele lexicale sunt grupuri și se deplasează prin deplasare specificator-la-specificator la stânga auxiliarelor. Lipsa atestărilor structurilor de tip AUX-CL-V în toate fazele românei verifică această ipoteză de analiză. Analiza deplasării la C (i.e. a inversiunii) în maniera propusă în §III.3.5 se poate extinde integral la datele din româna veche. Spre deosebire de alte cercetări (Alboiu, Hill și Sitaridou 2014; Hill și Alboiu 2016

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
deplasare specificator-la-specificator la stânga auxiliarelor. Lipsa atestărilor structurilor de tip AUX-CL-V în toate fazele românei verifică această ipoteză de analiză. Analiza deplasării la C (i.e. a inversiunii) în maniera propusă în §III.3.5 se poate extinde integral la datele din româna veche. Spre deosebire de alte cercetări (Alboiu, Hill și Sitaridou 2014; Hill și Alboiu 2016), în această secțiune vom exploata metoda cantitativă, folosindu-ne de statistică pentru a sublinia asimetria propoziție principală / propoziție subordonată și ponderea gramaticii V-la-C / V2 prin raportare la

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
statistic, vom preciza cu claritate exact structurile avute în vedere și ne vom motiva opțiunea. 3.2.1. Inversiunea: prezentare generală 3.2.1.1 O perspectivă descriptivă asupra inversiunii 28 Prezentăm pe scurt în continuare câteva caracteristici ale inversiunilor românei vechi care nu joacă un rol important în diagnoza unei gramatici V2 (v. §3.2.2 infra), însă care sunt importante din perspectiva unei prezentări cât mai cuprinzătoare a acestui fenomen; principalele particularități ale enclizei pronumelor clitice au fost discutate

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
clitice au fost discutate în §2.1.2 supra și nu vom reveni asupra lor aici. În structurile cu auxiliar simplu (perfect compus: a avea + participiu; condițional prezent / viitor: aș / voi + infinitiv), toate formele de inversiune sunt atestate în textele românei vechi, însă cu frecvență diferită în funcție de auxiliar (77); inversiunea auxiliarului este adesea coocurentă cu encliza pronumelor clitice (77c-e). Structurile inversate sunt întregistrate de-a lungul întregii perioade vechi (cf. exemplele din (77)), înregistrând un apogeu de frecvență în secolele al

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
10: 5r-v) d. Pusu-ne-am și degetele mai jos (DÎ.1576: V) e. Făcutu-se-au această foiță de zéstre ce s-au dat fiicei noastre (ACP.1714: 15r) Vasiliu și Ionescu-Ruxăndoiu (1986: 180, 186-187) insistă asupra coexistenței structurilor inversate în româna comună, atât pentru perfectul compus, cât și pentru formele care se bazează pe infinitiv ca verb lexical (viitor și condițional)29, ipoteză confirmată de cercetările lui Adams (2013: 615-651) asupra construcției care va da naștere perfectului compus romanic (i.e. HABEO

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
folosirea infinitivului scurt verbal (cf. Se așuîntra [...], se-așu sui, [...], se-așu da,PH.1500-10: 113v), iar în cele inversate se preferă selecția infinitivului lung verbal (cf. Vrear-ară în PH.1500-10: 123v) (v. și Onu 1965). Autorii explică această distribuție prin intoleranța românei la hiat, o explicație care se poate generaliza pentru a explica raritatea generală a inversiunii formelor de condițional remarcate de alți autori (Dragomirescu 2014): în mod sistematic, inversiunile condiționale cu auxiliarul aș (deja cel mai frecvent auxiliar de condițional în

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
c. De vei vria, poți-mă curăți (NT.1648: 42r) O altă particularitate a inversiunii privește maniera de deplasare a verbului. Natura locală a deplasării verbului (i.e. deplasare prin fiecare specificator al domeniului flexionar IP) este revelată, ca și pentru româna contemporană, de comportamentul semiadverbului aspectual mai32: mai se încorporează prin adjuncție în structura verbului (v. analiza în §III.3.1.2.4) și se deplasează odată cu verbul în domeniul C, indiferent că vorbim despre forme sintetice (81) sau forme analitice

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
socotit-au și din letopisățul lui Evstratie logofătul și a lui Simion dascalului și a lui Misail călugărului nește cuvinte câteva (NL.~1750−66: 4) Negația propozițională blochează în general inversiunea din motive care țin de specificul deplasării verbului în româna veche și modernă (v. §2.1.3 supra). Structurile cu inversiune verb-clitic la dreapta negației (nu - verb - clitic (mai ales reflexiv)) sunt atestate în traduceri (v. §§2.1.2; 2.1.3 supra); inversiunea verb-auxiliar (nu - verb - auxiliar) are doar

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
compus Viitor Total Total V-AUX + AUX +V V-AUX AUX-V Total perfect compus V-AUX AUX-V Total viitor V-AUX inversiuni AUX-V structuri neinversate 3.2.2 Inversiunea ca manifestare a unei gramatici V2 reziduale în româna veche În secțiunea anterioară, ne-am concentrat asupra unor aspecte mai generale ale inversiunii în româna veche. În continuare, ne propunem să aplicăm diagnosticele discutate în §3.1 supra aplicate la limbile romanice vechi pentru a decide dacă inversiunile din

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
AUX AUX-V Total viitor V-AUX inversiuni AUX-V structuri neinversate 3.2.2 Inversiunea ca manifestare a unei gramatici V2 reziduale în româna veche În secțiunea anterioară, ne-am concentrat asupra unor aspecte mai generale ale inversiunii în româna veche. În continuare, ne propunem să aplicăm diagnosticele discutate în §3.1 supra aplicate la limbile romanice vechi pentru a decide dacă inversiunile din româna veche sunt o formă de manifestare a unei gramatici V2 relaxate specifice limbilor romanice vechi

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
veche În secțiunea anterioară, ne-am concentrat asupra unor aspecte mai generale ale inversiunii în româna veche. În continuare, ne propunem să aplicăm diagnosticele discutate în §3.1 supra aplicate la limbile romanice vechi pentru a decide dacă inversiunile din româna veche sunt o formă de manifestare a unei gramatici V2 relaxate specifice limbilor romanice vechi. Se cuvine să subliniem ideea că vom menține analiza deplasării verbului ca deplasare în domeniul sintactic. Hill și Alboiu (2016) aduc argumente împotriva unei analize

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
bisericești, și anume că inversiunea rezultă din setarea mixtă (centru inițial/centru final) a Parametrului centrului; una dintre predicțiile acestei analize (/linii de analiză) este că inversiunea V-AUX este în mod liber disponibilă la dreapta negației, contrar datelor din română. Vom adopta perspectiva propusă pe larg în §III.3.5 (cu referire la limba modernă): inversiunea rezultă din deplasarea verbului în domeniul C; deplasarea are loc în componentul sintactic și se reflectă în linearizarea constituenților la interfața fonologică (conform Ipotezei

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
Ipotezei bazei universale și Axiomei de corespondență lineară propuse de Kayne 1994). 3.2.2.1 Deplasare la FINP Primul aspect pe care trebuie să îl clarificăm este la ce proiecție din domeniul C se deplasează verbul sub inversiune în româna veche. Să ne reamintim că structura domeniului C include două proiecții de complementizator care reprezintă limitele domeniului, FORCEP și FINP; între cele două proiecții completive se generează periferia stângă a propoziției, conținând proiecții de topic și de focus (v. Rizzi

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
veache Iudeiloru dat-au; iară noao, creștiniloru, Hristosu, mântuitoriulu nostru, a sa bunăvestire, sfânta evanghelie, datu-o-au a patru evanghelisti (CC2.1581: 2) 3.2.2.1.2 V-la-FOCP? Cea mai elaborată analiză a deplasării verbului la C în româna veche a fost propusă de Alboiu, Hill și Sitaridou (2014); Hill și Alboiu (2016). Pe baza analizei exhaustive a cronicilor moldovenești, autoarele identifică distribuția complementară între inversiune și deplasarea altui constituent la FOCP; această competiție între verbul deplasat la C

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
o manifestare a unei gramatici V2: în limbile cu gramatică V2 strictă, interogația totală (ca și imperativele și construcțiile contrafactive) se exprimă prin structuri V1 (v. Zwart 1998: 27 (n. 18), 60-63); în multe situații, interogația totală se realizează în româna veche prin structuri inversate cu verbul în prima poziție din propoziție (90a,e), eventual precedat de o particulă interogativă (oare, au) (90b,g). Din discuția de mai sus, putem conchide că, deși există o corelație relevantă între inversiune și construcția

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
verbului la FOCUS, ci mai degrabă prin ACORD. Vom sugera o implementare tehnică a acestei idei la sfârșitul acestei secțiuni (v. §3.2.2.1.4 infra). Un alt argument indirect împotriva deplasării V-la-FOC derivă din structura periferiei stângi a românei. Spre deosebire de limbi ca italiana, care organizează domeniile de topic și focus în câmpuri ierarhizate (câmpul de topic > câmpul de focus (>FINP)) (v. Ledgeway 2012: 158-168 și bibliografia), româna modernă pare să verifice formularea propusă inițial de Rizzi (1997), în care

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
alt argument indirect împotriva deplasării V-la-FOC derivă din structura periferiei stângi a românei. Spre deosebire de limbi ca italiana, care organizează domeniile de topic și focus în câmpuri ierarhizate (câmpul de topic > câmpul de focus (>FINP)) (v. Ledgeway 2012: 158-168 și bibliografia), româna modernă pare să verifice formularea propusă inițial de Rizzi (1997), în care topicul se poate lexicaliza și la stânga și la dreapta focusului (TOP1P > FOCP > TOP2P (>FINP)) (v. discuția din §II.2.2)36. Așadar, ca și în cazul inversiunii din

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
modernă pare să verifice formularea propusă inițial de Rizzi (1997), în care topicul se poate lexicaliza și la stânga și la dreapta focusului (TOP1P > FOCP > TOP2P (>FINP)) (v. discuția din §II.2.2)36. Așadar, ca și în cazul inversiunii din româna modernă, sub analiza V-la-FOC rămâne neexplicată adiacența strictă a verbului la pronumele clitic și/sau la auxiliar și neatestarea structurilor de tipul V-XP-AUX/V-XP-CL/V-XP-CL-AUX. Cu alte cuvinte, ce blochează lexicalizarea proiecției TOP2P, în condițiile în care există consens asupra

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
și a limbilor germanice (Cognola 2013) ca găzduind verbul deplasat în structurile V-la-C este proiecția FINP, cea mai joasă proiecție completivă din structura scindată a domeniului C propusă de Rizzi (1997), proiecție constituind limita de jos a domeniului C. Analiza românei moderne din capitolul anterior (§III) și din prima parte a acestui capitol (§2 supra) a scos în evidență faptul că singurul element care se poate considera că lexicalizează nonambiguu poziția FIN0 este complementizatorul să37. Diagnosticele sintactice care indică generarea complementizatorului

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
striirii, seferiți-vă de pelițeștile pohtiri (CV.1563-83: 74r) d. și hiclenșug înnaintea ta feciu, ca să dereptezi-te întru cuvintele tale (CL.1570: 9v) Există însă o serie de considerente care ne conduc către ideea că aceste structuri nu sunt reprezentative pentru româna veche, fapt care le diminuează importanța pentru analiza de față. În primul rând, există foarte puține atestări de encliză la dreapta lui să, doar în traduceri. În al doilea rând, într-un exemplu ca (102a), observă că encliza pronominală apare

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
la dreapta complementizatorului să, dar mai ales la dreapta negației: analiza cliticelor și a negației (v. §§2.1.2; 2.1.3 supra) a scos în evidență ideea că encliza pronominală la dreapta negației nu se conformează specificului sintactic al românei vechi, ci copiază mai degrabă un model străin, slav(on). În al treilea rând, pronumele encliticizat la dreapta lui să în exemplele (102b-d) este pronumele reflexiv; encliza pronumelui reflexiv a fost considerată un element de influență slavonă asupra românei vechi

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
al românei vechi, ci copiază mai degrabă un model străin, slav(on). În al treilea rând, pronumele encliticizat la dreapta lui să în exemplele (102b-d) este pronumele reflexiv; encliza pronumelui reflexiv a fost considerată un element de influență slavonă asupra românei vechi 38. Procliza pronominală cu subjonctivul în absența complementizatorului să este cu totul accidentală: (103) Aceea dau știre domnivoastră și Dumnezeu vă veselească, amin. (DÎ.1599−600: XXV) Rezultate de reținut • distribuția complementizatorului să prin raportare la procliza și encliza

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
de reținut • distribuția complementizatorului să prin raportare la procliza și encliza pronominală conferă argumentul distribuțional forte pentru identificarea poziției care găzduiește verbul în deplasarea la C: proiecția joasă a complementizatorului FINP • acest rezultat se poate generaliza la analiza inversiunii din româna veche: toate formele inversate (cu inversiune V-CL / V-AUX / V-CL-AUX) se pot analiza prin deplasarea verbului la (Spec,)FINP; această analiză explică în mod direct: - pe de o parte, proiectarea unei periferii stângi bogate (v. și §3.2.2

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
verb și clitic / verb și auxiliar / verb și secvența clitic−auxiliar; analize alternative, de tipul V-la-FORCE sau V-la-FOC nu pot surprinde aceste efecte de adiacență, din motive explicate în subsecțiunile anterioare • analiza în termenii deplasării verbului la FINP face ca româna să beneficieze de o analiză care concordă cu analizele propuse pentru alte faze V2 relaxate ale limbilor romanice vechi (v. Ledgeway 2007, 2008, 2012; Wolfe 2015b i.a.) 3.2.2.1.4 Analiza formală a inversiunii și relația cu

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
deplasat la C nu este găzduit de proiecția FOCP; în schimb, în multe situații cu inversiune, verbul însuși este focalizat, un fapt empiric care trebuie rezolvat într-o analiză coerentă. În §2 supra, am arătat că structura funcțională propusă pentru româna modernă în capitolul anterior se poate extinde și la româna veche, iar diferențele diacronice dintre româna veche și româna modernă rezultă din opțiunile diferite de deplasare a constituenților în proiecția verbală extinsă. Structura funcțională propusă pentru domeniul CP și porțiunea

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]