KorAP: Find »[drukola/base=stăpânire & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...133 134 135 ...512 >

12,786 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

teritoriilor cucerite, au fost înființat theme (unități militare și administrative), precum thema Dobrogei, condusă de un strateg, cu reședința la Dorostolon, iar Bulgaria de nord-est a fost inclusă la thema Traciei. Thema Dobrogei a continuat să existe pe tot timpul stăpânirii bizantine în anii 1000-1001, conducea aici Damian Dobromir, patrikios și anthypatos, după nume, el pare să fie român. La începutul secolului al XI-lea, se impune denumirea de "Paradunavon" (Paristrion), themă cuprinsă între Haemus și Dunăre, cu capitala la Dorostolon

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
denumirea de "Paradunavon" (Paristrion), themă cuprinsă între Haemus și Dunăre, cu capitala la Dorostolon (Dristor), care se întindea spre vest până în zona Vidinului. Dar este posibil ca thema Paristrion să se fi extins și pe malul nordic al Dunării.9 Stăpânirea bizantină la Dunărea de Jos s-a bazat și pe un întreg sistem de fortificații ce împânzeau mai ales malul dobrogean (drept), de la Dorostolon și Păcuiul lui Soare până în Deltă: Axiopolis, Capidava, Carsium, Troesmis, Arrubium, Dinogetia, Noviodunum, Aegyssus. La Noviodunum

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
germani, trebuie spus că sașii n-au adus viața orășenească în Transilvania, ci au cooperat în împrejurări favorabile la începuturile ei, susține P. P. Panaitescu. Mai ales după înfrângerea cumanilor și năvălirea tătarilor, s-au fondat în Transilvania, aflată sub stăpânirea regilor unguri, orașele săsești (autonome), centre de meseriași și negustori, care poartă denumiri străvechi slavo-române, ca Bistrița, Brașov, Sibiu, doar coloniștii le-au numit altfel. Ele erau legate de piața comercială a Vienei, de drumul postavurilor din Flandra. În vecinătatea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
coloniștii le-au numit altfel. Ele erau legate de piața comercială a Vienei, de drumul postavurilor din Flandra. În vecinătatea lor, spre Dunăre și Marea Neagră, se aflau ținuturile românești de la sud și est de Carpați, aflate în aceste secole sub stăpânire cumană și mongolă, în timp ce navigația corăbiilor la Porțile de Fier era dificilă. Cu toate acestea, în 1275, o corabie venită de la Viena a reușit să navigheze pe Dunăre până la Marea Neagră, iar un secol mai târziu, mărfuri din sudul Germaniei au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și culturale ale populației autohtone românești din nordul Dunării cu Imperiul, întrerupte prin năvălirea slavo-bulgarilor, în secolul al VII-lea, au fost reluate odată cu revenirea acestuia în regiunea dunăreană. Instalată solid în sudul fluviului, la începutul secolului al XI-lea, stăpânirea bizantină s-a extins și la nord de Dunăre, nu numai prin pătrunderea monedei sale (vezi cap. VIII), dar și prin expedițiile militare întreprinse aici. Această nouă etapă a relațiilor cu Imperiul avea loc sub semnul feudalismului, predominant acum în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
boli, cei care au supraviețuit s-au predat autorităților imperiale și au fost colonizați în nord-estul Bulgariei, cu toate acestea, au urmat noi lupte între bizantini și pecenegi. Alți guvernatori ai themei Paristrion din cursul secolului al XI-lea confirmă stăpânirea bizantină neîntreruptă la Dunărea de Jos, în momentele grele ale atacurilor pecenege. Unul din guvernatori a fost chiar Roman Diogene, viitorul împărat, menționat de cronicarul bizantin Mihail Attaliates, în 1053, ca și "comandant al orașelor de la Istru", în timpul acestor lupte

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
o oaste și acestora, la îndemnul ministrului său Nicephor, li s-au suspendat subvențiile anuale în bani pe care le primeau pentru apărarea frontierei.16 În aceste condiții, în disperarea lor, aliindu-se cu pecenegii, ei s-au revoltat împotriva stăpânirii bizantine. Cine erau ei? Am văzut că se constituise o provincie (bizantină) a "malului Dunării" (Iorga), ca o strajă împotriva pecenegilor, ce includea ambele maluri ale fluviului. Or această inițiativă bizantină (Paristrion) va conduce inevitabil la "ispita" (Iorga) pentru localnici

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
prin felul lor de viață de obiceiurile de acolo". În momentul în care dregătorul bizantin, logofătul Nicephoros, vrea să lezeze această autonomie dunăreană, orașele refuză să se supună, preferând dominația pecenegilor care le respectau drepturile. Confruntată cu revolta de la Dunăre, stăpânirea bizantină a hotărât să trimită la fața locului pe vestarhul Nestor, om de încedere al împăratului, de neam ilir (albanez), cu titlul de "katepan de Dristra". Ajuns aici, în 1072-1074, acesta a constatat că locuitorii de la Dunăre nu erau deloc

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
soli la Constantinopol pentru a-și mărturisi supunerea, iar cei aliați cu pecenegii, care au jefuit, au fost predați împăratului. Solii trimiși, ca și numărul mare de monede bizantine descoperite pe teritoriul Dobrogei, se opun afirmațiilor unor istorici despre încetarea stăpânirii bizantine la Dunărea de Jos și despre constituirea unui "stat paristrian independent", care ar fi dăinuit timp de douăzeci de ani (1077-1097). Iorga face remarca că după ce comandantul bizantin, Nestor, încearcă să le ia în stăpânire, folosind trădători din Dârstor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
unor istorici despre încetarea stăpânirii bizantine la Dunărea de Jos și despre constituirea unui "stat paristrian independent", care ar fi dăinuit timp de douăzeci de ani (1077-1097). Iorga face remarca că după ce comandantul bizantin, Nestor, încearcă să le ia în stăpânire, folosind trădători din Dârstor, în final, el însuși se va așeza în fruntea revoltaților, încercând să preia conducerea acestui "bogat colț de libertate" (Iorga). Anna Comnena scria că pe malul celălalt (nordic) al Dunării sunt "sciți" (români), care se bat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
lui, din nordul Dunării. Avem de-a face cu o populație locală, autohtonă, dar amestecată, pe ambele maluri ale Dunării, dar care nu apelează la împăratul bizantin și comandanții săi militari. Aflată în stare de revoltă, aceasta nu mai recunoștea stăpânirea bizantină. Această situație corespunde informațiilor despre existența unor formațiuni politice autonome la Dunăre, piedică în calea expansiunii politice bizantine. Pe vremea lui Nichifor Bryennios, când pradă pecenegii și "neamul slavilor care refuză robia romanilor" năvălesc în "țara bulgarilor", între orașele

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ei devenea tot mai dificilă pentru Imperiu. Valuri de pecenegi, urmate curând de cumani, se revărsau continuu în sud, îngroșând rândurile celor revoltați cărora li se alăturau bogomilii, instalați de Ioan Tzimiskes în regiunea Philipopol, aflați acum în conflict cu stăpânirea bizantină. În acest context, Anna Comnena amintește, la 1086, numele unor conducători locali, precum Tatos-Tatul (român se pare), numit și Chalis de la Dristra, Sesthlav și Satzas (Saccea), care stăpâneau Vicina (Isaccea), în nord, și celelalte orașe din sudul Dobrogei (cf.

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
s-a ajuns la o sinteză în această regiune. Este o imitație a ordinii, a ascultării turcești, de la pecenegi, conform mărturiei temeinice a cronicarilor bizantini, Attaliates și Comnena, crede Iorga. Fără a indica localitățile și ținutul asupra cărora se întindea stăpânirea acestora, este o evidență că pe teritoriul din Paristrion se închegau noi formațiuni politice locale. Conducătorii lor, ca și o bună parte a populației, erau probabil alogeni la un moment dat. Însă, indiferent de originea etnică a căpeteniilor lor, formațiunile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
victorii și înfrângeri, cu revoltații, bogomilii și pecenegii, aliați cu ungurii și cumanii, împăratul Alexie, în înțelegere cu cumanii, i-a zdrobit pe pecenegi la Lebunion (1091), care au fost eliminați din zona Dunării. În acest fel, în timpul lui Alexie, stăpânirea bizantină s-a instalat temeinic la Dunăre, fiica sa, Anna Comnena, scria că "Dunărea poartă corăbii mari cu poveri grele", referire la negoțul ce se făcea în zonă, cu produse ca vin, untdelemn, stofe, mărfuri de lux, în general, destinate

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ulterior) cumani, atitudinea cetăților de la Dunăre (Istru) era una de cooperare, ei vin aici pentru hrană, iar o clientelă era și peste Dunăre (în nord), o regiune bine locuită. Față de Imperiu, care stăpânea Dunărea și controla vămile, și urmărea o stăpânire directă prin autoritatea militară, însă în fața intențiilor dominatoare ale lui Nestor, locuitorii din Dârstor preferau să asculte de Tatos, pe care cronicarul bizantin Attaliates îl prezintă drept căpetenia lor. El este un stăpânitor recunoscut, având drept centru al puterii sale

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Acești români din est, ca toți românii după revenirea Imperiului la Dunăre, erau în strânse legături cu Bizanțul, mai mult, se aflau în slujba lui. În secolul al XII-lea, în aceste părți de la est de Carpați, cumanii exercitau o stăpânire nu tocmai efectivă, încât armata bizantină a trecut de mai multe ori în nordul Dunării, în urmărirea lor. În 1148, după un nou atac al cumanilor, împăratul Manuel Comnenul trece Dunărea în urmărirea lor, pe la Zimnicea, unde s-a descoperit

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sunt amintiți pentru prima dată (976), românii alcătuiau o "pânză neântreruptă de populație" (P. P. Panaitescu), care se întindea pe o suprafață întinsă, în nordul și în sudul Dunării. Spre sfârșitul acestui secol, întreaga regiune sud-dunăreană se afla, nominal, sub stăpânirea Imperiului. În perioada aceasta, la românii sud-dunăreni se produsese o diferențiere socială în sânul obștilor de păstori și agricultori, s-au conturat centre militare și comerciale, ceea ce a permis o concentrare teritorială și, ulterior, închegarea de unități etnice și statale

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
din 1066, ținută în casa lui Berivoi vlahul. Conducătorii obștilor țărănești ale vlahilor se numeau cătunari sau celnici (fruntași, în slavă), dar niciodată cnezi (stăpâni feudali). Celnicii erau ereditari în funcțiile lor, aveau drept de judecată, reprezentau comunitatea vlahă în fața stăpânirii bizantine și comandau ceata militară a obștilor-Kekaumenos precizează că "celnic este numele unui șef militar". Păstorii vlahi aveau o organizare militară proprie (ei își apărau averea cu armele), de care se foloseau și împărații bizantini ce recrutau vlahi în armata

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pe potecile munților pe cumani, deducem că locuiau în partea de est, în fața Dobrogei. În același timp, un fruntaș al vlahilor, Pudilă, îl vestea pe împărat, aflat la Anchialos, pe litoralul Mării Negre, despre trecerea cumanilor peste Dunăre. Dar, în general, stăpânirea bizantină ce s-a prelungit două secole la sud de Dunăre, a sfârșit prin a nemulțumi pe cei de jos, agricultori și păstori, din cauza fiscalității și a nedreptăților din Imperiu. Pe lângă privilegiile economice și politice, românii sud-dunăreni aveau și unele

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
impozitele nesăbuite, rechizițiile administrației locale, abuzurile funcționarilor bizantini, se adăugau, mai ales în vremea Comnenilor, daunele provocate de trecerea cruciaților în regiunile din sudul Dunării.23 În aceste condiții, era inevitabil ca populația locală, română și bulgară, să încerce înlăturarea stăpânirii bizantine. Iorga aprecia că mișcarea românilor de dincolo de Dunăre nu este un fenomen "balcanic", ci este în legătură cu o "mai expansivă vitalitate a neamului", din Thesalia până la Dunăre. Astfel, pe la 1200, mănăstirea Hilandar primește 170 de familii de vlahi, împreună cu juzii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
intrat în patria lor, Moesia", (adică au revenit în sudul Dunării), pe care au găsit-o "părăsită și golită de armata bizantină". Dar răsculații "nu s-au mai mulțumit să poată păstra ceea ce era al lor și să dobândească doar stăpânirea Moesiei, ci nu mai îndurau să nu aducă daune împărăției romeilor (bizantinilor) și să nu unească domnia misienilor (românilor-vlahilor) și a bulgarilor într-una singură, așa cum fusese odinioară" (Choniates, p. 419, în "Fontes, III, p. 259-261). Cronicarul cruciadei a III

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
acești ani, este dovedită de izvoarele literare, dar și de documentele arheologice, numismatice și sigilografice. Nu există, până acum, nici o dovadă literară sau materială că Dobrogea a făcut parte din statul Asăneștilor-de pildă, orașele din sudul provinciei se aflau sub stăpânire bizantină, or, Varna a fost pierdută de bizantini în 1201, împreună cu Dârstor. În aceste condiții, Asăneștii au urmărit extinderea statului lor spre regiunile apusene ale Peninsulei Balcanice, în Macedonia. Prin recucerirea acestor regiuni, răsculații urmăreau să rupă orice legătură pe

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pentru moștenirea Constantinopolului și planul său nu s-a împlinit. Astfel, încurajați de succesele Imperiului bizantin de la Niceea în luptele cu latinii, feudalii greci din Tracia s-au manifestat ostili față de Ioniță, ei au încercat să împiedice trecerea Philipopolului în stăpânirea lui și au organizat o revoltă la Târnovo. Intervenția energică și succesele militare ale lui Ioniță în Tracia, obținute cu ajutorul cumanilor, au dus la o neașteptată apropiere între Imperiul latin și cel de la Niceea. Armistițiul încheiat între împăratul latin, Henric

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
îndemnul său, regele Ungariei Bela IV se pregătea să organizeze o expediție împotriva lui Ioan Asan, în 1238, dar năvălirea tătarilor a pus capăt ostilităților. Țarul bulgar a înțeles că pentru a-și atinge scopul, cucerirea Constantinopolului, era necesară consolidarea stăpânirii în nordul țării, el temându-se de o năvălire a regelui Ungariei în Bulgaria. În acest scop, el a strâns relațiile cu cumanii și românii din nordul Dunării și a încercat să încorporeze statului său Serbia, ca și ținuturile românești

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în Bulgaria. În acest scop, el a strâns relațiile cu cumanii și românii din nordul Dunării și a încercat să încorporeze statului său Serbia, ca și ținuturile românești din nordul fluviului. El a dus lupte înverșunate cu regatul Ungariei pentru stăpânirea Severinului, punct strategic important de control a teritoriului nord-dunărean. Într-un moment în care atenția sa era concentrată în această direcție, pe neașteptate, a intervenit moartea sa, tocmai când era mai mult nevoie de capacitatea sa militară și politică, invazia

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]