KorAP: Find »[drukola/base=strânge & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...133 134 135 ...1547 >

38,669 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217

mă mângîie așa cum mângîi un animal ca să se liniștească. — Sigur că da, va trebui să te comporți în același fel și de acum încolo! Plină de recunoștință, râzând, destinsă acum, căzu în genunchi în fața mea, îmi sărută mâna și o strânse la piept. Ești generos, dragul meu! Vocea ei joasă vibra de emoție. Am gândit, dar n-am spus: „Sunt îndrăgostit de tine”. Ar fi fost o nebunie prea mare. În schimb am rostit: — Uite ce e, iubito, trebuie să ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
fi fost o nebunie prea mare. În schimb am rostit: — Uite ce e, iubito, trebuie să ne gândim cum facem cu afurisita asta de mobilă și toate celelalte. Avem destul timp pentru asta, zise Antonia. Se așeză pe podea, își strânse genunchii cu brațele, părând acum complet relaxată. Dar o să facem și asta, sigur că da. Avem o mulțime de prostii care pot lua direct drumul spre magazinele de vechituri. O mulțime de lucruri de care am tot vrut să scăpăm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
am zis. Bine, o să mă duc să o aștept. Felul în care Antonia rostea „Anderson”, care altădată îmi suna ciudat de oficial, avea acum o notă de intimitate îngrozitoare; iar faptul că Palmer era răcit mă enerva teribil. Antonia mă strânse de mână, își schimbă puțin poziția și-și sprijini capul de genunchiul meu. O doream și dorința începea să devină chinuitoare. — Gândul la Honor îmi dă o stare de încordare, spuse Antonia. — Dar v-ați mai întâlnit. Pare o profesoară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
clar că n-avea habar cine sunt. — Sunt Martin Lynch-Gibbon, am spus. Ne-am cunoscut mai de mult, dar poate ați uitat. Palmer m-a rugat să vă aștept la gară. Pot să vă ajut la bagaje? Am observat că strângea la piept mai multe pachete mici, fapt care îi dădea aerul unei Hausfrau dintr-o țară din Europa centrală. Mă așteptam să aibă un puternic accent german dar, când mi s-a adresat, am rămas surprins de vocea ei plină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
acolo. Trăsăturile și atitudinile lor ilustrau moduri diferite de a-și exprima regretul: domnișoara Hernshaw, înaltă, blondă și îndelung curtată zadarnic de Mytten cel incapabil să prindă lucrurile subtile, se legăna cu ochii umezi de lacrimi și dornică să-mi strângă mâna; domnișoara Seelhaft, scundă și brunetă, își ștergea încruntată ochelarii și îmi arunca priviri grăbite și pline de compasiune. În cele din urmă le-am lăsat cu grija ultimelor comenzi de Crăciun și cu plăcerea de a se bucura una

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
după-amiezii învăluia camera dând la iveală patul răvășit, scrumiera plină cu mucuri de țigară, masa încărcată de scrisori deschise, pahare murdare, bucăți de biscuiți și cărți de economie. Georgie purta pantaloni bej foarte strâmți și o cămașă albă și-și strânsese părul într-un coc dezordonat. Era palidă și prin paloarea transparentă a pielii străbătea din profunzime o ușoară îmbujorare. În lumina rece ieșeau la iveală câțiva pistrui aurii pe nasul ei cârn pe care îl chinuia în continuare fără să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
ochii plini de mânie. Capetele noastre erau foarte aproape unul de altul. Vreau să mă întâlnesc cu soția ta acum. Nu accept să fiu expediată așa! — Fă imediat ce-ți spun! am rostit. Am apucat-o de braț și am strâns-o până s-a strâmbat de durere. Și-a smuls brațul din strânsoare și s-a întors. — N-am nici un ban. I-am dat imediat o liră din portofelul meu, i-am făcut semn cu brutalitate să dispară și m-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
bunăvoința mea, binecuvântarea mea? — Simt că încep s-o iau razna, cu siguranță, am zis. Vorbiți de parcă ați pune la cale căsătoria mea. Ce Dumnezeu, doar nu sunteți părinții mei! Palmer afișă zâmbetul său american, larg și strălucitor, și o strânse pe Antonia mai aproape de el. 12 Am închis ușa după mine și i-am spus lui Georgie. — Antonia știe. Cum de a aflat? Când am scăpat de la Palmer și Antonia am pornit-o spre Covent Garden. Dar nu m-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
o mână pe braț ca să mă opresc. A luat un șervețel ca să-și șteargă ochii și a mai turnat puțin gin. A luat o înghițitură și apoi mi-a întins paharul. Ritualul bine-cunoscut ne-a ajutat să ne revenim. Am strâns lângă mine trupul ei cald și fără vlagă. Și-a lăsat capul pe umărul meu. Măcar trupurile noastre erau prieteni vechi. — Ce este atât de îngrozitor în felul în care a aflat? întrebă Georgie. Vezi, vreau să înțeleg și eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
și fără vlagă. Și-a lăsat capul pe umărul meu. Măcar trupurile noastre erau prieteni vechi. — Ce este atât de îngrozitor în felul în care a aflat? întrebă Georgie. Vezi, vreau să înțeleg și eu. Păi, totul este monstruos de strâns legat de iubire și de viața intimă. Nu se poate să nu-ți dai seama. E simplu ca bună-ziua. De exemplu, Antonia arde pur și simplu de dorința de a te cunoaște. — Serios? întrebă Georgie, depărtându-se brusc de mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
Antonia era gata. Antonia, care acordase o atenție mai mare decât de obicei înfățișării sale, era îmbrăcată într-o rochie verde închis, dintr-un tricot subțire italienesc, pe care i-o cumpărasem eu din Roma. Nu purta bijuterii și-și strânsese minunatul ei păr auriu într-un coc simplu. Stătea acolo, înaltă, plinuță, cu un șold împins înainte și cu o mână sprijinită în șold cu închietura răsucită spre spate, o femeie între două vârste, elegantă, obosită, neliniștită, aflată atunci în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
ca pucioasa învăluia lămpile din Pelham Crescent, instaurând parcă un camuflaj infernal, iar pașii mei lăsau pe trotuar urme umede lipicioase. Zgomotul traficului nu pătrundea până aici. Zona era cufundată în tăcerea bolnăvicioasă a ceții atotstăpânitoare. Noaptea londoneză uriașă se strângea în jurul meu ca o temniță rece în care umezeala se târa și se încolăcea, estompând zgomotul pașilor mei fără ecou. M-am apropiat grăbit de ușă și am intrat în holul cald, cu miros proaspăt. Stătusem mult la Georgie. Trecuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
Georgie râzând răgușit. E numai vina lui. După câte văd, se pare că v-ați înțeles de minune! am spus. Aș putea să știu cum se face că v-ați întâlnit? Nările lui Georgie s-au dilatat, apoi s-au strâns, ca ale unui iepure, și și-a mângâiat nasul cu un deget. Era îmbrăcată cu costumul ei cel mai bun din catifea reiată, și-și strânsese părul cu multă grijă și eleganță. — Honor Klein ne-a făcut cunoștință. — Iar femeia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
face că v-ați întâlnit? Nările lui Georgie s-au dilatat, apoi s-au strâns, ca ale unui iepure, și și-a mângâiat nasul cu un deget. Era îmbrăcată cu costumul ei cel mai bun din catifea reiată, și-și strânsese părul cu multă grijă și eleganță. — Honor Klein ne-a făcut cunoștință. — Iar femeia asta afurisită! am exclamat. Tare-aș vrea să nu-și mai bage toată lumea nasul în viața mea! Oamenii își bagă nasul în viața ta pentru că ție

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
pe tonul cel mai blând: — Iubitule, cred că ar trebui să pleci totuși. Crede-mă, crede-ne, ar fi cel mai bun lucru. — Nici că se poate ceva mai ciudat! Eu vin și vă servesc vin la pat, în loc să vă strâng de gât pe amândoi, așa cum ar trebui. — Martin, iubitule, ești beat, spuse Antonia. Să-ți comand un taxi să te ducă acasă? Nu te mai osteni, sunt cu mașina, am răspuns. M-am îndreptat spre sticla de vin ca să-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
pot vorbi. Honor Klein mai coborî două trepte. — Ah, dumneavoastră sunteți, zise ea. Am văzut lumină și am crezut că e fratele meu. Rămase acolo, cu mâinile vârâte adânc în buzunarele paltonului, privindu-mă îngândurată cu ochii micșorați, cu gura strânsă într-o linie dreaptă și aspră. — Fratele dumneavoastră este în pat cu soția mea, am răspuns. Tocmai le-am dus niște vin în dormitor. Honor Klein continua să mă privească îngândurată. Apoi trăsăturile i se relaxară puțin și ochii i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
mine. Glasul lui exprima o sinceritate totală iar trăsăturile lui trădau o goliciune pe care nu o mai văzusem până atunci. Puse paharul deasupra căminului și făcu un pas spre mine. Își puse ambele mâini pe brațele mele și le strânse ușor câteva clipe. Apoi își lăsă brațele în jos pe lângă corp. Era un gest de implorare. Apoi rosti: — Situația este de o gravitate dramatică, Martin. Avem de lămurit câteva lucruri. Privind în urmă n-am putut să nu-l admir

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
iuțit pasul ca să ajung din urmă silueta care dispăru aproape imediat. Era foarte frig, iar pașii noștri scoteau un sunet slab strivind gheața subțire care acoperea pietrele pavajului. Când am ajuns-o din urmă i-am prins mâna și am strâns-o lângă mine să o încălzesc puțin, dar mâna rămase rece și fără vlagă. Ea mergea ceva mai repede decât mine și, deși mă grăbeam, era mereu în fața mea. Își ținea fața întoarsă în partea cealaltă, dar îi vedeam picăturile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
trăsături evreiești, arăta ca un ou uriaș plutind peste mânecile largi ale halatului de mătase. Am rotit în fața lui sabia, însă, în mișcare, lama s-a desprins și a zburat în sus, în întunericul iernii care se adunase deasupra noastră. Strângând tare în mână ceea ce mai rămăsese din sabie, cuprins de spaimă și de sentimentul vinovăției, l-am recunoscut pe tatăl meu. M-am trezit tremurând. Era întuneric. Pledurile căzuseră pe podea, iar patul de campanie era tare, rece și parcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
scâncind jalnic. Am privit-o un timp. Se auzi din nou soneria de la intrare. Antonia se opri brusc din plâns, de parcă ar fi întors un comutator, și, pe când treceam pe lângă ea, îmi întinse mâna pentru o clipă. I-am răspuns strângându-i mâna încurajator și am ieșit în hol. În cadrul ușii se profila o siluetă. Firește, era Palmer. Mă așteptam să apară încă de când venise Antonia, iar acum, stând față în față cu silueta lui impunătoare, mă cuprinse o stare de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
zici, Martin, ne ierți? rosti Alexander. Sigur că vă iert, nebunilor, nici n-am ce ierta, am răspuns. M-am apropiat și am sărutat-o pe Georgie pe obrazul îmbujorat. Nu a fost ușor. Am simțit că tremură. I-am strâns mâna lui Alexander. — Ești un tip al dracului de norocos! am spus. — Știu, zise el umil și aruncă o privire scurtă spre Georgie. Apoi adăugă: Viața e plină de neprevăzut. Dar schimbările cele mai rapide sunt adesea și cele mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
am auzit-o pe Georgie inspirând adânc. Închise ochii și două lacrimi mari i se rostogoliră pe obraji. Antonia remarcă reacția lui Georgie și se întoarse spre ea. Văzu expresia de pe fața lui Georgie. Exclamă scurt „Ah!”, gura i se strânse, fruntea i se înroși, iar din ochii ei, ca din două izvoare mari, țâșniră lacrimi. Își plecă capul asupra paharului pe care-l ținea țeapăn în mână și lacrimile îi picurară în șampanie. Georgie își acoperise fața cu batista. M-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
sigură; și o așteptam pe Honor așa cum unii așteaptă, fără nici o speranță, apariția crucială a unui zeu. Nu aveam posibilitatea să fac nimic rezonabil, nici măcar să aștept, și totuși nu-mi rămânea decât așteptarea. Întrucât cei doi erau atât de strâns legați în mintea mea, abia în clipa în care am împins ușa locuinței din Pelham Crescent mi-a trecut prin minte că s-ar putea ca în cursul acestei misiuni nici să nu dau ochii cu Honor. Am închis ușa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
în comă mai bine de douăsprezece ore, dar acum era în afara oricărui pericol și-și revenise destul de bine. Palmer ședea la capul patului, foarte aproape de ea, pe o parte iar eu pe cealaltă. Antonia se cocoțase în pat, cu picioarele strânse sub ea, iar Alexander se sprijinea de bara de la picioarele patului. Honor Klein, în spatele lui Palmer, se sprijinea de pervazul ferestrei. — Of, Doamne, v-am dat atâta bătaie de cap! spuse Georgie. Mă simt cât se poate de prost! — Totul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
uite la mine și își îndreptă ținuta primăvăratică. Era de-a dreptul strălucitoare. — Te duc eu cu mașina, se oferi Alexander. Trebuie să mă ocup de niște lucruri în legătură cu expoziția. O mai privi o dată pe Georgie, cu profundă tristețe, îi strânse cu ambele mâini labele picioarelor acoperite de cearșafuri și ieși în urma Antoniei. Soarele strălucea, un soare puternic și rece de sfârșit de ianuarie ce dădea salonului un aer vesel. M-am întrebat dacă n-ar fi bine să plec și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]