3,605 matches
-
și Constanța (27 septembrie), în deschiderea concertelor cântând, timp de jumătate de oră Mircea Florian. Pe parcursul concertelor, membrii formației au rămas plăcut impresionați de faptul că spectatorii, cei mai mulți tineri născuți după plecarea lor în Germania, le știau textele „silabă cu silabă”. Începutul concertului timișorean — După minirecitalul lui Mircea Florian — l-au făcut dubașii din Brănești. Potrivit liderului formației, scenele impresionante nu au lipsit: Un interviu luat lui Nicu Covaci în toamna anului 1991, și difuzat la Radio Constanța (ulterior publicat în
Phoenix (formație) () [Corola-website/Science/299249_a_300578]
-
vidęm" „vedeam”. Vocalele /a/, /e/, /i/, /o/, /ɔ/ și /u/ accentuate se lungesc, în afară de graiurile din Umă și Țărnareca: "apu" [aːpu] „apă”, "cămeș" [kǝmeːʃ] „cămeși”, "sin" [siːn] „sân”, "soră" [soːrǝ] „soră”, "grǫ́n" [grɔːn] „grâu”, "suflit" [suːflit] „suflet”. Înaintea silabei accentuate, vocalele se închid, dar nu și în împrumuturi: În L’umniță, / ǝ/ la început de cuvânt urmat de o consoană nazală se realizează [ạ] (mai închis decât [a], între acesta și [ə], mai aproape de [a]): "ạn" „în”, "ạmpirat" „împărat
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
se închid, dar nu și în împrumuturi: În L’umniță, / ǝ/ la început de cuvânt urmat de o consoană nazală se realizează [ạ] (mai închis decât [a], între acesta și [ə], mai aproape de [a]): "ạn" „în”, "ạmpirat" „împărat”. Și după silabă accentuată se închid aceleași vocale, dar /a/ se păstrează ca articol hotărât: "casă" vs. "casa". În toate graiurile meglenoromâne există diftongii descendenți [aw], [ew], [iw] și [ow] (semivocala /w/ fiind transcrisă u̯), și diftongii ascendenți [ja], [je], [jo] și
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
valori, + sau -) aflate sub incidența unei ierarhii de legi fonologice. Aceste legi dictează modul în care succesiunea de elemente binare (subterane) se transformă în articularea propriu-zisă (la suprafață). O consecință a fonologiei generative a fost scăderea importanței care se acorda silabelor în favoarea fonemelor. Un alt eveniment important în dezvoltarea fonologiei a avut loc în 1976, cînd John Goldsmith a propus în teza sa de doctorat o modifocare a fonologiei generative pe care el a numit-o "fonologie autosegmentală" și a aplicat
Fonologie () [Corola-website/Science/299383_a_300712]
-
și "în". De asemenea, cuvîntul "România" sună aproape ca "Romunia" pentru urechile unui vorbitor nativ de engleză. O altă confuzie frecventă a vorbitorilor nativi de limba engleză care învață limba română este aceea între vocalele românești "a" și "ă" din silabele neaccentuate. Una din consecințe este nerecunoașterea corectă a articolului hotărît din unele substantive feminine, de exemplu "apa" se confundă cu "apă". Această confuzie se explică prin aceea că în limba engleză cele mai multe vocale se transformă într-o vocală mijlocie centrală
Alofon () [Corola-website/Science/299457_a_300786]
-
distingă între sunete care în alte limbi sînt fonemic diferite. De exemplu, consoanele "l" și "r" din cuvintele românești "lac" și "rac" sună identic pentru urechile celor mai mulți japonezi. Aceeași problemă o au și vorbitorii nativi de limba coreeană. De asemenea silabele "si" și "și" sînt alofone în limba japoneză, ceea ce înseamnă că perechi de cuvinte românești precum "sifon" și "șifon" sînt percepute ca fiind identice. Confuzii similare apar și la alte perechi de sunete: "tu" și "țu", "ti" și "ci", "zi
Alofon () [Corola-website/Science/299457_a_300786]
-
împreună kana) în japoneză și hangul în coreeană. În timp ce "kana" au fost obținute prin simplificarea extremă a unur caractere chinezești folosite fonetic, hangul este un mod de scriere inventat pe baze științifice în 1443, astfel încît fiecare caracter (reprezentînd o silabă) se compune numai din elemente fonemice. Liniile din care se compun ideogramele trebuie trasate într-o anumită ordine. Această ordine, învățată printr-o practică îndelungată, determină aspectul corect al ideogramei, în special la scrierea rapidă, cînd înlănțuirea mișcărilor mîinii este
Ideogramă () [Corola-website/Science/298871_a_300200]
-
reunuiĝo [re-unuigio] = reunire, reunificare) ŭ = u scurt ca în românescul tău (kaŭri [cauri] = a sta pe vine) a, e, i, o, u indică vocale; j și ŭ indică semivocale. Toate celelalte litere indică consoane. Accentul tonic este stabil, pe penultima silabă. Literele cu diacritice (în esperanto ĉapelitaj adică "cu pălărie"), respectiv ĉ, ĝ, ĥ, ŝ, ĵ și ŭ, nu pot fi întotdeauna scrise la calculator. De aceea există posibilitatea de a le înlocui cu combinații de două litere, din care a
Esperanto () [Corola-website/Science/296519_a_297848]
-
adăugând e la rădăcină; gradele de comparație ca la adjective. 8. Toate prepozițiile cer nominativul, cu excepția cazurilor în care se indică o schimbare de direcție sau de stare. 9. Cuvintele se citesc cum se scriu. 10. Accentul cade pe penultima silabă. 11. Cuvintele compuse se formează prin simpla juxtapunere a rădăcinilor (cuvântul principal fiind pus ultimul). 12. Nu există negații multiple. 13. Pentru indicarea direcției, se adaugă terminația pentru acuzativ. 14. Fiecare prepoziție are un înțeles bine definit, dar dacă sensul
Esperanto () [Corola-website/Science/296519_a_297848]
-
de exemplu în cuvântul "table" (masă) pronunțat . (Pentru transcrierile fonetice vezi Alfabetul Fonetic Internațional.) În cursul vorbirii două sau mai multe vocale pot să apară în succesiune. În asemenea cazuri vocalele pot să formeze fie hiaturi, atunci când fac parte din silabe diferite (de exemplu în cuvântul "mie", pronunțat ), fie diftongi sau triftongi, atunci când se pronunță împreună într-o singură silabă (de exemplu în cuvântul "miere": În acest din urmă caz, întrucât o silabă nu poate conține mai mult de o vocală
Vocală () [Corola-website/Science/298473_a_299802]
-
mai multe vocale pot să apară în succesiune. În asemenea cazuri vocalele pot să formeze fie hiaturi, atunci când fac parte din silabe diferite (de exemplu în cuvântul "mie", pronunțat ), fie diftongi sau triftongi, atunci când se pronunță împreună într-o singură silabă (de exemplu în cuvântul "miere": În acest din urmă caz, întrucât o silabă nu poate conține mai mult de o vocală propriu-zisă, celelalte sunete vocalice din silabă se numesc semivocale (în cazul exemplului anterior semivocala numită "iot", ). Cuvântul "vocală" poate
Vocală () [Corola-website/Science/298473_a_299802]
-
să formeze fie hiaturi, atunci când fac parte din silabe diferite (de exemplu în cuvântul "mie", pronunțat ), fie diftongi sau triftongi, atunci când se pronunță împreună într-o singură silabă (de exemplu în cuvântul "miere": În acest din urmă caz, întrucât o silabă nu poate conține mai mult de o vocală propriu-zisă, celelalte sunete vocalice din silabă se numesc semivocale (în cazul exemplului anterior semivocala numită "iot", ). Cuvântul "vocală" poate să mai însemne și orice literă care reprezintă (în general) un sunet vocalic
Vocală () [Corola-website/Science/298473_a_299802]
-
mie", pronunțat ), fie diftongi sau triftongi, atunci când se pronunță împreună într-o singură silabă (de exemplu în cuvântul "miere": În acest din urmă caz, întrucât o silabă nu poate conține mai mult de o vocală propriu-zisă, celelalte sunete vocalice din silabă se numesc semivocale (în cazul exemplului anterior semivocala numită "iot", ). Cuvântul "vocală" poate să mai însemne și orice literă care reprezintă (în general) un sunet vocalic, chiar dacă uneori aceeași literă poate să nu simbolizeze o vocală din punct de vedere
Vocală () [Corola-website/Science/298473_a_299802]
-
un exemplu fiind engleza. De exemplu cuvintele englezești "feel" (a simți) și "fill" (a umple) diferă, printre altele, prin caracterul încordat al vocalei din primul caz, și cel relaxat în al doilea. În aceste limbi vocalele încordate apar adesea în silabe deschise (care se termină în vocale), în timp ce vocalele relaxate nu pot să apară decât urmate de o consoană, în silabe închise. În cele mai multe limbi toate vocalele se pronunță sonor, cu vibrarea coardelor vocale, în afară de cazul când se vorbește în șoaptă
Vocală () [Corola-website/Science/298473_a_299802]
-
încordat al vocalei din primul caz, și cel relaxat în al doilea. În aceste limbi vocalele încordate apar adesea în silabe deschise (care se termină în vocale), în timp ce vocalele relaxate nu pot să apară decât urmate de o consoană, în silabe închise. În cele mai multe limbi toate vocalele se pronunță sonor, cu vibrarea coardelor vocale, în afară de cazul când se vorbește în șoaptă. Există totuși limbi (de exemplu între limbile native ale Americii de Nord) în care în vorbirea normală se disting și vocale surde
Vocală () [Corola-website/Science/298473_a_299802]
-
miceniană: grupurile consonantice trebuie să fie despărțite ortografic, iar "r" și "l" nu sunt dezambiguizate, nici nu există o dezambiguizare pentru categoriile fonetice grecești sonor/mut (cu excepția dentalelor "d", "t") și aspirat/neaspirat; "l", "m", "n", "r", "s" de la sfârșitul silabelor sunt omise. Sistemul de scriere diferențiază cinci calități vocalice "a", "e", "i", "o", "u", semivocalele "w" și "j" (transcris și ca "y"), trei sonante, "m", "n", "r", o siflantă "s" și șase oclusive, "p", "t", "d", "k", "q" (transcrierea obișnuită
Limba miceniană () [Corola-website/Science/307310_a_308639]
-
a acordeonului de pe " Iar îi nuntă mare-n sat"). Stilul puternic ornamentat al interpretării lui Guță este pus în lumină de piesele doinite. Încă din primele înregistrări se recunoaște un alt element specific al cântatului său: "scat"-ul (cântatul pe silabe fanteziste, lipsite de sens) rapid în manieră staccato. Guță se declară compozitorul tuturor pieselor apărute în această perioadă. Încadrarea stilistică a muzicii din această etapă reunește mai multe rezultate, aparent contradictorii, care în fapt subliniază legătura dintre jazz și muzica
Nicolae Guță () [Corola-website/Science/308540_a_309869]
-
în adaptarea la mentalitatea medievală și câmpeneasca. Lirica să este culta, chiar dacă adopta o formă populară și utilizează unele elemente tradiționale; tipul de strofa cel mai des utilizat este catrenul alexandrin, separând fiecare vers în două jumătăți de căte șapte silabe, printr-o cezura ce corespunde sfârșitului cuvântului și al grupului fonic, împiedicând apariția sinalefei și cu o singură rimă consonanta în toate versurile. Opera principala a lui Gonzalo de Berceo are o introducere alegorica, în care autorul se prezintă pe
Gonzalo de Berceo () [Corola-website/Science/307990_a_309319]
-
Sophia. Locul de naștere a lui Thoreau de pe Virginia Road în Concord încă există și se fac eforturi pentru conservarea lui. Bronson Alcott și-a notat în jurnalul său că Thoreau își pronunța numele de familie punând accentul pe prima silabă, nu pe a doua, cum se obișnuiește în prezent. Se pare că nu era tocmai chipeș, chiar numindu-și într-o ocazie nasul „"my most prominent feature"” („"trăsătura mea principală"”). Despre fața sa, Nathaniel Hawthorne a scris : „[Thoreau] e urât
Henry David Thoreau () [Corola-website/Science/308092_a_309421]
-
Nu altfel sunt manifestările fetei care se plânge galeș de pericolul de a fi părăsită și se alintă într-un spectacol erotic, prin care încearcă să-l seducă pe bărbatul ales. Versurile sunt scurte și uniforme; aproape toate au opt silabe, cu excepția versului întâi și patru din strofele șapte, zece, doisprezece care sunt de șapte silabe. Rima, cu rare asonanțe (caldură-gură, frunze-ascunse), ceea ce conferă versurilor de mijloc o sonoritate melodioasă, înaltă și alungită prin aliterație. Sonoritatea aceasta este apoi tăiată de
Floare albastră () [Corola-website/Science/306556_a_307885]
-
și se alintă într-un spectacol erotic, prin care încearcă să-l seducă pe bărbatul ales. Versurile sunt scurte și uniforme; aproape toate au opt silabe, cu excepția versului întâi și patru din strofele șapte, zece, doisprezece care sunt de șapte silabe. Rima, cu rare asonanțe (caldură-gură, frunze-ascunse), ceea ce conferă versurilor de mijloc o sonoritate melodioasă, înaltă și alungită prin aliterație. Sonoritatea aceasta este apoi tăiată de versul final al fiecărei strofe care dă ritm întregului ansamblu muzical al poeziei. Toate acestea
Floare albastră () [Corola-website/Science/306556_a_307885]
-
Dumnezeu cel unic sau Brahman. Această asemănare de discurs între Krishna și Hristos poate fi ușor observată mai ales in pasaje precum cele de mai jos: "Eu sunt Tatăl acestei lumi, Muma, orânduitorul, străbunul, ceea ce trebuie cunoscut, mijlocul de purificare, silaba sacra OM, Rik, Șaman și Yajus (Vedele), Calea, Susținătorul, stăpînul, martorul, popasul, sălașul, prietenul, începutul și nimicirea [lumii], locul, așezarea, sămânță, Cel Neclintit. Eu dau căldură, opresc și dau drumul ploilor; eu sunt nemurirea și moartea, și tot eu sunt
Bhagavad Gita () [Corola-website/Science/306739_a_308068]
-
taxi - provin din limba franceză. O dovadă a acestei afirmații, dincolo de utilizarea în mod foarte asemănător, este accentuarea, împrumutată ca atare. În vreme ce mulți termeni care conțin elementul de compunere final „-metru” sunt preluați din franceză, forma „taxi” cu accent pe silaba finală este o altă particularitate a limbii franceze. Deși forma „taxi” este uneori accentuată pe prima silabă în limba română, această variantă este nerecunoscută de normele limbii. Despre închirierea de vehicule pentru transport de persoane în orașe se vorbește - la
Taximetru () [Corola-website/Science/308419_a_309748]
-
accentuarea, împrumutată ca atare. În vreme ce mulți termeni care conțin elementul de compunere final „-metru” sunt preluați din franceză, forma „taxi” cu accent pe silaba finală este o altă particularitate a limbii franceze. Deși forma „taxi” este uneori accentuată pe prima silabă în limba română, această variantă este nerecunoscută de normele limbii. Despre închirierea de vehicule pentru transport de persoane în orașe se vorbește - la nivel european - încă din secolul al 17-lea, mai întâi în capitala Franței, Paris, apoi în cea
Taximetru () [Corola-website/Science/308419_a_309748]
-
a apărut scrisul. Prima formă de scris a fost reprezentată de pictograme, imagini ce reprezentau obiecte sau fiinte. La sfârșitul mileniului IV î.Hr, acest sistem a fost simplificat și abstractizat, evoluând în scrierea cuneiformă, un sistem pe bază de silabe. Această formă de scriere s-a răspândit apoi în mare parte din Orientul Apropiat. Akkadienii, elamiții, hittiții și asirienii au folosit acest sistem. Textele erau scrise pe tăblițe de lut, cu un bețișor, creând astfel formele caracteristice ale scrierii cuneiforme
Mesopotamia () [Corola-website/Science/302994_a_304323]