4,124 matches
-
cu struguri albi policandre atârnate de cer, Copoul drumul ce ducea în grădinile îngerilor. Diseară vin să culeg toate petalele scuturate, o să le pun într-un plic, duminică le alegem: ale tale deoparte, ale mele deoparte nu vreau să moară strivite sub cizme. De ce să le alegem? Nu ai spus că am făcut schimb de flori, petalele tale sunt și ale mele, ale mele sunt și ale tale. Bine, ia-mi tot copacul, cu frunze, cu tulpină, cu rădăcină cu tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
lucrate, parcă arcuite după carnea viori, sculptate dintr-un catarg de corabie, genunchii vorbesc sub penelul lui Buonarroti despre niște furtuni ce au spintecat pânzele. Picioare grăbite ca de galop: di fetele tatii, nu vă lăsați, rupeți hamurile, înghițiți zăbalele, striviți sub copite boașele sfinților, iepele cerului scapără scântei înhămate la carul mare. Picioare de gazelă ce plutesc la doi metri deasupra trotuarului, te ridici pe vârfuri să le săruți tălpile, nu ajungi, îngerul mereu poartă cu el o funie, te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
netimbrate lui Dumnezeu, ieri, în semn de protest, a scris pe gardul bisericii: "Face tumbe viața pe sub ziduri, se leagă de gratii, se biciuie, se linge de pe ascuțișul cuțitului, se culege de sub tălpile cizmelor, se abandonează prin toaletele publice, se strivește printre prosoape, își taie venele. Cucerită, oferită, cumpărată, împrumutată, dată la schimb, făcută poștă, amânată, mințită, lepădată, abuzată, compromisă, ucisă." La 20 de ani, Dumnezeu îți dă voie să trăiești pe cont propriu nu din generozitate, ci pentru că nu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de vărsat de vânt își lingea bubele; se îmbiba viața în pansamentele sălilor de reanimare crematoarele știau cel mai bine calea spre Dumnezeu; înfigea viața colții până la os în carnea stelelor o haită de lupi făcea țăndări Carul Mare; se strivea viața precum o cochilie de melc pe șina de cale ferată prima gara, lângă o rădăcină de brusture, depou într-o frunză de plop; cobora Petru în piatră și piatra i se așternea pat, și piatra i se întindea masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Cristale de apă ca niște cioburi de sticlă sub tălpi: Trebuie să nu am nici o urmă de somn pe ele; Mântuitorul, tot într-o vineri, a spălat picioarele ucenicilor, unul a călcat în lumină, ceilalți au știut regulile jocului. Când strivești cerul cu bocancii, nu o mai poți lua de la capăt. Așa a pățit Iuda, Matiaș a evitat repetițiile. Primul pas ezitare, cineva se face că-i întinde o mână, altcineva îi arata sensul în sfârșit; când nu se mai aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
inexistente, umerii îi tremurau precum un resort de ceas grăbit să numere intervale, noaptea fierbea în inima lui nenea Matei smoală, cazanul constructorului dădea în clocot. Palmele, fălci de menghină, pietre de moară; ciocanul și nicovala fierarului au strâns, au strivit, au torsionat. Viața avea forma lutului cald pe masa olarului, Dumnezeu modela ulcioare de lut pentru o ploaie ce urma să se întâmple în cer. Nenea Matei i-a rupt gâtul, l-a legat cu o funie, l-a ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mai târziu securitatea l-a uns președinte. Marcu nu a trecut niciodată frontiera. 49. Sunt vinovat, părinte. Am ucis patru oameni, patru îngerii se descompun într-un ciob de oglindă. Am ucis părinte. Spun tot, dar te rog, nu-mi strivi degetele, mai bine taie-mi-le decât să mi le strângi cu ușa. Taie-mi-le și lasă-mi doar trei, bunica spunea că omului singur nu-i sunt de folos mai multe, sfânta treime pecetluiește fruntea, inima, umerii. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
avea nevoie de alt cer. (Doamne, măcar acest șotron plin de plumb ia-l de la mine!) Prea multe, părinte! Îmi ajungea un singur mormânt, pământ de flori am semănat tot cimitirul. Inutilă îmi este toată această suferință, pentru ce-mi strivești degetele? Pune-mi inima în menghină, ară-mă ca pe un pământ înțelenit, scoate-mi ochii și aruncă-i corbilor, taie-mă bucăți și mă împrăștie lupilor, stinge setea pietrelor cu sângele meu, fă ce vrei cu mine, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
stăpânul propriei umbre. Petru avea 21 de ani. Mai departe nu mai avea loc. Petru nu mai avea iluzii cu ce să-și achite chiria. Inima, gazdă ursuză, nu îngăduia amăgiri: O să mă ierte, sigur o să mă ierte, mi-a strivit umerii, e prea grea, prea rigidă, prea apăsătoare, e stâncă, nu cruce. Cineva mi-a schimbat-o, era atât de ușoară, o purtam în penar, printre creioanele mele colorate. Acum îmi stă înțepenită pe umeri. Doamne, ai fost pironit când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
aprinsă în cimitir. Ultima zi a săptămânii luminate stăvilea setea de întuneric în retinele somnambulilor. Livada mănăstirii cocea visele pe toate părțile. Gherasim și Ilarion, sub un nuc bătrân, cojeau soarele ca pe un vierme de pe obrajii merelor, apoi îl striveau sub talpa bocancului. Gherasim și Ilarion cădelnițau întunericul din căușul inimii peste creștetul obștii. Starețul suferea de strabism, nu distingea nuanțele, bârfa contura obsesiile, tataia ura cleveteala: Bă, mie îmi spui verde-n față ce te roade! Mânăstirea nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
așteptările. Lasă-ți sufletul în veșmânt (toamna vine odată cu întristarea păsărilor). Până atunci, deschide ochii spre lume, chiar dacă nu poți înțelege ce simte vântul în livezi desfrunzite, de ce plânge ploaia mai abitir deasupra fântânilor, câtă durere încape într-o piatră strivită sub copitele cailor, unde se ascunde luna când vârcolacii mărșăluiesc pe cer. Genia, nu de durerea nisipului mă plâng. Sângele monahului sapă drum și prin stâncă, lacrimile înverzesc buchiile, suspinele împletesc scară până sub barba lui Dumnezeu. Durerea, o definire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
părintele Visarion avea o altfel de rânduială. Tovarășul maior croia fără milă, cu o nuia, mogâldeața legată de hambar. Când îi obosea mâna, lovea cu picioarele; când oboseau picioarele, se urca cu genunchii pe capul ei și încerca să-l strivească ca pe un pepene. Zi, mă, zi de ce-ai pus focul? Ce ți-am făcut eu, mă, să te răzbuni? Spune, mă, grijania mă-ti! Cine te-a plătit, sănătocule, să arzi mânăstirea? Spune ce jâdan împuțit, cine ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ale bătrânului; salcia, ca întotdeauna sensibilă, plângea pentru o oglindă făcută țăndări deasupra lacului chipul Tatălui ridat de valuri. În cer se doarme, pe pământ se moare, iertați-mă, fraților! Petru, legat de hambar, număra în sens invers desfrunzirile. Coastele strivite de bocancii starețului, timpanele sparte, palmele arse, ochii vineți, părul smuls, maxilarul rupt, clavicula dislocată, genunchii juliți, hainele lipite crustă de piele. În cer se doarme, pe pământ se moare, iertați-mă fraților! Spre dimineață, la ceasul 4, au început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cu adevărat un ordin. Râse stingherit. Apoi, enormitatea insultei păru să-l fi atins. Se înfurie teribil, jignit la culme. - Îți arăt eu ție ce aleg eu, urlă. Se năpusti. Înaintarea era rapidă, dar greoaie. Desfăcu brațele, hotărât, parcă, să strivească și fu năucit văzându-l pe Gosseyn lăsându-se drept în colacul labelor lui de urs și trimițându-i o directă violentă în falcă. Lovitura devie puțin, dar îl stopă pe Jurig. Îl înșfăcă pe Gosseyn, încurcat. Era din ce în ce mai nesigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
ies, am rămas în ea până mi s-a făcut frig. Pentru că acum casa era înghețată, peste cuvertura de pluș mai pusese o pătură veche care nu reușea să ne încălzească. Câinele se ghemuia la capătul patului, lângă picioarele noastre. Strivită de greutatea trupului meu, ea întreba: — De ce mă iubești? — Pentru că ești tu. Îmi luă mâna și o așeză pe pântecele ei. Mâna aceea mă obseda, se împotmolise într-o grădină de gânduri foarte triste. Italia mă cunoștea mult prea bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
neașteptate, brusc este foarte aproape de mine. Îmi atinge brațul, îmi caută carnea prin stofa hainei. Mai înainte de a mă surprinde, mă sperie. Este scofâlcită, nemachiată. Nici măcar nu și-a tras părul pe frunte. Are o frunte mare și apăsătoare, îi strivește ochii. Mă uit în jur și, între timp știu că mă apăr de ea, de greutatea pe care o duce în dimineața asta. — Vino. Traversez strada fără s-o ating. Vine după mine cu capul plecat, mâinile vârâte în jachetuța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
propriei receptivități, adaptându-le la imaginea reflectată, pe care adversarul ți-o trimite ca o oglindă. Dar, dacă senzațiile pe care ți le evocă lectura rămân sărace în comparație cu orice senzație trăită, este și pentru că ceea ce simt eu acum, în timp ce-l strivesc pe Ponko sub pieptul meu, sau în timp ce rezist când îmi răsucește brațul la spate, nu este senzația de care aș avea nevoie pentru a afirma ceea ce vreau să afirm; vreau să spun, a o poseda pe Brigd, carnea aceea sănătoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
arăta de parcă era centrul Bagdadului. Am găsit totuși o tarabă lângă poarta Divi Divi cu un domn amabil care zicea că la el e duty free shop. Avea cam zece cartușe de ceva ce se chema Richmond Ultra-Lights, câteva ciocolate strivite de Toblerone, o sticlă de Jim Beam și asta. Am luat-o pe asta. Îi dădu sticla lui Emmy. Hai, Em. Relaxează-te puțin. Suntem în vacanță. Emmy apucă sticla, se uită la ea și luă o înghițitură. Avea gust
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
văzu pe fete stând în prag. Era cald pentru luna octombrie, dar și mult fum. — Uau! Ce văd eu aici? Adriana o înghionti cu cotul pe Emmy și arătă zâmbind spre Leigh. — Ia fii atentă. Și ce să vezi, Leigh strivea o țigară cu piciorul în timp ce exhala ultimul fum. — Leigh! Ce s-a întâmplat? Te descurcai atât de bine! strigă Emmy. — Mă descurcam, bine spus. — Ce s-a întâmplat? — S-a întâmplat cu Jesse Chapman, ciripi Adriana cu plăcere vădită. Fetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
înainte și, după vânzarea de dimineață, petalele lor acopereau trotuarele prăfuite. Se vedea limpede că primăvara își sleise puterile, că se risipise în miile de flori care se deschideau pretutindeni în grădini și că acum avea să ațipească, să se strivească încet sub dubla apăsare a ciumei și a căldurii. Pentru toți concetățenii noștri, acest cer de vară, aceste străzi care păleau sub straturile de praf și plictiseală, avea același înțeles amenințător ca și sutele de morți cu care orașul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
și, prin însăși durata lor, marile nenorociri sunt monotone. În amintirea celor care le-au trăit, îngrozitoarele zile de ciumă nu apar ca niște mari flăcări somptuoase și pline de cruzime, ci mai ales asemenea unui interminabil mers târșit care strivește totul în calea lui. Nu, ciuma nu avea nici o legătură cu imaginile exaltate care îl urmăriseră pe doctorul Rieux la începutul epidemiei. Ea era mai întâi o administrație prudentă și impecabilă, funcționând bine. Și de aceea, în paranteză fie spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
acum era mulțumit. Și apoi, își reîncepuse fraza: "Am suprimat, a spus el, toate adjectivele". Și cu un surâs șmecher, și-a scos pălăria cu un gest ceremonios. Dar Rieux se gândea la Cottard și zgomotul înăbușit al pumnilor care strivise obrazul acestuia din urmă îl urmărea în timp ce se îndrepta spre casa bătrânului astmatic. Poate că era mai greu să te gândești la un om vinovat decât la un om mort. Când Rieux a ajuns la bătrânul lui bolnav, noaptea pusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
ai fi atins perfecțiunea morală. Neștiindu-l, Antonia nu putea fi decît ultima păcătoasă. Dacă maturitate Însemna, cît de cît, și o anume Înțelepciune, Thomas ar fi putut spune despre sine că uneori se simțea matusalemic; secole de experiență Îl striveau, avea sute de ani tot mai greu de dus, Învățase aproape tot, Însă asta nu-i folosea deloc, de vreme ce tot trebuia să moară. Alteori, nu ținea seamă de nimic, era parte Într un joc și puncta la nimereală, apuca, din
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
nu din plictis e făcută anxietatea istoriei? Și-n același timp mă încerca dezgustul de compatrioții mei. Îmi dau perfect seama de sentimentele exprimate de Mazzini într-o scrisoare de la Berna, adresată Judithei sale, la 2 martie 1835: „I-aș strivi sub dispreț și dezmințire, dacă m-aș lăsa dus de înclinația mea personală, pe oamenii care îmi vorbesc limba, dar l-aș strivi sub indignarea și răzbunarea mea pe străinul care și-ar permite, în fața mea, să ghicească aceasta.“ Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
exprimate de Mazzini într-o scrisoare de la Berna, adresată Judithei sale, la 2 martie 1835: „I-aș strivi sub dispreț și dezmințire, dacă m-aș lăsa dus de înclinația mea personală, pe oamenii care îmi vorbesc limba, dar l-aș strivi sub indignarea și răzbunarea mea pe străinul care și-ar permite, în fața mea, să ghicească aceasta.“ Îi concep pe deplin „disprețul turbat“ împotriva oamenilor și mai cu seamă împotriva compatrioților săi, împotriva celor ce-l înțelegeau și-l judecau atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]