3,462 matches
-
Movilă. Cronicarul de mai târziu a învățat carte la Lemberg, la Școala Frăției Ortodoxe, unde a studiat istoria, geografia, limbile clasice latina și greaca, retorica și poetica. Reîntors în țară, a participat la viața politică mai întâi ca logofăt, apoi spătar. În vremea domniei lui Vasile Lupu, a fost unul dintre sfetnicii apropiați ai acestuia, mare spătar, iar din anul 1642, urmând calea părintelui său, a ajuns mare vornic al aceleiași Țări de Jos. A murit în anul 1647 în satul
Grigore Ureche () [Corola-website/Science/297577_a_298906]
-
studiat istoria, geografia, limbile clasice latina și greaca, retorica și poetica. Reîntors în țară, a participat la viața politică mai întâi ca logofăt, apoi spătar. În vremea domniei lui Vasile Lupu, a fost unul dintre sfetnicii apropiați ai acestuia, mare spătar, iar din anul 1642, urmând calea părintelui său, a ajuns mare vornic al aceleiași Țări de Jos. A murit în anul 1647 în satul Goești din ținutul Cârligăturii și a fost înmormântat într-o criptă de la mănăstirea Bistrița din Moldova
Grigore Ureche () [Corola-website/Science/297577_a_298906]
-
unde a revenit pe întreaga durată a vieții sale să-și găsească liniștea. A început învățătura cu un dascăl grec, apoi cu dascălul maramureșean Gherman Vida. Între anii 1828 și 1834, s-a deschis la Iași pensionul lui Victor Cuenim. Spătarul Alecsandri l-a înscris pe fiul său la pensionul francez, unde a studiat alături de Mihail Kogălniceanu și de Matei Millo, actorul de care l-a legat o mare prietenie și admirație și pentru care a scris "Chirițele" și o mare
Vasile Alecsandri () [Corola-website/Science/297595_a_298924]
-
șefului poliției), fiind însărcinat cu găzduirea solului polon Rafael Leszczynski în Iași. În aceeași perioadă s-a căsătorit cu Maria, fiica biv-hatmanului Lupu Bogdan,nepoată de soră a lui Dimitrie Cantemir. Sub Antioh Cantemir a înaintat până la rangul de vel spătar, și, după ce a stat retras un timp, a fost făcut mare hatman (1710-1711) de către Dimitrie Cantemir, la trecerea acestuia de partea lui Petru cel Mare și a luat parte la războiul rușilor cu turcii. După ce rușii au pierdut războiul, în
Ion Neculce () [Corola-website/Science/297634_a_298963]
-
al armatei, mobiliza oastea, deși putea delega atribuții militare și unor demnitari. Declara război și pace, încheia tratate de pace, de alianța și vasalitate. Era judecătorul suprem al țării, asistat de Sfatul domnesc. Purta coroana, buzduganul în cadrul ceremoniilor de marele spătar, sceptrul. Succesiunea era ereditar-electivă, astfel, orice membru al familiei domnitoare putea deveni sau putea fi ales domnitor. Puteau să se impună fie prin lupta, fie ei înșiși, fie de către o putere externă, dar respectând formal dreptul boierilor de a-și
Statele medievale românești () [Corola-website/Science/296803_a_298132]
-
1408. Cercetătorul Ștefan S. Gorovei, demonstrează că Bacăul are actul de naștere între anii 1391-1432 in timpul domniei lui Petru I Musat. În 1399, orașul este menționat în Documentul lui Iuga Vodă, prin care se dă carte de judecată între spătarul Răducanu cu răzeșii satului Brătila, din ținutul Bacăului. La 15 aprilie 1400, aflăm ca în Bacău se află o parte a Cavalerilor Ioaniți, numiți mai târziu Cavalerii de Malta. O scrisoare este trimisă in "Civitas Bachovien" de Papa Bonifaciu al
Bacău () [Corola-website/Science/296933_a_298262]
-
pârcălabii erau situați întotdeauna inaintea dregătorilor de curte, cu exceptia marelui vornic. În aceeași idee Ștefan a asigurat o stabilitate mare pe funcții a marilor dregători, mulți rămânând în aceeași poziție pentru un număr mare de ani, cum ar fi: marele spătar "Câlnău" - optsprezece ani, marele vistiernic "Iuga" - douăzeci și unu de ani sau marele logofăt "Tăutu" - mai mult de treizeci de ani. Acest lucru a asigurat totodată și o mare stabilitate administrației țării. Ca urmare a acestor măsuri, Ștefan a avut de înfruntat
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (96,3%). Pentru 2,68% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. În secolul al XVII-lea, zona era locuită de moșneni, care au vândut în 1685 un teren spătarului Mihai Cantacuzino, în schimbul sumei de 700 de taleri. Acesta a deschis o ocnă de sare pe Valea Verde în 1688. În 1713, spătarul a donat moșia sa mănăstirii Colțea. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Slănicul era comună urbană, reședința
Slănic () [Corola-website/Science/297199_a_298528]
-
În secolul al XVII-lea, zona era locuită de moșneni, care au vândut în 1685 un teren spătarului Mihai Cantacuzino, în schimbul sumei de 700 de taleri. Acesta a deschis o ocnă de sare pe Valea Verde în 1688. În 1713, spătarul a donat moșia sa mănăstirii Colțea. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Slănicul era comună urbană, reședința plaiului Vărbilău din județul Prahova, fiind format din două părți: Groșani (partea de nord) și Prăjani (partea de sud), având în total 4488
Slănic () [Corola-website/Science/297199_a_298528]
-
Preda din Brâncoveni, iar după mamă al postelnicului Constantin Cantacuzino, membru al familiei Cantacuzino, și unul dintre cei mai influenți boieri din Țara Românească. Printre frații mamei sale se numărau Șerban Cantacuzino (viitor domn), Constantin Cantacuzino stolnicul și Mihai Cantacuzino spătarul. De altfel, toți cei șase frați ai Stancăi aveau să acceadă în mari dregătorii, un caz unic în istoria Țării Românești. Copilăria lui Constantin Brâncoveanu, ca întreaga perioadă de după moartea lui Matei Basarab (1654), a fost marcată de conflictul politic
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
roade; în consecință, Brâncoveanu a contribuit din propria vistierie pentru a acoperi sumele cerute, la care se adăugau cheltuielile prilejuite de numirea unui nou mare vizir, Ali Pașa. În iunie 1707, Mihai Cantacuzino a fost schimbat din funcția de mare spătar, iar stolnicul Constantin Cantacuzino a fost rechemat de la Constantinopol. Rușii au făcut demersuri ca Mihai Cantacuzino să fie reinstituit în funcția lui, la care Brâncoveanu a răspuns că unchiul său fusese păstrat în dregătorie „nu din cauză că ar fi slujit cu
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
dreapta textul aferent din cronica oficială). Brâncoveanu l-a trimis la Iași pe Gheorghe Castriotul, mai degrabă pentru sondarea situației, întrucât țarul Petru cel Mare nu a primit cu bucurie solia. A fost luat prin surprindere când Toma Cantacuzino (marele spătar, deci conducătorul armatei) a fugit din tabără împreună cu o parte din trupe, pentru a se alătura țarului. Conform lui Del Chiaro, Brâncoveanu a izbucnit în plâns la aflarea veștii. Ajuns la Iași, Toma Cantacuzino a fost primit bine de țar
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
recent restaurată. În această din urmă biserică au fost depuse și osemintele ctitorului, în anul 1720, aduse în ascuns de la Constantinopol, de către soția sa, doamna Marica. A mai zidit o biserică în satul Doicești, Dâmbovița, în 1706. Împreună cu unchiul său, spătarul Mihai Cantacuzino, a ridicat mănăstirea din Râmnicu Sărat, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, închinată mănăstirii Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai. În vara anului 1690, Constantin Brâncoveanu a pus piatra de temelie a celei mai de seamă din ctitoriile sale, Mănăstirea
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
valea Prahovei în care se află azi orașul Sinaia era nelocuita în secolul al XVII-lea, primii locuitori care s-au stabilit în pădurea virgina de aici, aflată la poalele Bucegilor, fiind călugării mănăstirii Sinaia, ctitorita între 1690-1695 de către marele spătar Mihai Cantacuzino, precum si niste scutelnici care se ocupau cu pază mănăstirii și cultivarea moșiilor acesteia. Orașul a luat numele mănăstirii, iar mănăstirea a fost denumită așa după călătoria spătarului în Palestina și în peninsula Sinai. La începutul secolului al XIX
Sinaia () [Corola-website/Science/296714_a_298043]
-
poalele Bucegilor, fiind călugării mănăstirii Sinaia, ctitorita între 1690-1695 de către marele spătar Mihai Cantacuzino, precum si niste scutelnici care se ocupau cu pază mănăstirii și cultivarea moșiilor acesteia. Orașul a luat numele mănăstirii, iar mănăstirea a fost denumită așa după călătoria spătarului în Palestina și în peninsula Sinai. La începutul secolului al XIX-lea, întreaga vale a Prahovei era organizată că o singură comună, denumită "Podul Neagului", cuprinzând întreaga vale, de la Predeal la Posada. În 1864, cătunele Posada și Podul Neagului au
Sinaia () [Corola-website/Science/296714_a_298043]
-
cel Bun, documentele atestă existența unui sat pe malul drept al Bacului care avea hotar comun cu moșia Chișinăului. În alte documente de mai tarziu găsim și denumirea acestui sat : Visterniceni. În 1772 unul din reprezentanții familiei Râșcanu și anume spătarul Constantin Râșcanu a devenit posesorul părții de sud-est a moșiei Visterniceni. Constantin Râșcanu este ctitorul Bisericii Sfinților Împărați Constantin și Elenă pe pereții căreia în rând cu alte inscripții se poate citi: „ ... această Sfântă biserică a fost înălțata din temelii
Chișinău () [Corola-website/Science/296703_a_298032]
-
a moșiei Visterniceni. Constantin Râșcanu este ctitorul Bisericii Sfinților Împărați Constantin și Elenă pe pereții căreia în rând cu alte inscripții se poate citi: „ ... această Sfântă biserică a fost înălțata din temelii pe mijloacele robului lui Dumnezeu Constantin Râșcanu mare spătar, în anul 1777". Pînă în 1812 tîrgul moldovenesc se ridică pe malul Bîcului, în jurul Pieței Vechi, numărând 7 parohii și aproximativ 5.000 de locuitori. Dezvoltarea tîrgului ca oraș începe odată cu stăpînirea rusească (1812) care alege Chișinăul, rebotezat "Кишинёв" ("Kișiniov
Chișinău () [Corola-website/Science/296703_a_298032]
-
după ce Biserica „Sf. Grigore Luminătorul” a ars în incendiul din 19 iulie 1827. După cum relatează o însemnare de pe un Triod din patrimoniul Bisericii Talpalari, publicată de Nicolae Iorga în "Inscripții", vol. II, p. 188, un foc mare "început la casele spătarului Ilie Zmău și arzând Ulița mare toată, Mitropolia, Trisfetitele, Curtea gospod, Podul vechi, Târgul de jos, Heresteaua și Sfântul Constantin până peste Bahlui, au ars și biserica Tălpălari, distrugându-o până la goliciunea zidurilor". Zidurile Bisericii „Sf. Grigore” au fost dărâmate
Biserica Armenească din Iași () [Corola-website/Science/317562_a_318891]
-
sau încetinește vehiculul. Puterea de calcul a ESC-ului poate facilita activarea sistemelor de siguranță active și pasive, abordând o parte din cauzele coliziunilor. De exemplu, senzorii pot detecta când un vehicul se apropie prea mult și încetinește vehiculul, îndreaptă spătarele scaunelor și strânge centurile de siguranță, evitând și/sau pregatind impactul. În timp ce Suedia a folosit campaniile de aducere la cunoștința publică pentru a promova ESC-ul, alte state au propus sau implementat proiecte legislative. Provincia Quebec a fost prima jurisdicție
Control de stabilitate electronic (autovehicule) () [Corola-website/Science/317807_a_319136]
-
de bronz din țară, ce a fost realizată la sfârșitul secolului XIV, iar baldachinul amvonului a fost realizat în 1679 de meșterul Sigismund Moess. Orgă a fost construită în 1755 . În biserică se organizează concerte, ocazie cu care se întorc spătarele băncilor din biserică, astfel că spectatorii să stea cu fața spre orgă.
Biserica Sfânta Margareta din Mediaș () [Corola-website/Science/315512_a_316841]
-
vederea. Așadar, florentinul Salvino Dogli Armați, ar fi inventatorul ochelarilor optici cu adevarat. Primii ochelari erau în formă de clește, confecționați din fier sau argint, la extremități având câte o lentilă. Mai tarziu, apar ochelarii arcuiți, cu un fel de spătar deasupra nasului, fiind mult mai comozi decât predecesorii lor. Fabricați din os, arama sau argint, erau ținuți cu mâna totuși, iar instabilitatea distanței față de ochi și faptul că presiunea asupra nasului era foarte mare, îi făceau totuși să fie și
Ochelari () [Corola-website/Science/316818_a_318147]
-
Sandu (Săndulache) Miclescu (n. 1804, - d. 23 noiembrie 1877, Șerbești) membru al familiei de boieri moldoveni Miclescu, a fost spătar și deputat în Divanul ad-hoc în timpul domniei lui Al. I. Cuza. A jucat un rol important în revoluția de la 1848 din Moldova. Fiu al paharnicului Manolache Miclescu și al Smarandei Sturdza, se naște în anul 1804 la moșia părintească de la
Săndulache Miclescu () [Corola-website/Science/318589_a_319918]
-
a Micleștilor, care se ocupă de educația lui angajându-i dascăli greci și francezi apoi trimițându-l la școala lui Gheorghe Asachi. La 19 ani se întoarce la Șerbești luându-și moșia în stăpânire. Se căsătorește cu Anastasia Rosetti, fiica spătarului Matei Rosetti de care se desparte în foarte scurt timp. În anul 1839 se alătură conjurației confederative a comisului Leonte Radu, care urmărea să doboare regimul autocrat a lui Mihail Sturdza. Inspirați de ecourile revoluției franceze, aceștia întocmiseră și un
Săndulache Miclescu () [Corola-website/Science/318589_a_319918]
-
a fost înființat la mijlocul secolului al XVII-lea ca așezare de țărani clăcași pe moșia boierilor Voinești. În jurul anului 1825, proprietarul moșiei Voinești, serdarul Iorgu Anastasie Voinescu, a dat această moșie ca zestre fiicei sale Zoe la căsătoria acesteia cu spătarul Enache (Ianachi) Negruzzi (1799-1836), vărul scriitorului Costache Negruzzi (1808-1868). În anul 1830, familia boierului Ianachi Negruzzi a construit un conac la Voinești pe trei niveluri (demisol+parter+etaj) cu 28 de încăperi întinse pe o suprafață totală de 850 de
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Voinești () [Corola-website/Science/318852_a_320181]
-
trei niveluri (demisol+parter+etaj) cu 28 de încăperi întinse pe o suprafață totală de 850 de metri pătrați. Conacul era înconjurat de un parc, care se mai întinde astăzi pe o suprafață de aproape trei hectare. În anul 1834, spătarul Ianachi Negruzzi a construit în apropierea conacului o biserică din cărămidă pe temelie de piatră. Anterior, în apropierea bisericii, a existat o altă biserică mai veche, din care nu se mai păstrează decât locul unde se afla Sfânta Masă, deasupra
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Voinești () [Corola-website/Science/318852_a_320181]