5,168 matches
-
cinei și n-o să mai avem timp destul pentru un masaj cum scrie la carte. Dar ceaiul era consumat cu o lentoare chinuitoare. îmi venea să le smulg ceștile din mâini și să beau eu ceaiul în locul lor! Apoi, pe când sorbeau cu toții ultimele picături cu o relaxare de-a dreptul insuportabilă, m-am oripilat văzând că apucau din nou ceainicul și-și turnau o a doua ceașcă de ceai pe care începeau s-o savureze cu o plăcere lenevoasă. OK, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
lipsit de loialitate. De fapt, era chiar meschin. Asta se întâmpla mai târziu, în aceeași zi în care trecusem prin dezastrul comun - Chestionarul/Lipsa sălii de gimnastică. Mă aflam în sala de mese și eram înconjurată de pacienții care îmi sorbeau fiecare cuvânt. Simțeam o plăcere amară să am în fața cui să-l fac praf pe Luke. Și exact asta am făcut: l-am făcut praf și pulbere! Nu am sugerat că Luke e un hoț. Am spus-o de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
umed, nici prea lung și nici prea scurt. și cel mai miraculos fusese că eu găsisem puterea să mă rup prima. Eu, Claire Truman, îl lăsasem pe Randall Cox dorindu-și mai mult. Mara se uita la mine peste masă, sorbindu-mi fiecare cuvânt. * * * După masă, cu ziua de lucru încheiată, am mers pe jos până la apartamentul meu de la stația de metrou Christopher Street. În ultimii cinci ani, am locuit în aceeași garsonieră micuță și în același cartier - și, cu toate că strada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
băgase într-o debara fără ferestre, lângă zona unde lucrau studenții în practică, iar lui Lulu îi dăduse biroul cu vedere la stradă. Lulu stătea așezată în spatele biroului ordonat cu meticulozitate (care aducea, teribil de evident, cu manifestarea tulburării obsesiv-compulsive), sorbea, delicat, dintr-o cafea de la Starbucks și scria, sârguincioasă, la computer. Părul îi stătea aranjat perfect, în stil Jennifer Aniston (faza cu plete lungi, blonde, linse), iar puloverul de un galben solar arăta clar că fusese proaspăt spălat. S-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
deja? — Cine? La cine te referi, Bea? — La Căpitanul Stubing de pe Corabia Iubirii, Claire. Mă refer la Luke! De ce nu mi-ai spus niciodată ce drăgălaș e?! Ar fi trebuit să-i vezi fața aseară, când recitai la microfon. Îți sorbea fiecare cuvânt. — E o poezie superbă, Bea - simțeam cum începeam să mă împurpurez - iar noi suntem prieteni. Avem o, ăăă, relație de muncă grozavă. — Ei, eu cred că e extraordinar, a declarat mama. și e așa de frumos! — Ei, mamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
în biroul meu fără ferestre, eu mi-am proptit, într-o mână, capul care mă durea. Oare chiar era adevărat că în urmă cu mai puțin de douăzeci și patru de ore, eu stătusem la masa veche, din bucătăria casei părinților mei, sorbind din cafea, mirosind pâinea cu banane pe care mama o pusese la copt în cuptor și ascultând, din depărtare, This American Life la bătrânul nostru radio? Mă simțeam de parcă m-aș fi întors în iad de-o săptămână - însă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
Henry nu-i cine știe ce meseriaș. Punct. — Problema lui e că... începu Eva, dar Sally o sărută. — Tu ești mult, mult prea bună pentru el, zise ea, așa că trebuie să-ți găsim pe cineva cu adevărat frumos. Cât timp Eva își sorbi băutura, Sally dădu peste un tânăr cu o șuviță de păr lăsată pe frunte, care stătea întins pe o canapea împreună cu o tânără, fuma și fixa tavanul cu privirea. — Cristopher, comoara mea, îi zise ea. Am de gând să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
Mi se pare că exact asta îl și îngrijorează pe Henry, zise Braintree. Partea cu „a fost și-a trecut“. — O, nu, în nici un caz! Eva nu-i deloc genul ăla! Wilt stătea așezat la masa din bucătărie și-și sorbea cafeaua. Nu știu de ce-ar fi în stare acum, ținând cont în ce companie este, mârâi el lugubru. Vă amintiți ce s-a întâmplat atunci când a trecut prin faza cu dieta macrobiotică? Doctorul Mannix mi-a zis că ajunsesem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
să iasă din încăpere, iar dr. Mayfield privi dezgustat. — Ce revoltător! zise el. Nu s-ar putea să se fi făcut totuși o greșeală? Vreau să zic, de ce-ar fi vrut cineva să ucidă o femeie aici? Dr. Board sorbi din cafea și se uită meditativ la colegul său. — Pot să găsesc oricâte motive vrei, zise el voios. La cursurile mele de la seral am cel puțin douăsprezece femei pe care le-aș omorî cu plăcere în bătaie și le-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
disperare să-și imagineze ce fel de învățătură trăsese nenorocitul de domn Wilt din absența ei. Ai zis “învățătură de minte”? — Da, răspunse Eva. Am vrut să-i arăt că nu se poate descurca fără mine. Părintele St. John Froude sorbi gânditor din paharul său cu băutură. Dacă era cazul să creadă măcar un sfert din confesiunea femeii, soțul său trebuie să fi descoperit că descurcatul fără ea era absolut încântător. — Și acum vrei să te întorci la el? — Da, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
atins virsta treia, pensionarea. Felii de pâine aspră, neagră, unse subțire cu magiun. Dar lingurița, cuțitul, farfurioarele lucesc, ca noi. Totul curat, proaspăt, ca primăvara. Ferestrele deschise, să intre elixirul, veninurile, amăgirea. Doamna Gafton desfăcu revistele proaspete. Își puse ochelarii, sorbi din ceașcă, privi titlurile primei pagini, renunță. De citit, oricum nu are timp decât seara, când se termină treburile. Împinse teancul spre marginea mesei, lângă soț. — Mare lucru clima noastră! Succesiunea asta, anotimpurile. Ce-ar fi să avem numai iarnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cele două scaune. — Numai pentru mine? — Eu am băut o cisternă, pistoanele mele au luat-o deja razna. Soarbe în tihnă, nu te grăbi, pregătește-ți liniștit blestemele. Azi sunt al matale, gospodin Matei. M-ai găsit, ghinionul meu. Musafirul sorbea, surâdea, amâna. — Ca să fie mai ușor pentru amândoi, să-ți expun eu chestiunea, reluă nerăbdător profesorul. Să-ți spun eu despre ce e vorba. Altfel, matale precis o iei pe departe, pe la Katmandu... Ai nevoie de cameră, zi-i de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de plumb. O dulce amețeală îi învălui relaxarea. Asistenta aduse o ceașcă de ceai rece și un cornet de hârtie plin cu pastile. Doctorul își trecu din nou palma peste barba neagră, își puse ochelarii fumurii. Înghiți pumnul de pastile. Sorbi lent din ceai. — Sunteți obosit. Nu prea vă menajați... — Ei, menajare! Facem față, cum se zice. — Fumați prea mult. Și mâncați pe apucate și dormiți puțin. Doar știți că inima... n-aveți voie. Faceți tot ce nu-i permis, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
gonind pe cerul nopții, cu norii în urma ei, venind de peste tot, acoperind marea nocturnă. Și undeva, cândva, fantoma tatălui ucis, în urmă cu 40 de ani. Mâna tremura pe conturul de smalț al ceștii. Tolea apucase toarta, o ridicase alene, sorbi. Cafeaua rece, ca de obicei, lăsată să zacă în cană, pentru când o fi să fie. Parcă nu era singur, simțea, în jur, prezența lui Marcu Vancea, ucis sau sinucis în urmă cu 40 de ani. I se întâmplase deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cuvinte! Nici că fuseseră însoțite de șmecherescul făcut cu ochiul, obișnuita zvâcnire din ochi și din sprâncene, ca de fiecare dată când era vorba de astrala sa persoană. Picioarele crăcănate, pe taburetul din fața fotoliului, absent și important, catadicsind doar să soarbă, la mari intervale, din excelenta cafea Vili, refugiat în filele subțiri din Monde sau Match sau Obs, profesorul nici că înregistra ceva. Cancer, cancer dermatologic, așa scrie aici, tovarăși. Lângă sprânceană, un mic semn roșietic, ca o eczemă. Trebuie detectat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
incipientă! Altfel, e fatal, fatal, pe cinci generații... se auzi, de sub foile cosmopolite, vocea cunoscută. Pe cinci generații, auziți. Une fatalité, auziți, une catastrophe. Titi Măndița se încruntă și își scărpină, plictisit, sprânceana. Se afla deja pe scaunul de lângă șef, sorbi din cafea. Scoase pixul de sub reverul sacoului, se pregăti să facă liste de urgențe, înainte de incepe balamucul zilnic. Da, amantissime, repetă, cu zâmbet batjocoritor, sluga Titi Măndiță, vorba și zâmbetul șefului Gică Teodosiu... Tolea nu mai avea cum ignora, acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
gingașe ședințe de inițiere în defectologie, suspectul dispăruse. Bolnav, auzi! Profesorul Vancea, bolnav?! Ca și cum Aghiuță a făcut guturai și uite, s-a băgat, sărăcuțul, în pat, învelit în folii arzânde de cânepă leproasă, să se mai încălzească și el, orfanul. Sorbind, după prescripție, din găleata cu ceai de mătrăgună și pilitură de oase, în care tot zvârlea, la fiecare înghițitură, o aspirină roșie, ca sângele. Când nimeni nu se aștepta, dispăruse! Bolnav, în concediu medical, cică. Dar reapăruse, după câteva zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Păi, parcă aș cunoaște-o. Dar nu-i aud glasul, aș vrea să-i aud vocea, poate o recunosc. Vecinul a râs, copilărește. Și-a trecut mâna scorțoasă prin părul alb. A ridicat paharul cu scursura numită limonadă și a sorbit, strâmbându-se. — Cred și eu că o cunoști. Toată țara o cunoaște. — Cum... cum toată țara? — Simplu. Simplu de tot. Ne spunea, cândva, noapte bună. Tuturor. — Cum, cum noapte bună? Nu înțeleg. — Zâna care spune somn ușor. Crainică la televiziune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
în sfârșit, în fața povestitorului, să-l asculte. Da, da, înțeleg. Serviți, serviți. Domnul Vancea se destinse în fotoliu. Își desfăcu fularul de la gât, își descheie încă un nasture de la gulerul cămășii negre. Venise direct de la serviciu și era cam zăduf. Sorbi din cafeaua dulce și tare. Încă o sorbitură, ridicase ceșcuța mică de pe farfurioara aurită, încă o sorbitură lungă, gata, ioc cafea. — Să vă mai torn puțin, domnule... — Vancea, Anatol Vancea. Venera se ridică, luă ibricul de pe scrin, turnă în ceșcuță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Anatol Vancea. Venera se ridică, luă ibricul de pe scrin, turnă în ceșcuță. — Anatol Vancea Voinov. Mama se numea, ca fată, Voinov. N-a renunțat la nume, tocmai fiindcă devenise suspect. Niște căpoși, ai mei țineau la demnitate, așa credeau. Venera sorbi și ea din cafea. Tolea o privea cu o cordială curiozitate, greu se abținea să n-o întrebe dacă nu e soră, cumva, cu Veturia Gafton, șchioapa. — Îl cunoașteți probabil pe domnul Gafton. Venera nu răspunse, sorbea tacticos. — Familia Gafton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
așa credeau. Venera sorbi și ea din cafea. Tolea o privea cu o cordială curiozitate, greu se abținea să n-o întrebe dacă nu e soră, cumva, cu Veturia Gafton, șchioapa. — Îl cunoașteți probabil pe domnul Gafton. Venera nu răspunse, sorbea tacticos. — Familia Gafton. Locuiesc în gazdă la ei. Un fel de. Adică nu-i apartamentul lor, dar m-au primit. Aveau o cameră liberă și m-au acceptat, când a trebuit să mă mut la București. Nu v-am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
splendorile, o simt, da, da. Nu am mai putut reveni în învățământ, am fost suspendat. Am părăsit orașul, firește. Provincia nu-și suportă rebelii, înțelegeți. Soții Gafton, domnul Matei, doamna Veturia au fost foarte înțelegători, foarte primitori. Gazda nu clipi. Sorbea tihnit din cafea, își contempla musafirul. Acum lucrez la un hotel. La recepția hotelului TRANZIT, în centru. Urmă o scurtă lungă tăcere. Marele buchet de garoafe roșii pe care îl adusese domnul profesor se înălță violent din vaza-obuz de pe scrin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
placidă. Plăcinta! gândi isterizat agresorul recepționer, agasat de vocea plăcută, de violoncel, care nu era decât ritmica expirație a plăcintei din fața sa. „Da, da, înțeleg“ rostise iarăși Venera. Beau ceaiul, se serveau tartine modeste, un păhărel de țuică, rareori, se sorbea tacticos cafeaua-surogat, din orz sau din tărâțe, Deschideau televizorul, să-l privească pe Bâlbâit urlând despre fericirea poporului-model și amenințând dușmanii poporului-model. Apoi, Tolea relua monologul, pățanii, parabole, proverbe, ar fi explodat până și un hipopotam. Simțea că va ceda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
era vital Matus acela, dar asemenea calități nu erau suficiente pentru prințesa din basme, așa credea prostul de Tavi. Da, da, înțeleg, murmura, în sfârșit, răgușit, profesorul. Doamna Venera împinse tava spre profesor. Tolea ridică, automat, ceșcuța, se aplecă, zăpăcit, sorbi. Venera retrase tava, ridică, la rândul ei, ceșcuța de cobalt, sorbi, o puse înapoi pe farfurie. Tot palidă, volubilă, scuipând repede repede cuvintele. — Regret că nu l-ai putut întâlni pe motănaș. Mai sunt semne... un fel de emoție, ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
prințesa din basme, așa credea prostul de Tavi. Da, da, înțeleg, murmura, în sfârșit, răgușit, profesorul. Doamna Venera împinse tava spre profesor. Tolea ridică, automat, ceșcuța, se aplecă, zăpăcit, sorbi. Venera retrase tava, ridică, la rândul ei, ceșcuța de cobalt, sorbi, o puse înapoi pe farfurie. Tot palidă, volubilă, scuipând repede repede cuvintele. — Regret că nu l-ai putut întâlni pe motănaș. Mai sunt semne... un fel de emoție, ceva nesigur. Profesorul aștepta crispat continuarea, dar Tavi urlă, un lătrat gros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]