3,720 matches
-
clipă. Era o ceată de slujitori călări și de hăitași, care-și stăpâneau cu greu câinii Întărâtați. Unul dintre călăreți, se vedea după Îmbrăcăminte că era un slujitor mai răsărit, le strigă hăitașilor să dea drumul câinilor pentru a-l sfâșia pe străin. — Lasă-l, spuse altul, un om mai În vârstă. Simeon privi cu recunoștință fața slabă, ochii mobili și nasul Încovoiat, semne de istețime și viclenie. Lasă-l, spuse el. Să-l vadă stăpânul nostru. El să hotă rască
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ochii pe cavalerul căruia Îi sărise În ajutor. Acesta zăcea nemișcat alături, plin de sânge și atât de palid, Încât Simeon Îl crezu mort. „Să nu-l las așa, ca pe un câine la marginea dru mu lui, să-l sfâșie fiarele. Să-l Îngrop, bietul băiat...“ Era Însă prea slăbit. Se gândi să se târască până la mânăstire, să-i che me pe călugări. „Nici asta nu pot. Nu mă pot mișca. Am să mor și eu. Mai bine stau nemișcat
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ape limpezi, unde oamenii mureau de bătrânețe, dacă nu-i ucideau tâlharii sau dacă nu cădeau În nesfârșitele Încăierări dintre stăpânii lor. Din când În când, se mai prăvălea câte un brad și sfărâma un sătean. Sau câte unul era sfâșiat de urs. Femeile mai mureau la naștere. Nu era nimic nemaipomenit, așa se murise totdeauna, și oamenii Își primeau soarta dacă nu cu nepăsare, cel puțin cu stoicism. Acum se ivise o altfel de moarte, mult mai Îngrozitoare, pentru că nimeni
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
În schimb, feciorii lui se mai abăteau din când În când din drumurile pe unde Îi ducea vânătoarea, ca să-l salute pe sihastru, spre nemulțumirea clericilor de la Curte, care, cu excepția părintelui Bernhard, Îl urau din răsputeri. Haina lui aspră și sfâșiată pe alocuri, silueta lui uscată, cu barba albă și părul neîngrijit, palmele pline de bătături și picioarele zdrelite pe care niște sandale scâlciate nu le apărau de frigul aspru al iernilor de la munte erau prea În răspăr cu obrajii lor
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Îngrijoreze. Era toamnă și Întunericul se lăsa repede. Trimise slujitori cu făclii În Întâm pinarea ducelui, cu porunca să-l caute și să dea semn din trâmbițe de Îndată ce ar fi zărit micul cortegiu apropiindu se de castel. Nici o surlă nu sfâșie noaptea cu tonurile ei... Neliniștit, Conrad se plimba În sus și În jos prin Încăperile lui, chibzuind ce era de făcut. În cele din urmă se hotărî să plece el Însuși, cu toată călărimea pregătită pentru marea Întâlnire de a
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
care zăcea sub un morman de leșuri. Avea o crestătură urâtă pe frunte, din care sângele Îi șiroia peste fața aspră până și În moarte. Spada o mâ nuise În cele din urmă cu stânga, fiindcă dreapta Îi atârna neputincioasă, sfâșiată de un cuțit. Nu-i ucideți pe nobili, strigă ducele. Nu-i ucideți pe Eglord, pe Otto și pe cei de neam nobil. Îi vreau vii pe toți! Se lumina de ziuă. Curtea, conacul, câmpurile de jur Împrejur până departe
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
lui dibace: Ce vrei, meseria e meserie. Nu există ușă să n-o pot deschide! spuse el rânjind Într un dinte. Pe patul Îngust, În mijlocul Încăperii, zăcea Adelheid cu mâinile și picioarele legate de stâlpul baldachinului. Hai nele Îi erau sfâșiate, pătate de sânge și fața tumefiată. Nu-l recu noscu pe Simeon și, când cei doi bărbați Începură să-i dez lege legăturile, Încercă să țipe. Dar puterile n-o ajutau, așa că țipătul se preschimbă Într-un vaiet scurt, care
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cunoșteau povestea lor. Au trecut câteva luni bune; din dorința de a-i reda tonusul vital, i s-a procurat o altă ursoaică. A avut o reacție violentă, de sălbăticiune turbată. Ursoaica cea nouă fusese pe punctul de a fi sfâșiată. Noroc de îngrijitorii prevăzători, care pregătiseră din timp furtunul de pompieri. Au proiectat jetul cu toată presiunea asupra lui, până ce s-a retras de pe câmpul de luptă și au reușit să scoată ursoaica plină de răni sângerânde. Nu, el nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
batic pe cap, cu părul răvășit, cu fața mică și uscată, cu fruntea rourată de transpirație, am citit în ochii ei o suferință cumplită. M-am apropiat de obrazul ei, vrând să preiau o parte din durerea atroce care-i sfâșia măruntaiele. A văzut și a intuit gestul meu. Mi-a murmurat cu glas stins, întretăiat: De ce, Titi?... de ce-ai fugit?... unde?... N-a mai putut continua. Cu capul mic și ciufulit, sprijinit de pământul reavăn, acoperit de iarba prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
întins, supus, palmele. Palma dreaptă a primit două lovituri fulgerătoare de vargă. Însă la palma stângă durerea resimțită a fost atât de intensă încât creierul, neștiind cum să mă protejeze mai repede și mai eficient de durerea atroce care îmi sfâșiase carnea, a ordonat vezicii urinare o contracție urgentă, binefăcătoare și instantaneu pantalonii mi-au fost inundați de un lichid călduț care se prelingea pe fusele picioarelor mele până în pantofi, abătându-mi astfel atenția printr-un joc al materiei cenușii de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
batic pe cap, cu părul răvășit, cu fața mică și uscată, cu fruntea rourată de transpirație, am citit în ochii ei o suferință cumplită. M-am apropiat de obrazul ei, vrând să preiau o parte din durerea atroce care-i sfâșia măruntaiele. A văzut și a intuit gestul meu. Mi-a murmurat cu glas stins, întretăiat: De ce, Titi?... de ce-ai fugit?... unde?... N-a mai putut continua. Cu capul mic și ciufulit, sprijinit de pământul reavăn, acoperit de iarba prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Nu mai sperați. Casa sufletului meu și oaspeții săi A.B.Am intrat în casa gândurilor tale, cum mă primești? La ce să mă aștept? Poți să te aștepți la orice. Ești în cîmp deschis, cu stelele deasupra. Te poate sfîșia o fiară. Poți să ai o aventură pe rîu, gen river-rafting. Casa mea e afară, nu e înăuntru. Nu poți să-ți faci casă sub nimic. Iar noi, oamenii, sub nimic chiar suntem. Poți muri oricînd, chiar dacă eu vreau să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
Amicul Poporului, Gura satului, în Viena Albina, Sionul românesc, în Cernăuți Foaea Soțietății literare din Bucovina, toate trecându-și existența și în anul următor, anunțânduse și apariția altora...” ...” Acesta e un semn bun, se dovedește că românii austrieci nu-s sfâșiați de partide politice pasionale, ci, recunoscând că numai în cultura adevărată se face dovada prosperității unui popor” și care, alături de „reuniunile de lectură înființate de țărănimea română, aduc mărturia că românii austrieci pășesc înainte, duși încet, dar sigur!” Cât privește
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
încercarea de a-i pune capăt existenței în justiție... Luându-și rămas bun și zicându-i „Să-ți dea Domnul Plaiule, Românesc, și la propriu și la figurat, viață lungă și fără firul sau gardul de sârmă ghimpată ce te sfâșie” am înțeles că Vasile Tărâțeanu, fostul lui redactor șef, rămâne un optimist... Optimism pe care lam întâlnit în tot ceea ce se face la revista Glasul Bucovinei. Ca în versurile „Din una în alta” de Marcel Mureșanu. „La miezul nopții / nu
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
teatrală, de teologie, știință, muzicală, plastice, eseuri, însemnări, revista revistelor. Parte din articolele publicate făceau apologia doctrinei fasciste, iar unele expresii din texte spuneau tocmai aceasta când întâlneai cuvântul ”camarad”, de exemplu. Încercând să surprindă atmosfera încărcată de miasme și sfâșiată de contradicții, Lucian Blaga nota: „După frământarea individualistă urmează integrarea unei noi spiritualități colective. Personalitatea creatoare va deveni din nou o forță impersonală în slujba unui cuget colectiv.” Sextil Pușcariu întrun interviu despre poezie face aprecieri la obiect în legătură cu producția
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
a informatorilor cu care ne-au blagoslovit furnizorii noștri de teroare și spaimă. Umbla Europa aceasta în vîrful picioarelor ca nu cumva să supere ursul căruia din zece în zece ani îi mai oferă pe tavă cîte o țară de sfîșiat". Majoritatea celor din lotul Marii Finanțe vor fi exterminați în închisori, doar Nistor Chioreanu moare după 1990. El și Nicolae Mărgineanu vor lăsa mărturii despre caznele suferite în Gulagul românesc, prin volumele, primul, Amfiteatre și închisori, al doilea în Morminte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
năruise în fața visurilor tânărului Cristian, a dat crezare planurilor sale de a veni la București și de a cânta la Operă. L-a susținut din greu pentru mutarea în marele oraș și intrarea la Conservator, chiar dacă sufletul ei a fost sfâșiat când Cristi a plecat de acasă. Nu i s-a arătat niciodată plângând, ci zâmbind, încărcându-l mereu cu un entuziasm și o determinare care puteau muta munții din loc. Și i-a spus atunci Cristi, înainte s-o îmbrățișeze
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
camera sa de la etaj să repete. Deschidea fereastra și, peste noaptea întunecată care acope- rea Sinaia, vocea lui caldă începea să vrăjească cerul și pădurea nemărginită. Virginia crăpa și ea geamul de la parter și îl asculta, simțind cum i se sfâșie inima atunci când îl auzea înecându-se, răgușind sau brusc începând să tușească. Pe obraz îi curgeau șiroaie de lacrimi, pe care Cristi nu le-a văzut niciodată. Și a fost mai bine așa, căci mila l-ar fi dărâmat cu
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
Gară la bulevardul Basarab nicio casă - nici una - n-a scăpat neatinsă. Priveliștea e sfâșietoare. Se mai dezgroapă încă morți, se mai aud încă vaiete de sub dărâmături. La un colț de stradă trei femei boceau cu țipete ascuțite, rupându-și părul, sfâșiindu-și hainele, un cadavru carbonizat, scos tocmai atunci de sub moloz. Plouase puțin dimineața și peste toată mahalaua plutea un miros de noroi, de funingine, de lemn ars. Viziune atroce, de coșmar. N-am mai fost în stare să trec dincolo de
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
și de asanare a moravurilor politice din campania electorală a Convenției Democratice nu numai că au fost iute uitate, dar, cum se’ntâmplă - și cum se va Întâmpla probabil Întotdeauna, mai ales „la noi”! -, cei de la putere au Început să „sfâșie prada”, uitând de electorat, de propriile promisiuni, de „istorie și de justiția națională”, căzând cam În aceleași „erori” pe care le condamnaseră „aspru” la rivalii lor politici și pe care le confundaseră cu sârg, atunci, În lunga și dificila lor
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
dar cu toate că nu păreau foarte adânci, vopseaua chiar fusese jupuită și m-am gândit că probabil fusese opera lui Victor, încercând să intre. Nimeni din cei prezenți la petrecere nu urcase la etaj, dar gândul m-a dus la perna sfâșiată din camera lui Sarah și mi-am imaginat că poate chiar Robby făcuse zgârieturile - un gest agresiv, încercarea de a atrage atenție sau ceva de genul ăsta - până când am realizat că nu era în stare de așa ceva; era mult prea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
albastru arctic intens fiind încet-încet înghițită de o pătură groasă de nori negri. Pomii erau din ce în ce mai desfrunziți. Câmpul era sticlos cu rouă. Am deschis portbagajul. Scriitorul mi-a atras atenția asupra puloverului în care învelisem păpușa. Puloverul Polo roșu fusese sfâșiat pe durata celor douăzeci de minute cât îmi luase din Elsinore Lane până la câmpul din dreptul autostrăzii. Ridicând-o pe Terby de o aripă din portbagaj, mi-am întors privirea în timp ce păpușa urina descriind un arc galben ce pornea din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de desprinse din mine. Se făcuse dintr-o dată frig în casă, dar fața îmi șiroia cu transpirație. Am început să mă târâi pe stomac, iar atunci m-a mușcat din nou, un pic mai jos de locul pe care îl sfâșiase înainte. Am încercat să mă debarasez de el. Am început să alunec spre câine din cauza scărilor năclăite cu sânge. S-a repezit iarăși la mine. Dinții deveniseră acum colții lui Terby și se înfipseră în gambă. Am realizat cu o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de memorie bizantină și trăind într-un mediu evreiesc. Sunt toate acestea la un loc. Eu sunt istoria din ultimii trei mii de ani a acestei regiuni. Nu-mi plac identitățile. N-am decât apartenențe. Am eu aerul unui om sfâșiat de contradicții? Nu, mai degrabă al unui luptător. Există trei mici spitale private și misionare la Nazaret, unul scoțian, unul italian și unul francez. Acesta din urmă, spitalul Saint-Vincent-de-Paul din Nazaret, a fost fondat în 1898 de către surorile din ordinul
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
vreme. Proprietarul zice că va vesti autoritățile. El nu știe de asta: "Dumneata ești tata nostru, noi pe dumneata cunoaștem". După patru zile, azi, la 14 Octomvrie, jandarmul nu s-a arătat să cerceteze deși a fost vestit. Cânii au sfâșiat leșul epii în dosul bordeelor. Am văzut pe un om tare de altfel la clonț, un fel de derbedeu numit Neculai Botez. Când era anul bun, lunea îl apuca jucând cu muierile de după cap. Într-un rând i-a dat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]