11,661 matches
-
DE MAI SUS a) Spațiul nu reprezintă nici o calitate a lucrurilor în sine (an sich) nici niște asemenea în relațiunile dintreolaltă, id est nici o determinare care iar fi inerentă obiectelor înșile, care ar rămânea și dac-am abstrage de la condițile subiective ale intuițiunei. Căci nu pot fi intuite apriori nici determinații absolute nici relative înaintea existenței obiectelor cărora ele se atribuiesc. b) Spațiul nu-i alta nimic decât numai forma fenomenelor simțurilor exterioare, id est condiția subiectivă a sensibilității sub care
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
am abstrage de la condițile subiective ale intuițiunei. Căci nu pot fi intuite apriori nici determinații absolute nici relative înaintea existenței obiectelor cărora ele se atribuiesc. b) Spațiul nu-i alta nimic decât numai forma fenomenelor simțurilor exterioare, id est condiția subiectivă a sensibilității sub care singură intuițiunea exterioară e cu putință. Receptivitatea subiectului, proprietatea sa de a putea fi atins de obiecte, c-un cuvânt afectabilitatea sa precede în mod necesar toate intuițiunile acestor obiecte, deci dintr-asta putem pricepe cum
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
silite a fi determinate, poate conține înainte de orice experiență principie ale relațiunilor lor. De aceea numai din punctul de vedere al unui om putem vorbi despre spațiu, ființe extinse ș[i] a[ltele] as[emenea]. De facem abstracție de la condiția subiectivă sub care singur numai putem căpăta intuițiune exterioară, așa cum suntem influențați {EminescuOpXIV 380} de către obiecte, atunci reprezentația spațiului nu-nsemnează nimic. Acest predicat se aplică obiectelor numai într-atîta întru cât ele ni se arată, adică întru cât sânt obiecte ale sensibilității
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
idealitatea lui transcendentală, id est că el nu-i nimic îndată ce omitem condiția posibilității a toată experiența și-l acceptăm ca ceva ce ar întemeia lucrurile în sine înșile. Dar afară de spațiu nici nu mai există ș-o altă reprezentație subiectivă referită la ceva exterior care s-ar putea numi apriori obiectivă. Drept care această condiție subiectivă a tuturor fenomenelor exterioare nici mai poate fi comparată cu vro altă. Gustul unui vin nu se ține de determinațiile obiective ale vinului, al unui
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
toată experiența și-l acceptăm ca ceva ce ar întemeia lucrurile în sine înșile. Dar afară de spațiu nici nu mai există ș-o altă reprezentație subiectivă referită la ceva exterior care s-ar putea numi apriori obiectivă. Drept care această condiție subiectivă a tuturor fenomenelor exterioare nici mai poate fi comparată cu vro altă. Gustul unui vin nu se ține de determinațiile obiective ale vinului, al unui obiect considerat chiar ca fenomen, ci de natura particulară a simțului la subiectul care-l
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
se-ntemeieze pe intuițiune nemijlocită. CONCLUZII DIN ACESTE NOȚIUNI Timpul nu este ceva ce-ar subsista de sine sau ar adera lucrurilor ca o determinație obiectivă a lor, care ar rămâne prin urmare chiar dac-am face abstracție de la condițiile subiective ale intuițiunei lui; căci în cazul întîi ar fi ceva care, fără obiect real, ar fireal. Al doilea, dac-ar fi o determinație sau o ordine aderentă lucrurilor însuși, ca asemenea n-ar putea premerge obiectelor ca condiție a lor
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
o ordine aderentă lucrurilor însuși, ca asemenea n-ar putea premerge obiectelor ca condiție a lor, nici ar putea fi cunoscut și intuit apriori prin teze sintetice. Aceasta din urmă însă [se*] poate efectua, daca timpul nu este decât condiție subiectivă sub care în noi au ființă toate {EminescuOpXIV 383} intuițiunile. Căci aici și astfel forma intuițiunei interioare poate fi reprezentată înainte de obiecte, prin urmare apriori. b) Timpul nu-i alt nimic decât forma simțului interior, adică a intuirei de noi
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
simțurilor noastre; dar el nu mai este obiectiv daca abstragem de la sensibilitatea intuițiunei noastre, prin urmare de la acel mod de a-și reprezenta care ni-i propriu, și vorbim de lucruri în sine înșile. Timpul este așadar numai o condiție subiectivă a intuițiunei noastre (omenești) (care totdeauna e sensuală, adică întru cât sîntem afectați de către obiecte) și afară de subiect în sine însuși el e nimic. Cu toate acestea el este cu necesitate obiectiv în privirea tuturor fenomenelor, prin urmare și a
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ca însușire, chiar abstracțiune făcând de la forma intuițiunei noastre sensibile. Căci însușiri cari ar reveni lucrurilor în sine înșile nici ni pot fi date vreodată prin simțurile noastre. Într-astă consistă idealitatea transcendentală a timpului, drept care, daca abstragem de la condițiile subiective ale intuițiunei sensibile, timpul nu este nimic și nu poate fi atribuit {EminescuOpXIV 384} obiectelor în sine înșile (fără raportul lor cătră intuițiunea noastră) nici ca subsistent, nici ca inerent. Totuși aceasta idealitate trebuie să fie pusă tot așa de
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
lor cu tot). Acuma, schimbări nefiind cu putință decât în timp, timpul e prin urmare ceva real. Răspunsul nu-i greu. Conced tot argumentul. Timpul e-n adevăr ceva real, el e forma reală a intuițiunii interioare. Are deci realitate subiectivă în privirea experienței interioare, adică: am într-adevăr reprezentațiunea despre timp și despre determinările mele în el. Deci în realitate nu-i de considerat ca un obiect, ci numai despre maniera mea de a mă (reprezenta) imagina pe mine însumi
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
că lucrurile cum le intuim noi nu sânt în sine însele aceea ce ni apar {EminescuOpXIV 386} nouă, nici că raporturile lor în sine însele sânt așa fel cum ni se arată, și, dacă suprimăm subiectul nostru sau numai natura subiectivă a simțurilor în genere, ar dispărea toată natura, toate relațiunile obiectelor din spațiu și timp, ba chiar spațiul și timpul înșile și n-ar putea exista ca fenomene de sine înșile, ci numai în noi. Ce ar fi de obiecte
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
pe când această diferință e evident transcendentală și atinge nu numai claritatea sau neclaritatea lor, ci originea și conținutul, astfel încît noi prin aceste nu că cunoaștem natura obiectelor în sine înșile neclar, ci defel, și-ndată ce omitem natura noastră subiectivă, care-i dădea intuițiune sensibilă, nici se găsește undeva, nici poate fi găsită măcar, determinând această natură subiectivă forma ei ca fenomen. Astfel distingem într-adevăr între fenomene ceea ce inerează esențial intuițiunei și-i valabil pentru oricare simț omenesc de
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
apodictic; căci experiența nu ni poate da niciodată așa ceva. Trebuie prin urmare să admiteți apriori un obiect în intuițiune și să vă bazați pe el axiomul vostru sintetic. Dacă n-ar fi în voi facultatea de a intui apriori condiția subiectivă n-ar fi după formă totodată și condiția generală apriori, sub care singură numai obiectul acestei intuițiuni (exterioare) să fie cu putință, și obiectul (triunghiul) ar fi ceva în sine însuși fără raport la subiectul vostru: deci cum ați putea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
apriori, sub care singură numai obiectul acestei intuițiuni (exterioare) să fie cu putință, și obiectul (triunghiul) ar fi ceva în sine însuși fără raport la subiectul vostru: deci cum ați putea spune atunci că ceea ce e necesar în condițiile voastre subiective pentru construcția unui triunghi, [î]i revine cu necesitate și unui triunghi în sine însuși? Căci la noțiunile voastre (de 3 linii) n-ați putea adăoga nimic nou (figura), care cu toate acestea ați trebui s-o întîlniți neapărat, căci
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
atunci n-ați putea predica nimic apriori asupra obiectelor exterioare în mod sintetic. Așadar e neîndoit de cert, iar nu numai posibil sau verosimil, că spațiu și timp, ca condiții necesare a toată experiența (exterioară și interioară), sânt numai condiții subiective ale tuturor intuițiunilor noastre în raport cu ele toate obiectele sânt numai fenomene, iar nu lucruri date de sine în acest chip, pentru care, cât privește forma, se pot spune multe apriori despre ele dar nimic câtuși de puțin despre lucrul în
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
e un canon al inteligenței și rațiunei, dar numai în privirea celor formale ale întrebuințărei lor, cuprinsul fie oricare-ar fi (empiric sau transcendental). O logică generală se numește însă aplicată când are de obiect regulele întrebuințărei inteligenței sub condițiile subiective empirice pe cari ni le-nvață psicologia. Deci are principie empirice, deși e generală într-atîta întru cât privește întrebuințarea inteligenței fără distincție de obiecte. De aceea ea nu-i nici un canon al inteligenței peste tot, nici un organon al științelor speciale
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
ele să se refere cu necesitate la funcțiuni ale inteligenței și fără deci ca aceasta să conție apriori condițiile lor. Aici se prezintă o dificultate pe care pe terenul sensibilității n-am aflat-o, adică: cum se poate ca condiții subiective ale cugetărei să aibă valoare obiectivă, adică să constituie condiții ale posibilităței oricărei cunoștințe despre obiecte; căci fără funcțiuni ale inteligenței fenomene totuși ni pot fi date în intuițiune. Iau de ex. noțiunea cauzei, care înseamnă un mod deosebit al
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
anume inteligența, și fiindcă ace[a]sta, ca o facultate de cunoștință căreia-i obstă a se referi la obiecte, are tot pe atâta nevoie de o lămurire a putinței unei asemenea referiri; de aceea vom trebui să cumpănim izvoarele subiective cari formează baza apriorică pentru posibilitatea experienței nu după constituția lor empirică, ci după cea transcendentală. Dacă fiecare reprezentație singulară ar fi străină de oricare alta, izolată oarecum și desparțită de ea, atunci nu s-ar naște niciodată ceea ce numim
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
cunoștințe. Aceasta este rațiunea unei triple sinteze care provine în mod necesar în orice cunoștință, și anume; aprehensiunea reprezentațiilor ca modificații ale sufletului în intuițiune, reproducția lor în imaginație și recognițiunea lor în noțiune. Aceasta ne conduc la trei izvoare subiective ale cunoștinței cari fac cu putință inteligența și prin ea toată esperiența, ca un product empiric al inteligenței ce este. MENȚIUNE PREALABILĂ Deducerea categoriilor e-mpreunată cu atâtea greutăți și ne silește de a pătrunde atât de adânc în primele temeiuri
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
fixeze în acel mod se numește lege. Așadar toate fenomenele stau într-o legătură pertraversantă după legi necesarii, stau prin urmare într-o afinitate transcendentală a cărei consecvență numai e cea empirică. Împrejurarea ca natura să se dirigeze după construcția subiectivă a apercepției noastre, ba chiar să atârne de ea în privirea regularității și legilor ei sună desigur straniu și paradox (absurd). Dar de socotim că această natură este numai un complex de fenomene și nicidecum un lucru în sine însuși
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
NOȚIUNILOR INTELECTUALE PURE DESPRE RAPORTUL INTELIGENȚEI LA OBIECTE ÎN GENERE ȘI DESPRE PUTINȚA DE A LE CUNOAȘTE PE ACESTEA APRIORI Ceea ce-am despărțit noi în capitolul precedent și am propus izolat vom expune acuma în conex. Sânt trei izvoare subiective de cunoștință pe cari se bazează posibilitatea unei experiențe în genere și cunoștința obiectelor ei; iar aceste sînt: simț, imaginație și apercepție. Fiecare din ele poate fi privită și ca empirică, adică în aplicația ei asupra unor fenomene date; toate
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
fi receput impresiile în activitatea ei, prin urmare să le fi aprehendat. Este însă clar că chiar această aprehensiune a celor diverse singură nu poate produce încă nici o icoană și nici un nex al impresiilor daca n-ar fi un fond subiectiv care să fie-n stare a rechema o percepție de la care sufletul trecuse la alta, a o rechema la cele următoare și astfel a rangea șiruri întregi ale lor, dacă n-ar fi o facultate reproductivă a imaginației, care și
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
nici ar putea să fie cunoștință; de aceea reproducția lor trebuie să s-întîmple după o regulă după care reprezentația cutare să intre în legătură în imaginație ca reprezentația cutare, iar nu cu orișicare i-ar ieși în cale. Această temelie subiectivă și empirică a reproducției se numește asociația reprezentațiilor. Daca însă această unitate a asociației n-ar avea un temei obiectiv, adică dacă n-ar fi cu putință ca fenomene să fie altfel aprehendat de către imaginație decât sub condiția unei unități
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
a naturii e să fie necesară, adică o unitate de împreunare apriori sigură. Dar oare cum am putea noi să realizăm apriori o unitate sintetică dacă în izvoarele originare de cunoștință ale sufletului nostru n-ar fi conținute deja fundamentele subiective ale unei asemeni unități apriorice și dacă aceste condiții subiective n-ar avea totodată valabilitate obiectivă, constituind ele baza posibilității în genere de a cunoaște un obiect în experiență? Inteligența am definit-o mai sus în deosebite moduri: am spus
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
împreunare apriori sigură. Dar oare cum am putea noi să realizăm apriori o unitate sintetică dacă în izvoarele originare de cunoștință ale sufletului nostru n-ar fi conținute deja fundamentele subiective ale unei asemeni unități apriorice și dacă aceste condiții subiective n-ar avea totodată valabilitate obiectivă, constituind ele baza posibilității în genere de a cunoaște un obiect în experiență? Inteligența am definit-o mai sus în deosebite moduri: am spus că-i spontaneitatea cunoștinței (în antiteză cu receptivitatea sensibilității), am
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]