3,699 matches
-
și curățenie, adia mereu un miros foarte plăcut. Nu înțelegeam a ce anume mirosea, a flori uscate, a busuioc, a tămâie? Când am crescut mare, am înțeles că acel miros se poate defini printr-un singur cuvânt: sfințenie. Mirosea a sfințenie în odăița ei, locul unde stătea de vorbă cu Dumnezeu. Era tare credincioasă bunica; miercurea și vinerea nu mânca nimic pâna seara târziu, respecta cu strictețe toate posturile din an și sărbătorile. Dormea puțin. Nopțile de iarnă le trecea torcând
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
lui, rugători și triști, de la mâna trecătorului, așteptând în orice clipă un gest de milostenie din partea lui. Părăsită și uitată de mulți, cu zidurile ce o înconjurau pe jumătate dărâmate, fără poartă, biserica mai păstra chipul smerit și curat, adierea sfințeniei care trezea fiorul credinței în inima celor care treceau pe lângă ea și i se închinau cu evlavie. Unii oameni suspinau atunci când treceau prin fața ei, zicând în gândul lor ceva ce numai Dumnezeu auzea și știa, alții erau orfani și văduviți
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
cu sufletul până la sfârșitul vieții lor.” În cele mai multe cazuri, personajele scrierii sunt oameni simpli, viețuitori în universul rustic, care acționează după datini și obiceiuri statornicite din veac, păzind rânduiala bisericii, urmând calea iubirii creștine. Așa sunt bunica Dosia („Mirosea a sfințenie în odăița ei, locul unde stătea de vorbă cu Dumnezeu”), moș Parfene, („un om care-și avea inima și mâna gata oricând spre a face bine oricui”), moș Ion Dascăl („un om blând, avea o inimă ca pâinea, o fire
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
continuă caval cadă a risipirii, a schingiuirii prin excitante, într-un sfâșietor asalt imaginar asupra existenței, în care epuizarea împinge ființa spre revelații care exclud orice împlinire, dar nu zădărnicia și deloc desăvârșirea. Acești oameni sunt o introducere anarhică la sfințenie. Veritabili avocați ai oralității universale, cu ființa răvășită de miracole (ca să creeze măcar în invizibil naturi), ei perpetuează amintiri lipsite de inconvenientul Căderii - pe care, ignorând-o, o recalifică într-o justiție a datului. Ei știu că orice bucurie neagă
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
altele asemenea. „Țin post”, ne-a explicat ea și nu s-a atins de șuncile și cîrnații cu care ne delectam noi, ăștilalți, păcătoșii. Știa foarte bine toate sărbătorile ortodoxe ale sezonului, posturile și dezlegările și le respecta cu o sfințenie firească. Nu i-am pus întrebarea aia perversă, „Credeți în Dumnezeu ?”, dar a anticipat-o ea, la fel de firesc : „Sînt credincioasă, e frumos...”. Apoi, după ceva timp, a adăugat : „Cel puțin așa cred... Și nu sînt singura !”. D. are 27 de
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
elogiile satului românesc. Îi aparține lui șerban Anghelescu și îl găsiți în cartea sa recentă Farmecul discret al etnologiei. Pe același ton, textul continuă cu cîteva fermecătoare dezvrăjiri : Semănătorismul și poporanismul au adîncit ceea ce discursul pașoptist lăsase în arena ideologică : sfințenia rurală, culpa intelectualilor care s-au separat de izvorul veșnic al autohtoniei. Din nou este vorba despre o unitate primordială pierdută. Instaurarea diferenței, despicarea neamu lui sînt privite de tradiționaliști ca un păcat mortal. Anula rea deosebirilor, restaurarea unei omogenități
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
ospiciu. Nu vom mai putea citi istoria, probabil, decât sub influența anestezicelor. Pentru popoarele mici, singurul mijloc de dăinuire este spiritul. Istoria pare că și-a fixat azimutul spre apocalipsă. În concertul puternicilor lumii, românilor li s-a păstrat cu sfințenie statutul de veșnici subalterni. Rezistă cei care cuceresc pentru a construi. În evul mediu, politicienii făceau naveta între tron și pușcărie, între mângâierile reginei și cele ale călăului. Singurul om nou, ca ideal de frumusețe fizică și spirituală, a fost
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
fericit caz, la curățat cartofi pentru a doua zi. Toți militarii, chiar și cei analfabeți, ofițerii și subofițerii trebuiau să aibă conspectate la zi temele de la învățământul politic cu bibliografia corespunzătoare, date obligatoriu cu ocazia cursurilor ce se țineau cu sfințenie din două în două zile, câte două ore. Regula era clară. Ce învățau ofițerii azi, trebuiau să transmită la trupă mâine. La fiecare două seri, Bidaru conspecta temele respective cu bibliografia recomandată și pentru comandantul său direct, căpitanul Bostan Gheorghe
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
până acum, de îngăduința mea, nu ți se pare oare? Așa încât, ia atent aminte că, dacă te va împinge cumva gândul neinspirat și tare păgubos să nu-mi aduci banii pe care mi-i datorezi pe marfă, îți jur cu sfințenie că eu, Torpilă, și nimeni altul decât eu, mă voi asigura personal că, până la urmă, tot îmi voi căpăta datoria de la tine cu orice preț, iar tu vei sfârși în colb, zăcând amarnic. Nici nu-ți închipui de câte pot
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
nu îmi dădeam seama dacă fericirea exista în afara mea, adică în oameni, în bunurile materiale (deci și în narcotice) și în tot ceea ce mă înconjura, iar eu doar trebuia s-o aduc în mine și s-o păstrez cu mare sfințenie, sau dacă ea nu care cumva mocnea dintotdeauna în mine, iar mie nu îmi rămânea de făcut decât s-o scot din străfundurile ființei la suprafață și să mă bucur de ea tot restul vieții. Și, nu bag mâna în
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
vreo treizeci de membre. De la cele mai tinere, până la cele mai în etate. Copiii la cămine, creșe, grădinițe, iar mămicile și bunicuțele la club. Activități cu conținut divers. În cea mai mare măsură distractiv. Pe bază de program, respectat cu sfințenie, zi de zi, de către fiecare. Pentru astăzi era prevăzută ducerea de nas a celui mai sever dintre vameșii controlori. Ăstuia, i se dusese vestea, nu-i scăpa din gheare nici cât negru sub unghie. Pe sub nasul său nu trece nimic
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
studieze și nu renunță decât atunci când zorii zilei le îndepărtară de pe cer, moment în care pleca, în sfârșit, să se culce în adăpostul de la prova, care era rezervat membrilor echipajului din tură de noapte, al căror somn era respectat cu sfințenie până după miezul zilei. Totuși, atunci când se trezi Tapú Tetuanúi, inca obosit, Miti Matái era deja de o oră la postul său de comandă și arată atât de proaspăt, de parcă ar fi dormit nestingherit toată noaptea. Chimé din Farepíti vâslea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
și prin iertarea păcatelor "greșiților noștri". Cam așa stau lucrurile din punct de vedere teoretic. Cu practica stăm ceva mai prost. Dionisie Cosașu era cheie de biserică, adică nu fura, nu înjura, credincios habotnic era și Biserica ajuta. Postea cu sfințenie, cînta în corul parohiei, aduna donațiile și nu fura nici să-l pici cu lumînarea. În casa lui te omenea, îți oferea daruri, te conducea o bucată de drum ducîndu-ți bagajele cele mai grele. Pe scurt, era om de pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
lucrare desăvîrșită. Dar omul, profesore? Este omul o lucrare desăvîrșită? întreabă conștiința lui. Cu omul este o problemă. Omul este singurul eșec în ce privește desăvîrșirea. Chiar de la bun început s-a dovedit a fi un accident. Adam n-avea înclinații spre sfințenie, spre perfecțiune. A fost de-ajuns o ispită banală ca să renunțe la o alternativă care ar fi dus, în timp, la perfecțiune, la desăvîrșire. Cea mai nocivă, mai distructivă, mai parșivă viețuitoare pe pămînt este omul. Are plăceri perverse și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
pur și simplu să împingi o ușă și să intri nepăsător în așa ceva; ceva fundamental ar dispărea înainte să termini de răsucit mânerul. — E ceva religios, parcă, am zis în cele din urmă. Scout încuviință. — Locurile capătă o aură de sfințenie atunci când sunt lăsate de capul lor o vreme. E ceva ce ține de liniște, poate. — Și ce facem, acum că suntem aici? — Găsim H-urile. — Cărțile care încep cu H? — Romanele. Romanele autorilor care încep cu H. Cred că sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
La școală ședințele se îndesiră. Fiecare își raporta activitatea, prilej pentru colegi de a lichida cîteva conturi. Cei noi erau neînsemnați iar cei neînsemnați, mereu găsiți vinovați. Un sentiment apăsător alcătuia substanța acestor întruniri, altminteri adevărate ceremonii. Se veghea cu sfințenie ca ritualul să fie îndeplinit. Observam că, tuturor, reuniunile acestea le păreau firești. Încasîndu-și săpuneala, bărbații se întîlneau la Mitică iar femeile plecau netulburate la plozi și la trebile gospodărești. Trimestrial, ședințele se țineau la centru, în căminul cultural. Participau
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Pune sângele în mișcare, încălzește și ustură sufletul, pneuma aceea gingașă, s-o tot ocrotești în otravă și cântece. Interlocutoarea simte repede despre ce e vorba : n-ai decât să-i vinzi primul cuvânt, recunoaște prompt parola. Te ascultă cu sfințenie, ehe, prin câte n-a trecut fiecare, câte nu știe, îți răspunde numai când trebuie și la chestiune. Înțelege ce înseamnă să porți o inimioară împovărată : te sufoci pur și simplu, abia de mai poți să sufli !... Părinții... știi ce
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și el pe margini mai mulți ciraci, care să-i prostească pe năuci. Are pentru asta, un întreg partid, și-o gloată de lingăi din așa-zisa Societate Civilă, care pe lângă susținerea jongleriilor lui, se îngrijesc zi de zi, cu sfințenie, ca fundul lui să nu se usuce și să fie veșnic umed, de la lins și pupături. Uite cum se face treaba, adică mai exact, cum să ascunzi adevăratele intenții ca la alba-neagra. De exemplu, vrei să iei ochii proștilor de la
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
rău plătite, mama, care veghează la căpătâiele odraslelor pentru a le scăpa ca prin minune viața, prin nesfârșitul devotament. Ori medicul, care știe că poate muri de boala pe care o caută în coliba unui sărac, datorie împlinită uneori cu sfințenia celor mai adevărate pilde din mucenicie. Ca să nu ne ridicăm până la descoperitorul, care știe că va cădea în clipa însăși când va fi smuls zeilor taina. Eroismul nu e în împrejurări: în noi îl avem, nu trebuie neapărat să alegem
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
nici măcar sinucide, atunci exersează arta seducției. Nici așa nu e bine, prea le știe pe toate. Renunță, schimbă metoda! Cucerește cu fapta bună. Don Juan se califică în meseria de sfânt. Un alt American dream. Eu tocmai sunt despuiat de sfințenie. Sunt violat cu multă drăgălășenie. Sabina se strecoară sub mine, îmi atinge părțile intime. Dacă nu o să știu ce trebuie să fac? O fi la fel ca la televizor, așa cum vedeam pe canalele sârbești înainte de ’89? Dar dacă nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
a timpului ca umbră neagră. Problematica adusă de volumul lui Leo Butnaru include, totodată, și arta, una dintre puținele înfăptuiri umane prin care se poate atenta la samavolnicia timpului. Spre exemplu, pentru, bătrânul înger-poet, poezia are inalienabila ei parte de sfințenie (Poezia e sora de taină a / îndumnezeirii...), ceea ce explică harul artistului de a înnobila, fie și temporar, realitatea, argumentat, într-un poem, cu evocarea lui Emil Loteanu care, filmând Șatra, la Cernăuți, a făcut ca orașul să poată întruchipa, pentru
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
a volumului, Jurnal erotic, este sugestiv pentru statutul pe care îl are sentimentul în existența lui. Debordând de sensibilitate, acolo, în sihăstria sufletului, visează o iubită pe măsura patosului său, o Lolită a cireșelor, ale cărei date îmbină vegetalul cu sfințenia, încât imaginarul poetic creat de Virgil Diaconu e de o senzualitate mereu proaspătă, de nestăpânit: vrea o vacanță pe plaja cu lună a trupului tău; contemplă picioarele lungi de piersică (laitmotiv la nivelul întregului ciclu) sau simte că picioarele tale
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
de cultul morților, nici de solidaritate... Nu mai dispunem nici de cultul muncii, nu mai avem demnitate. Dacă e grăitoare o Sorbonă, noi legionarii avem Sorbona noastră: diploma pătimirii, diploma temniței prin care mulți s-au înălțat până la starea de sfințenie... Nu e deajuns să constați răul care ne doboară pe toți! Trebuie să strigi și să lupți, glasul tău să fie tulnic, dangăt de clopot, chemare și îndemn la luptă! O țară și un neam nu piere din lipsă de
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
arma în mână și fața la dușman, de la soldații lui Decebal căzuți pe ruinele Sarmisegetuzei și până la cei de ieri, sfărâmați de obuzele de la Mărășești și Turtucaia. Când doi legionari s-au apropiat apoi și au început să amestece cu sfințenie această țărână în timp ce ceilalți, salutând tot timpul cu brațul întins, cântam din toate puterile inimii imnul Legiunii „Sculați români la luptă, bate ora/ Din urmă pentru neamul românesc etc.” Momentul a fost atât de înălțător și atât de mișcător, încât
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
poală și cu alta la bărbie, acoperindu-și, cumva, simbolic, gura pungită, fără să se plângă niciodată de ceva. Tot ce se întîmpla era, în logica ei, hotărât de Dumnezeu. Nu lipsea în nici o duminică de la biserică și respecta cu sfințenie toate rânduielile creștinești, încît, probabil, găsea că nici revoltele, nici lamentațiile n-aveau rost. Înainte de a se culca, bătea în fiecare seară o sută de mătănii, iar dacă tata, care citea în pat, ridica ochelarii de pe nas, pe la a cincizecea
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]