16,835 matches
-
fursecuri blestemate. Agentul se duse la bucătărie și aduse o cutie de bere și un pahar, Poftiți, domnule comisar, așa o să alunece mai bine pâinea. Comisarul se așeză mestecând cu deliciu sendvișul cu șuncă, bău berea ca și cum și-ar fi spălat sufletul și când termină spuse, Acuma da, mă duc să mă culc, somn ușor și vouă, mulțumesc pentru cină. Se îndreptă spre ușa care dădea spre dormitor, acolo se opri și se întoarse, O să vă simt lipsa, spuse el. Făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
și avu satisfacția să vadă că grămada care-l interesa scăzuse deja destul de mult. Interesant, nu, îl întrebă pe vânzător, se vinde mult, Se pare că un post de radio a vorbit despre un articol care apare aici, O mână spală pe alta și amândouă spală fața, spuse misterios comisarul, Aveți dreptate, răspunse vânzătorul, fără să vadă legătura. Ca să nu piardă timpul în căutarea chioșcurilor, comisarul întreba la fiecare unde se afla următorul cel mai apropiat și, poate din cauza aspectului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
că grămada care-l interesa scăzuse deja destul de mult. Interesant, nu, îl întrebă pe vânzător, se vinde mult, Se pare că un post de radio a vorbit despre un articol care apare aici, O mână spală pe alta și amândouă spală fața, spuse misterios comisarul, Aveți dreptate, răspunse vânzătorul, fără să vadă legătura. Ca să nu piardă timpul în căutarea chioșcurilor, comisarul întreba la fiecare unde se afla următorul cel mai apropiat și, poate din cauza aspectului său respectabil, îi dădeau mereu informația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
plângea, semn că invadatorii nu utilizaseră gaze lacrimogene, nu avea mâinile încătușate, nici pistoale îndreptate spre cap, de câte ori nu vin temerile să ne amărască viața și până la urmă nu aveau bază, nici motiv să existe. Se sculă, se bărbieri, se spălă ca de obicei și ieși cu gândul la cafeneaua unde în ajun luase micul dejun. În trecere cumpără ziarele, Credeam că azi nu mai veniți, spuse vânzătorul de la chioșc cu cordialitatea unui cunoscut, Lipsește unul, observă comisarul, N-a ieșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
dorinței soțului ei de a-l aduce pe Strickland în atelier. Insista să-și aducă partea ei de contribuție la îngrijirile necesare bolnavului. Îi aranja patul în așa fel încât să-i poată schimba cearșaful fără să-l deranjeze. Îl spăla. Când i-am lăudat competența mi-a spus cu zâmbetul acela frumos al ei că lucrase o vreme la un spital. Nu mai dădea nici un semn că l-ar urî de moarte pe Strickland. Nu-i vorbea prea mult, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
intimitatea de fiecare zi cu bolnavul o afectase într-un mod neobișnuit. Îi ridica mereu capul ca să-l hrănească și i-l simțea greu în mâna ei. Când îi dădea de mâncare îi ștergea gura senzuală și barba roșie. Îi spăla membrele acoperite cu păr des și când îi ștergea mâinile, chiar și slăbite după boală, i le simțea totuși puternice și musculoase. El avea degetele lungi. Acele degete iscusite ale artistului care pot să modeleze totul. Și cine știe ce gânduri tulburi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
în camera aceea. Dar lui Stroeve îi era sete, așa că se duse în bucătărie să bea niște apă. Și aici era ordine. Pe un raft erau farfuriile pe care le folosise la cină în seara conflictului cu Strickland și erau spălate cu grijă. Furculițele și cuțitele erau puse la locul lor în sertar. Sub o învelitoare erau niște resturi de brânză, iar într-o cutie de metal o coajă de pâine. Întotdeauna ea făcea piața zilnic cumpărând doar ce era strict
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
coajă de pâine. Întotdeauna ea făcea piața zilnic cumpărând doar ce era strict necesar, ca să nu rămână nimic pe a doua zi. Stroeve știa din cercetările întreprinse de poliție că Strickland părăsise casa imediat după cină și faptul că Blanche spălase totul ca de obicei îi dădu un fior de groază. Comportarea ei atât de metodică făcea ca sinuciderea să pară încă și mai premeditată. Stăpânirea ei de sine era înspăimântătoare. Deodată simți un junghi în inimă și genunchii îi slăbiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
tare încât era gata să cadă. Se întoarse în dormitor și se trânti pe pat strigându-i numele: — Blanche! Blanche! Gândul la suferința ei era insuportabil. Parcă o văzu stând în bucătărie - o încăpere puțin mai mare decât un dulap -, spălând farfuriile și paharele, furculițele și lingurile, lustruind repede cuțitele pe fundul de lemn. Apoi punând toate lucrurile la loc, frecând chiuveta și atârnând cârpa de vase să se usuce - era încă și acum acolo, o zdreanță cenușie. Apoi uitându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
și cele mai mici gesturi și-i dădeau înfățișarea unui pezevenghi înrăit. Dar în momentul acela era entuziast și prietenos. Era îmbrăcat într-un costum kaki destul de soios și nici mâinilor lui nu le-ar fi stricat să mai fie spălate din când în când. — L-am cunoscut bine pe Strickland, mi-a zis lăsându-se pe speteaza scaunului și aprinzându-și trabucul pe care i-l oferisem. Datorită mie a ajuns pe insulele astea. — Unde l-ați cunoscut? l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
la marginea societății trebuiau să-l suporte ca preț pentru găzduire. El și cu Strickland fură repartizați în camere diferite și când îi dădu jos din pat la cinci dimineața o huidumă de călugăr, până-și făcu patul și se spălă pe față, Strickland deja dispăruse. Căpitanul Nichols rătăci pe stradă printr-un frig cumplit preț de o oră și apoi se îndreptă către Piața Victor Gélu unde se întrunesc de obicei marinarii. Acolo îl revăzu pe Strickland moțăind cu capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
plin de sânge de la un pumn primit în nas. — Cred că ai face mai bine s-o ștergi din Marsilia înainte de a ieși Bill Ghioagă din spital, îi zise el lui Strickland, după ce se întorseseră la hanul chinezului și se spălau. A fost mai grozav decât o luptă de cocoși, spuse Strickland. Parcă-i vedeam zâmbetul sardonic. Căpitanul Nichols era îngrijorat. Cunoștea bine spiritul răzbunător al lui Bill. Strickland îl îngenunchease de două ori pe mulatru, iar acesta, când era treaz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
care avusese parte de necazuri mari, și acestuia îi oferise ea casă și masă luni de zile. Când chinezul de la spălătorie refuzase să se mai ocupe de rufăria clientului dacă nu-i plătește, ea îi trimisese lucrurile să i le spele împreună cu rufăria ei. Nu putea să-l lase pe bietul om să umble cu cămașa murdară, spunea ea, și întrucât era bărbat - și bărbații trebuie să fumeze - îi dădea și un franc pe zi pentru țigări. Îl trata cu aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Sydney și-și închirie o cămăruță în casa unui băștinaș de la marginea orașului. Cred că în clipa în care a ajuns în Tahiti a început să se simtă la el acasă. Tiaré mi-a reprodus ce-i spusese el o dată: „Spălam și frecam puntea și deodată unul dintre băieți mi-a zis: «Uite, acolo e», și când am ridicat ochii am văzut silueta insulei. Am știut încă de la început că este locul pe care îl căutam de o viață. Când ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
fel sec și caraghios specific lui. Am chemat-o pe fată. Știa despre ce vorbesc - cățelușa naibii -, am văzut-o cu coada ochiului cum ascultă cu urechile ciulite în timp ce se prefăcea că ar călca o bluză pe care mi-o spălase. A intrat. Râdea, dar vedeam că e puțin intimidată și Strickland a privit-o fără un cuvânt. — Era frumușică? am întrebat-o pe Tiaré. — Destul de drăguță. Dar trebuie să-i vezi portretele. A pictat-o de nenumărate ori, uneori cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
pe negustor ca să cumpere diverse lucruri de care avea mare nevoie. Știa că băștinașii o privesc cu aceeași aversiune înspăimântată ca și pe Strickland, așa că-i evita. O dată, niște femei aventurîndu-se mai aproape decât de obicei de plantație o văzură spălând rufele la pârâu și o bătură cu pietre. După aceea negustorului i se spuse să-i transmită mesajul că dacă mai folosește vreodată pârâul o să vină bărbații și o să-i ardă casa. — Niște brute, i-am zis eu doctorului. — Mais
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
jumătatea urcușului, Încercând să Își desprindă Încălțările din apă și noroi. Cu o grimasă de dezgust, Își smulse de pe pulpă o lipitoare, azvârlind-o cât colo. În locul unde ventuza mușcase din carne, un pârâiaș de sânge Îi pătase pielea. Își spălă rana cu un strop de apă, apoi fixă nerăbdător mișcările neîndemânatice ale lui bargello, care se tot zbătea să ajungă până la el. - Ei bine, unde e? În fața lor, printr-o deschizătură din stufăriș, se zărea malul râului Arno. Mai Încolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
din umeri, pentru a se elibera, și se concentră din nou asupra hanului. Blazonul reprezenta un Înger cu aripile larg deschise. O mână necunoscută acoperise cu un strat de culoare ceva scris după cuvântul „Înger”. Dar timpul și intemperiile Îl spălaseră, așa Încât cuvântul eliminat se putea citi din nou. Îngerul Căzut... Acesta era numele inițial al hanului. Un zâmbet subțire apăra pe buzele poetului: era sigur că Guido impusese acel nume, era tipic pentru el. - Unde este mortul? Întrebă, dezmeticindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Dante se apropie de ultima masă, pe care oamenii de la Arhiconfreria Mizericordiei reconstituiseră mădularele nude ale mortului. Capul fusese potrivit pe bust și numai cârpa scămoșată dintr-o parte a gâtului mai amintea de masacru. O mână milostivă dezbrăcase și spălase trupul. Dante se apropie ca să observe din nou chipul acela, pe când Cecco se oprise la o anumită distanță, cu fața strâmbată Într-o grimasă. Observă trăsăturile greoaie, marcate de trecerea anilor. Și nasul, deviat ca din pricina unei fracturi mai vechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Bigarelli părea să Îi aștepte, exclamă Dante dintr-o dată, Întorcându-se către sienez. Pe toți. Cecco se aplecase din nou deasupra corpului. - Dar cum a fost ucis? Trebuie să fi fost nevoie de o forță enormă. Acum, când rana fusese spălată de sânge, iar capul Îi fusese repus În poziția sa naturală, urma loviturii aplicate apărea impresionantă. Prin fâșiile de carne luceau vertebrele cervicale. Poetul Își trecu degetul arătător peste marginile gâtului retezat. - E ciudat... murmură el. - Ce? - Aici sunt urmele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
-ți Închei socotelile cu Dumnezeu și să-ți achiți partidele nelichidate. Pentru mine e de acum aproape acel reddem rationem, când Petru Îmi va cântări În balanță debitul și creditul. Și vreau ca, până În ziua aceea, sufletul meu să fie spălat. Mă duc la Roma ca să Îndeplinesc un jurământ vechi și ca să implor să mi se ierte păcatele pe care le-am săvârșit În lunga mea trecere prin valea vieții. - Atât de grea Îți este povara? - Dar care om nu poartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de lângă San Simone. Sus, dinspre ferestuicile din turn, atârnau, ca niște podoabe de la Întrecerea de Armindeni, sforile de care deținuții sperau că vreun suflet milostiv va agăța o bucată de pâine. În acel moment, câțiva prizonieri se aflau În curte, spălând niște piei proaspăt jupuite, la un canal de irigare natural a cărui apă rău-mirositoare se scurgea liber pe pământ. - A fost adus un om aici, astăzi. Fabio dal Pozzo, negustor. Unde e? Întrebă Dante Îngrijorat, nerecunoscându-și omul printre deținuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Nu dai greș niciodată, dacă e vorba de trișat la zaruri. Cecco Îi apucă delicat degetele, descleștându-se cu grație din strânsoare. - Îți jur că mă aflu aici ca să respir aerul miracolului și să Îmi pregătesc sufletul pentru a-l spăla la San Pietro, când m-oi duce. - Ce faci aici? repetă poetul fremătând. Masca surâzătoare a lui Cecco Începea să se destrame. Ochii Îi alergau de la el la femeie, ca și când n-ar fi știut ce atitudine să adopte. - Nimic... Căutam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
nu avea flori, aducea un pumn de iarbă frumoasă în care cimbrișorul răspândea un parfum de mentă, iar lucerna miros de zahăr. Câteodată, când nu găsea nici iarbă, nici flori, lăsa trei pietre pe care își luase obiceiul să le spele la fântâna cea mare de pe strada Pachamort, și pe care le ștergea de bluza lui de lână găurită. Apoi pleca, înainte ca ea să sosească și să descopere ofranda depusă. Altele ar fi râs de nebun și ar fi aruncat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
nisip. După aceea nu am mai văzut-o niciodată. Vreau să spun: nu am mai văzut-o vie. În aceeași seară, un flăcău pe nume Marivelle alergă până la mine acasă, găsindu-mă la bustul gol, cu capul plin de apă, spălându-mă cu o cârpă. Avea ochii plini de lacrimi ce semănau cu niște picături de ceară topită, care făceau să i se umfle chipul adolescentin de parcă ar fi stat lângă o vâlvătaie. — Veniți repede, veniți repede, mi-a spus, Barbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]