4,282 matches
-
noi să ne plimbăm puțin!?" Ca și cum nu ne-am fi plimbat! Ca și când n-ași fi invitat-o să luăm masa împreună! Era îmbrăcată într-un taior de toamnă, maron, dar amestecat cu mult verde și care îi preciza o oarecare siluetă... O contemplai cum se îndepărta, fără să se uite înapoi, cu pași fermi, dar totuși parcă în același timp ezitanți, după ce la întrebarea ei care mă lua fără veste (și întrebarea și stinsul regret) îi răspunsesem printr-o tăcere care
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
cu un pocnet pe largile trotuare... cădere și în aceeași clipă desghiocare, eliberare pentru o nouă viață, vin nou ciclu... Monotoni, nesiguri, parcă fără convingere, pașii ei se îndepărtau tot mai mult... Aveam o halucinație? Cineva parcă reînvia în această siluetă ezitantă, într-o scenă trăită demult... De cine mai mă despărțisem astfel?... Cine îmi mai vorbise cu un astfel de stins regret?... Trandafirii tăi, cântă o voce în mine (a cui era?) s-au ruginit în glastră, vremea a trecut
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
fantastice viziuni hipnagogice, căci adormii, și înainte de a nu mai gândi că nu dorm, sub pleoapele închise, văzui stele multicolore explodând în cascade de lumini, văi amețitoare cu ape uriașe, valuri oceanice încremenite într-un îngheț cosmic, îmi apăru apoi silueta mamei scuturând și întinzînd rufe pe sârmă, viziune familiară și dulce, liniștită, eternizată parcă într-o lume în care nimeni nu moaie... Dar deja visam de mult și mă chinuia o sfâșietoare, totuși senină dorință, nu-i puteam vedea chipul
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
mai văzui. Plecă. Sau, mai bine zis, pieri, fiindcă nu auzii nici pași precipitați și nici uși deschise sau trântite. Mă întorsei însă imediat pe urmele ei, ieșii pe palierul pustiu, coborâi în goană în stradă să-i văd măcar silueta îndepărtîndu-se. Nu era, dispăruse, ai fi zis că zeii întunericului și ai ceții o răpiseră îndată ce ieșise. Revenii în odaie, stinsei lumina și mă așezai liniștit la geam. Ei, mă întrebai. Ce-ai aflat? E în disproporție mare ceea ce s-
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
ne întoarcem..." Coborând însă în vale, avui net senzația că am dat amândoi peste borta vântului. Sufla foarte tare și acele de gheată se transformară în fulgi mari, care mă orbeau. Se făcu întuneric de seară și la doi pași silueta iubitei mele îmi părea fantomatică. Auzii un chicotit pe care furtuna mi-l aduse în urechi ca o părere. Apoi glasul ei: "Victoraș, încotro o iei?" "Spre scaune'', strigai. "Nu într-acolo, vino mai aproape, ține-te după mine." Da
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Foarte energică, Suzy, cu schiurile în spinare, înfrunta un amurg iarăși înroșit de a doua tentativă a soarelui de a asfinți... Pe creastă zării un individ nemișcat, cu picioarele desfăcute, care parcă ne aștepta... XI Nu parcă, chiar ne aștepta. Silueta lui arogantă, în felul cum își ținea picioarele, era elocventă: avea ceva cu noi. "Trebuie să fie vreun tip din ăștia de la Salvamont, zise Suzy. E printre ei câte unul care, sub pretextul că are sarcina să-ți salveze viața
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Hudson răsună în receptoare. ― Locotenente, ordinatorul coloniei funcționează. ― Bună treabă, Hudson, făcu locotenentul. Cei care se găsesc la centrul de exploatare să ne aștepte. Venim. Le făcu semn cu capul însoțitorilor lui. ― Să mergem.. Când intrară, Hicks se uită la silueta singuratică din pragul blindatului. Nu spuse nimic și o observă până când se închise tambuchiul. Apoi făcu stânga împrejur pentru a-i urma pe Gorman și ceilalați. Ripley rămase singură. 6 Ea reveni la postul de operații: bunul simț era în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
echilibrul și cu siguranța de sine, dar Ripley crezu că sare în tavan. Detectorul caporalului emitea acum bipuri regulate, aproape neîntrerupte. Zumzetul devenise un vaiet ascuțit, când o grămadă de cratițe se prăbuși în dreapta lor; avură timp să zărească o siluetă neclară, dincolo de mesele de preparare. Vasquez se răsuci cu suplețe și degetul apăsă pe trăgaci. Atunci, Hicks se folosi de pușca lui, pentru a devia țeava armei grele a cărei rafală atinse tavanul. Sub o ploaie de stropi de metal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
de gheață. Hicks repetă gestul, mult mai presant, iar ea izbuti să se miște. Bărbatul se înclină pentru a face ca raza de lumină să pătrundă sub un dulap de stocaj. Ripley se ghemui lângă el. Și văzu o mică siluetă speriată, paralizată de lumină, ca un fluture prins în ac. Fetița cu ochii bulbucați dădu înapoi pentru a scăpa. Ținea într-o mână o pungă de plastic cu mâncare și în cealaltă capul unei păpuși, restul fiind pierdut. Copilul, slab
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
ca și cum sternul explodase. Infanteriștii înaintau încet în sala cu embrioni, cu fețe sinistre și amuțiți de oroare. Moartea era pentru ei o veche cunoștință, dar ceea ce li se arăta era mai îngrozitor decât moartea. Era obscen. Dietrich se apropie de silueta unei femei. Trupul, de un alb spectral, părea golit de sânge, dar pleoapele fremătară și se desfăcură, simțind o mișcare, o prezență. Această femeie cu ochii cuprinși de nebunie, glăsui răgușit: un murmur de disperare. Dietrich se aplecă pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
se miște fără zgomot, cu mișcări de piston. Oamenii nu întrevedeau decât forme neclare, dincolo de perdeaua de fum și aburi. Apone se pomeni că se retrăgea. ― Folosiți infraroșiile. Căscați ochii, băieți! Infanteriștii coborâră vizierele, în interiorul cărora se materializau deja imagini ― siluetele creaturilor de coșmar care se deplasau prin perdelele de abur într-o tăcere supranaturală. Pe Dietrich o lăsară nervii și se Întoarse pentru a fugi. Dar nu apucă să-și sfârșească mișcarea. Ceva imens și puternic apăru din vălurile opace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
Vocea caporalului concentra parcă mai multă furie decât panică. ― Sigur? Crowe eschivă un adversar invizibil și imaginea transmisă de cameră lui se învârti amețitor. Ceea ce apărea pe ecranul lui era un amestec neclar și mișcător de fum., aburi și de siluete biomecanice. ― În spatele tău. Dar fugi, odată, ce dracu'! Mâinile lui Gorman se depărtară de consolă. Nu mai avea nici un rost să apese pe butoane ci să ia o hotărâre, iar Ripley înțelese după tenul alb ca varul că nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
sau inventariat ca material al stației. Nu se mai controla, dar Apone știa că nu era decât o impresie. Altfel, toți infanteriștii și-ar fi pierdut deja viața. Hicks alergă la femeia care se răsuci agilă și trase o rafală. Silueta de coșmar care-l urmărea fu aruncată înapoi de focul intens al lui Vasquez. Degetele biomecanice se aflaseră doar la câțiva centimetri de gâtul caporalului. În interiorul blindajului, imaginea de pe monitorul lui Apone se învârti nebunește până dispăru. Gorman se holba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
ajunse la VTT, lăsă arma și-l împinse pe Hudson în deschizătură. Apoi aruncă vibratorul înăuntru și eliberă tambuchiul din doi pași. Vasquez trăgea mereu când caporalul o luă de subțiori și o târî după el. Ea văzu o mare siluetă întunecată aruncându-se asupra lui Drake și-și modifică unghiul de tragere chiar în clipa în care Hicks îi dădu drumul pe planșeul blindatului. Un fulger lumină un rictus inert și inuman, în timp ce rafalele criblorului sfârtecau toracele monstrului. Un fluid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
Comandă deschiderea ușii. Vântul și ploaia pătrunseră în interiorul vehicolului al cărei- rampă de acces se desfăcea. Ieșiră repede din aparat. Naveta era deja vizibilă și se apropia treptat. Proiectoarele laterale și de pe burta ei se aprinseră pentru a dezvălui o siluetă solitară care traversa cu pași mari perdelele zdrențuite de ceață, venind spre ei. ― Bishop! făcu Vasquez dând din mână. A ținut mult. ― Lucrurile nu s-au petrecut prea bine, am impresia. ― Cam așa ceva. (Ea scuipă.) O să-ți povestim. ― Mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
inclusă în programarea lor. Dincolo de zona de aterizare, se ridica în nori un turn metalic. Antenele parabolice regrupate în vârf aduceau cu niște păsări care au poposit pe un copac amorțit în iarnă. La poalele acestui turn se zărea o siluetă stingheră aplecată sub un panou deschis, cu spatele în bătaia vântului. Bishop blocase capacul în poziție ridicată și izbutise să branșeze consola portabilă la emițătorul turnului. Se considera satisfăcut, deși lucrurile începuseră destul de prost. Ajunsese târziu la turn, deoarece subestimase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
complicii de la Companie. Ar fi pretextat responsabilitatea lor, sau ar fi mituit un funcționar pentru a ne transporta la ei. Ajunși pe mâinile lor, nimic nu i-ar fi împiedicat să ne trezească fără martori. Ea își mută privirea pe silueta plăpândă a copilei, așezată pe aproape. Newt își strângea genunchii la piept și urmărea scena. Părea minusculă, cum era așa ghemuită în haina mare de adult pe care i-o dăduse cineva. Părul încă ud, era lipit de frunte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
ceea ce mai rămăsese din arsenal. Aruncătoare de flăcări, grenade și, la urmă, o distribuire echitabilă de încărcătoare de vibratoare. Detectorul lui Hudson continua să emită regulat semnale, un sunet care creștea mereu. ― Mișcări! (Privi în jur și nu văzu decât siluetele colegilor lui.) Nu e nici o eroare, adăugă luând aparatul pentru a baleia încăperea. Indică un număr mare de prezențe la vreo douăzeci de metri. ― Sudați ușa, îi murmură Ripley lui Vasquez. ― Păi atunci, cum mai ieșim? ― Facem ca Bishop. Sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
să-și recupereze forțele și de a se orienta, apoi se răsuci spre copil. Urma să sară pe ea când Ripley dădu buzna în sală și apăsă pe trăgaciul vibratorului. Glontele făcu țăndări creatura strânsă înaintea saltului. Fulgerul deflagrației lumină silueta unui adult din apropiere. Ființa o atacă pe intrusă și fu catapultată îndărăt de două descărcări ale puștii. Ripley avansă continuând să tragă, cu fața schimonosită de o furie ucigătoare. Lucrul acela se clătina spasmodic și femeia îl termină cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
și mai repede, contorsionându-se frenetic în timp ce o altă grilă dispărea la câțiva centimetri în urma ei. Regina urma să smulgă placa sub care se refugiase copilul, dar se imobiliză: auzise deschizându-se ușa grea, scârțâind. În prag se înălța o siluetă masivă cu membre prevăzute cu numeroase articulații. La comenzile acestui monstru de oțel de două tone, Ripley înaintă. Mâinile îi erau vârâte în mănușile brațelor telemanipulatoare ale mașinii de încărcat, iar picioarele ei deplasau niște comenzi similare. Îmbrăcată în această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
cheamă. Gosseyn își spuse numele și adăugă: - Cred că pot să-i arăt împăratului care sunt indiciile care duc la finalul câștigător. Apoi continuă: - El știe câteva dintre ele, dar sunt câteva semnale speciale. În timp ce explica asta, el îi observa silueta zveltă și fața deosebită cu trăsături frumoase. Și părerea lui fu că mama împăratului ar fi o adevărată frumusețe, îmbrăcată normal în mătăsuri, sau, în general. În rochii. Mai reținu numele pe care-l rostise vorbind despre fiul ei: Enin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
îndrăzneți, și-și continuă mustrarea pe același ton: - Nu dai buzna pe proprietatea altora fără să ai permisiunea. S-a-nțeles? Din fericire, Enin nu mai avu timp să răspundă. Pentru că imediat se auzi un zgomot. Și ușa se deschise. Silueta zveltă, cunoscută, se ivi în prag și zise: - Oh, Dumnezeule, tu ești?! Erau exact aceleași cuvinte pe care le-ar fi rostit probabil Gosseyn, în aceeași situație. Dar tonul lui ar fi fost de ușurare. Pentru că individul care scoase acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
cât trei de la noi. Inginerul a cerut o cafea. „Așadar?“, a revenit Grosescu. „Țineți regim?“, am tatonat. „Cu cafea?!“, s-a mirat inginerul, aparent sincer. „Niciodată. Face bine la digestie, curăță rinichii și stimulează bila, dar atât. Nu-ți păstrezi silueta cu cofeină. Mai ales la Viena.“ „Eu auzisem altceva.“, am reluat atacul. Ospătarul tocmai punea ceștile și farfuriile pe masă. Aveam fiecare lingurița lui și câte-un păhărel cu apă. „Ce anume?“ „Că dă dependență. Și că dependența asta n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
jenă să înceapă; de fapt și camera o ocărâse parcă tot din cauză că se intimidase. De-abia apucă prințul să se spele și să-și pună cât de cât la punct toaleta, că ușa se deschise iarăși și apăru o nouă siluetă. Era un domn de vreo treizeci de ani, destul de înalt, spătos, cu un cap enorm și cu o claie de păr creț și roșcat. Fața îi era cărnoasă și rumenă, buzele groase, nasul lat și turtit, ochii mici, înotând în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
înfățișarea îl arăta destul de impertinent. Era îmbrăcat cam murdar. Mai întâi deschise ușa exact atâta cât îi trebuia ca să-și bage capul. Capul vârât înăuntru cercetă camera vreo cinci secunde, apoi ușa începu să se dea încet în lături, întreaga siluetă se contură în prag, dar musafirul încă nu intra, ci, tot din prag, făcându-și ochii mici, continua să-l examineze pe prinț. În sfârșit, închise ușa în urma lui, se apropie, se așeză pe un scaun, iar pe prinț îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]