4,056 matches
-
tânărului Kleist, în care a presimțit, just, un atac la regulile sfinte ale clasicismului, o „îndrăzneală nepermisă în a aborda unele aspecte umane care trebuie lăsate neatinse”! Într-adevăr, tânărul, genialul și nefericitul Kleist este nu numai unul dintre promotorii romantismului german, dar în splendida sa nuvelă Marchiza d’O eu am găsit, înainte de Dostoievski, semnele clare ale unei tipologii în contradicție, până azi, față de cumintele, mai mult sau mai puțin nuanțat, maniheism pe care, un secol și mai bine după
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Djebel Druze, am amputat autoritatea teritoriului în 1939 cedându-i Turciei, în condiții rușinoase, sangeacul Alexandretta, cu Antiohia, am bombardat din nou Parlamentul din Damasc în 1945 și i-am băgat în închisoare pe primii aleși independenți. A existat un romantism al erei coloniale de care literatura noastră a profitat. Haitiul ne-a dat Bug Jargal și pe Aimé Césaire; Marocul sub protectorat pe Lyautey, pe Gabin și Humphrey Bogart; Algeria pe Camus, Amrouche și pe Jean Daniel; Indochina ne-a
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
preocupați de ea politicienii noștri, ca și ziarele, librăriile și revistele noastre mai importante. A voastră însă, e treaba specialiștilor. În Franța nu erau deloc musulmani pe vremea lui Montesquieu, a lui Flaubert, a lui Delacroix, dar secolul Luminilor și romantismul nostru au fost mai iubitoare de femeile voastre, de poveștile voastre, de gânditorii voștri decât suntem noi. De ce? Pentru că Hitler a adus iudeitatea în centrul istoriei europene ca pe o piatră de hotar, o hârtie de turnesol. E normal ca
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
l-ar fi anulat pe Herzl. Providență? Poate că nu. Pentru că e o problemă. Nu-i cu totul exclus ca sionismul să se fi născut prea târziu într-o lume prea bătrână. Ca un fel de Risorgimento în post-scriptum. Acest romantism național venit din Occident a pus mâna pe armă în era revoltei pe pământurile Orientului colonizat. Trăindu-se din interior ca o progenitură est-europeană a lui Garibaldi (ceea ce și este), întreprinderea sionistă, în aceste locuri și în acestă epocă, nu
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
șocantă: chemată sau provocată, venită intempestiv, inspirația e cheia cu care se descuie orice text de calitate... Definițiile date de scriitori, inclusiv cea dată de Saint Simon, laureatul Nobel, semănau cu definițiile romanticilor despre aceeași chestiune... Ne așteaptă un nou romantism în literatura lumii? Cred. Te poate inspira un câine șchiop, o clădire dărăpănată, un vecin de scară etc. Dar mai ales DUMNEZEU... În altă ordine/ dezordine, romantismul există de când lumea și ne va contamina cât va ține universul. Cum ar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
laureatul Nobel, semănau cu definițiile romanticilor despre aceeași chestiune... Ne așteaptă un nou romantism în literatura lumii? Cred. Te poate inspira un câine șchiop, o clădire dărăpănată, un vecin de scară etc. Dar mai ales DUMNEZEU... În altă ordine/ dezordine, romantismul există de când lumea și ne va contamina cât va ține universul. Cum ar arăta lumea mileniului trei fără poezia lui Lucian Vasiliu? Ai călătorit în Franța, în Germania, în Belgia, în S. U. A., în China... Ai resimțit "șocul civilizațiilor" ca
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
probabil, noul postmodernism cu negru de fum sau ceea ce se va numi în istoria mișcărilor spiritual-literare din Europa "neoromantismul de la Copșa Mică". Curentul va avea reverberații și în plastică, în muzică, în teatru. Cum va arăta în teatru acest nou romantism, de exemplu? Fantomele nu vor mai flutura mâneci albe la cămășoaie, ci mâneci negre. Iar bu-hu-hu-ul lor va fi mai astmatic. Vom continua dialogul nostru și cu altă ocazie? De ce nu? Și așa literatura, arta e un ținut al amăgirilor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
folclor, metoda de culegere și clasificare a materialelor (Paul Sèbillot, Hoffmann - Krayer, chestionarul întocmit de revista „Șezătoarea” după cel al lui P. Sébillot, „chestionarul folcloristic” întocmit de Gh. D. Mugur și dr. V. Voiculescu (p.410). Curente și direcții literare Romantismul. Curent literar fixat între anii 18211866, dar vârstele romantismului merg și către 1830-1883 și chiar după dispariția fizică a lui Eminescu. Depășind limitele citate, se revendică și la Al. Philippide, V. Voculescu, Mihail Sadoveanu (p. 453). Gândirismul Termenul de gândirism
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
Sèbillot, Hoffmann - Krayer, chestionarul întocmit de revista „Șezătoarea” după cel al lui P. Sébillot, „chestionarul folcloristic” întocmit de Gh. D. Mugur și dr. V. Voiculescu (p.410). Curente și direcții literare Romantismul. Curent literar fixat între anii 18211866, dar vârstele romantismului merg și către 1830-1883 și chiar după dispariția fizică a lui Eminescu. Depășind limitele citate, se revendică și la Al. Philippide, V. Voculescu, Mihail Sadoveanu (p. 453). Gândirismul Termenul de gândirism este constituit de la revista „Gândirea” (19211944), periodic literar-artistic și
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
o altă problemă care vizează nu atât copiile scrisorii, cât conținutul acesteia. În urma unor analize riguroase privind documentele din anii 1512-1513, Connell susține că oamenii de știință moderni, "fermecați" poate de frumosul stil epistolar machiavellian și, totodată, stimulați de un romantism ce pare a fi aproape organic genului biografic, au fost tentați să redimensioneze și să atenueze tonul aspru al lecțiilor amare ce transpare din capodoperă pe care Machiavelli o scria, atribuindu-l, mai degrabă, injustițiilor suferite decât geniului sau și
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
Ceea ce rezultă dintr-o analiză a documentelor referitoare la Machiavelli, pentru perioada anilor 1512-1513, nu este că el a mințit cu privire la propriile sale condiții, ci că oamenii de știință moderni înșelați de frumosul sau stil epistolar și stimulați de un romantism ce pare a fi aproape organic genului biografic au fost tentați să redimensioneze și să atenueze tonul aspru al lecțiilor amare ce transpare din capodoperă pe care Machiavelli o scria, atribuindu-l mai degrabă injustițiilor suferite decât geniului sau și
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
buchet de flori albastre ("Înc-o gură și dispare.../ Ca un stâlp eu stam în lună!/ Ce frumoasă, ce nebună/ E albastra-mi, dulce floare!"). O atare stabilire sursologică nu are, evident, nimic în comun cu interpretarea ideatică a poeziei, cu romantismul german, cu Novalis etc. Dar nici G. Bogdan Duică nu fusese interesat de fondul ideatic al poeziei când declara, în 1931, în Buletinul "Mihai Eminescu", cu tot aplombul: "la Eminescu, este așadar o fată frumoasă, nebună, iubitoare. Despre infinit, despre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
se fixează, în speță, pe Filosofia culturii 1 acestuia. Pentru a ajunge la înțelegerea exactă, justă, a concepției despre cultură și civilizație a lui Eminescu, pe care îl consideră a nu depăși, cel puțin în acest domeniu, "limitele roman tismului" (romantismul ca "dimensiune caracte ristică a spiritului său poetic"), cercetătoarea e de părere că trebuie făcute mai întâi câteva precizări în ceea ce privește "teoria despre societate" a acestuia, în critica pe care el o aduce "relațiilor social-politice" din România sfârșitului de secol al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
alta". Având lămurite desigur, foarte schematic și mult prea pe scurt aceste probleme, domnia sa trece la subiectul propriu-zis al investigației, anume la problemele filosofiei culturii în scrierile social-politice ale lui Eminescu. Ei bine, aici ne încredințează domnia sa "Eminescu depășește limitele romantismului", afirmând o "filosofie a culturii bazată pe activitatea și participarea general-umană la construcția lumii, prin încrederea că munca social-practică poate pune bazele unei adevărate culturi și civilizații naționale. Se oprește, în continuare, asupra conceptului de civilizație ("definită prin elemente de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
rezultatul unei dialectici a istoriei literaturii, al unei evoluții naturale a formelor, care-l fac posibil. Pe de altă parte, textul eminescian depășește, sub o serie de aspecte, modelul canonic romantic. Astfel încât simpla acreditare a textului eminescian ca simptomatic pentru romantismul românesc se dovedește insuficientă pentru a-l descrie în toate articu lațiile sale intime. Istoric vorbind, Eminescu corespunde modelului estetic romantic, dogmatic în esență (sub masca abilă a unei explozii imagistice insolite). Față de această estetică a romantismului, comportamentul textului eminescian
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
ca simptomatic pentru romantismul românesc se dovedește insuficientă pentru a-l descrie în toate articu lațiile sale intime. Istoric vorbind, Eminescu corespunde modelului estetic romantic, dogmatic în esență (sub masca abilă a unei explozii imagistice insolite). Față de această estetică a romantismului, comportamentul textului eminescian se dovedește a avea, în unele dintre segmentele sale constitutive, o natură insurgentă. Uzând, adesea in extremis, de categoriile verificate ale modelului scriptural de tip romantic, textul eminescian se construiește ca identitate de o structură specială, definindu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
de contemplarea Celuilalt din oglindă, care se îndepărtează. A doua direcție, care în nenumărate moduri explicitează opera eminesciană, este mitul orfic. Ceea ce Marcel Raymond observa prin Charles Baudelaire, adică imposibilitatea imitării naturii și "încarnarea propriului eu" al acesteia, începuse în romantism, dar devine abia la poeții postromantici o traversare a unui labirint, ce se referă la natură prin poezie. Eminescu este un poet crucial în analiza devenirii poeziei europene moderne, din mai multe perspective". Studiul lui Paul Iruc este, fără îndoială
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
întâmplat în 2006) în sens publicitar-utilitar, suspus tirului de acuze (paseism, reacționarism, xenofobie, antisemit clișeizat), Eminescu se încăpățânează să rămână o permanență. Problema Eminescu animă și agită spiritele. Ceea ce înseamnă că poetul național, cel care a recuperat pentru literatura română "romantismul înalt", nu are un rol muzeal și este, indiscutabil, mai mult decât un brand, cu care ne fălim ori, dimpotrivă, pe care îl contestăm aprig. Bibliografia eminesciană se îmbogățește vertiginos, campaniile de resemnificare (de pe baricade adverse) nu fac decât să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
la text și context". Adrian Dinu Rachieru nu agreează ideea despărțirii poetului de gazetar, considerând că opera acestuia trebuie evaluată în întregimea ei, rotundă și unitară ("nu îmbrățișăm ideea sciziunii, poetul și gazetarul locuind în aceeași ființă pasională, bolnavă de romantism"), pentru că, oricum am lua-o, Eminescu "invită la o pluralitate a lecturilor", apreciind astfel că "noile rute exegetice" pot dezvălui destule sensuri ascunse încă ale acestei opere. În consecință, este partizanul lecturii contextuale, pentru a putea descifra în acest mod
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
sursele eminesciane ale liricii românești. Ideea relecturii o întâlnim de altfel la majoritatea poeților reprezentativi. Semnificative în acest sens sunt câteva direcții ale reflectării catalitice eminesciene în modernitatea românească: neoromantismul bacovian, metaforismul ontologic blagian, cristalizările hermetice barbiene, alchimizările lexicale argheziene, romantismul permanent al lui Philippide, vocația autohtonismului tradițional la Voiculescu sau Pillat, până la ceea ce am numit periheliul eminescianismului, reprezentat de Nicolae Labiș și mai ales de Nichita Stănescu, în mod paradoxal acesta fiind și momentul de apogeu al influenței catalitice". Iată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
exegetului, este George Bacovia, care "ascunde în substraturile recviemului de tip simbolist profunda prefacere eminesciană a temelor grave, a motivelor de natură metafizică". Influența eminesciană se resimte aici la nivelul "intrapoetic" și, nu mai puțin, "prin retorica specifică tipului de romantism naiv sentimental", una dintre "modalitățile majore de asociere Bacovia-Eminescu" putând fi aceea a asumării critice a "semnificației ontologice a metaforei" ca expresie a "limitării acestuia întru mister și revelare". Prin poezia lui Al. Philippide, ca și prin intervențiile teoretice ale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
asociere Bacovia-Eminescu" putând fi aceea a asumării critice a "semnificației ontologice a metaforei" ca expresie a "limitării acestuia întru mister și revelare". Prin poezia lui Al. Philippide, ca și prin intervențiile teoretice ale acestuia, i se relevă "reevaluarea modernă a romantismului". La nivelul "praxisului poetic" al lui Philippide, apare cu limpezime manifestarea "titanismului magmatic eminescian" ("În peisajul liric interbelic, poezia acestuia reflectă probabil cea mai acerbă luptă a creatorului cu modelul romantic eminescian, cea mai intensă convulsie a spiritului creator, chinuit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
sau, altfel spus, nu revelația asumată prin credință, ci sacrul reflectat în fantezia plăsmuitoare". Și, mai departe:"Nedogmatic și nebisericos, crescut, ca și Blaga mai târziu, în zariștea "eresului" popular, iar în urmă format inte lectual în spiritul heterodox al romantismului german, Eminescu a fost totuși creștin ortodox în adâncurile subconștiente ale personalității lui, sensibil la cosmic și la organic, la taină și la tradiție, arzând ca o flacără vie pe altarul românismului creator, călăuzit de o înaltă conștiință morală și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
poate ajunge la adevărate erezii, prin extrapolare. "Care romantic din toată pleiada lor de pe-atunci și din totdeauna a fost bărbat în toată puterea cuvântului?", se întreabă doctorul, atrăgându-ne atenția că "a căuta să rezolvăm masochismul eminescian cu ajutorul romantismului european", nu e un lucru înțelept, chiar dacă îl considerăm pe poet între romantici. Cu alte cuvinte, întreaga literatură romantică e rodul unor bolnavi, toți acești scriitori "erau feminini, narciști, mazochiști și impresionabili ca o fată întârziată". Oare avem, într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
încerci să-i exlici vraja prin ritm, prin rimă, prin aliterații surprinzătoare", "farmecul poetic (...) scapă ultimei analize, oricât am dori-o de pătrunzătoare", fiind rezultatul încercărilor din transformarea alăturării cuvintelor în zeci de variante, cu conștiința nevoii de "armonie poetică". Romantismul asumat din lirica germană, pesimismul gândirii schopenhaueriene, rezonanțele din vechea filozofie indiană trecute prin filtrul de gândire personal nu explică decât în parte originalitatea acestei poezii: "Nu atât părțile dezamăgite și întunecate ci părțile, aș spune constructive și din care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]