5,409 matches
-
rădăcina în dorința samaritenilor de a se separa în mod cât mai vizibil de comunitatea iudaică. „Așadar, putem spune cu certitudine că folosirea alfabetului canaanean este mai curând o alegere ulterioară decât un semn al vechimii.”2 În plus, potrivit spuselor lui Tov, datele istorice referitoare la originea comunității samaritene nu se referă la o perioadă foarte îndepărtată, nesusținând așadar pretenția samaritenilor legată de vechimea textelor lor. Colofonul manuscrisului Abișa al Pentateuhului samaritean atribuie scrierea acestui manuscris lui Abișa, fiul lui
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
între membrii dinastiilor iudaică și samariteană ar fi condus la schisma samariteană. Mulți istorici sunt de părere că Flavius Iosephus se referea la o schismă care a avut loc în perioada persană, nu în cea elenistică; alții se bazează pe spusele lui, potrivit cărora aceste evenimente au avut loc în perioada elenistică. Lucrările lui Flavius Iosephus au dat naștere la două teorii referitoare la perioada în care a avut loc această schismă: una susține că a avut loc în perioada persană
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
să scriu fără să cred în ce scriu, să scriu ca simplu exercițiu sau din obligație. Tot ce am scris ș...ț, tot ce am publicat Ă chiar am gândit cu adevărat în momentul în care am scris” (II, 95). Spusă răspicat, o astfel de afirmație instituie prin sine însăși un adevăr. În așa fel încât scrisorile devin un document al sinelui mai ales dacă sunt rodul unei „mistificări”, al unei înfățișări pentru celălalt. Căci Cioran este în permanență o imagine
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ridică de la masă, cu Biblia în mîini) Aș vrea să vă rog ceva... Sursa dublă: Da..., sigur... zi-i... ce mai spune Dumnezeu... Trimisul lui Dumnezeu: Vă rog să mă iertați pentru cele ce v-am spus... Considerați că cele spuse nu au fost spuse pentru voi... ci, de fapt, pentru mine... (se așază la masă) Sursa dublă: Auzi, Trimisule, dacă noi, ăștilalți, mai mergem din cînd în cînd pe la spital..., așa ca să vadă doctorii cum mai stăm cu... "gripa", tu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
și lecțiile de limbi străine. La franceză eram foarte bună și, cu acele cunoștințe căpătate în liceu, voi putea menține corespondența și prietenia cu MarieMichele, o franțuzoaică pe care o voi cunoaște în timpul studenției și cu care am avut, conform spuselor ei „un destin semblable”. La limba rusă, chiar dacă acasă părinții se manifestau împotriva a tot ce avea acestă origine datorită lui Stalin și bolșevicilor, eu învățam fragmente în limba rusă din operele marilor scriitori, mai ales poezii. Citisem deja în
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
ar fi fost un semn că ce rostuiam noi acolo avea binecuvântarea cerului, că ceea ce făceam de câțiva ani împreună, actorii și regizorul, dădea roade, că într-adevăr credința noastră în acea viață "închipuită" de pe scenă nu era doar o spusă, ci o realitate plină de lumină. Le mulțumesc tuturor și îi mulțumesc lui Alexa Visarion pentru "deșteptarea mea". Dorina LAZĂR În căutarea lui Alexa Visarion Mă înarmez cu un microscop subiectiv și privesc obosită și îmbătrânită în interiorul lui tânăr, căci
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
m-a cuprins de la prima lectură și, pas cu pas, am început să construiesc imaginea imaginației... Împreună cu Marian Râlea, am descoperit în lucru cu Alexa Visarion tot ceea ce teatrul are viu, dar și ceea ce uitasem... Am notat pe textul meu spusele regizorului, însemnări care pot marca profesia de actor. În spectacol se naște ceea ce zilnic scena ascunde. Mă bucură această întâlnire cu Alexa Visarion. Ne sunt atât de rare bucuriile, astăzi, încât atunci, când ne este dat să trăim asemenea stări
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
coordonatele științificității și că în istoria filozofiei rămâne oricând posibilă câte o revoluție de tipul celor propuse de Descartes, de Kant ori, mai târziu, de Husserl 52 dovedește că reprezentarea despre filozofie ca Weltanschauung are îndreptățire. Așa cum reiese din cele spuse, această viziune diltheyeană constituie un autentic moment de ruptură atât în raport cu perspectiva reformatoare a hiatusului (aparent) definitiv, cât și în raport cu perspectiva supraistoristă, universalistă, a continuității. Chiar și din această scurtă expunere se poate observa că istorismul și, mai cu seamă
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
o anumită invariabilitate a structurii spirituale în raport cu "corelațiile acțiunilor, centrate în ele însele". Nu atât poziția lui Lieber, cât mai cu seamă noul context deschis de corelațiile comprehensiunii ne determină să reluăm discuția în legătură cu relativizarea apriorismului de către Dilthey. După cele spuse anterior (vezi II, 2Ba și III, 4), e limpede că socotim eronată perspectiva lui Lieber: pe de o parte, conceptul de "structură" la Dilthey nu este dedus dintr-o necesitate a gândirii, ca o configurație imuabilă (în Einleitung..., filozoful german
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
degrabă anumite efecte de discurs din gândirea acestuia într-o societate (cea românească) unde problematica foucauldiană a rămas un Abis, mai ales pentru "elitiștii de dreapta". Cu siguranță, Foucault ar fi fost mai mult decât încântat în privința recepției postume a spuselor sale, chiar dacă nu există un Foucault unitar și clar vizibil, precum multe dintre memorabilele sale tablouri scriptice. Foucault e un gânditor al unor vizibilități discontinue. De altfel, Foucault gândește disparat și discontinuu, iar o "unificare" a gândirii sale rămâne doar
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
ori de câte ori a avut ocazia, ipostază funcționalistă, structuralistă și politică de... autor. În ciuda cursurilor și a cărților sale, Foucault își spunea: Nu sunt un autor! Ceea ce respingea profesorul de la Collège de France era funcția social-politică de autor, și nu dreptul asupra spuselor sale! Pe de altă parte, proliferarea autorilor în societatea de discurs modernă ar fi creat o masă discursivă, unde funcția de autor și-ar fi pierdut semnificația inițială; aceea din secolul al XIX-lea, când cei care scriau și publicau
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
cu cele abstracte, încărcate de ambiguitate, bizarerie). Tablourile foucauldiene (acele serii de serii de reprezentări ale gândurilor sale singulare, ale ideilor desprinse din substanța istoriei) încă nu pot fi admirate, apreciate, criticate sau contestate pe de-a-ntregul din moment ce scrierile și spusele gânditorului francez sunt încă în curs de recuperare de către editurile din Franța și de cele din afara Hexagonului. Relațiile dintre cuvânt și imaginea plastică au avut o funcție epistemică esențială în cărțile lui Foucault. Imaginea are vocația de a transmite "ceva
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
neintegrat și intenționat izolat, deși astăzi i s-a ridicat un cult al scrierilor și ideilor sale, transformate sui generis într-un brand intelectual! Cu siguranță, omul Foucault ar fi fost amuzat de această situație solemnist-discursivă a zilelor noastre. Evidența spuselor sale întotdeauna vulnerabilă instrumentalizărilor politico-discursive! poate fi percepută la modul preconceput (și politicianist!) drept o simțire personală, vreo închipuire a lui Foucault, dar ea este confirmată de către alte evidențe similare, puse la dispoziție de către prietenul său Paul Veyne, care arăta
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
Acești intelectuali-predicatori nu ne arată decât religiozitatea din miezul gândirii lor una ritualizată și simbolizată social-politic! Ei sunt simboluri ale cuvintelor și ale vocilor, instrumente de propagandă politicianistă, dar și de interes personal. Intelectualii moderni în religiozitatea Ideilor și a Spuselor lor devin Funcții Dogmatice pentru un sistem dogmatiza(n)t social-politic. Astfel vom înțelege simboluri politice precum Stalin (cei care nu sunt cu mine nu există!) și Hitler (obediența și idolatria, absolutizate social-politic, anihilarea "ereticilor"!). La finalul carierei și al
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
puțin cunoscuți marelui public, dialoguri indirecte cu o serie de personalități din intelectualitatea franceză și occidentală postbelică. Toate acestea și încă multe altele, la care se adaugă ideosincrasiile sale, fac ca discursul foucauldian să fie greu de înțeles în profunzimea spuselor sale. Totuși Foucault a devenit un efect discursiv pentru lumea intelectuală de azi. Profesorul francez rămâne un reper (moral și epistemic!) pentru orice intelectual, indiferent de afinitatea sa ideologică. Folosirea conceptului "structură" în mai multe paragrafe din cărțile sale i-
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
Occident din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Psihanaliza, ca metodă de investigație, funcționează pe baza tehnicii opoziției și a contrariilor. Nu ceea ce spune un om are vreo relevanță pentru un psihanalist, ci ceea ce el interpretează pe baza spuselor sale; ceea ce poate fi dedus sau interpretat din spusul său; ceea ce a scăpat intenției oamenilor! Prin tradiția creștină de interpretare și prin hermeneutica lui Schleiermacher (1768-1834), psihanaliza reia, la nesfârșit, povestea descifrării sensurilor ascunse, astfel că nu este deloc mirabil
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
prin reviste, edituri, simpozioane și alte activități publice). Puterea este "ceea ce în mod esențial reprimă"90, dar puterea este și ceea ce în mod esențial contra-reprimă reprimările sistemului (ticăloșit). Astfel, orice atac intelectual, venit "de sus", își găsește finitudinea în prostia spuselor sale și în posibilitatea unor contraatacuri de self-defence! Prostiei universitare i se contrapune inteligența neviciată politic; dezautorizarea unor măști și etichete cu pretenții (politicianiste) de guvernare. Exponenții sistemului ticăloșit operează cu ideea că o minciună bine orchestrată prin grupuri media
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
hierarchies. Diffused, entrenched and dangerous, they operate in other places than in the person of the old professor"91. Dogmatismul intelectual modern pe post de umanism este legat de putere, dar și de cunoaștere. Însă în domeniul cunoașterii și al spuselor mai avem și noi ceva de făcut. Puterea nu poate exista fără cunoaștere, fără o doctrină și un program de guvernare. Însă această cunoaștere este pe lângă sferele creativității umane. Regele și consilierul sunt doar pentru activitatea unei puteri politice. Ele
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
este adevărată dacă poate fi falsificată, ar spune Popper. Istoriile empirice (de fapte și evenimente) pot fi intrumentalizate, pentru că sunt întemeiate pe serii de prezentări a unor informații empirico-descriptive. Din acest considerent, Foucault a studiat arhivele politizate moderne. Nu adevărul spuselor acelor arhive, ci modul cum acele enunțuri ale specialiștilor și experților construiesc un adevăr despre om prin discursuri-instrumente; adevăr ce este luat ca atare de o întreagă societate. Discursul e o coajă 160, spunea Foucault. Ceea ce contează sunt faptele, emergența
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
și descompune ordinea lucrurilor pentru a accentua diferențele dintre acestea, dintre aspectele vizibile. Comentariul (critic) e o formă comună de dislocare. Însă această "dislocare" nu se poate face oricum, ci într-o serie cronologic-enunțiativă a evidențelor, o serie non-partinică a spuselor, într-o explorare a potențialului de creație a unei X, Y, Z teorie, carte, idee... Dislocările se manifestă în forme heterotopice de exprimare. Esența actului de a reprezenta constă nu atât într-o succesiune de serii de forme și semnificații
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
reluată într-o altă carte, pe o filieră discontinuă, iar a-l înțelege pe Foucault implică o lectură a tot ceea ce a scris și spus. Încă nu-l putem înțelege "pe deplin", pentru că nu avem tabloul complet al scrierilor și spuselor sale. Dar îl putem înțelege prin cărțile sale, devenite, cumva, clasice pentru lumea intelectuală de azi. Cărțile sale, dincolo de cursuri și interviuri mai puțin cunoscute, de conferințe uitate prin arhive, sunt emblematice pentru modul cum gândea și problematiza istoricul francez
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
natură) nu vizează o evidență, el nu poate fi nici coerent, nici credibil, cu atât mai puțin pragmatic și performativ. Shorter Oxford English Dictionary definește adevărul ca fiind "conformitate cu faptele, concordanță cu realitatea", folosind aceeași teorie a corespondențelor dintre spuse și fapte. Pe Foucault nu l-a interesat adevărul empiric al unui ochi particular, al modernului individualizat, nici adevărul de dincolo de om (transcedental) al filosofilor. Gânditorul francez nu are ceva în comun cu factologia istorică, cu viziunea teologico-filosofică occidentală despre
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
are sens, decât unul inventat prin interpretări, în esență, fiind un construct intelectual al criticilor. Din moment ce scrisul are o funcție figurativă inextricabilă, ducându-ne spre reprezentare, iar menirea unui text este aceea de a ne duce în afara lui, în exteriorul spuselor sale, istoria nu poate deveni mai reală decât este. Ea nu se află între adevăr și ficțiune, cum spune profesorul Lucian Boia, ci concomitent în adevăr și în ficțiune. Adevărul și ficțiunea sunt interferate atât prin limbajul folosit, cât și
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
foarte bine cu spiritul amar al intelectualilor dezamăgiți de lume, de societate, de existențele cotidiene. Eristica este un fel de bâlci mizerabil al cuvintelor, unde te uiți uimit, șocat, revoltat, amuzat etc. la "ceea ce se spune", fiind convins că acele spuse comportă o distanță față de evidența reală. Totuși o Românie curioasă; o Românie care se amuză; o Românie canonizată și stupefiată de propria insignifianță în raport cu politicianismul! Eristica este o pierdere de timp, pentru că, oricât te-ai strădui să demontezi afirmațiile impertinente
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
în raport cu politicianismul! Eristica este o pierdere de timp, pentru că, oricât te-ai strădui să demontezi afirmațiile impertinente, calomnioase, rău intenționate ale atacatorului, acesta va continua cu alte acuzații, alte calomnii și afirmații nefondate ca într-o cascadă de invective și spuse negative. Este și un joc inutil între cel care atacă și cel care parează, între atacator și atacat, într-o cascadă de reprezentări și imagini distorsionante despre cele două persoane, care-și dispută supremația dreptății și a adevărului despre un
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]