KorAP: Find »[drukola/base=stăpân & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...133 134 135 ...768 >

19,182 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372

așezat în fortăreața centrală a ego-ului. Dorința omului de a căpăta aprobarea semenilor săi este atât de puternică, spaima de criticile lor atât de violentă, încât el însuși și-a adus dușmanul în casă - dușman care apără vigilent întotdeauna interesele stăpânului său pentru a zdrobi orice dorință, abia încolțită, de a se îndepărta de turmă. Conștiința îl va forța să pună binele societății înaintea binelui propriu. Este legătura puternică ce-l leagă pe individ de întreg. Și omul supus intereselor despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
Conștiința îl va forța să pună binele societății înaintea binelui propriu. Este legătura puternică ce-l leagă pe individ de întreg. Și omul supus intereselor despre care s-a convins că sunt mai mari decât ale lui devine robul unui stăpân nemilos. Pe acesta îl plasează în jilțul de onoare. În cele din urmă, ca un curtean care se gudură pe lângă sceptrul regal ce-i atinge umărul, omul obișnuit se mândrește cu sensibilitatea conștiinței sale. Apoi nu găsește cuvinte destul de aspre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
mi voie să-ți spun. Îmi închipui că luni de-a rândul nici nu-ți trece prin cap chestiunea, și ești în stare să te convingi că ai terminat definitiv cu ea. Te bucuri de libertatea ta și te simți stăpân pe sentimentele tale; pari să ții capul sus de tot, tocmai printre stele. Și apoi, deodată, nu mai poți rezista, și observi că în tot timpul ăsta ai mers cu picioarele prin noroi. Și vrei să te bălăcești în el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
și n-avea darul de a alcătui fraze, încât omul trebuia să-i adune sensurile bucățică cu bucățică din interjecții, expresia feței, gesturi și clișee verbale. — Tu trebuia să trăiești în epoca aceea când femeile erau simple obiecte, iar bărbații stăpâni de sclavi, i-am zis. — Întâmplarea face să fiu un bărbat absolut normal. N-am putut să nu râd de această observație făcută cu toată seriozitatea. Dar el i-a dat drumul înainte, pășind în sus și-n jos prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
mei. Îi invidiam pe cei care au putut vedea cu ochii lor priveliștile și scenele descrise de căpitanul Nichols. Când li s-au închis porțile azilului de noapte, Strickland și căpitanul Nichols au căutat ospitalitatea lui Bill Ghioagă. Acesta era stăpânul unei pensiunii pentru marinari și era o huidumă de mulatru cu un pumn zdravăn care oferea matrozilor rămași fără angajament hrană și adăpost până se angajau din nou. Au stat la el o lună, dormind câte doisprezece-paisprezece laolaltă - suedezi, negri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240

pe care decăderea obiceiurilor, nepăsarea guvernanților, simonia preoților, corupția magistraților și ignoranța triumfală a Învățaților le promiteau. S-au stabilit pe străzile noastre după ce s-au revărsat din haznalele unde s-au adăpostit mai Întâi, iar acum o fac pe stăpânii, pe pământul pe care părinții noștri l-au răscumpărat cu sângele lor de sub barbari. Acum, Florența parcă e o iapă nărăvașă. Priorul se Întrerupse, continuând să fixeze cu ochi dușmănoși acea mulțime de tineri. Între timp, Își masa maxilarul, ștergându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
iar mușchii Îi jucau În așteptare; dar Înainte să sară afară, raza lunii lumină, printr-o fereastră, fața dizgrațioasă a necunoscutului. - Cecco! strigă Dante, recunoscându-l pe sienez. Ce cauți aici? Celălalt se opri pe dată, tresărind. Dar imediat redeveni stăpân pe sine, cu stânjeneala alungată curând de un zâmbet zeflemitor. Își ridică fruntea, aruncând ostentativ o privire de jur Împrejur. - Se spune că aici se petrec miracole. Voiam să văd și eu. Ehei, voi, florentinii, sunteți de-a dreptul norocoși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
ar fi fost zidul În a-i ține pe dușmani pe dinafară. Dante așeză hârtia pe pupitru, după o ultimă privire. O intuiție bruscă Își deschisese drum În mintea lui. - A-i ține pe dinafară, spui, messer Manoello? Frederic era stăpân peste pământ, peste oameni, peste animale, peste mințile lor, peste sufletele lor. Zidurile sale erau piepturile soldaților din garda sa, spadele arabilor din Lucera. Ar fi putut dormi În mijlocul unui câmp oarecare de pe domeniile sale, de unul singur, și ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
că proiectul lui Dumnezeu se naște complet și definitiv. Și, că, prin urmare, nu va putea suferi niciodată vreo modificare din partea omului. Dar acest lucru intră În conflict cu Scripturile, unde se spune că Dumnezeu l-a făcut pe om stăpân al lumii create, punând totul sub stăpânirea lui. Dacă nu ar putea controla nici măcar un curs de apă, această pretinsă stăpânire s-ar reduce la prea puțin. Bătrânul doctor scutură din cap. - Dar chiar În Scriptură se spune: „din pomul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
asasinul nu ar fi avut nici un interes privitor la conținutul lor. Cel care ucisese părea să nu fi luat nimic. - Unde este Amid, servitorul lui? Îl Întrebă pe bargello, care se oprise În dreptul ușii. - A fugit după ce și-a asasinat stăpânul. Toată compania de cartier e pe urmele lui. N-o să ne scape multă vreme, răspunse șeful gărzilor, umflându-se În pene. Am controlat deja, dar nu lipsește nimic. Sus, În dormitor, e o casetă de fier, plină cu florini. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
să dea glas acestei Îndoieli, Marcello sfârșise deja. - Iată semnele orei dumitale pământești, messer Alighieri. Soarele strălucitor În Gemeni, În ultimul avânt al schimbătoarei primăveri, care Îți guvernează instinctele ambigue și duble, unde se Împreunează cu rătăcitorul pe valuri Mercur, stăpân al cunoașterii dumitale afurisite despre știința antică, deopotrivă de deșartă ca și ea. Concupiscența dumitale nesățioasă, cârmuită de steaua Venus În culminație În Rac, cruzimea dumitale, Înroșită de leoninul Marte. Și apoi... - Văd că ai pândit bine ce a fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567

pat, beau vin din greu, înjură tot timpul și se înmulțesc precum animalele, niciodată! Așadar, directorului i-a venit o idee, o mică idee... dacă domnul procuror ar accepta, dar nimic nu îl obligă să facă asta, firește, fiecare este stăpân pe ce e al lui, dar cu toate astea, dacă ar accepta să închirieze căsuța din parc, Uzina și directorul i-ar fi foarte recunoscători, ar plăti scump, desigur, și nu ar muta acolo pe oricine, numai fețe subțiri, cineva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
sau mima obuzul căzând, aruncându-se la pământ, și apoi rămânea așa, nemișcat, minute întregi. Era singur în toată povestea asta. Nebunia e un tărâm în care nu intră cine vrea. Totul se merită. Oricum, în acest tărâm el devenise stăpân, rupând toate legăturile cu lumea cu aerul unui căpitan care își scufundă singur corabia, rămânând în picioare la proră. În fiecare seară, se plimba țopăind de-a lungul canalului. Vorbea singur, spunea cel mai adesea cuvinte pe care nimeni nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
a spus? — O, a fost numai zâmbet. Nu mai spune! — I-a zis: mă salvați! — „Mă salvați!“ — Da, chiar așa. Încă unul care are și alte gânduri... — Ce gânduri? — Sărmana de tine! Gândurile din pantaloni, dacă preferi, doar îți cunoști stăpânul, e bărbat. — Păi ce să caute gândurile în pantaloni? — Dumnezeule, nătângă mai e! Și copilul tău din flori, cum l-ai făcut, cu un curent de aer? Jignită, Louisette le întoarse spatele și plecă. Cele două bătrâne erau mulțumite. Aveau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
scria că-i pentru Castel, le duceam la Castel, simplu! Că erau pentru procuror sau pentru tânăra domniță, nu mai știu. Îi dădeam corespondența, iar dânsul o tria. Nu am lăsat niciodată scrisorile lui Barbe sau Gravului, în definitiv dânsu-i stăpânul acolo, nu? Marcel Crouche își scufundă nasul mare și ciupit de vărsat în paharul cu rachiu, inspirând lichidul ca și cum ar fi fost vorba despre o chestiune de viață și de moarte. Băurăm în tăcere toți trei, primarul, poștașul și cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
întreabă primarul. — Pe ucigași! spune o voce, alta decât prima, reluată imediat, pe un ton amenințător, de alte câteva zeci de voci, ca un ecou. — Care ucigași? spune primarul. — Ucigașii fetiței! i se răspunde. Primarul deschide gura uluit, apoi redevine stăpân pe sine și începe să țipe. Le spune că sunt bătuți în cap, că e o prostie, minciuni, elucubrații, că cei doi sunt dezertori și că jandarmii îi vor duce înapoi la armată, și că armata da, ea va ști

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
din nou și îl văzu stând încă pe bancă, indiferent la ceața care urca dinspre râu și la noaptea care învăluia, puțin câte puțin, arborii din parc, în jurul cărora zburau croncănind sute de ciori. Barbe se hotărî să meargă la stăpânul său pentru a-i spune că masa de seară va fi în curând gata. Traversă parcul, se apropie de Destinat, îl strigă, dar nu obținu nici un răspuns. Când se apropie de el destul de mult, la câțiva metri, avu o presimțire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
eram în fața mormântului unui asasin sau al unui nevinovat. XXIII Câțiva ani mai târziu, după înmormântarea lui Barbe, mi-am spus că era timpul să intru în Castel. Cheia pe care mi-o încredințase mă făcea seniorul unui domeniu fără stăpân. Am plecat într-acolo, mergând de la cimitir la reședința cea mare ca și cum mă îndreptam spre un lucru ce mă aștepta de multă vreme și pe care nu avusesem curajul să îl văd. Răsucind cheia în poarta înaltă, mi s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300

verzi, un pârâu curgea atât de liniștit, încât părea că ascultă, iar apa saluta ținutul ca și cum s-ar fi închinat celei mai frumoase femei dintr-un burg. Era o libertate strălucitoare în grădina frumoasă doar prin sălbăticia ei pură. Noii stăpâni ai pământului s-au gândit că trebuie făcută ordine acolo, că trebuie o mână de om, un grădinar, ei nu au nici timp și nici chef de treabă prin țărână; au parcelat - locul este acum împărțit în două: în partea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
tu întâi, de ce nu mai e acasă? Tu să-ți vezi de școala ta, de carte, unde-s toate visurile tale, fetițo? Le-ai dat tu la gunoi... (Cu dispreț.) Asta e casă? Tu nu vezi că nu avem nici un stăpân? Mamăăă, am să aduc eu un bărbat aici !!! M-a rupt, auzi, să aducă ea un bărbat la noi! Eu nu puteam să-i arăt adevărul, că dacă toți am spune adevărul, lumea asta s-ar prăbuși, nu suportăm toți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
ochii ăia demonici și i-a zis: să nu știe tuta mea! — Nu zice Domnul așa ceva, nu l-am auzit niciodată vorbind urât de dumneavoastră. Vrea secretara să vă enerveze. Și Neli se gândește că, așa cum îl știe ea pe stăpân, s-a culcat și cu secretara, ca să-și asigure credința, loaialitatea ei, să-i fie aia credincioasă. — Am să-l strâng de gât pentru vorbele alea spuse unei străine, din prima îl apucă pe el confesiunea, el mă caracteriza pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
puterea, libertatea și cinstea. Maestrul aude replica Loredanei: Cordelie, tu iubește fără vorbe! Și nu e Cordelia acolo, lângă el... Regan se leapădă de orice spre a rămâne doar cu bucuria/ Iubirii pentru înălțimea voastră. Și, în sfârșit, Cordelia: Nimic, stăpâne. De fapt, ca sarea-n bucate. E Loredana și-ar trebui să fie Cordelia. Să-mi scot cu vorba inima pe gură? E Loredana și-ar trebui să fie Cordelia. Goneril, Regan, Cordelia. Cele trei fete. Cum iubim? Sinceritatea Cordeliei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262

tine și așa mai departe. Îți amintești ce mi-ai spus cândva - că poți face tot ce vrei, că poți obține tot ce-ți dorești? Amory a roșit. Îi spusese vrute și nevrute. Da. — Păi, În seara asta nu mi-ai părut stăpân pe situație. Poate ești doar un Încrezut și gata. Nu, nu sunt, spuse el nesigur. La Princeton... — Of, tu și Princetonul tău! După cum vorbești de el, ai crede că lumea se termină acolo. Poate că scrii mai bine decât oricare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
palme, nu se mai gândește decât să rămână singur cu tine... Se Îmbufnează, nu mai luptă, nu vrea să se mai joace - Victorie! (Intră DAWSON RYDER, douăzeci și șase de ani, chipeș, bogat, credincios alor săi, poate cam nesuferit, dar stăpân pe sine și sigur de succes.) RYDER: Cred că ăsta-i dansul meu, Rosalind. ROSALIND: Bine, Dawson, deci mă recunoști. Știu acuma că nu m-am machiat prea gros. Domnul Ryder, domnul Gillespie. (Își strâng mâinile și GILLESPIE iese, teribil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391

îngropat-o noaptea, pe furiș, pe Contesa. Aici, să-i susure Dâmbovița pe la urechile clăpăuge. Aici a găsit-o domnul Popa acum cinșpe ani, era doar un pui, domnul Popa știa și el problema cu demolările, cu câinii rămași fără stăpâni, că la bloc nu era voie, dar asta se întâmplase de mult, când era el mic. Oricum, a găsit-o fix după Revoluție, dar lui i s-a părut simbolic, cercul s-a închis, Contesa și-a găsit o nouă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]