5,253 matches
-
să zic lucrurile astea. Drep răspuns, Fran își lăsă blând mâna pe cea a lui Stevie, simțind venele încordate sub pielea ei caldă și uscată. Lipsa de loialitate nu trebuia neapărat să fie exprimată în cuvinte. — În măsura în care asta o poate scuza, cred că nici ea nu a fost prea fericită. Firea ei obtuză a îngrădit-o la fel de mult ca pe ceilalți. Și a avut o copilărie foarte nefericită. — Ca și Hitler. — În ceea ce-i privește, tragedia e că au făcut o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
de oră, Ralph tot nu se întorsese, până și Phyllis începu să-și facă griji. Fran se hotărî să verifice dacă Ben ajunsese acasă. Îi răspunse robotul și era gata să închidă când o întrerupse vocea lui Ben, cerându-și scuze că intrase robotul din greșeală. — Ben, sunt Francesca Tyler, fiica lui Ralph Tyler. Încercă să ascundă stânjeneala care i se strecura în voce amintindu-și cum se cunoscuseră. — Ascultă, l-ai văzut cumva pe tata astăzi? Ben voise să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
și rutina devin o sursă de echilibru. S-ar putea chiar să le prefere. Era o idee atât de neașteptată, încât Fran nu reuși să găsească nici un contraargument. Oare ea dădea dovadă de egoism când credea că face exact contrariul? — Scuzați-mă, - observă un schimb de priviri de potențială exasperare între mama ei și Laurence -, dar i-am promis tatei o ceașcă de ceai. Porni încet, cu un aer abătut, spre bucătărie. În curând tatăl ei, pentru care liberul arbitru și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
De fapt, nu m-am simțit niciodată mai bine. Se uită la ceas și-și aminti că tocmai astăzi avea programată o întâlnire cu Henrietta și cu domnișoarele de onoare la magazinul cu articole pentru mirese. — Trebuie să plec, se scuză înaintea doctorului și a asistentei care rămăseseră interziși. Am o programare la proba pentru rochia de mireasă. Fără îndoială Henrietta, însoțită de Sophie și Lottie, aștepta de ceva timp la magazin. Era unul din acele magazine minuscule și selecte în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
că, pentru a asigura condiții de siguranță absolută, trebuiau mai întâi să facă o ecografie pentru a vedea cum era așezat fătul. În stânga ei era ceva ce părea să fie un ecran TV. Tânăra întinse gel pe burtica lui Fran, scuzându-se că avea mâinile reci. — Scuze, zâmbi ea, asta a fost partea cea mai neplăcută. Ați mai făcut vreodată o ecografie? Fran clătină din cap. Pe ecranul de deasupra lor apăru o imagine gri, tulbure, care lui Fran i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
magazinul dumneavoastră, veți rata o ocazie minunată să atrageți oamenii să cumpere alte produse. Ca prin minune din spatele standului de felicitări apăru un tânăr cu coadă de cal și curelușe de bicicletă care se asortau cu cercelul din ureche. — Mă scuzați. Puteți să-mi spuneți când va apărea ziarul acela nou la care fac reclamă? Acela în care se oferă lucruri la schimb? Domnul Morton privi fără a-i veni să creadă cum Sean cumpără apoi patruzeci de țigări Silk Cut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
un episod vechi din The Wombles. — Uite, Ben, se opri Ralph cu generozitate, de parcă Ben ar fi avut cinci ani, nu cincisprezece, o să-ți placă asta. Ben îi făcu cu ochiul și amândoi se așezară fericiți în fața televizorului, având fiecare scuza că îi suporta pe Orinoco și pe Uncle Bulgaria de dragul celuilalt. Fran simți că i se ia o piatră de pe inimă. Aerul confuz dispăruse de pe chipul tatălui ei și părea să se simtă ca la el acasă. — Mulțumesc, Jack. Nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
femei. / Eu, personal, știind că voi vorbi cu f. mulți pușcăriași, aș fi învățat înainte câteva vorbe din argoul de pușcărie, ca să dau impresie și, făcându-i să mă respecte, să-i oblig să se deschidă cât mai mult. Mă scuzați, dar n-am înțeles insistența pe Robocop, câte sunt, cum sunt, pasiune de cinefil, poate. / E un zgomot infernal, eu aș fi oprit înregistrarea. / Ce spui, reporterule? Marcel nu înțelege subtilitatea întrebării prefăcut cinice, că fiecare se descurcă în pușcărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
mine și adevăratele simțuri, energia mea. Am ajuns în cele din urmă să-mi fac un prestigiu, un nume. La școala de corecție am stat trei ani. Pentru o spargere de casă. Îl cunoșteam pe copil și de aici „scopul scuză mijloacele“, chiar dacă îl cunoșteam, era un prieten de-al meu, dar mai mic ca vârstă. I-am dat bicicleta să se plimbe în curtea școlii, s-a plimbat câteva ture - timp în care el și-a lăsat ghiozdanul la mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
am văzut camera video, am văzut ce vrea să vândă. Făceam o șmecherie pe-atunci, chipurile. Veneam la dumneata să cumpăr un obiect. Eram dom’ locotenent, eram obosit din schimbul de noapte. Mă servea cu o cafea. Gustam cafeaua. „Mă scuzați, știți, beau puțin mai dulce.“ Te duceai să-mi aduci zahărul. În timpul ăsta, îți puneam ceva în cafea. Un diazepam. Au făcut, în ultimul timp, unii prin tren de-astea. Cât stăteam noi de vorbă, nici în 5 minute, dormeai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
asta... Și te-mpinge puțin și-ți pierzi din... așa. Și nu nimeream zidul, nimeream pe el. Îl loveam la picioare sau, vrând să pun mâna, îi băgam degetele în ochi lui. Dar știam că fac asta. Pe urmă: „Mă scuzați, nu văd“. Îți dai seama și tot îi dădeam din mână. Stând acolo, nu unghieră, nu asta - unghiile cresc. Ne tăiam unghiile cu dinții. Dacă-ți dădeau o unghieră, puteai să te tai, să te mutilezi. Dacă te mutilai, trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
Unu’ a murit în drum spre spital și unu’ a murit la 2 noaptea. M-am dus acasă. I-am lăsat acolo și am fugit, că mi-a fost frică. Poate acuma, dacă spui la unul că încerci să te scuzi, nu știu, nu pot să-mi dau seama cum am putut să fac chestia asta atunci. Pentru că, afară, nici o găină nu tăiam. Nu, mi-era milă. Eu aveam iepuri acasă, dar nu-i tăiam eu. Îi spuneam „Uite, mamaie“ lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
maximum, sfera înțelegerii. Dacă și astfel anumite detritusuri vor cădea dincolo de ea, nu e vina noastră”; p. 167: „nu este o punere la punct a acestor doctrine, ci evidențierea fenomenului de criză spirituală în țara noastră” etc). Însă cine se scuză se acuză, iar cronica lui Perpessicius pe marginea cărții spune ceea ce era de spus: „precauțiile acestea erau cu atît mai inutile cu cît, dacă Anarhismul poetic are o calitate, apoi este aceea că întreaga exegeză a d-lui Const. I.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pentru asta am venit să-ți spun”), și încearcă o „recuperare patriotică” în consonanță cu protocronismul oficial: „S-a pierdut enorm din ceea ce va fi fost Urmuz om viu, s-a pierdut uriaș din tainicul său spirit patriotic, cînd se scuza într-o scrisoare de familie că nu a putut lua parte la întîia parte a războiului mondial din pricina repartizării lui ordonate ca ofițer în administrația harnașamentelor”. Recuperarea protocronistă este explicită în chapeau-ul redacțional „Un caz limită” care preia un fragment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
-și amintească zicătorile și i-a mai trecut puțin iritarea. Dar adevărul e că de multe ori marea gâscă trebuia să se împrumute tot de la vrăbiuță și situația nu era tocmai de invidiat. — La urma urmei, sunt fratele tău, se scuza el, ploconindu-se. Nu putea uita că ea era cu șase ani mai mică. — Neghiob sentimental! Îi arse un pumn. Nu ți-am împrumutat o mie de yeni zilele trecute? — Păi, s-au dus... — Nu-ți mai dau nici un bănuț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
acolo: — Ajuta-ți-ne, vă rog! Ticăloșii aștia vor să ne facă rău. Studenții au privit-o mai întâi uimiți, apoi speriați când l-au zărit și pe cel cu haina pe umeri, cu siguranță șeful, luând o poziție amenințătoare. — Scuzați-ne, băieți, spuse „șeful“ încet, zâmbind. Prietena mea a cam tras la măsea. Cei doi studenți s-au speriat atât de rău, încât au rămas nemișcați, incapabili să mai facă un pas. Tot în șoaptă, dar apăsat de data aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
împrejurărilor: „E-n toiul primăverii Vecinul meu - Cum o duce oare?“ Au auzit treptele scârțâind sub pașii apăsați ai lui Gaston. O clipă mai târziu, Gaston deschise ușa și fața de cal își făcu timid apariția. — Vă rog să mă scuzați. — Gas, vino și stai cu noi. Gaston a intrat în cameră. Privind puțin mâhnit spre Tomoe, și-a îndoit, stângaci, genunchii și s-a așezat. — Tomoe-san. Am vorbit cu fratele tău. Mulțumesc pentru tot ce-ai făcut pentru mine, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
el în cap? Nu se lăsa convins. — Sunt laș. Poate mâine starea mea sufletească nu bun. Vreau să fiu iar la Takamori acasă... dar în seara asta sunt hotărât. Cu ochii la Takamori și Tomoe, nu mai contenea să se scuze pentru deranj. — Takamori, ai putea să-i aranjezi măcar unde să stea, sugeră Shizu, profund îngrijorată. Takamori și-a dat seama că hotărârea lui Gaston de a pleca de capul lui era de nezdruncinat. — Eu cred că-i mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
degetele pe coapsele lui. Gaston, care nu uita niciodată cum trebuie să se poarte, și-a dat seama că nu se făcea să stea în fața unor femei cu pălăria pe cap. Și-a scos-o în grabă și s-a scuzat pentru lipsa de maniere: — Vă rog să scuzați la mine. — A! Vorbește japoneză! exclamă surprinsă femeia cu pantofi roșii cu toc. Kimie a început să râdă cu poftă. — Nu mai faceți atâta gălăgie! le avertiză cea cu bandajul în jurul gâtului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
niciodată cum trebuie să se poarte, și-a dat seama că nu se făcea să stea în fața unor femei cu pălăria pe cap. Și-a scos-o în grabă și s-a scuzat pentru lipsa de maniere: — Vă rog să scuzați la mine. — A! Vorbește japoneză! exclamă surprinsă femeia cu pantofi roșii cu toc. Kimie a început să râdă cu poftă. — Nu mai faceți atâta gălăgie! le avertiză cea cu bandajul în jurul gâtului, care-l luase pe Gaston sub aripa ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
viață. Asta-i tragedia unei țări sărace. Domnule Gas, noi nu suntem săraci în sensul concret al cuvântului. Japonia e săracă spiritual. Pe când rostea aceste cuvinte, trupul lui slab ca o așchie s-a cutremurat tot de indignare. S-a scuzat că s-a lăsat copleșit de sentimente și l-a întrebat pe Gaston: — Domnule Gas, ce gânduri ai? Gaston surâse vag și răspunse: — N-am unde să stau. Îmi iau câinele și mergem mai departe. — Zău? Bătrânul își încrucișă brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Dar asta înseamnă să-i înșeli pe oameni. Ba dimpotrivă, spuse bătrânul Higurashitei. Îi încurajezi și le insufli forțe noi celor necăjiți care vin la tine. Acesta-i și scopul „ghicitului“ meu. Apoi, coborând vocea, bătrânul a încercat să se scuze: — Până la un punct, e necesar să spui minciuni, bineînțeles, dar cu intenții bune. Încep să te inițiez deseară. Bătrânul a început să-i explice lui Gaston câteva principii de bază, esențiale în arta ghicitului. Primul pas este ghicitul în palmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
le poți câștiga încrederea citindu-le în palmă, vor asculta cu atenție orice le-ai spune. Astfel îi explică bătrânul lui Gaston că ghicitul era de fapt, în esență, arta de a-ți manipula clientul. — Și tu când erai tânăr... scuză-mă, ești încă tânăr... ai încercat să cucerești fete. Cititul în palmă e o artă asemănătoare. Gaston clipi. Chiar dacă înțelegea ce-i spunea bătrânul, din păcate, toată viața lui, fetele nu i-au arătat decât dispreț, din pricina feței sale lungi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
pistolul înfipt în coaste nu putea spune nimic, dar încerca, disperat, să comunice din priviri. Din nefericire, cu cât era mai serios, cu atât părea mai comică fața lui de cal. — Fils de putain de crapaud. — Vă rog să mă scuzați, spuse polițistul bătând cu degetele în geam. Facem un control de rutină. — Quel pet rance. Endō continua să-i vorbească lui Gaston, neuitând nici o clipă să zâmbească. Când Gaston a deschis fereastra, pistolul i-a intrat și mai adânc în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
de rușine atunci, luând-o la sănătoasa ca un laș ce era. A fost tare caraghios. Ceea ce a deranjat-o însă și mai mult pe Tomoe a fost atitudinea lui din dimineața următoare. Era sfios și nu mai știa ce scuze să-și găsească pentru lașitatea de care dăduse dovadă în seara precedentă. — Adevărul este, Tomoe, că am fugit ca să chem poliția. Tomoe strâmbă din nas, zâmbi și-i întoarse spatele. „Aș vrea să cunosc un bărbat pe care să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]